Decizia nr. 9/1994
referitoare la excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. V alin. 7 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 și a Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi
prezumat în vigoare
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Antonie Iorgovan - judecător
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol pronunțarea asupra excepțiilor de neconstituționalitate a prevederilor
art. V alin. 7 din Legea nr. 59/1993
pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a
Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990
și a Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, ridicate de intimata Luncan Carmen în Dosarul nr. 2202/1993 al Tribunalului Buzau, precum și de Consiliul Local al Comunei Valea Salciei, județul Buzau, în Dosarul 2490/1993 al Tribunalului Buzau.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 24 februarie 1994 și sunt consemnate pe larg în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru 7 martie 1994.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Tribunalul Buzau a sesizat Curtea Constituțională prin Încheierea din 18 octombrie 1993, pronunțată în Dosarul nr. 2202/1993, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993
pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a
Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990
și a Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, invocate de intimata Luncan Carmen. Aceeași instanța, prin Încheierea pronunțată la 5 noiembrie 1993 în Dosarul nr. 2490/1993, a sesizat Curtea cu excepția de neconstituționalitate a
art. 5 alin. 6 și 7 din Legea nr. 59/1993 , invocată de intimata Consiliul Local al Comunei Valea Salciei, județul Buzau. În ambele dosare, opinia Tribunalului Buzau este în sensul că excepția ridicată este admisibilă având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție.
În vederea soluționării excepțiilor, în temeiul
art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului, cu invitația de a transmite punctul lor de vedere, iar în baza art. 53 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale s-a solicitat punctul de vedere și domnului prof. univ. dr. Gheorghe Beleiu de la Facultatea de Drept din București. Guvernul apreciază ca dispozițiile
art. 5 alin. 6 și 7 din Legea nr. 59/1993 , adoptate ca măsuri tranzitorii, consacra drepturi noi pentru părțile interesate, și anume de a investi ele direct instanța de recurs cu controlul jurisdicțional al hotărîrilor rămase definitive, hotărâri care, anterior, puteau constitui doar obiect de petiționare către procurorul general, singurul care putea exercita recursul extraordinar. În locul unor simple memorii, susceptibile de a fi rezolvate chiar definitiv pe cale administrativă, s-a consacrat un drept necondiționat de a se exercită o cale de atac, putindu-se obține, când este cazul, casarea hotărârii și reluarea judecării cauzei conform noului sistem judiciar, astfel încât se considera ca prin dispozițiile legale atacate nu s-a adus atingere unor drepturi câștigate sau anumitor principii constituționale, ci s-a asigurat, în condiții corespunzătoare, accesul liber la justiție, astfel cum statuează art. 21 alin. (1) din Constituție. Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat puncte de vedere. În punctul de vedere al domnului prof. univ. dr. Gheorghe Beleiu se arata, în esenta, ca dispozițiile alin. 6 și 7 ale
art. 5 din Legea nr. 59/1993
consacra principiul aplicării imediate a legii noi - principiu conținut în însuși art. 15 alin. (2) din Constituție - la fapta pendentia, nefiind deci retroactive. Dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești definitive menționate de textele legale evocate, cu noul recurs, reglementat de
Legea nr. 59/1993 , a fost instituit prin această lege, el putind fi exercitat de la data intrării legii în vigoare (26 iulie 1993), astfel încât sub acest aspect reforma sistemului judiciar s-a realizat cu respectarea principiului neretroactivitatii, consacrat imperativ de art. 15 alin. (2) din Constituție, dîndu-se satisfactie totodată și principiului major în materia aplicării legii în timp: tempus regit actum. Pe de altă parte, se subliniaza ca textele atacate ca neconstituționale nu numai că nu sunt retroactive, dar ele dau expresie - în sistemul judiciar reformat - accesului liber la justiție, ca drept fundamental consacrat de art. 21 din Constituție.
