Decizia nr. 66/1993

Vasile Gionea - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Ioan Muraru - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Alexandru Grigorie - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent.

Pe rol pronunțarea asupra recursurilor formulate de Ministerul Public împotriva deciziilor Curții Constituționale nr. 28 din 26 mai 1993 și nr. 29 din aceeași dată.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 10 noiembrie 1993, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, în lipsa inculpaților și a părților civile, legal citate, când s-a dispus conexarea dosarelor nr. 64C/1992 și nr. 71C/1992, iar completul de judecată, din oficiu, a pus în discuție implicatiile

Deciziei nr. 33/1993 , rămasă definitivă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru data de 17 noiembrie 1993.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Inculpatii Corodea Florinel și Stan Sandu au ridicat excepția de neconstituționalitate a art. 224 din Codul penal, în fața Judecătoriei Timișoara, dosarul nr. 8350/1992 și, respectiv, a Judecătoriei Brașov, dosarul nr. 2052/1992, susținând ca, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, aceste prevederi sunt abrogate în ce privește furtul din avutul obștesc în dăuna societăților comerciale.

Prin deciziile nr. 28/1993 și nr. 29/1993, Curtea a admis excepțiile de neconstituționalitate, constatind ca art. 224 din Codul penal a fost abrogat parțial, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, și, în consecința, urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri care formează obiectul exclusiv al proprietății publice.

Împotriva acestor decizii Ministerul Public a declarat recurs, susținând, în esenta, ca, întrucît textul de lege este anterior Constituției, competența de soluționare a excepției ar reveni exclusiv instanțelor judecătorești, neconstituind o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii în timp, în sensul art. 150 alin. (1) din Constituție. De asemenea, în recurs se apreciază ca dispozițiile din Codul penal referitoare la avutul obștesc nu sunt neconstituționale și nici nu au fost abrogate de Constituție. În acest sens, se arata ca noțiunea de avut are un conținut și o sfera mai larga decît noțiunea de proprietate, similare cu aceea de patrimoniu din Codul civil și ca infracțiunile din Codul penal referitoare la avutul obștesc nu intră în categoria infracțiunilor contra proprietății, ci a acelora contra avutului, asemănător Codului penal din 1936 care se referea la infracțiuni contra patrimoniului. În consecința, se considera ca prevederile respective nu contravin Constituției, întrucît nu neagă existenta celor două tipuri de proprietate, publică și privată, și nici nu se referă la alte forme de proprietate decît cele menționate în Constituție.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd încheierea de sesizare, deciziile atacate cu recurs și motivele de recurs, precum și dispozițiile art. 224 din Codul penal, prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Referitor la competența de soluționare a excepției de către Curtea Constituțională, se constată că, potrivit practicii constante a acestei Curți, cît timp instanța de judecată nu a reținut ca un text legal este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, sesizind Curtea cu soluționarea excepției, aceasta este obligată să se pronunțe în virtutea dreptului constituțional al cetățenilor de a invoca neconstituționalitatea unui text legal pe care instanța înțelege să le-o aplice. Abrogarea, potrivit art. 150 alin.(1) din Constituție, este rezultatul contrarietatii legii anterioare cu prevederile Constituției, astfel încât ea constituie nu numai o consecința a aplicării legii în timp, ci și o problemă de constituționalitate, ca urmare a supremației legii fundamentale în cadrul sistemului juridic.

Cu privire la constituționalitatea dispozițiilor din Codul penal referitoare la avutul obștesc, ce constituie al doilea motiv de recurs, Curtea constata ca interpretarea constituționalității acestor dispoziții a făcut obiectul

Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993. Prin decizia respectiva s-a statuat ca dispozițiile Codului penal referitoare la infracțiunile contra avutului obștesc, deci și aceea prevăzută de art. 224 - furtul în paguba avutului obștesc -, sunt abrogate parțial, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, urmînd să se aplice în continuare numai pentru bunurile proprietate publică prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție.

Ținând seama de Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1993, rezultă ca motivele invocate de Ministerul Public în legătură cu constituționalitatea dispozițiilor Codului penal referitoare la avutul obștesc urmează a fi respinse.

În baza

Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1993

sus-menționate, prin Decizia nr. 63 din 4 noiembrie 1993 s-a respins recursul Ministerului Public împotriva

Deciziei nr. 33/1993 , prin care se constatase ca prevederile art. 224 din Codul penal au fost abrogate parțial, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, și, în consecința, urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice. Rezultă deci ca, în prezent, atât excepțiile de neconstituționalitate invocate de Corodea Florinel și Stan Sandu, cît și recursurile declarate de Ministerul Public, împotriva deciziilor nr. 28/1993 și nr. 29/1993 sunt lipsite de obiect, deoarece prevederile art. 224 din Codul penal, la care ele se referă, sunt abrogate parțial, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, astfel cum s-a constatat prin Decizia nr. 33/1993, rămasă definitivă.

Dacă, ținând seama de prevederile

Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1993 , s-ar respinge exclusiv recursul Ministerului Public ar insemna ca, prin rămînerea definitivă a deciziilor de fond, să se ajungă la constatarea abrogării unui text la date diferite, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, prin faptul ca, între timp, art. 224 din Codul penal a fost declarat ca parțial abrogat, iar potrivit art. 145 din Constituție, Decizia nr. 33/1993 fiind definitivă, este obligatorie, rezultă ca scopul urmărit prin excepția ridicată a fost realizat, astfel încât aceasta excepție urmează a fi, de asemenea, respinsă ca nemaiavând nici interes și nici obiect.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) și art. 150 alin. (1) din Constituție, al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 și art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

În numele legii,

DECIDE:

Constata ca, potrivit

Deciziei nr. 33/1993 , rămasă definitivă, art. 224 din Codul penal este abrogat parțial, conform art. 150 alin. (1) din Constituție, și, în consecința, urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietății publice, și prin urmare,

Respinge ca lipsite de obiect excepțiile de neconstituționalitate ridicate de Corodea Florinel în dosarul nr. 8350/1992 al Judecătoriei Timișoara și de Stan Sandu în dosarul 2052/1992 al Judecătoriei Brașov, precum și recursurile Ministerului Public declarate împotriva deciziilor nr. 28/1993 și nr. 29/1993.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 1993.