Decizia nr. 18/1994

Ion Filipescu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145, art. 147 și art. 148 din Codul penal, a titlului IV - Infracțiuni contra avutului obștesc și a titlului VI cap. I, Partea specială - Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, invocată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 7986/1992 al acestei instanțe.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9 martie 1994 în prezenta procurorului și a părții civile - Societatea Comercială "Sada" - S.A. Cluj-Napoca și au fost consemnate în încheierea din acea data, pronunțarea fiind amînată pentru astăzi, 14 martie 1994.

Procurorul a susținut, în esenta, ca excepția este inadmisibila deoarece privește o lege anterioară Constituției și, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din legea fundamentală, ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) și ale

art. 23-26 din Legea nr. 47/1992 , numai legile și ordonanțele adoptate după intrarea în vigoare a Constituției pot face obiectul excepției de neconstituționalitate. De altfel, excepția nu poate fi primită și pentru ca dispozițiile constituționale nu operează direct și automat, ci mijlocit, prin intermediul legiuitorului ordinar, care are obligația de a completa și a preciza reglementările de principiu ale legii fundamentale.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 355/P/1991 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, Precup Petru a fost trimis în judecata pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 178 și art. 249 din Codul penal, cauza formind obiectul Dosarului nr. 7986/1992 al Judecătoriei Alba Iulia.

La termenul de judecată din 26 octombrie 1992, reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145, art. 147 și art. 148 din Codul penal, a titlului IV - Infracțiuni contra avutului obștesc și a titlului VI cap. I, Partea specială - Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. Instanța a aminat cauza la 16 noiembrie 1992, în vederea motivarii în fapt și în drept a excepției, și prin încheierea din aceeași dată a sesizat Curtea Constituțională.

În susținerea excepției se arata, în esenta, ca normele penale care incrimineaza și pedepsesc faptele contra avutului obștesc sunt în contradictie cu dispozițiile art. 41, art. 134 și 135 din Constituție.

Exprimindu-și opinia, potrivit dispozițiilor

art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , instanța a considerat ca neconcordanta dintre reglementările Constituției și legile anterioare poate fi interpretată ca o abrogare tacită, consecința acestei interpretări constind în posibilitatea recalificarii faptelor săvârșite în funcție de raporturile sociale incalcate, a consecințelor juridice create potrivit normelor legale existente și reglementate în Codul penal.

În vederea soluționării excepției de neconstituționalitate, au fost solicitate, potrivit

Legii nr. 47/1992 , puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere primit de la Guvern se contesta competența Curții Constituționale în soluționarea excepției invocate, considerind ca aceasta nu este o problemă de ordin constituțional, ci o chestiune de interpretare juridică de competența instanțelor judecătorești. Pe fond, se susține ca atât noțiunea obștesc folosită în art. 145 din Codul penal, cît și categoria juridică de avut obștesc nu sunt contrare Constituției, aceasta din urma având o sfera mai larga decît conceptul de avut public, în care se identifica doar bunurile proprietății publice.

Senatul și Camera Deputaților nu au comunicat punctul lor de vedere.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, prevederile Constituției și ale

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

În temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 3 și

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională constata ca este competența să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate invocată.

Cu privire la problema de fond, și anume dacă dispozițiile art. 145, art. 147, art. 148, titlul IV și titlul VI din Codul penal sunt sau nu constituționale, se rețin următoarele:

Potrivit

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate poate viza numai acele dispoziții legale de care depinde judecarea cauzei. Rezultă ca excepția de neconstituționalitate putea viza numai dispozițiile art. 178 și art. 249 din Codul penal, pentru care inculpatul a fost trimis în judecata. În fața Judecătoriei Alba Iulia s-a invocat "excepția de neconstituționalitate a art. 145, art. 147, art. 148, titlul IV și titlul VI din Codul penal". Este de observat ca numai dispozițiile art. 249 fac parte din titlul VI al Codului penal, toate celelalte articole neavînd legătură cu judecarea cauzei. Curtea constata însă, în ce privește art. 249 din Codul penal, ca între ipotezele avute în vedere de text se afla și aceea care se referă la faptul ca s-a cauzat "o paguba avutului obștesc", ipoteza ce a fost avută în vedere la invocarea excepției.

Cît privește constituționalitatea prevederilor din Codul penal referitoare la infracțiunile contra avutului obștesc, se constată că noțiunea de avut obștesc nu se confunda cu noțiunea de proprietate, atât timp cît desemnează un interes general al societății și vizează proprietatea publică.

Actualele dispoziții constituționale - art. 135 alin. (2) din Constituție - consacra doua forme de proprietate : publică și privată, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește ca proprietatea publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale.

Alin. (4) și (5) ale art. 135 nominalizeaza bunurile ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice și regimul juridic aplicabil acestora.

Referitor la proprietatea privată, pentru prima data, Constituția din 1991 asigura o protecție reală a acesteia, stipulind în art. 41 alin. (2) ca, indiferent de titular, proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege. Subiectele acestui drept de proprietate sunt atât statul, cît și cetățenii, precum și regiile autonome.

Bunurile regiilor autonome și ale societăților comerciale nu constituie proprietate de stat, ci proprietate privată, deoarece, potrivit art. 5 și

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 , titularul dreptului de proprietate este regia autonomă sau societatea comercială. Statul este un simplu acționar care deține o cota-parte din capitalul social ce nu se confunda cu patrimoniul persoanei juridice, cu atât mai mult cu cît, potrivit

Legii privatizării societăților comerciale nr. 58/1991 , în următorii ani va avea loc un proces de înstrăinare a acțiunilor deținute de stat.

Ca atare, infracțiunile săvârșite asupra patrimoniului unei societăți comerciale nu afectează statul, în calitatea sa de acționar, și nu duce nici la micșorarea valorii acțiunilor deținute de acesta.

Fața de dispozițiile art. 41 și ale art. 135 din Constituție, termenul de avut obștesc urmează a se aplică numai bunurilor ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice.

Curtea constata ca, în prezent, dispozițiile art. 249 din Codul penal referitoare la ipoteza cauzarii unei pagube avutului obștesc sunt parțial abrogate, ele urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție. Constatarea abrogării parțiale a acestor dispoziții este consecința constituțională prevăzută de art. 150 alin. (1) din legea fundamentală, în cazul contrarietatii unei legi preconstitutionale cu prevederile Constituției.

În cazul legilor anterioare Constituției, neconstituționalitatea are un caracter specific, întrucît are o cauza posterioară legii, constind în schimbarea temeiului legitimitatii sale constituționale.

În sensul celor arătate este și Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1993, prin care s-a constatat ca dispozițiile din Codul penal referitoare la infracțiunile contra avutului obștesc sunt abrogate parțial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție și, în consecința, acestea urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și al art. 1, art. 3 și

art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite, în parte, excepția de neconstituționalitate ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în Dosarul nr. 7986/1992 al acestei instanțe și constata ca dispozițiile art. 249 din Codul penal referitoare la paguba adusă avutului obștesc sunt parțial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție și, în consecința, acestea urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 14 martie 1994.