La termenul din 24 februarie 1994, după cum s-a consemnat în încheierea de dezbateri de la acea data, s-a decis, după punerea în discuția părților și a procurorului conexarea dosarelor nr. 89C/1993 și nr. 95C/1993. De asemenea, în aceleași condiții, excepția de neconstituționalitate invocată de Consiliul Local al Comunei Valea Salciei cu privire la dispozițiile
art. 5 alin. 6 din Legea nr. 59/1993
a fost respinsă ca lipsită de relevanta, având în vedere ca, potrivit prevederilor
art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , obiectul excepției de neconstituționalitate îl poate constitui numai o prevedere dintr-o lege sau ordonanța de care depinde judecarea cauzei, or, este fără nici o indoiala ca hotărârea definitivă atacată cu recurs în Dosarul nr. 2490/1993 al Tribunalului Buzau, chiar dacă a fost data într-o contestație în anulare, este o hotărâre în materia fondului funciar și deci judecarea cauzei depinde - sub aspectul care interesează aici - de
art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993 , care are în vedere în mod expres hotărârile pronunțate în aceasta materie, iar nu de art. 5 alin. 6 din aceeași lege, care se aplică în cazul hotărîrilor pronunțate în alte materii decît aceea a fondului funciar. În aceste condiții, în cele doua dosare conexate, judecata pe fond a vizat numai dispozițiile
art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993
și urmează să se pronunțe o singura hotărâre.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
examinînd încheierile de sesizare, punctele de vedere exprimate, raportul prezentat de judecătorul-raportor, concluziile părților și ale procurorului prezentate în ședința publică din 24 februarie 1994, precum și notele scrise depuse de părți la dosar, și vazind dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, ale
art. 11 alin. 10 din Legea nr. 18/1991
și cele ale
art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993 , retine următoarele:
Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile". Până la intrarea în vigoare a Constituției din anul 1991, principiul neretroactivitatii legii era înscris, în materie civilă, numai în art. 1 din Codul civil "Legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivă", astfel încât, nefiind un principiu constituțional, doctrina și jurisprudenta au decis constant ca el constituia o regulă de interpretare obligatorie pentru judecător, dar nu-l obliga pe legiuitor, care putea dispune și altfel. De aceea au existat și legi cu caracter retroactiv, atât de drept material, cît și de drept procesual. Chiar și în aceste condiții, legea retroactivă respecta cauzele rezolvate prin hotărâri judecătorești definitive (causae finitae) și numai o dispoziție expresă putea duce la o alta soluție. După intrarea în vigoare a Constituției din anul 1991, neretroactivitatea a devenit un principiu constituțional și deci nici legiuitorul nu poate adopta acte cu încălcarea lui. Suntem în prezenta unei reguli imperative de la care nu se poate deroga în materie civilă, ce interesează cauza de fața, indiferent dacă este vorba de legi materiale sau legi procesuale. Deci, chiar și în ipoteza în care legiuitorul ar dori în mod justificat sa înlăture sau sa atenueze unele situații nedrepte, nu poate realiza acest lucru prin intermediul unei legi care să aibă caracter retroactiv, ci trebuie să caute mijloacele adecvate care să nu vina în contradictie cu acest principiu constituțional. Consecințele înscrierii principiului neretroactivitatii în Constituție sunt foarte severe și probabil, tocmai de aceea, soluția aceasta nu se intilneste în foarte multe tari, dar în același timp ridicarea la rangul de principiu constituțional se justifica prin faptul ca asigura în condiții mai bune securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, precum și datorită faptului ca blocheaza nesocotirea separației dintre puterea legislativă, pe de o parte, și puterea judecătorească sau cea executivă, pe de altă parte, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept.
*) A se vedea Decizia nr. 94 din 21 octombrie 1994.
