Decizia nr. 96/1994

Vasile Gionea - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Miklos Fazakas - judecător

Ioan Muraru - judecător

Ioan Griga - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 19 din 14 martie 1994.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au fost lipsa.

Procedura legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele completului da cuvintul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de admitere a recursului și de casare a deciziei atacate, dezvoltind oral motivele de recurs formulate în scris.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

În fața Tribunalului Bihor, în Dosarul nr. 1659/1993, inculpata Udvar Maria Laura a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 din Codul penal, susținând ca, raportat la prevederile imperative ale art. 150 alin. (1) din Constituție, acestea sunt abrogate implicit.

Prin Decizia nr. 19 din 14 martie 1994, Curtea Constituțională a respins ca lipsită de obiect excepția de neconstituționalitate, constatind ca art. 224 din Codul penal a fost abrogat parțial conform art. 150 alin. (1) din Constituție, astfel încât textul urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

Împotriva acestei decizii, Ministerul Public a declarat recurs, invocind următoarele motive:

1. Curtea ar fi trebuit sa respingă excepția ca vadit nefondata, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, întrucît instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate a opinat în sensul că "excepția este intemeiata, iar dispozițiile art. 224 din Codul penal sunt neconstituționale".

2. Decizia este criticata pentru ca soluția respingerii excepției ca lipsită de obiect este rezultatul aplicării Deciziei Curții Constituționale nr. 33/1993 și nu al examinării pe fond a cazului concret depus judecații. În acest fel, decizia ar aparea ca nemotivată.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd decizia atacată, încheierea de sesizare, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public -, dispozițiile legale atacate ca neconstituționale raportate la prevederile Constituției, precum și cele ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Primul motiv de recurs referitor la exprimarea opiniei instanței în raport cu punctul de vedere al părții care a invocat excepția în sensul neconstitutionalitatii art. 224 din Codul penal și deci, a abrogării lui, nu este întemeiat, deoarece deși instanța a opinat pentru neconstituționalitatea art. 224, nu a constatat abrogarea în dispozitivul încheierii și, mai mult, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate. Rezultă ca, fiind legal investită, Curtea întemeiat a procedat la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În ceea ce privește critica referitoare la posibilitatea respingerii excepției ca "vadit nefondata", nici aceasta obiectie nu poate fi reținută întrucît, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, soluția respingerii fără citarea părților pe acest temei este condiționată de unanimitatea opiniei membrilor completului de judecată în aprecierea excepției. Aceasta regula este nu numai de fond, în sensul că excepția în mod vadit este neîntemeiată, ci și de procedura, astfel încât, dacă aceste doua aspecte nu coincid, este evident ca art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 nu se poate aplica.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează respingerea excepției ca lipsită de obiect, nu este întemeiat, recursul netinind seama de specificul jurisdicției constituționale. Astfel, excepția de neconstituționalitate poate fi admisă sau respinsă prin decizie definitivă.

În caz de admitere a excepției, decizia Curții Constituționale produce efectele prevăzute la art. 145 alin. (2) din Constituție și la art. 26 din Legea nr. 47/1992. Astfel fiind, textul declarat ca neconstitutional sau textul anterior Constituției constatat ca abrogat - deoarece, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, este contrar acesteia - nu mai poate fi aplicat, este scos din legislație. Orice alta excepție care ar avea ca obiect textul declarat ca neconstitutional sau constatat ca abrogat urmează să fie respinsă ca lipsită de obiect, dacă soluționarea excepției s-a făcut cu citarea părților, ori ca vadit nefondata în cazul în care, pentru același motiv de fond, excepția a fost, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, rezolvată fără citarea părților. Asa fiind, referirea la deciziile definitive anterioare nu înseamnă o lipsa de motivare în drept, ci, dimpotriva, aplicarea consecventa a dispozițiilor constituționale și legale.

Recursul invoca și faptul ca, respingând excepția ca lipsită de obiect, se închide calea sesizării Curții chiar și atunci când excepția privește un bun public, nominalizat expres în art. 135 alin. (4) din Constituție. Argumentul nu poate fi primit deoarece Curtea statuează numai asupra problemelor de drept. Constatind, în drept, ca art. 224 din Codul penal, ca orice alt text în legătură cu avutul obștesc, este abrogat parțial și ca urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice, rămâne ca fiecare instanța judecătorească sa stabilească dacă este vorba sau nu de astfel de bunuri și sa decidă dacă textele referitoare la infracțiunile privind avutul obștesc sunt sau nu aplicabile.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) și art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art.25 și art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul formulat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 19 din 14 martie 1994 pronunțată în Dosarul nr. 14C/1993.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 1994.

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.