Circulară · Banca Națională a României

Circulară nr. 23/1995

pentru modificarea unor prevederi din Regulamentul privind efectuarea operațiunilor valutare, emis de Banca Naționala a României la 18 august 1994

prezumat în vigoare

Data actului
8 mai 1995
Emitent
Banca Națională a României
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 94 din 18 mai 1995
Citează
5 acte
Structură
0 articole, 4 anexe · 55.625 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 4

I. În temeiul art. 32 și 39 din Legea nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naționale a României, Regulamentul privind efectuarea operațiunilor valutare (denumit în continuare regulament), emis de Banca Naționala a României la 18 august 1994, se modifica după cum urmează:

1. Punctul 1 va avea următorul cuprins:

"1. Pe teritoriul României, încasările, plățile, compensările, transferurile între persoanele juridice rezidente și între acestea și persoanele fizice rezidente se realizează în moneda naționala (leul)."

2. Punctul 2 va avea următorul cuprins:

"2. Operațiunile valutare se pot efectua între rezidenți și nerezidenti numai prin conturi bancare deschise în România la societăți bancare autorizate de Banca Naționala a României să efectueze astfel de operațiuni.

În zonele cu regim special, precum și în situațiile prevăzute de reglementările legale în vigoare se pot efectua și operațiuni valutare între rezidenți numai cu autorizarea prealabilă a Băncii Naționale a României. În situații deosebite se pot efectua asemenea operațiuni cu aprobarea Băncii Naționale a României.

Operațiunile valutare efectuate pe teritoriul României între rezidenți și nerezidenti, care prin specificul lor nu se pot realiza prin conturi bancare (activități desfășurate în zone cu regim vamal special, în porturi, aeroporturi, puncte de control al trecerii frontierei de stat, vinzari de mărfuri la bordul aeronavelor, navelor, în trenuri internaționale, alte situații deosebite), se pot efectua și în numerar.

Operațiunile valutare aferente prestațiilor externe de turism și transport de mărfuri și persoane pot fi efectuate între persoanele juridice rezidente prin conturi bancare, iar între persoane juridice și fizice rezidente, și în numerar.

Operațiunile valutare efectuate în numerar pe teritoriul României între rezidenți și nerezidenti, precum și cele efectuate între rezidenți, atât prin conturi bancare, cît și în numerar, prevăzute la alin. 2, 3 și 4, se pot realiza numai cu autorizarea prealabilă a Băncii Naționale a României, în condițiile anexei nr. 6 la regulament."

3. Punctul 4 va avea următorul cuprins:

"4. Prin operațiuni valutare, în sensul prezentului regulament, se înțelege încasările, plățile, compensările, transferurile, creditarile, tranzacțiile financiare și de capitaluri cu valori mobiliare și imobiliare exprimate în monedele altor tari sau în unități monetare compozite de tipul D.S.T. (Drepturi speciale de tragere) și E.C.U. (Unitatea europeană de cont), precum și operațiunile efectuate în moneda naționala "leul", atunci când acestea din urma au loc între rezidenți și nerezidenti, cetățeni cu domiciliul în Republica Moldova, precum și nerezidenti având calitatea de investitor străin în condițiile Legii nr. 35/1991, republicată."

4. Punctul 10 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Societățile bancare pot acorda credite în valută persoanelor juridice rezidente pentru operațiuni valutare curente. Persoanele juridice rezidente pot participa la piața valutară interbancara cu ordine de cumpărare pentru rambursarea creditelor respective în valută și plata dobinzilor aferente."

5. Punctul 23 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"În acest scop, la efectuarea operațiunilor de transfer bancar, depunere sau ridicare de valuta în numerar de către persoanele juridice, asociațiile familiale și persoanele fizice autorizate în temeiul Decretului-lege nr. 54/1990, precum și de către persoanele fizice nerezidente, societățile bancare vor urmări ca pe documentele ce le sunt prezentate să se menționeze proveniență sau destinația sumelor respective. În aceste cazuri, societățile bancare vor solicita documentele justificative corespunzătoare și, după caz, autorizările prevăzute de prezentul regulament și de normele Băncii Naționale a României. Aceste prevederi nu se aplică persoanelor fizice rezidente."

6. Anexa nr. 4 - Norme privind efectuarea operațiunilor de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul României -, precum și anexa nr. 5.2 - Situația contului în valută autorizat în străinătate la finele trimestrului..... anul ..... - se modifica și se înlocuiesc cu anexele la prezenta circulara, iar după anexa nr. 5 se introduce anexa nr. 6.

Anexele nr. 4, 5.2 și 6 fac parte integrantă din regulament.

