Decizia nr. 35/1994
privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 248 alin. 2 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Interpretează 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Mihai Constantinescu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Ioan Griga - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Pe rol pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, invocată de Lepadatu Gheorghe în Dosarul nr. 2531/1992 al Tribunalului Municipiului București, Secția I penală.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13 aprilie 1994, concluziile aparatorului lui Lepadatu Gheorghe, precum și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea Constituțională, având nevoie de timp pentru deliberare, a aminat pronunțarea la 20 aprilie și apoi la 27 aprilie 1994.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine:
Prin Rechizitoriul nr. 154/P din 15 aprilie 1992 al Procuraturii județului Constanta a fost trimis în judecata Lepadatu Gheorghe pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice - art. 248 alin. 2 din Codul penal, participație improprie la fals intelectual - art. 31 alin. 2 raportat la art. 289 din Codul penal și participație improprie la uz de fals - art. 31 alin. 2 raportat la art. 291 din Codul penal.
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 248 alin. 2 din Codul penal, s-a reținut ca Lepadatu Gheorghe, abuzând de funcția pe care o detinea în cadrul I.V.P.S. Constanta - director coordonator -, prin activitatea sa a adus un prejudiciu de 384.640 lei și, totodată, a produs o perturbare grava a activității unității, frustrând-o de un beneficiu de 6.502.780 lei.
În fața Tribunalului Municipiului București, Secția I penală, pe rolul căruia se afla cauza spre soluționare la termenul de 10 decembrie 1993, apărătorul inculpatului Lepadatu Gheorghe a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, susținând ca teza I potrivit căreia latura obiectivă a infracțiunii consta în perturbarea deosebit de grava a activității unei organizații din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal" contravine art. 41 din Constituție. Totodată, a considerat ca și teza a II-a a aceluiași alineat care incrimineaza fapta ce "a produs o paguba importanța economiei naționale" este neconstitutionala, întrucît noțiunea de economie naționala, în sensul folosit de textul respectiv, nu mai exista și nici nu este consacrată prin Constituție.
Tribunalul Municipiului București, Secția I penală, prin Încheierea din 10 decembrie 1992, a sesizat Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate invocate. În opinia exprimată, se arata, în esenta, ca excepția invocată nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și de aplicare a legii, de competența exclusiva a instanțelor judecătorești.
În vederea soluționării excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a solicitat, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
În punctul sau de vedere, Guvernul României apreciază ca excepția invocată nu este intemeiata, deoarece, pe de o parte, este o problemă de interpretare juridică, de competența instanțelor judecătorești, iar, pe de altă parte, dispozițiile din Codul penal privind avutul obștesc nu contravin Constituției, această categorie juridică având o sfera mai larga decît conceptul de avut public, în care se identifica doar bunurile proprietate publică.
Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
În legătură cu competența de soluționare a excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca, potrivit practicii sale constante, atât timp cît instanța de judecată nu a reținut ca un text legal este abrogat în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție, sesizind Curtea cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, aceasta este obligată să se pronunțe în virtutea dreptului constituțional al cetățenilor de a invoca neconstituționalitatea unui text legal pe care instanța înțelege sa îl aplice. Abrogarea, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, este rezultatul contrarietatii legii anterioare cu prevederile Constituției, astfel încât ea constituie nu numai o consecința a aplicării legii în timp, ci și o problemă de constituționalitate, ca urmare a supremației legii fundamentale în cadrul sistemului juridic.
În legătură cu dispozițiile art. 248 alin. 2 din Codul penal a căror constituționalitate se considera, se rețin următoarele:
Prin Decizia nr. 11 din 8 martie 1994, definitivă, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 248 din Codul penal și a constatat ca dispozițiile sale referitoare la paguba avutului obștesc sunt parțial abrogate, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice. Aceasta decizie nu este însă aplicabilă în speta, deoarece Lepadatu Gheorghe, prin excepția invocată, se referă exclusiv la pretinsa neconstituționalitate a notiunii de funcționar, astfel cum este definită de art. 147 din Codul penal și a agravantei prevăzute de alin. 2 al art. 248 din Codul penal. În ce privește noțiunea de funcționar, se constată că, potrivit art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică. Rezultă ca, potrivit Constituției, reglementarea acestui statut este rezervată nivelului legii. Cu atât mai mult, deci, conceptul general de funcționar nu este de nivel constituțional.
În consecința, reglementările referitoare la noțiunea de funcționar, inclusiv cele legate de infracțiunile săvârșite de aceștia, sunt de nivelul legii. De aceea susținerile privind neconstituționalitatea notiunii de funcționar sunt neintemeiate, întrucît aceasta nu încalcă o prevedere expresă a Constituției.
În legătură cu neconstituționalitatea agravantei prevăzute de alin. 2 al art. 248 din Codul penal - dacă fapta a avut ca urmare o perturbare deosebit de grava a activității unei organizații din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal ori a produs o paguba importanța economiei naționale - se constată că nici sub acest aspect excepția nu este fondată.
În ce privește teza I, este de reținut ca practica jurisdicției constituționale referitoare la protecția penală a avutului obștesc nu este aplicabilă, întrucît aceasta se întemeiază pe prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Agravantă însă are în vedere, nemijlocit, nu dreptul de proprietate, ci regulile de organizare și funcționare a unității, inclusiv a activității economice. Pe de altă parte, unitatea economică constituind o colectivitate, nu se poate nega dreptul legiuitorului de a avea în vedere gravitatea perturbarii activității în reglementarea represiunii penale, deoarece în mod obiectiv o asemenea fapta reprezintă un grad mai ridicat de periculozitate socială. Desigur, este atributul instanțelor judecătorești de a asigura interpretarea corecta a dispozițiilor legale, în concordanta cu prevederile Constituției, inclusiv în ceea ce privește înțelesul actual al art. 145 din Codul penal.
Referitor la teza a II-a, Curtea constata că nu exista o similitudine între noțiunea de paguba adusă avutului obștesc și paguba adusă economiei naționale. În prima ipoteza, este avut în vedere patrimoniul unității pagubite, pe când al doilea concept se referă la pagubirea economiei naționale, ceea ce excede sfera patrimoniului unității pagubite. De aceea practica jurisdicțională a Curții Constituționale referitoare la conceptul de paguba adusă avutului obștesc nu este aplicabilă conceptului de pagubire a economiei naționale. Mai mult, în temeiul art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, potrivit căruia statul trebuie să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, nu poate fi negat dreptul legiuitorului de a institui măsuri de protecție penală în considerarea acestor interese. Rezultă ca, în principiu, o asemenea protecție, indiferent ca a fost sau este instituită, nu poate fi neconstitutionala.
Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) art. 23 și următoarele din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, ridicată de Lepadatu Gheorghe în Dosarul nr. 2531/1992 al Tribunalului Municipiului București, Secția I penală.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27 aprilie 1994.
*) A se vedea Decizia nr. 108 din 9 noiembrie, publicată în continuare la pag. 3.
Victor Dan Zlatescu - președinte
PREȘEDINTE, Victor Dan Zlatescu Magistrat-asistent, Constantin Burada
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.