Decizia nr. 95/1994
referitoare la soluționarea recursului formulat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 18 din 14 martie 1994
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Vasile Gionea - președinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Miklos Fazakaz - judecător
Ioan Muraru - judecător
Ioan Griga - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol soluționarea recursului formulat de Ministerul Public împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 18 din 14 martie 1994 .
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au fost lipsa.
Procedura legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele completului da cuvintul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a recursului, de casare a deciziei și de respingere a excepției ca vadit nefondata.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Decizia nr. 18 din 14 martie 1994, Curtea Constituțională a admis, în parte, excepția de neconstituționalitate ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în Dosarul nr. 7986/1992, și a constatat ca dispozițiile art. 249 din Codul penal referitoare la paguba adusă avutului obștesc sunt abrogate parțial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice.
Împotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs pe motiv ca, în cauza, sunt aplicabile prevederile
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , în sensul că excepția trebuia respinsă ca vadit nefondata, deoarece din opinia exprimată de către instanța de judecată rezultă ca aceasta a considerat ea însăși contrare Constituției dispozițiile art. 249 din Codul penal privitoare la avutul obștesc.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
examinînd decizia atacată, încheierea de sesizare, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public -, dispozițiile legale atacate ca neconstituționale raportate la prevederile Constituției, precum și cele ale
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Critica referitoare la posibilitatea respingerii excepției de neconstituționalitate ca "vadit nefondata" nu este intemeiata deoarece, potrivit
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , soluția respingerii fără citarea părților pe acest temei este condiționată de unanimitatea opiniei membrilor completului de judecată în aprecierea excepției. Aceasta regula este nu numai de fond, în sensul că excepția în mod vadit este neîntemeiată, ci și de procedura, astfel încât, dacă aceste doua aspecte nu coincid, evident
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
nu se poate aplica. De altfel, instanța, deși a opinat pentru neconstituționalitatea art. 249 din Codul penal, deci a abrogării lui, nu a constatat abrogarea în dispozitivul încheierii și, mai mult, a sesizat Curtea cu soluționarea excepției. Rezultă ca, fiind legal investită, Curtea întemeiat a procedat la soluționarea excepției.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 și
art. 26 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Ministerul Public împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 18 din 14 martie 1994 , pronunțată în Dosarul nr. 4 C/1993.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 1994.
Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. dr. VASILE GIONEA Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.