Decizia nr. 81/1994
referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 200 alin. 1 și 2 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Interpretează 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Antonie Iorgovan - judecător
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Ioan Griga - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Curtea Constituțională, prin Încheierea din 21 iulie 1993 a Judecătoriei Sibiu, a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art. 200 alin. 1 și 2 din Codul penal, invocată de inculpatul Bozdog Ovidiu Nicolae, în cauza penală ce formează obiectul Dosarului nr. 5298/1993 de pe rolul acestei instanțe. Curtea Constituțională a mai fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor alin. 1 al aceluiași articol și prin încheierile Judecătoriei Sibiu din 21 iulie 1993, excepție invocată în Dosarul nr. 5711/1993 de către inculpatii Banu Ovidiu și Blaga Lucian, și, respectiv, din 29 septembrie 1993, excepție invocată în Dosarul nr. 5943/1993 de către inculpatii Stoica Iordan Ciprian, Nastase Gheorghe Cristian și Hopris Florin Petru. Prin Încheierea Judecătoriei Sibiu din 21 iulie 1993 este sesizată Curtea Constituțională și cu excepția de neconstituționalitate a alin. 2 al art. 200 din Codul penal, invocată de inculpatul Blaga Lucian în Dosarul nr. 5711/1993 al Judecătoriei Sibiu.
În esenta, pentru argumentarea excepției, inculpatii au susținut ca art. 200 din Codul penal contravine art. 11, 20 și 26 din Constituția României, art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 12 din Declarația Universala a Drepturilor Omului. Fața de aceste prevederi, se apreciază ca relațiile sexuale între persoane de același sex, deși condamnabile din punctul de vedere al moralei crestine, nu se justifica a fi sancționate penal, decît dacă pun în pericol "normală evoluție a raporturilor sociale".
Judecătoria Sibiu, prin încheierile de sesizare a Curții Constituționale a apreciat ca dispozițiile art. 200 din Codul penal sunt constituționale, întrucît prin ele se apara tocmai ordinea publică și bunele moravuri la care se referă art. 26 din Constituție. În subsidiar, instanța a reținut ca invocarea Convenției Europene a Drepturilor Omului nu are relevanta în speta, deoarece, la data respectiva, România nu aderase încă la aceasta convenție.
Curtea Constituțională a constatat, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, ca este competența să soluționeze aceasta cauza.
În baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 au fost solicitate puncte de vedere Camerelor Parlamentului și Guvernului.
În punctul de vedere al Senatului s-a apreciat ca fiind utila amînarea soluționării cauzei sau, după caz, luarea în considerare, la pronunțarea deciziei, a completărilor și modificărilor Codului penal și ale Codului de procedura penală, cuprinse în proiectul prezentat de Guvern și în amendamentele Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunități și validari a Senatului.
Guvernul a apreciat ca excepția nu este intemeiata, deoarece art. 200 din Codul penal nu contravine art. 26 din Constituție. Se susține ca din art. 26 al Constituției nu se poate trage concluzia după care viața intima a unei persoane este ocrotită și atunci când lezeaza regulile de conduita ale celorlalți membri ai societății, precum și sentimentul moral general. Mai mult, se invoca și texte din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum ar fi art. 8 pct. 2, după care autoritățile publice, în temeiul legii, pot interveni ca o persoană sa nu-și exercite un interes al său în dăuna celorlalte persoane, respectiv prevederile după care intervenția autorității publice este justificată pentru apărarea ordinii publice, ocrotirea sănătății sau a moralei publice, precum și pentru ocrotirea drepturilor și libertăților altora. Acest punct de vedere nu a fost modificat, deși Curtea a solicitat Guvernului noi precizări, atât după intrarea României în Consiliul Europei, cît și după ratificarea Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Camera Deputaților nu a comunicat punctul sau de vedere.
În temeiul art. 12 alin. 4 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, judecătorul-raportor a solicitat puncte de vedere și cultelor religioase care funcționează legal în România, instituțiilor de învățământ superior, autorităților publice și organizațiilor neguvernamentale din țara.