II. Prevederile prezentei circulare, inclusiv ale anexelor nr. 4, 5.2 și 6 la Regulamentul Băncii Naționale a României privind efectuarea operațiunilor valutare, intră în vigoare la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României.

III. Se abroga prevederile

circularelor Băncii Naționale a României nr. 41/1994 , nr. 43/1994 și nr. 44/1994, precum și orice alte prevederi contrare.

Guvernatorul Băncii Naționale a României,
Mugur Isarescu

Anexa 4 NORME

privind efectuarea operațiunilor de schimb valutar pentru persoane fizice pe

teritoriul României

I. Categorii de persoane juridice ce pot fi autorizate de Banca Naționala a României să efectueze schimb valutar pentru persoane fizice

1. Operațiunile de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul României pot fi efectuate legal numai de următoarele categorii de persoane juridice:

a) societăți bancare autorizate să efectueze operațiuni valutare;

b) casele de schimb valutar organizate ca persoane juridice conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu obiect unic de activitate schimbul valutar, autorizate de Banca Naționala a României;

c) societățile comerciale autorizate de Banca Naționala a României sa organizeze ghisee de schimb valutar în vederea încasării în lei a prestațiilor turistice (cazare și servicii suplimentare) efectuate turistilor străini.

2. Persoanele juridice menționate la pct. 1 vor efectua operațiuni de schimb valutar în condițiile prevăzute în prezentele norme.

II. Condiții pentru acordarea autorizațiilor și funcționarea caselor de schimb valutar și a ghiseelor de schimb valutar

3. Casele de schimb valutar, înregistrate ca persoane juridice conform Legii nr. 31/1990, vor solicita Băncii Naționale a României acordarea de autorizații de funcționare, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) obiectul unic de activitate conform statutului și contractului de societate, înregistrate potrivit Legii nr. 31/1990, sa îl constituie schimbul valutar pentru persoane fizice;

b) solicitantul să prezinte dovada posesiei spațiului de lucru destinat exclusiv schimbului valutar, cu acces public direct și adresa identificabila. Se considera în posesia casei de schimb valutar acele spații dobîndite de aceasta prin contracte de vînzare-cumpărare, închiriere, subinchiriere. În cazul contractelor de închiriere și subinchiriere încheiate cu persoane fizice este necesară dovada înregistrării acestora la circumscripția financiară. Se pot accepta și contracte de asociere, cu condiția ca totalitatea operațiunilor legate de activitatea de schimb valutar să fie efectuată numai de persoana juridică autorizata de Banca Naționala a României.

În cazul contractelor de subinchiriere și asociere pentru dobindirea spațiului de către casa de schimb valutar, solicitantul are obligația prezentării tuturor documentelor care atesta dreptul de proprietate al locatorului sau asociatului, precum și consimțământul proprietarului sau asociației de locatari în cazul spațiilor comune.

Nu pot fi autorizate punctele de schimb valutar amplasate în garaje, chioscuri similare, în locuri izolate, la etajele sau subsolurile clădirilor cu destinație de locuinta.

În cazul în care casa de schimb valutar solicita autorizarea unui punct de schimb valutar în cadrul unui spațiu comercial în care se desfășoară și alte activități, amplasarea punctului de schimb valutar va fi strict delimitata de restul spațiului prin pereți despartitori care să asigure manipularea și păstrarea în deplina siguranța a valorilor;

c) solicitantul sa notifice numele și sediul societății (lor) bancare unde are deschis contul (conturile);

d) solicitantul, constituit conform Legii nr. 31/1990, trebuie să prezinte dovada existenței capitalului social vărsat și a disponibilităților în lei sau valuta, în contul casei de schimb valutar; disponibilitățile totale vărsate nu pot fi mai mici de 200 milioane lei sau echivalent în valută la cursul de referința al Băncii Naționale a României, valabil în ziua depunerii.

Dovada existenței capitalului social, respectiv a disponibilităților (în lei sau în valută), se va face prin prezentarea unui document bancar (extras de cont) care să ateste existenta sumei în contul casei de schimb valutar. Extrasul de cont va purta data depunerii documentației pentru autorizare la sucursala Băncii Naționale a României.

