Decizia nr. 747/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Nelu Bocancia

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Nicolai Begnescu în Dosarul nr. 10.482/236/2019 al Tribunalului Giurgiu - Secția penală - Cauze generale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.770D/2021.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepției de neconstituționalitate a depus o cerere de judecare a cauzei în lipsă.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției, întrucât autorul deduce neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 318 alin. (16) fraza întâi din Codul de procedură penală

din compararea acestor prevederi cu cele ale

art. 374 din Codul de procedură penală .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea nr. 85 din 16 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 10.482/236/2019, Tribunalul Giurgiu - Secția penală - Cauze generale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Nicolai Begnescu într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate de acesta împotriva încheierii de confirmare a ordonanței de renunțare la urmărirea penală.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală

încalcă dispozițiile constituționale ale

art. 16

privind egalitatea în drepturi, deoarece creează o inegalitate de tratament juridic între părțile procesului penal aflate în situații similare.

7.

Astfel, potrivit

art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală , în cazul renunțării la urmărirea penală, încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară confirmă sau infirmă soluția parchetului este definitivă, însă, în situația sesizării instanței prin rechizitoriu, potrivit

art. 347 din Codul de procedură penală , încheierea judecătorului de cameră preliminară este supusă contestației. Susține că, în ambele situații, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia soluției parchetului, neexistând nicio justificare pentru discriminarea care se creează între subiecții procesuali. Cu privire la încălcarea dispozițiilor

art. 21 din Constituție

invocă considerentele Curții Constituționale referitoare la accesul liber la justiție din

deciziile nr. 1 din 8 februarie 1994 ,

nr. 540 din 12 iulie 2016 ,

nr. 2 din 17 ianuarie 2017

și

nr. 18 din 17 ianuarie 2017 . În consecință, apreciază că soluția constituțională este reglementarea căii de atac a contestației și împotriva încheierii de confirmare a renunțării la urmărirea penală.

8.

Tribunalul Giurgiu - Secția penală - Cauze generale, contrar prevederilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală . Însă, având în vedere susținerile autorului, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 318 alin. (16) fraza întâi din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins: „(16) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la

alin. (15)

este definitivă. [...]“

13.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 16

referitoare la principiul egalității în drepturi și ale

art. 21

privind accesul liber la justiție.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare.

15.

Astfel, în ceea ce privește criticile formulate prin raportare la dispozițiile

art. 21 din Constituție , prin

Decizia nr. 48 din 22 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 24 aprilie 2019, paragraful 30, Curtea a reținut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării cererii de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege (a se vedea, în acest sens,

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Astfel, dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție

fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“.

16.

Drept urmare, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 318 alin. (16) din Codul de procedură penală

nu aduc atingere

art. 21 din Constituție , întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile

art. 318 din Codul de procedură penală , în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci legalitatea și temeinicia soluției de renunțare la urmărirea penală dispusă de procuror, Curtea a reținut că nu sunt afectate dispozițiile constituționale referitoare la accesul liber la justiție și la garantarea dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât persoanele interesate nu sunt împiedicate să își angajeze un apărător.

17.

Totodată, prin

Decizia nr. 744 din 21 noiembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 21 februarie 2020, paragrafele 20-22, Curtea a reținut că, potrivit

art. 318 alin. (14) din Codul de procedură penală , judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată asupra legalității și temeiniciei soluției de renunțare la urmărirea penală, cu citarea persoanelor prevăzute la

alin. (12)

și cu participarea procurorului, ceea ce constituie o materializare a dreptului la un proces echitabil în condiții de contradictorialitate, regulile procesuale mai sus analizate reprezentând tot atâtea garanții ale realizării unei apărări eficiente, în condițiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin textul criticat.

18.

De asemenea, Curtea a reținut că o soluție legislativă similară se regăsește și în

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

referitor la soluționarea de către judecătorul de cameră preliminară a plângerii formulate împotriva soluției de clasare, Curtea Constituțională statuând în jurisprudența sa (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 139 din 12 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr. 268 din 22 aprilie 2015 , paragraful 15, și

Decizia nr. 189 din 31 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 15 iunie 2015, paragraful 17) că o astfel de reglementare nu este neconstituțională, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.

19.

Curtea a subliniat că nicio prevedere a

Legii fundamentale

nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză, dispozițiile

art. 129 din Constituție

prevăzând că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

20.

Mai mult, prin

Decizia nr. 118 din 10 martie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 mai 2020, paragrafele 14 și 15, Curtea a reținut că renunțarea la urmărirea penală are ca fundament interesul public de a proceda la punerea sub acuzare a persoanei care a săvârșit o anumită faptă prevăzută de legea penală, iar nu pentru a susține interesele procesuale ale inculpatului, ci pentru a satisface interesul statului de a realiza un just echilibru între nevoia de tragere la răspundere penală a persoanelor care săvârșesc infracțiuni și nevoia de a degreva organele de urmărire penală de soluționarea anumitor cauze care nu prezintă un interes semnificativ pentru ordinea publică. Acest aspect a fost reținut și prin

Decizia nr. 517 din 24 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2020, paragraful 18, prin care, analizând, în paralel, instituția renunțării la urmărirea penală și instituția renunțării la aplicarea pedepsei, instanța de contencios constituțional a constatat că nu doar natura și fundamentele celor două instituții, ci și scopul acestora este unul diferit, renunțarea la urmărirea penală având ca scop protejarea interesului public, prin aplicarea principiului oportunității, în realizarea actului de justiție, în timp ce scopul renunțării la aplicarea pedepsei are în vedere, mai degrabă, protejarea interesului inculpatului de a-i fi aplicat un regim sancționator adecvat, în raport cu circumstanțele cauzei penale. Așa fiind, Curtea a reținut că există un drept al inculpatului de a beneficia de aplicarea instituției renunțării la urmărirea penală, aceasta din urmă fiind reglementată, în mod exclusiv, ca un mijloc pus la dispoziția organelor judiciare ale statului de a decide care sunt cauzele penale a căror soluționare, conform procedurii penale obișnuite, cu parcurgerea tuturor etapelor procesului penal, prezintă un interes public.

21.

În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor

art. 16 din Constituție , Curtea reține că, prin

Decizia nr. 118 din 10 martie 2020 , precitată, paragraful 24, a subliniat că, prin raportare la esența instituției renunțării la urmărirea penală, care constă în inexistența interesului public în urmărirea penală, categoriile de persoane invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, respectiv justițiabilii față de care nu s-a dispus soluția de renunțare la urmărirea penală și cei față de care s-a dispus o astfel de soluție, însă cererea de confirmare a acesteia a fost respinsă, se află în situații diferite, care justifică reglementarea de către legiuitor a unui regim procesual penal diferit în privința acestor categorii.

22.

Totodată, Curtea a menționat în

Decizia nr. 238 din 10 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 14 iunie 2005, că dispozițiile

art. 16 din Constituție

vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, ci și necesitatea lui.

De asemenea, prin

Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraful 55, Curtea a reținut că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional.

23.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile anterior menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicolai Begnescu în Dosarul nr. 10.482/236/2019 al Tribunalului Giurgiu - Secția penală - Cauze generale și constată că dispozițiile

art. 318 alin. (16) fraza întâi din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Giurgiu - Secția penală - Cauze generale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 11 decembrie 2025.