Cultele care și-au comunicat punctul de vedere (Biserica Ortodoxa Română, Mitropolia Română Unita cu Roma, Federația Comunităților Evreiesti din România, Muftiatul Cultului Musulman din România, Mitropolia Cultului Crestin de Rit Vechi, Cultul Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolica din România, Uniunea Comunității Cultului Crestin după Evanghelie, Biserica Creștină Adventista de ziua a 7-a, Eparhia Reformata din Ardeal) au condamnat categoric actele homosexuale, majoritatea cerind menținerea represiunii penale împotriva acestor practici. O nota distinctă se găsește în punctul de vedere al Eparhiei Reformate din Oradea, în care se apreciază ca "legăturile sexuale între persoane de același sex" sunt o boala și nu o infracțiune, atât timp cît nu atentează la morala publică și nu corup tineretul, precizîndu-se, totodată , ca Biserica Reformata nu popularizeaza aceste legături, nu promovează sfintirea acestor persoane și nu binecuvântează conviețuirea bazată pe astfel de legături.
Facultățile de Drept din Cluj-Napoca și Iași au susținut soluția din proiectul legii de modificare a Codului penal, în sensul incriminării raporturilor homosexuale, "numai dacă se produce scandal public", iar Facultatea de Drept din Sibiu a considerat necesară modificarea art. 200 în sensul Amendamentului nr. 8 al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, formulat cu ocazia aderării României la acest organism. Facultatea de Sociologie, Psihologie și Pedagogie din București apreciază, în contextul unor ample consideratii teoretice, ca homosexualitatea generează prozeliti mai ales între adolescenti și tineri, în procesul de conturare a personalității, la vârsta optiunilor, când ei ar trebui sa selecteze valorile.
Ministerul Sănătății, prin Direcția generală de medicina preventivă, sugereaza ca problema homosexualitatii să fie dezbatuta în colective de specialiști sau în comisii de specialitate (psihiatrie, medicina legală), urmînd a se lua măsurile ce se impun". Totodată, se retine ideea după care "legislația noastră trebuie să fie foarte categorica și punitiva cu persoanele care fac prozelitism și fără nici un fel de circumstanțe atenuante pentru persoanele care produc contaminarea conștiență a partenerului, iar pedofilia trebuie condamnata maximum".
Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki, Liga Apărării Drepturilor Omului au calificat, în esenta, art. 200 din Codul penal ca fiind contrar art. 26 din Constituție, asa cum acesta trebuie interpretat prin referire la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
La dosar au mai fost primite puncte de vedere ale unor organizații neguvernamentale de peste hotare, cum ar fi Comisia Internationala a Juristilor, Amnesty internațional, Comisia pentru Drepturile Omului a Organizației Internaționale a homosexualilor și lesbienelor, Federația Internationala Helsinki pentru Drepturile Omului, precum și ale unor persoane fizice străine care, în unanimitate, au solicitat dezincriminarea raporturilor homosexuale.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
examinînd încheierile de sesizare, punctele de vedere primite, raportul judecătorului desemnat în acest scop, concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum și corelatia dintre dispozițiile art. 200 alin. 1 și 2 din Codul penal și prevederile Constituției, retine următoarele :
*) A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 136 din 7 decembrie 1994.
Victor Dan Zlatescu - președinte
Articolul 200
din Codul penal român incrimineaza, după cum se menționează expres "relațiile sexuale între persoane de același sex", având următoarea redactare: "Relațiile sexuale între persoane de același sex se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.
Fapta prevăzută la alin. 1, săvârșită asupra unui minor, asupra unei persoane în imposibilitatea de a se apara ori de a-și exprima voința, sau prin constringere, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Dacă fapta prevăzută în alin. 1 are ca urmare vătămarea grava a integrității corporale sau a sănătății, pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani, iar dacă are ca urmare moartea victimei sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.
Îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării faptei prevăzute în alin. 1 se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani."
Rezultă ca acest text califica ca fiind infracțiune orice categorie de relații sexuale între persoane de același sex, indiferent de împrejurări și indiferent dacă acestea au fost de acord cu atare raporturi.