În cazul în care din raportarile lunare pe bază de balanța de verificare - predate sucursalelor unde își au sediul social casele de schimb valutar - sau ca urmare a controalelor efectuate se constata reducerea disponibilităților sub minimul de 200 milioane lei, Banca Naționala a României va retrage autorizațiile de funcționare a caselor de schimb valutar respective, în situația în care disponibilitățile nu sunt completate în termen de doua zile lucrătoare de la data constatării. Evaluarea disponibilităților în valută existente în conturi bancare și casa la data controlului sau la data perioadei raportate se va efectua la cursul de schimb practicat de casa de schimb valutar la datele menționate;

e) asociații, personalul de conducere și cel angajat al casei de schimb valutar trebuie să prezinte certificatul de cazier judiciar fără antecedente. Numai personalul angajat are dreptul să efectueze operațiuni de schimb valutar;

f) casa de schimb valutar trebuie să aibă asigurata, pentru fiecare punct de schimb valutar în parte, dotarea necesară derulării activității de schimb valutar. Prin dotare se înțelege următoarele:

- ghisee care să asigure izolarea casierului de ceilalți lucrători ai casei de schimb valutar, precum și de clienți;

- tehnica de calcul și programe care să asigure evidenta operațiunilor și raportarilor în forma și structura solicitate de Banca Naționala a României;

- aparat de verificare a autenticității bancnotelor;

- condiții necesare păstrării în deplina securitate a valorilor (sistem de alarma, casa de bani);

g) în cazul societăților cu aport de capital străin sau cu capital integral străin, partenerul străin sau solicitantul trebuie să prezinte acordul băncii centrale din țara de rezidență pentru transfer de capital și deschidere de cont în străinătate (tradus și autentificat la Consulatul României din țara de rezidență);

h) orice acte sau documente justificative ale operațiunii solicitate de către Banca Naționala a României - Oficiul control devize, în vederea autorizării.

Casele de schimb valutar pot avea în cadrul lor un număr nelimitat de puncte de schimb valutar, cu condiția să fie îndeplinite cerințele prevăzute la lit. b), e), f) și h) de la acest capitol și să obțină autorizarea Băncii Naționale a României - Oficiul control devize.

Pentru situațiile în care casele de schimb valutar organizează puncte de schimb valutar la aceeași adresa, se va solicita autorizarea Băncii Naționale a României pentru fiecare punct de lucru în parte, cu specificarea amplasarii în spațiu.

4. Societățile bancare autorizate de Banca Naționala a României să efectueze operațiuni de schimb valutar pentru persoane fizice vor lua măsuri sa organizeze puncte de schimb valutar în incinta tuturor sediilor (centrale, sucursale, filiale, agenții, reprezentante) unde societățile bancare desfășoară activități de încasări și plati în numerar.

Punctele de schimb valutar vor fi amenajate în zonele de lucru cu publicul și vor funcționa minimum patru ore zilnic, în cadrul programului de lucru obișnuit al băncii, cu respectarea condițiilor prevăzute la cap. II pct. 3 lit. e) și f).

Societățile bancare vor lua măsurile corespunzătoare în vederea asigurării disponibilităților în lei și în valută necesare satisfacerii tuturor solicitărilor de cumpărare și vînzare de valuta în numerar.

Activitatea de schimb valutar pentru persoane fizice va fi evidențiată în contabilitatea societății bancare.

Societățile bancare vor comunică Băncii Naționale a României lista completa a sediilor unde s-au amenajat puncte de schimb valutar pentru persoane fizice. Orice modificare sau completare a listei intervenite ulterior va fi comunicată Oficiului control devize din Banca Naționala a României, în vederea luării în evidenta.

Raportarea operațiunilor de schimb valutar efectuate se va face în conformitate cu normele în vigoare.

În cazul amenajării de puncte de schimb valutar în alte spații decît sediile băncilor, societățile bancare menționate la cap. I pct. 1 lit. a) vor solicita Băncii Naționale a României - Oficiul control devize autorizarea fiecărui punct de schimb valutar în parte cu îndeplinirea condițiilor de la cap. II pct. 3 lit. b), e), f) și h).

5. Casele și punctele de schimb valutar pot începe efectuarea operațiunilor de schimb valutar numai după emiterea autorizației de către Banca Naționala a României, autorizațiile emise neavînd caracter retroactiv. Dacă o casa de schimb valutar nu își reînnoiește autorizația și funcționează în aceste condiții (fără autorizație), Banca Naționala a României își rezerva dreptul de a lua măsurile legale de sancționare, care pot merge până la suspendarea sau refuzul reînnoirii autorizației. Pentru autorizarea caselor de schimb valutar, solicitanții vor depune la sucursala Băncii Naționale a României din județul în care își au sediul social o cerere scrisă, însoțită de următoarele documente (în fotocopie, în doua exemplare):

a) certificatul de înmatriculare eliberat de Registrul comerțului, însoțit de: statutul societății comerciale, contractul de societate, cererea de înscriere de mențiuni, dacă este cazul, și hotărârea judecătorească de înființare;

