Decizia nr. 26/1995
privind soluționarea recursurilor declarate împotriva Deciziei nr. 1/1995 pronunțată de Curtea Constituțională la 4 ianuarie 1995
prezumat în vigoare
Vasile Gionea - președinte
Mihai Constantinescu - judecător
Antonie Iorgovan - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Raul Petrescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de Saraev Gabriela și Spancioc Verginica împotriva
pronunțată de Curtea Constituțională la 4 ianuarie 1995.
Președintele declara ședința deschisă.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile, deși legal citate, nu au răspuns.
Procurorul, având cuvintul, pune concluzii de respingere a recursurilor, întrucît art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă este neconstitutional în măsura în care restringe atribuțiile Ministerului Public, fiind astfel incalcate dispozițiile art. 130 alin. (1) din Constituție potrivit cărora Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.
Președintele declara dezbaterile închise.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
deliberind asupra recursurilor declarate, retine următoarele:
Prin Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 1995, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și a constatat ca art. 45 alin. 1 din Codul de procedură civilă este neconstitutional în ce privește limitarea dreptului procurorilor de a participa numai la procese privind "apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor și ale persoanelor puse sub interdicție, precum și în alte cazuri prevăzute de lege", urmînd ca în privinta acestei atribuții să se aplice direct art. 130 alin. (1) din Constituție. De asemenea, prin aceeași decizie s-au respins excepțiile de neconstituționalitate vizind întreg art. 45 din Codul de procedură civilă, ridicate din oficiu de Curtea de Apel Constanta.
Articolul 130
alin. (1) din Constituție, la care face referire decizia sus-menționată, prevede că "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor".
Împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 1/1995
au declarat recurs Saraev Gabriela și Spancioc Verginica. Recursurile au, în esenta, același conținut și se referă la faptul ca excepția de neconstituționalitate a art. 45 din Codul de procedură civilă nu ar fi trebuit respinsă, întrucît art. 130 alin. (1) din Constituție nu poate fi aplicat direct spre a reglementa activitatea Ministerului Public, ci numai prin intermediul legii speciale, care să detalieze norma constituțională. De asemenea, se considera ca soluția adoptată ar putea avea consecințe negative, întrucît lasă la aprecierea procurorului când va participa la proces, considerind ca interesele generale ale societății reclama intervenția sa.
Amindoua aceste motive sunt neintemeiate.
Prima critica adusă deciziei de fond promovează conceptia conform căreia Constituția nu ar fi direct aplicabilă, ci numai prin intermediul legii. În aceasta conceptie, obligativitatea Constituției este mai puțin ferma decît aceea a unei legi sau a unui contract, ce sunt direct aplicabile, pe când norma constituțională ar putea reglementa relațiile sociale numai în funcție de conținutul detaliat și precizat de legiuitorul ordinar.
Constituția, ca lege fundamentală a statului, este direct aplicabilă. Când Adunarea Constituantă a înțeles ca anumite norme constituționale să fie aplicate în condițiile legii, a făcut-o în mod expres. Art. 130 alin. (1) din Constituție nu cuprinde însă o asemenea circumstantiere. Dar, chiar și în cazul normelor constituționale ce fac referire la lege, legiuitorul nu poate depăși limitele constituționale astfel stabilite, pentru ca altminteri ar încalcă insesi prevederile legii fundamentale. De altfel, chiar controlul constituționalității legii, exercitat de Curtea Constituțională, reprezintă una dintre consecințele caracterului direct aplicabil al Constituției. De aceea, asa cum se arata în decizia recurată, "dispoziția art. 130 alin. (1) din Constituție se poate concretiza prin legi organice sau ordinare, dar aceasta concretizare nu poate duce la restrîngerea conținutului dispoziției constituționale".
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, nu se poate considera ca participarea procurorului ar putea genera un dezechilibru procesual, cît timp statutul sau constituțional privește apărarea intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor. Astfel, Ministerul Public, în afară cazurilor prevăzute expres de lege cu privire la obligativitatea participării procurorului, are dreptul de a aprecia și competența de a acționa pentru realizarea obiectivelor menționate în art. 130 alin. (1) din Constituție.
Desigur, faptul ca procurorul participa în proces ca reprezentant al intereselor generale ale societății exclude posibilitatea participării sale la procesele în care nu sunt implicate asemenea interese.
Fața de cele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 25 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Saraev Gabriela și Spancioc Verginica împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 1 din 4 ianuarie 1995 .
Definitivă.
Decizia se comunică Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, dr. Miklos Fazakas Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.