Mihai Constantinescu - președinte
Articolul 5
alin. 7 din Legea nr. 59/1993
dispune ca "Hotărârile în materia
Legii fondului funciar nr. 18/1991 , rămase definitive la judecătorii anterior intrării în vigoare a prezentei legi, pot fi atacate cu recursul prevăzut de prezenta lege, de către părțile interesate, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, indiferent de data pronunțării lor". Este vorba deci de o dispoziție procedurala, iar legile de procedura sunt, în principiu, de imediata aplicare. Referitor însă la hotărârea judecătorească, de peste un secol, constant s-a decis în doctrina și jurisprudenta ca ea este supusă condițiilor de fond și de forma stabilite de legea sub imperiul căreia a fost pronunțată, fără ca legea noua să aibă vreo inriurire asupra ei, deoarece ea este socotită, față de părțile care au participat în proces, ca are valoarea unui contract încheiat în momentul pronunțării ei. Asa fiind, și dreptul relativ la exercitarea căilor de atac rămâne fixat de legea în vigoare în momentul pronunțării, deoarece admisibilitatea unei cai de atac constituie o calitate inerenta a hotărârii și în aceste condiții nici o cale de atac noua nu poate rezultă dintr-o lege posterioară, după cum nici o cale de atac existenta contra unei hotărâri nu poate fi desfiintata fără retroactivitate de către o lege posterioară. Cum însă, înainte vreme, neretroactivitatea nu era de ordin constituțional, fiind înscrisă doar în art. 1 din Codul civil, au existat legi retroactive care au atins principiul autorității lucrului judecat sau au supus o hotărâre definitivă ori irevocabilă unei cai de atac neprevăzute de legea în vigoare în momentul pronunțării ei. Doctrina de la noi sau din alte tari, criticând aceste legi, le-a socotit atunci fie admisibile din punct de vedere juridic, dar inadmisibile din punct de vedere politic, fie le-a calificat drept monstruozitati juridice ori legi flagrant retroactive.
În reglementarea din țara noastră, prin
Legea nr. 18 din 12 februarie 1948
s-a introdus în Codul de procedură civilă art. 724, care, în alin. 4, consacra în mod expres soluția potrivit căreia hotărârile rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate. Prin
art. 6 al Legii nr. 59/1993
a fost abrogat art. 724 din Codul de procedură civilă, dar aceasta nu schimba datele problemei, deoarece fundamentul regulii subzistă și în prezent. Dacă regula s-a aplicat fără o dispoziție expresă înainte de anul 1948, fiind dedusă din principiul neretroactivitatii, cu atât mai mult soluția se impune astăzi, când neretroactivitatea este înscrisă în Constituție.
Revenind la datele cauzei de fața, se constată că
art. 11 alin. 10 din Legea fondului funciar nr. 18/1991
prevede că "Hotărârea judecătoriei este definitivă". Deci ea nu mai era supusă recursului, ci putea fi pusă în executare și, eventual, atacată prin intermediul căilor extraordinare reglementate de cod: contestația în anulare, revizuirea și recursul extraordinar. Prin
art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993
s-a stabilit, astfel cum am mai arătat, ca hotărârile definitive ale judecătoriilor pronunțate în aceasta materie pot fi atacate cu recursul reglementat de această lege, indiferent de data pronunțării lor. Pe de altă parte,
a desființat recursul extraordinar, ce putea fi exercitat de procurorul general în termen de un an de la rămînerea definitivă a hotărârii. Asa fiind, în raport cu soluția potrivit căreia hotărârea este supusă căilor de atac din momentul pronunțării,
apare retroactivă. Cum
Legea fondului funciar nr. 18/1991
a intrat în vigoare la 20 februarie 1991, la data intrării în vigoare a
(26 iulie 1993) existau două categorii de hotărâri definitive ale judecătoriilor: hotărâri care fiind pronunțate înainte de 26 iulie 1992 nu mai puteau fi atacate nici pe calea recursului extraordinar și hotărâri pronunțate după această dată și până la intrarea în vigoare a
Legii nr. 59/1993 , care erau supuse acestei cai de atac. Aceasta distincție trebuie avută în vedere și la aprecierea faptului dacă dispozițiile