b) dovada posesiei spațiului, cu respectarea condițiilor prevăzute la cap. II pct. 3 lit. b);

c) certificatele de cazier, asa cum este prevăzut la cap. II pct. 3 lit. e);

d) dovada existenței în cont la o societate bancară a disponibilităților minime prevăzute la pct. 3 lit. d);

e) concomitent cu depunerea dosarului în vederea autorizării casei de schimb valutar, va fi prezentat și programul întocmit în scopul raportarii pe suport magnetic a operațiunilor de schimb valutar;

f) orice acte sau documente justificative ale operațiunii solicitate de către Banca Naționala a României - Oficiul control devize, în vederea autorizării.

Pentru autorizarea punctelor de schimb valutar se vor prezenta documentele menționate la lit. b), c) și f) de la alineatul anterior.

În termen de 7 zile de la primirea documentației complete, solicitată de Banca Naționala a României, sucursala judeteana a Băncii Naționale a României va analiza documentația și va verifica pe teren existenta faptica a celor prezentate. Un exemplar din documentația prezentată de solicitant, semnat și stampilat pe fiecare fila, pentru conformitate cu originalul, împreună cu referatul întocmit de sucursala Băncii Naționale a României, vizat de consilierul juridic al acesteia, și cu propunerea semnată de conducerea sucursalei vor fi remise Băncii Naționale a României - Oficiul control devize.

În cazul deschiderii unui punct de schimb valutar într-un alt județ decît județul în care casa de schimb valutar are sediul social, sucursala Băncii Naționale a României din județul unde se afla sediul social al casei de schimb valutar va solicita în scris sucursalei Băncii Naționale a României din județul unde va funcționa punctul de schimb, verificarea condițiilor de autorizare iar aceasta va transmite în scris rezultatele verificării, precum și avizul favorabil sau nefavorabil privind deschiderea punctului de schimb valutar.

Pe baza analizei efectuate, Banca Naționala a României - Oficiul control devize va transmite sucursalei județene autorizația de funcționare sau îi va comunică respingerea în termen de 14 zile de la primirea documentației complete.

Autorizația de funcționare sau respingerea cererii va fi trimisa solicitantului de către sucursala Băncii Naționale a României.

În cazul reînnoirii autorizațiilor de funcționare, solicitanții au obligația de a restitui sucursalelor Băncii Naționale a României de care aparțin originalele autorizațiilor care sunt înlocuite în momentul primirii noilor autorizații.

6. Societățile comerciale, indiferent de forma de organizare și tipul de proprietate (capital de stat, mixt sau privat), care dețin în administrare proprie unități hoteliere clasificate și avizate de Ministerul Turismului pentru a primi turiști străini, pot organiza ghisee de schimb valutar în vederea încasării în lei a serviciilor turistice prestate. Ghiseele de schimb valutar se organizează în incinta hotelurilor respective și efectuează operațiuni de încasare, prin schimb valutar în lei, de la turiști străini cazati în acestea, a contravalorii serviciilor de cazare și a serviciilor suplimentare prestate.

Ghiseele de schimb valutar din cadrul societăților comerciale vor efectua următoarele operațiuni:

a) cumpărări de valuta atât sub forma de numerar (bancnote sau monede care nu sunt divizionare) cît și prin intermediul cecurilor de călătorie și al cărților de credit de la turistii străini, reprezentind contravaloarea serviciilor turistice prestate acestora în lei (cazare și servicii turistice suplimentare).

Pentru operațiunile de cumpărare de valuta, ghiseele de schimb valutar vor întocmi buletine de schimb valutar; acestea vor fi executate, înregistrate, evidentiate și utilizate ca documente cu regim special, în care scop vor purta în mod obligatoriu antet, serie și număr de ordine imprimate în procesul tipăririi lor.

În vederea simplificarii operațiunilor, în sensul eliminării circulației numerarului în lei între ghiseul de schimb valutar, turistul străin și prestatorul de servicii, decontarea contravalorii în lei se va face zilnic direct între ghiseul de schimb valutar și prestatorul de servicii.

În acest scop, buletinul de schimb valutar se va întocmi în trei exemplare, care vor avea următoarele destinații:

- originalul se inmineaza turistului;

- exemplarul 2 se transmite prestatorului de servicii;

- exemplarul 3 rămâne la ghiseul de schimb valutar.