Excepția de neconstituționalitate privește însă numai primele doua alineate ale art. 200 din Codul penal și, deci, Curtea Constituțională, fiind sesizată în aceste limite, nu se poate pronunța asupra altor alineate ale textului, astfel cum s-a solicitat în unele dintre punctele de vedere exprimate.
Sesizările invoca, în principal, încălcarea art. 26 din Constituție, care are următoarea redactare:
"(1) Autoritățile publice respecta și ocrotesc viața intima, familială și privată.
(2) Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri."
În legătură ce acest text, este de reținut ca el reprezintă o dezvoltare a art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, dispoziții similare întâlnindu-se și în alte Constituții recente ale statelor europene.
Logica interna a textului obliga la interpretarea celor două alineate în consonanta fireasca, deoarece formează, numai împreună, o unitate juridică. Astfel, în primul alineat al art. 26 sunt precizate obligații pentru autoritățile publice, reprezentind o garanție a principiului prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate".
Se retine ca legiuitorul constituant operează, în art. 26 alin. (1), cu trei notiuni: viața intima, viața familială și viața privată, iar alin. (2) al aceluiași articol obliga la o circumstantiere a acestor elemente. Atunci când legiuitorul prevede că orice persoană fizica are dreptul sa dispună de ea însăși, dar fără sa încalce drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri, înțelege ca cele trei notiuni de la alin. (1) - viața intima, viața familială, viața privată -, nu pot fi concepute decît în respectul drepturilor și libertăților altora, al ordinii publice, precum și al bunelor moravuri. Aceasta înseamnă ca fiecare element de la alin. (1) trebuie raportat, pe rind, la fiecare dintre cele trei elemente ale alin. (2), dar esențial în soluționarea excepției de neconstituționalitate este stabilirea termenului de bune moravuri.
În numeroase tari, în prezent, este admisă ideea ca raporturile homosexuale între persoane adulte, care au consimțit la acestea, reprezintă o dimensiune a vieții intime a persoanei fizice și de aceea ele nu pot fi sancționate penal.
La aceasta idee s-a ajuns după o perioadă de cautari. Astfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în anul 1976, a respins ideea ca ar exista o morala general-europeană, conceptul de bune moravuri trebuind înțeles prin prisma prevederilor legislatiilor naționale. Ulterior însă Curtea a revenit asupra acestui punct de vedere (Afacerea Dudgeon - 1981; Afacerea Norris - 1987, Afacerea Modinas -1993), considerind ca raporturile homosexuale dintre persoanele adulte, în privat, cu acordul lor, nu contravin bunelor moravuri și deci ele nu sunt de natura sa încalce art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că: "1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și corespondentei sale. 2) Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept, decît în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru siguranța naționala, ordinea publică, bunăstarea economică a tarii și apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor penale, protejarea sănătății sau a moralei sau pentru protejarea drepturilor și libertăților altora". Curtea Europeană a sugerat, prin aceste decizii, modificarea legislației țărilor membre ale Consiliului Europei, în sensul noii interpretări a art. 8 din convenție. Aceeași idee se regaseste și în Amendamentul nr. 8 al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la Raportul asupra cererii de aderare a României la Consiliul Europei, în care se exprima speranta ca România nu va intirzia să-și modifice legislația în sensul că art. 200 din Codul penal sa nu mai considere ca o infracțiune actele homosexuale, săvârșite în privat, între adultii care au consimțit la acestea.
Trebuie admis ca expresia bunele moravuri poate dobîndi semnificatii diferite, în raport de religii și ideologii. Dreptul, ca fenomen social, nu poate face abstractie de tendintele de evoluție ale societății contemporane, inclusiv ale relațiilor interumane, chiar dacă, la un moment dat, soluțiile legislative și jurisprudentiale par a veni în contradictie cu preceptele morale traditionale.
Dacă, atât timp cît România nu a fost membra a Consiliului Europei și nu a aderat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, interpretarea art. 8 al convenției, prin deciziile de speta ale Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, nu au avut nici o relevanta pentru legislația și jurisprudenta română, după intrarea României în Consiliul Europei și după aderarea la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994) datele problemei s-au schimbat fundamental. La aceasta schimbare obliga însăși Constituția României, care în art. 20 alin. (1) precizează ca dispozițiile sale, în materia drepturilor și libertăților cetățenilor, vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, or, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, începând cu data de 31 mai 1994, a devenit un atare tratat. Mai mult, în alin. (2) al art. 20 din Constituție se consacra principiul priorității normei de drept internațional: "Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale".