art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993
sunt sau nu retroactive:
a) în cazul hotărîrilor pronunțate înainte de 26 iulie 1992, caracterul retroactiv al prevederilor
art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993
este vadit, deoarece sunt supuse unei cai de atac noi, care nu exista la data pronunțării, hotărâri definitive care nu mai puteau fi desființate nici pe calea excepționala a recursului extraordinar, cale de atac existenta la data pronunțării. În acest fel se nesocoteste prezumția absolută a puterii lucrului judecat, dând naștere tocmai la ceea ce aceasta prezumție și principiul neretroactivitatii au urmărit sa evite, adică nesiguranta și tulburări în circuitul civil;
b) în cazul hotărîrilor pronunțate după 26 iulie 1992, deși definitive, ele puteau fi atacate totuși cu recurs extraordinar în termen de un an de către procurorul general. Sub acest aspect, caracterul retroactiv rezultă din privarea părților de posibilitatea pe care o oferă recursul extraordinar. În scopul inlaturarii stării de neconstituționalitate ce rezultă din aceasta situație, recursului extraordinar i s-a substituit recursul direct la dispoziția părții interesate. Deci, înlăturarea recursului extraordinar ce se putea exercita la data pronunțării hotărârii, care constituie un aspect al retroactivitatii, este anihilata în cazul acestor hotărâri prin posibilitatea introducerii recursului, ceea ce este de natura sa dea o mai deplina satisfactie și principiului accesului liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție.
Asa fiind, Curtea Constituțională urmează sa admită în parte excepțiile de neconstituționalitate invocate și să constate ca dispozițiile
art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993 , care au în vedere hotărârile definitive ale judecătoriilor, indiferent de data pronunțării lor, sunt neconstituționale în ceea ce privește hotărârile pronunțate înainte de 26 iulie 1992. Tribunalul Timiș, investit prin Încheierea de strămutare nr. 74 din 12 ianuarie 1994 a Secției civile a Curții Supreme de Justiție, în Dosarul nr. 2202/1993, și Tribunalul Buzau, în Dosarul nr. 2490/1993, urmează sa verifice situația concretă și sa decidă asupra admisibilității recursurilor declarate în temeiul
art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993 , în funcție de decizia Curții.
Curtea constata ca
art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993
constituie o dispoziție tranzitorie și ca la data pronunțării deciziei sale a expirat termenul de recurs prevăzut de acest text. Pe de altă parte, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor. Asa fiind, cu rezerva aplicării art. 26 alin. (1) din Legea nr. 47/1993, dacă este cazul, sau a soluției din decizia de fața, în cazul în care recursul nu a fost încă rezolvat, părților care au invocat excepțiile de neconstituționalitate în prezenta cauza, decizia Curții Constituționale nu poate afecta recursurile care au fost exercitate și eventual chiar soluționate, constituind, în principal, un semnal pentru legiuitor asupra necesității de a veghea la respectarea principiului constituțional al neretroactivitatii legilor.
Pentru considerentele expuse,
având în vedere și dispozițiile art. 144 lit c) din Constituție și cele ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 24 și
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite în parte excepțiile de neconstituționalitate ridicate de Luncan Carmen, în Dosarul nr. 2202/1993 al Judecătoriei Buzau și de Consiliul Local al Comunei Valea Salciei în Dosarul nr. 2490/1993 al Tribunalului Buzau și constata ca dispozițiile
art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993
sunt neconstituționale, în măsura în care acestea se aplică hotărîrilor definitive pronunțate în materia
Legii fondului funciar nr. 18/1991 , anterior datei de 26 iulie 1992.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 martie 1994.
PREȘEDINTE, Mihai Constantinescu Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.