Originalul buletinului de schimb valutar se prezintă de către turist prestatorului de servicii, care va înscrie în mod obligatoriu pe verso, sub semnatura, data și ștampila, suma în lei aferentă serviciilor prestate și va elibera nota de plată turistului în cauza. Totodată, se va restitui turistului originalul buletinului de schimb valutar;

b) restituiri de valuta (în numerar), numai către turistii care au efectuat schimbul valutar la ghiseul respectiv și numai în limita sumei în valută schimbată, aferentă serviciului turistic achitat, dar neprestat.

Aceste operațiuni se efectuează în baza originalului buletinului de schimb valutar și a dovezii de neprestare de servicii eliberata de prestatorul în cauza. Atât originalul buletinului de schimb valutar, cît și dovada de neprestare de servicii se dețin ca acte justificative de către ghiseul de schimb valutar.

Concomitent, pentru suma în valută restituită, ghiseul de schimb valutar întocmește o nota de restituire de valuta, în care se vor menționa numărul și data buletinului de schimb valutar inițial și ale dovezii de neprestare de servicii.

Operațiunile de schimb valutar și de decontare a serviciilor se vor efectua la cursul de referința al Băncii Naționale a României.

Sumele în valută încasate prin ghiseele de schimb valutar, care trebuie depuse în conturi bancare în termen de doua zile lucrătoare, pot fi utilizate de societățile comerciale pentru plati valutare externe, în condițiile Regulamentului privind efectuarea operațiunilor valutare, emis de Banca Naționala a României, sau vîndute pe piața valutară prin intermediul societăților bancare autorizate.

Societățile comerciale autorizate sa organizeze ghisee de schimb valutar conform prevederilor din prezentele norme sunt obligate sa accepte fără nici o restrictie, pentru plata serviciilor turistice prestate turistilor străini, sumele în lei prezentate de turistii respectivi și justificate cu buletin de schimb valutar corespunzător, efectuat la orice casa de schimb valutar din România.

Ghiseele de schimb valutar care fac obiectul prezentelor norme vor fi autorizate de Banca Naționala a României la cererea societăților comerciale de care aparțin.

7. Cererile de autorizare vor fi adresate sucursalei județene a Băncii Naționale a României din raza teritorială a solicitantului și vor fi însoțite de următoarele documente:

a) certificatul de înmatriculare a societății comerciale, eliberat de Registrul comerțului;

b) statutul societății comerciale;

c) contractul de societate și hotărârea judecătorească de înființare, rămasă definitivă;

d) avizul Ministerului Turismului privind încadrarea unităților hoteliere în categoria celor clasificate pentru a primi turiști străini;

e) certificatele de cazier judiciar al persoanelor care vor lucra în cadrul ghiseelor de schimb valutar;

f) orice acte sau documente justificative ale operațiunii solicitate de către Banca Naționala a României - Oficiul control devize, în vederea autorizării.

Pe baza documentației sus-menționate, sucursala judeteana a Băncii Naționale

a României verifica și confirma dacă sunt asigurate condițiile funcționarii corespunzătoare a ghiseului de schimb valutar și păstrării în deplina siguranța a valorilor.

Întreaga documentație pentru autorizarea ghiseului de schimb valutar va fi prezentată în original și doua fotocopii sucursalei Băncii Naționale a României. Un exemplar din documentația prezentată de solicitant, semnat și stampilat pe fiecare fila pentru conformitate cu originalul, de către sucursala, împreună cu referatul întocmit de aceasta și avizat de consilierul juridic vor fi remise Băncii Naționale a României - Oficiul control devize.

Lunar, până la data de 5, societățile comerciale vor raporta sucursalei Băncii Naționale a României situația sumelor în valută cumpărate și restituite prin ghiseele de schimb valutar, potrivit modelului prevăzut în prezentele norme.

8. În vederea obținerii autorizațiilor de funcționare, solicitanții vor achită la sucursala Băncii Naționale a României un comision de 200.000 lei pentru fiecare autorizație emisă. Cuantumul comisionului este supus revizuirii periodice.

III. Operațiuni de schimb valutar

9. Casa de schimb valutar poate cumpara în mod liber, fără limitări, contra lei, valuta, atât sub forma de numerar (bancnote sau monede care nu sunt divizionare), cît și prin intermediul cecurilor de călătorie și al cărților de credit, de la persoane fizice rezidente și nerezidente.

Orice bancnota sau moneda falsa prezentată la un punct de schimb valutar va fi reținută pe bază de proces-verbal și apoi predată organelor de poliție abilitate.

10. Casa de schimb valutar poate vinde valuta sub forma de numerar (bancnote sau monede) numai persoanelor fizice rezidente în România, care solicită schimbul valutar în scopul efectuării de călătorii în străinătate, până la echivalentul a 500 dolari S.U.A. pe an și persoana.

