Decizia nr. 125/1994

Vasile Gionea - președinte

Miklos Fazakas - judecător

Ion Filipescu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului declarat de Cosmoiu Victoria împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 26 din 19 mai 1993 ,

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 2 noiembrie 1994, în prezenta recurentei Cosmoiu Victoria și a procurorului, și în lipsa intimatelor - Marculescu Elena, Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat a municipiului București, Administrația financiară a sectorului 3 București, Societatea Comercială "Centrul Istoric" - S.A., Consiliul Local al Municipiului București, toate legal citate. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea Constituțională, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru 9 noiembrie 1994 și apoi pentru 16 noiembrie 1994.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele :

Prin Decizia nr. 26 din 19 mai 1993 Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondate excepțiile de neconstituționalitate a Decretului nr. 224/1951, invocate de Cosmoiu Victoria în dosarele nr. 1250/1992 și nr. 2966/1992 ale Tribunalului Municipiului București, cu motivarea ca acest decret a fost abrogat expres prin art. 57 din Decretul nr. 221/1960, republicat, și deci nu se poate pune problema exercitării controlului de constituționalitate asupra unui act normativ abrogat.

Împotriva deciziei, în termen legal, Cosmoiu Victoria a declarat recurs, solicitând desființarea acesteia și rejudecarea cauzei, în esenta, pentru următoarele motive:

1. neconstituționalitatea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 24 privind dreptul la apărare;

2. Curtea Constituțională trebuie să analizeze constituționalitatea Decretului nr. 224/1951 față de constitutiile comuniste în temeiul prevederilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora aceasta se pronunța asupra constituționalității prevederilor legilor de care depinde judecarea cauzei;

3. În ipoteza în care Curtea Constituțională nu se pronunța cu privire la constituționalitatea Decretului nr. 224/1951, pentru considerentul ca acesta este abrogat, să se pronunțe cu privire la constituționalitatea art. 31 din Decretul nr. 221/1960, republicat, care menține prevederea neconstitutionala a preluării de către stat, fără plata, a imobilelor scoase la vînzare silită pentru impozite restante.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor și concluziile procurorului, precum și dispozițiile legale atacate ca neconstituționale, raportate la prevederile Constituției, ale Legii nr. 47/1992 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, retine:

Primul motiv de recurs, care vizează neconstituționalitatea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 pe considerentul ca încalcă prevederile Constituției, respectiv ale art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 24 care garantează dreptul la apărare, urmează a fi respins ca nefondat, întrucît invocarea excepției nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 144 lit. c) din legea fundamentală și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Potrivit acestor dispoziții, Curtea Constituțională hotărăște numai asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești. Dacă s-ar accepta punctul de vedere al părții, ar fi incalcate și prevederile art. 23 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, conform cărora sesizarea Curții se dispune de către instanța judecătorească prin încheiere motivată, ceea ce exclude posibilitatea ca o excepție de neconstituționalitate să fie ridicată direct în fața Curții Constituționale. Rezultă ca, întrucît cererea nu a fost facuta în fața unei instanțe judecătorești, iar Curtea nu a fost legal sesizată, excepția nu poate fi examinata pe fond. În acest sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin deciziile nr. 3/1994 și nr. 71/1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994 și, respectiv, nr. 259 din 15 septembrie 1994.

Cel de-al doilea motiv de recurs privind obligativitatea Curții Constituționale de a se pronunța cu privire la constituționalitatea Decretului nr. 224/1951 față de Constitutiile comuniste, pe considerentul ca temeiul juridic al acestei competente este art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, urmează, de asemenea, a fi respins ca nefondat.

Potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunța asupra constituționalității unei prevederi dintr-o lege sau ordonanța de care depinde judecarea cauzei. În interpretarea recurentului, dispozițiile citate se aplică și Decretului nr. 224/1951, chiar dacă acesta este abrogat, întrucît nici un act normativ nu interzice controlul conformitatii unei legi abrogate cu Constituția sub al carei imperiu a fost adoptată.

Aceste sustineri urmează a fi inlaturate, deoarece controlul constituționalității legii nu poate privi decît legile în vigoare, scopul acestuia fiind de a împiedica aplicarea unor prevederi contrare Constituției și deci nu se poate pune problema exercitării unui asemenea control asupra unui act normativ abrogat cum este Decretul nr. 224/1951. Pentru același argument este exclusa și incidența art. 150 alin. (1) din Constituție, prin care legile anterioare acesteia sunt abrogate în măsura în care sunt în conflict cu prevederile sale, un text deja abrogat nemaiputind fi abrogat a doua oara.

Intervenția Curții Constituționale în aprecierea constituționalității unor norme juridice care și-au încetat existenta înaintea datei de 8 decembrie 1991 ar fi contrară nu numai rolului și funcțiilor sale stabilite prin art. 140 și următoarele din Constituție, ci ar reprezenta și o încălcare a principiului neretroactivitatii legii.

Pentru considerentele expuse mai sus, nu este posibila nici constatarea neconstitutionalitatii Decretului nr. 224/1951 față de Constituția sub imperiul căreia a fost adoptat, deoarece și aceasta era abrogată la data intrării în vigoare - 8 decembrie 1991 - a actualei Constituții.

Este adevărat ca, urmare trecerii imobilului în litigiu în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 224/1951, reclamantul ar putea pretinde ca a suferit un prejudiciu, însă repararea lui nu se poate realiza pe aceasta cale, ci, asa cum prevede art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 : "Repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituției din 1991 se reglementează prin lege".

Și cel de-al treilea motiv de recurs privind pronunțarea de către Curtea Constituțională asupra constituționalității art. 31 din Decretul nr. 221/1960, republicat, care, asa după cum susține recurentul, menține prevederea din Decretul nr. 224/1951 referitoare la preluarea, fără plata, de către stat a imobilelor scoase la vînzare silită pentru impozite restante, urmează a fi respins: de vreme ce acest din urma decret este abrogat, orice trimitere la prevederile lui, facuta înainte de 1991, este fără relevanta.

Având în vedere considerentele expuse, recursul declarat de Cosmoiu Victoria împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 26 din 19 mai 1993

urmează a fi respins.

În temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 25 din Legea nr. 47/1992.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Cosmoiu Victoria împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 26 din 19 mai 1993 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 1994.