Se observa, din cele de mai sus, ca între art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, asa cum este acesta interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, și art. 200 alin. 1 din Codul penal român exista o atare neconcordanta, care obliga Curtea Constituțională a României la o decizie corespunzătoare. Înlăturarea conflictului dintre legea penală interna și textul Convenției Europene a Drepturilor Omului, asa cum este acest text interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, conduce la admiterea, în parte, a excepției de neconstituționalitate privind art. 200 alin. 1 din Codul penal.
Admiterea excepției, spre a stabili concordanta dintre legea penală română și norma internationala, nu este posibila însă decît prin stabilirea unei corelatii între interpretarea art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cea a art. 26 din Constituția României, interpretarea instanței de contencios european, în virtutea principiului subsidiarității, impunându-se și față de instanța de contencios constituțional național.
În baza acestor orientări de principiu, trebuie admis ca instanța de contencios constituțional național are nu numai dreptul, dar și obligația de a interpreta Constituția, inlaturind, prin soluția pe care o pronunța, neconcordanta dintre textul intern și textul european, astfel încât legea interna să fie aplicabilă, utilizînd termeni juridici în sensul în care au fost definiți de legiuitor, cum ar fi, în speta, termenul în public, la care se referă art. 152 din Codul penal.
Mai este de reținut ca interpretarea art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, data de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, nu vizează, tale quale, orice raporturi între persoane de același sex, cum la fel este redactat și Amendamentul nr. 8 al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, ci numai raporturi între persoane adulte, care au loc în privat, în intimitate, nu în public, și deci fără a produce scandal public și, evident, dacă persoanele respective au consimțit la asemenea raporturi. Per a contrario, orice raporturi cu minori sau între persoane adulte , dar prin constringere, ori în locuri publice sau în privat, dar care au dus la scandal public, nu mai intra sub protecția art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, pe cale de consecința, nici sub protecția art. 26 din Constituția României, fiind relații față de care trebuie menținută represiunea penală.
În consecința, excepția de neconstituționalitate privitoare la art. 200 alin. 1 din Codul penal urmează a fi admisă în parte, numai pentru raporturile sexuale între persoane majore de același sex, liber consimțite, comise în privat, cu condiția sa nu producă scandal public.
Excepția referitoare la art. 200 alin. 2 din Codul penal, însă, urmează să fie respinsă, întrucît faptele incriminate prin acest text - cum sunt cele săvârșite asupra unui minor sau asupra unei persoane în imposibilitatea de a se apara ori de a-și exprima voința sau prin constringere - aduc atingere unor valori sociale ce trebuie ocrotite, în continuare, prin legea penală.
Fața de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 13 alin. (1) lit. A c) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE :
1. Admite, în parte, excepția de neconstituționalitate privind art. 200 alin. 1 din Codul penal, invocată de Bozdog Ovidiu Nicolae, Banu Ovidiu, Blaga Lucian, Stoica Iordan Ciprian, Hopris Florin Petru și Nastase Gheorghe Cristian în dosarele nr. 5298/1993, nr. 5711/1993 și nr, 5943/1993 ale Judecătoriei Sibiu, și constata ca prevederile acestui alineat sunt neconstituționale, în măsura în care se aplică relațiilor sexuale între persoane majore de același sex, liber consimțite, care nu sunt săvârșite în public ori nu produc scandal public.
2. Respinge excepția de neconstituționalitate privind art. 200 alin. 2 din Codul penal, invocată de Bozdog Ovidiu Nicolae în Dosarul nr. 5298/1993 și de Blaga Lucian în Dosarul nr. 5711/1993, ale Judecătoriei Sibiu.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 iulie 1994.
PREȘEDINTE, prof. univ. dr. Victor Dan Zlatescu Magistrat-asistent, Constantin Burada
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.