Vînzarea se face numai pe bază de pasaport turistic individual. Suma în dolari S.U.A. (în litere și cifre) și data efectuării schimbului valutar (ziua, luna, anul) se înscriu în mod obligatoriu în pasaport, fiind confirmate de semnatura lucrătorului și ștampila punctului de schimb valutar.

În cazul vinzarii altor valute decît dolarul S.U.A., în pasaport se va înscrie echivalentul în dolari S.U.A., stabilit pe baza cursurilor de referința ale Băncii Naționale a României, valabile la data efectuării schimbului valutar.

În cazul persoanelor care efectuează cumpărări parțiale de valuta în decursul anului, casele de schimb valutar vor onora cererile solicitanților respectivi în limita sumelor în dolari S.U.A., care, potrivit mențiunilor înscrise anterior în pasaport de alte case de schimb valutar, reprezintă diferența până la plafonul maxim anual de 500 dolari S.U.A.

11. Pentru situații deosebite - tratamente medicale cu spitalizare în străinătate procurarea de medicamente, cheltuieli prilejuite de invitații primite de persoane fizice rezidente la studii, burse, seminarii internaționale, congrese, consfatuiri sau alte categorii de manifestări științifice și culturale - casele de schimb valutar pot efectua operațiuni de schimb valutar peste limita sumei echivalente a 500 dolari S.U.A.

Aceste operațiuni de schimb valutar vor fi înscrise în pasaportul turistic al persoanei fizice rezidente, pentru care au fost efectuate, cu mențiunea "schimb valutar suplimentar".

Operațiunile de schimb valutar menționate la alineatul precedent se vor efectua numai cu aprobarea scrisă, eliberata pe bază de documente justificative, a Ministerului Sănătății, Ministerului Învățământului sau a Ministerului Culturii, după caz, potrivit normelor proprii emise de aceste ministere.

Casele de schimb valutar vor retine drept documente justificative aprobările de schimb valutar suplimentar emise de ministere.

În cazul în care schimbul valutar nu se efectuează integral, casa de schimb valutar va retine o fotocopie a aprobării, inscriind pe versoul originalului suma (în lei și în valută) schimbată. Casa de schimb valutar care face ultima operațiune - până la concurenta sumei aprobate - va retine originalul aprobării.

Până la data de 10 a fiecărei luni, Ministerul Sănătății, Ministerul Învățământului și Ministerul Culturii vor transmite la Banca Naționala a României - Oficiul control devize situația aprobărilor de schimb valutar eliberate în cursul lunii anterioare.

Sumele cumpărate prin intermediul caselor de schimb valutar, pe baza aprobărilor ministerelor de resort, care depășesc 5.000 dolari S.U.A., nu se eliberează în numerar, acestea urmînd regimul prevăzut la pct. 23 alin. 4 din regulament.

Până la data de 10 a fiecărei luni, casele de schimb valutar vor transmite la Banca Naționala a României - Oficiul control devize situația schimburilor valutare efectuate în baza aprobărilor sus-menționate pentru luna anterioară.

12. Casa de schimb valutar poate vinde nerezidentilor, contra lei, valuta sub forma de numerar, dar numai până la concurenta sumei evidentiate ca fiind schimbată din valuta în lei pe baza unui buletin de schimb valutar emis de o casa de schimb valutar din România. Pentru sumele ce depășesc 1.000 dolari S.U.A., buletinul de schimb valutar va fi însoțit și de declarația vamală din care să rezulte sumele în valută efectivă introduse în țara de către solicitantul schimbului valutar.

Astfel de operațiuni se pot efectua numai pentru documente de schimb valutar emise în ultimele 10 zile și numai pentru sumele în lei pentru care nu au mai fost efectuate restituiri de valute în acest interval de timp de către o casa de schimb valutar.

Casele de schimb valutar vor menționa pe buletinul de schimb valutar în cauza sumele în lei pentru care s-au efectuat restituiri de valuta și data, pe care le vor confirma cu semnatura lucrătorului și ștampila punctului de schimb valutar. Casa de schimb valutar care efectuează restituirea ultimului sold va retine documentul respectiv.

13. Casele de schimb valutar pot să-și stabilească cursurile de schimb, atât cele de cumpărare, cît și cele de vînzare, în mod liber.

Pentru schimbul valutar pe bază de cărți de credit și cecuri de călătorie se pot stabili cursuri de schimb valutar diferite față de cele practicate pentru numerar.

