Decizia nr. 52/1994

Mihai Constantinescu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 249 din Codul penal, invocată de inculpatul Meregiu Gavrila în Dosarul nr. 854/1993 al Tribunalului Tulcea, cu care Curtea Constituțională a fost sesizată prin Încheierea din 3 august 1993 a acestui tribunal.

La apelul nominal, părțile lipsa.

Procedura legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele completului da cuvintul procurorului, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca vadit nefondata, deoarece, în esenta, considera ca speta ridica o problemă de încadrare juridică a faptei, iar nu de constituționalitate.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

deliberind asupra excepției de neconstituționalitate invocate, retine următoarele:

La termenul de judecată din 3 august 1993 inculpatul Meregiu Gavrila a ridicat, în Dosarul nr. 854/1993 al Tribunalului Tulcea, excepția de neconstituționalitate a art. 249 din Codul penal, susținând ca prevederile acestui articol cer ca subiectul activ al infracțiunii să aibă calitatea de funcționar, iar el îndeplinește funcția de sofer.

Exprimindu-și opinia, Tribunalul Tulcea considera ca art. 249 din Codul penal este neconstitutional și, în consecința, abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție. Considera, de asemenea, ca, în speta, inculpatul a pus în discuție incidența prevederilor art. 249 din Codul penal cu fapta pentru care a fost trimis în judecata, aspect ce intră în competența de soluționare a instanței judecătorești.

Curtea Constituțională, potrivit prevederilor

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

a solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere primit de la Guvern se contesta competența Curții Constituționale în soluționarea excepției invocate, considerind ca aceasta nu este o problemă de ordin constituțional, ci o chestiune de interpretare juridică, de competența instanțelor judecătorești. Pe fond se susține ca, atât noțiunea de obștesc, folosită în art. 145 din Codul penal, cît și categoria juridică de avut obștesc, nu sunt contrare Constituției, aceasta din urma având o sfera mai larga decît conceptul de avut public în care se identifica doar bunurile proprietății publice. De altfel, practic, problemele legate de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor penale referitoare la avutul obștesc au fost rezolvate prin Decizia Curții Constituționale nr. 38/1993.

Senatul și Camera Deputaților nu au comunicat punctul lor de vedere.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, prevederile Constituției și ale

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

În temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 3 și

art. 26 din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională constata ca este competența să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate invocate. Faptul ca Tribunalul Tulcea, în opinia exprimată, a considerat ca prevederile art. 249 din Codul penal sunt neconstituționale și, în consecința, abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, nu este de natura sa atragă necompetentă Curții, de vreme ce instanța de judecată nu a statuat aceasta prin dispozitivul Încheierii din 3 august 1993, ci a sesizat Curtea Constituțională. În consecința, sub acest aspect, Tribunalul Tulcea s-a desesizat de soluționarea excepției, aceasta revenind Curții Constituționale.

Cît privește problema de fond, neconstituționalitatea prevederilor art. 249 din Codul penal, ipoteza avută în vedere la invocarea excepției este cea referitoare la paguba cauzată avutului obștesc.

Analizînd constituționalitatea prevederilor din Codul penal referitoare la infracțiunile contra avutului obștesc, se constată că noțiunea de avut obștesc nu se confunda cu noțiunea de proprietate, atât timp cît desemnează un interes general al societății și vizează proprietatea publică.

Actualele dispoziții constituționale - art. 135 alin. (2) din Constituție - consacra doua forme de proprietate publică și privată, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește ca proprietatea publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale.

Alin. (4) și (5) ale art. 135 din Constituție desemnează bunurile ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice și regimul juridic aplicabil acestora. Referitor la proprietatea privată, Constituția prevede în art. 41 alin. (2) ca aceasta este ocrotită în mod egal, indiferent de titular. Subiectele acestui drept de proprietate sunt atât statul, cît și cetățenii, precum și regiile autonome.

Bunurile regiilor autonome și ale societăților comerciale nu constituie proprietate de stat, ci proprietate privată, deoarece, potrivit art. 5 și

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 , titularul dreptului de proprietate este regia autonomă sau societatea comercială. Statul este un simplu acționar care deține o cota-parte din capitalul social ce nu se confunda cu patrimoniul persoanei juridice, cu atât mai mult cu cît, potrivit

Legii privatizării societăților comerciale nr. 58/1991 , în următorii ani va avea loc un proces de înstrăinare a acțiunilor deținute de stat.

Fața de dispozițiile art. 41 și art. 135 din Constituție, termenul de avut obștesc urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție. Constatarea abrogării parțiale a acestor dispoziții este consecința constituțională prevăzută de art. 150 alin. (1) din legea fundamentală, în cazul contrarietatii unei legi preconstitutionale cu prevederile Constituției.

În cazul legilor anterioare Constituției, neconstituționalitatea are un caracter specific, întrucît are o cauza posterioară legii, ce consta în contradictia ca cu textul noii Constituții, ceea ce conduce la abrogarea legii anterioare, potrivit art. 150 alin. (1) din legea fundamentală.

În sensul celor arătate este și Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 7 septembrie 1993, prin care s-a constatat ca dispozițiile din Codul penal, referitoare la infracțiunile contra avutului obștesc, sunt abrogate parțial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție și, în consecința, acestea urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice.

În cazul în care, ca în speta, este contestată atât calitatea de funcționar a inculpatului, cît și tipul de proprietate - publică sau privată - a societății pagubite, competența de soluționare a litigiului revine, exclusiv, instanței de judecată, respectiv Tribunalului Tulcea, care trebuie să facă o corecta aplicare a legii.

Dacă Curtea Constituțională ar soluționa problema de fond, ar insemna să se substituie instanței judecătorești în rezolvarea litigiului, ceea ce este contrar prevederilor art. 144 din Constituție.

Ca urmare, excepția de neconstituționalitate ridicată de Meregiu Gavrila va fi admisă, constatindu-se ca dispozițiile art. 249 din Codul penal sunt parțial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, el urmînd a fi aplicat numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, care formează obiectul exclusiv al proprietății publice.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A. c),

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Meregiu Gavrila în Dosarul nr. 854/1993 al Tribunalului Tulcea și constata ca dispozițiile art. 249 din Codul penal sunt parțial abrogate, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, acestea urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 18 mai 1994.