Decizia nr. 67/1994

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Ioan Muraru - judecător

Raul Petrescu - procuror

Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 59/1993 , în partea referitoare la modificarea

Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 , invocată de recurentii Panaitescu Edmond și Liga Democratica pentru Dreptate din România în Dosarul nr. 1441/1993 al Curții Supreme de Justiție, Secția de contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 1 iunie 1994, concluziile părților și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare, a aminat pronunțarea la 6 iunie și apoi la 13 iunie 1994.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Panaitescu Edmond și Liga Democratica pentru Dreptate din România au declarat recurs împotriva Deciziei nr. 524 din 26 mai 1993 a Curții Supreme de Justiție, Secția de contencios administrativ, recurs ce formează obiectul Dosarului nr. 1441/1993 al acestei instanțe. La termenul de 3 februarie 1994, Panaitescu Edmond a menționat ca susține excepția de neconstituționalitate a

Legii nr. 59/1993 , în partea referitoare la modificarea

Legii nr. 29/1990 , și solicita sesizarea Curții Constituționale pentru a hotărî asupra excepției.

Prin excepție se susține ca prevederile

Legii nr. 59/1993 , în partea referitoare la modificarea

Legii nr. 29/1990 , sunt neconstituționale, deoarece: nu rezultă dacă litigiile ce se soluționează în temeiul

Legii nr. 29/1990

beneficiază de trei sau de doua grade de jurisdicție; nu confirma și nici nu infirma punctul 2 din dispozitivul

Deciziei Curții Constituționale nr. 34/1993 , prin care s-a constatat abrogarea

art. 4 din Legea nr. 29/1990 , cît privește trimiterea la art. 3; lasă sa planeze, în continuare, echivocul în ce privește interpretarea excepției din

art. 2 lit. c) din Legea nr. 29/1990

prin formularea "o alta procedura judiciară"; contenciosul administrativ nu este reglementat printr-o lege organică, asa cum prevede

art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituție; limitarea aplicării Legii nr. 29/1990

la actele administrative emise după intrarea sa în vigoare - 8 noiembrie 1990 - lipsește pe cetățeni de accesul liber la justiție, contravenind flagrant atât art. 21 alin. (1) și alin. (2), cît și art. 150 alin. (1) din Constituție.

Curtea Suprema de Justiție, Secția contencios administrativ, a suspendat, prin Încheierea din 3 februarie 1994, judecarea recursului și a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției. În opinia exprimată cu privire la excepție, Curtea Suprema de Justiție apreciază ca "aceasta nu este intemeiata".

Potrivit

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , s-au cerut punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se considera ca excepția nu este intemeiata pentru următoarele motive: cu privire la gradele de jurisdicție, Constituția a lăsat în competența exclusiva a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești; în mod deliberat,

Legea nr. 59/1993

nu a modificat procedura contenciosului administrativ, întrucît ea corespunde acestor litigii; dispozițiile art. 2 lit. c) și cele referitoare la art. 3 și

art. 4 ale Legii nr. 29/1990

au fost abrogate implicit, încă de la data intrării în vigoare a Constituției, astfel încât nu se justifica abrogarea lor și prin

Legea nr. 59/1993

de modificare a

Legii nr. 29/1990 .

Cele două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

ținând seama de excepția invocată, de opinia instanței, de punctul de vedere al Guvernului, de raportul întocmit de judecătorul-raportor, de susținerile părților, de dispozițiile legale contestate și de prevederile Constituției, retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca este competența să soluționeze excepția.

Potrivit

art. 6 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , asa cum a fost modificat prin

Legea nr. 59/1993 , "Judecarea acțiunilor formulate în baza art. 1 din prezenta lege este de competența tribunalului sau a Curții de apel în a carei raza teritorială își are domiciliul reclamantul, potrivit competentei materiale prevăzute de art. 2 și 3 din Codul de procedură civilă", iar potrivit

art. 14 alin. 1 din aceeași lege, asa cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993 , "Sentinta instanței prin care s-a soluționat acțiunea prevăzută în prezenta lege poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare". Rezultă deci ca

Legea nr. 29/1990

stabilește numai doua grade de jurisdicție, fond și recurs. Aceasta reglementare este în concordanta cu art. 120 din Constituție, care prevede că "Împotriva hotărîrilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Codul de procedură civilă, care este dreptul comun, prevede în art. 299 ca sunt supuse recursului și "hotărârile date fără drept de apel". De altfel, în acest sens, s-a pronunțat și Plenul Curții Constituționale care, prin Decizia nr. 1/1994, a statuat ca accesul la structurile judecătorești și la mijloacele procedurale, inclusiv la căile de atac, se face cu respectarea regulilor de competența și procedura de judecată stabilite de lege.

În legătură cu neconstituționalitatea excepției prevăzute în

art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , referitoare la art. 3 din aceeași lege, este de menționat ca prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 34/1993 s-a constatat ca aceasta excepție este abrogată potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, astfel încât neabrogarea ei expresă nu constituie un motiv de neconstituționalitate.

Cu privire la susținerea facuta, în sensul sa s-au încălcat dispozițiile art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituție, care prevăd ca prin lege organică se reglementează contenciosul administrativ, se constată că, nici sub acest aspect, excepția nu este intemeiata.

Într-adevăr,

Legea nr. 29/1990

a fost adoptată într-o perioadă în care, pe plan constituțional, nu exista distincția dintre legea organică și legea ordinară, astfel ca aceasta distincție este aplicabilă numai în cazul în care ar urma să se adopte o noua reglementare sau să se modifice reglementarea actuala. De altfel, în concordanta cu prevederile Constituției,

Legea nr. 59/1993 , prin care s-a modificat

Legea nr. 29/1990 , a fost adoptată ca lege organică, asa cum rezultă din formula de adoptare a legii redata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 iulie 1993, în care a fost publicată.

Fața de cele de mai sus, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă.

Vazind și dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. A.c) și ale

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a

Legii nr. 59/1993 , în partea referitoare la modificarea

Legii nr. 29/1990 , ridicată de Panaitescu Edmond și Liga Democratica pentru Dreptate din România în Dosarul nr. 1441/1993 al Curții Supreme de Justiție, Secția contencios administrativ.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 13 iunie 1994.