14. Lista cursurilor de vînzare/cumpărare pentru valutele, cecurile de călătorie și cărțile de credit negociate va fi afișată zilnic, la loc vizibil, la începutul programului de lucru. Se recomanda afișarea cursurilor de schimb valutar fără includerea comisionului, acesta urmînd să fie evidențiat separat.

Cursurile de schimb valutar afișate nu mai pot fi modificate în timpul unei zile de lucru. În cazul caselor de schimb valutar cu program non-stop, acestea vor menționa în lista de cursuri perioada de 24 de ore de valabilitate a acestora. Listele de cursuri de schimb valutar zilnice, semnate de persoanele împuternicite de conducerea casei de schimb valutar și purtind ștampila punctului de schimb valutar, se vor păstra ca documente justificative, urmînd ca la sfârșitul zilei de lucru să fie anexate la registrul tranzacțiilor. Este interzisă efectuarea de operațiuni unilaterale (numai cumpărare sau numai vînzare de valuta), cu excepția cazurilor când acestea sunt determinate exclusiv de lipsa temporară de disponibilitati în valută sau în lei.

15. Pentru operațiunile de schimb valutar se pot incasa comisioane numai în lei. Comisioanele practicate vor fi evidentiate distinct în listele de cursuri de schimb valutar afișate zilnic și nu mai pot fi modificate în timpul zilei de lucru. Procentul de comision aplicat asupra cursului de vînzare va fi egal cu cel aplicat la cumpărare.

IV. Conturile în valută și în lei ale caselor de schimb valutar

16. Casele de schimb valutar își păstrează disponibilitățile în valută și în lei în conturi deschise la societăți bancare autorizate din România.

Aceste disponibilitati pot fi, de asemenea, păstrate parțial în casieriile caselor (punctelor) de schimb valutar.

17. Disponibilitățile în valută ale unei case de schimb valutar vor fi utilizate numai pentru operațiuni de schimb valutar.

Disponibilitățile în valută și în lei obținute de societățile bancare din activitatea proprie de schimb valutar pot fi utilizate și pentru alte operațiuni specific bancare.

18. Casele de schimb valutar pot cumpara și vinde în mod liber valuta pe piața interbancara, prin intermediul societăților bancare, în limita disponibilităților proprii (numerar și disponibilitati în conturi bancare), provenite din disponibilitățile proprii și din activitatea de schimb valutar.

Casele de schimb valutar sunt exceptate de la aplicarea prevederilor cap. III pct. 9 lit. a) din anexa nr. 3 (Norme privind funcționarea pieței valutare interbancare).

Societățile bancare care primesc ordine de vînzare/cumpărare de valuta de la casele de schimb valutar au obligația să aplice aceleași principii de cotare, acceptare și executare ca pentru ceilalți clienți. La primirea ordinelor de vînzare sau cumpărare emise de casele de schimb valutar se va verifica înscrierea de către acestea, în caseta de identificare a clientului (formularele nr. 1 și 2 din anexa nr. 3), a abrevierii C.S.V. și a codului pentru raportare pe suport magnetic primit de casa de schimb valutar la autorizare.

Informația referitoare la codul casei de schimb valutar va fi înregistrată pe suport magnetic în fisierul CLIENȚI-DBF (deschis în anexa nr. 1A la Circulara Băncii Naționale a României nr. 31 din 29 iulie 1994) în câmpul CODSIC și este de tip C, având o lungime de 15 caractere.

V. Cerințe de evidenta și raportare

19. Pentru fiecare tranzacție, punctele de schimb valutar vor întocmi buletine de schimb valutar tipizate conform modelului alăturat.

Asigurarea cu aceste formulare (tipărirea și dotarea punctelor de schimb valutar) intră în obligația fiecărei case de schimb valutar.

Buletinele de schimb valutar vor fi executate, înregistrate, evidentiate și utilizate ca documente cu regim special, în care scop vor purta în mod obligatoriu antet, serie și număr de ordine imprimate. Buletinele de schimb valutar se întocmesc în trei exemplare, fiind obligatorie completarea lor cu toate datele prevăzute în formular.

Pe buletinul de schimb valutar nu se admit corecturi; eventualele imprimate tipărite sau completate eronat vor fi anulate prin barare (pe toate cele trei exemplare) sub semnatura lucrătorului și ștampila punctului de schimb valutar. Buletinele de schimb valutar anulate rămân atașate în carnetul respectiv.

Originalul buletinului de schimb valutar, datat, semnat și stampilat de punctul de schimb valutar, se inmineaza clientului, exemplarul 2 se atașează la registrul tranzacțiilor (folosit ca document primar în înregistrările contabile), iar exemplarul 3 se păstrează ca act justificativ de casa la locul efectuării operațiunii.

În cazul caselor de schimb valutar care au organizate operațiunile în sistem computerizat, buletinul de schimb valutar se poate întocmi cu condiția de a se respecta întocmai modelul de formular alăturat, inclusiv regimul special al acestuia, prin înscrierea seriei și a numărului de ordine.

Pentru operațiunile de schimb valutar menționate la cap. III pct. 11, pe buletinul de schimb valutar se vor menționa următoarele: "schimb valutar suplimentar conform aprobării nr. ....., din data ......................., a

Ministerului ...............".

20. Se va tine un registru zilnic al tranzacțiilor, indicind cumpărările și vânzările de valuta, cecuri de călătorie și cărți de credit, pe feluri de valute, sumele în lei plătite, respectiv, încasate în cadrul acestor operațiuni, precum și comisioanele practicate.

21. Casele de schimb valutar autorizate de Banca Naționala a României au obligația sa organizeze și sa conducă contabilitatea proprie potrivit Legii contabilității nr. 82/1991 și regulamentului privind aplicarea acesteia.

22. Raportarea către Banca Naționala a României a operațiunilor de schimb valutar se face în conformitate cu normele emise în acest scop.

VI. Dispoziții finale

23. În cazul încălcării prezentelor norme, precum și în cazul refuzului de a prezenta documentele solicitate în vederea controlului, se pot aplica următoarele sancțiuni:

a) atenționarea scrisă;

b) suspendarea temporară a autorizației de funcționare;

c) retragerea autorizației de funcționare.

În cazul suspendării temporare a activității unei case de schimb valutar, respectiv a unui punct/ghiseu de schimb valutar, autorizația de funcționare va fi depusa pe toată durata suspendării la sucursala judeteana a Băncii Naționale a României în raza căreia își desfășoară activitatea. În situația notificării de către Banca Naționala a României a retragerii autorizațiilor de funcționare, societățile comerciale respective au obligația de a restitui sucursalei Băncii Naționale a României, în raza căreia își desfășoară activitatea, originalul autorizațiilor notificate, spre a fi retrase.

Banca Naționala a României poate sanctiona persoanele juridice autorizate să efectueze operațiuni de schimb valutar, în urma abaterilor de la prevederile legale constatate atât de către organele de control proprii, cît și de alte organe de control abilitate prin lege, astfel:

- autorizația de funcționarea a caselor de schimb valutar, respectiv a punctelor/ghiseelor de schimb valutar, poate fi retrasă fără a fi necesară atenționarea scrisă în prealabil, în situația în care se constata săvârșirea unor fapte grave de către personalul angajat prin întocmirea de buletine de schimb valutar folosind nume, numere și serii de pașapoarte fictive, neconcordante repetate între sumele înscrise în buletinele de schimb valutar și cele înscrise în pașapoarte, plusuri și minusuri de casa, atât în lei, cît și în valută, nejustificate la momentul controlului.

În cazul în care, ulterior retragerii autorizației de funcționare a unui punct/ghiseu de schimb valutar, se constata săvârșirea faptelor menționate mai sus și la alte puncte/ghiseu de schimb valutar aparținând aceleiași persoane juridice, autorizația de funcționare va fi retrasă prin notificare scrisă a Băncii Naționale a României.

În termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii notificării scrise a Băncii Naționale a României, casa de schimb valutar va vinde pe piața interbancara disponibilitățile în valută rezultate din activitatea de schimb valutar, existente în conturi bancare și în casierii la data primirii notificării de retragere a autorizației de funcționare.

În cazul retragerii autorizației unei case de schimb valutar, actionarii acesteia își pierd dreptul de a deschide o alta casa de schimb valutar pentru o perioadă de 5 ani.

Numele asociaților sau acționarilor persoane fizice, atât individuale, cît și cele din societățile având calitatea de asociat sau acționar, supuse sancțiunii de retragere a autorizației de funcționare a casei de schimb valutar, vor fi publicate în Monitorul Oficial al României.

Casele de schimb valutar și societățile comerciale, a căror autorizație de funcționare a fost suspendată temporar pentru încălcarea prevederilor în vigoare, își pierde dreptul de a solicita înființarea de noi puncte/ghisee de schimb valutar pe perioada următoarelor 6 luni de la data sanctionarii.

Dacă se constată că o casa de schimb valutar și/sau un punct/ghiseu de schimb valutar funcționează fără autorizarea Băncii Naționale a României, vor fi înștiințate organele de control ale Ministerului Finanțelor pentru constatare și aplicarea sancțiunilor legale.

Funcționarea unui punct/ghiseu de schimb valutar după expirarea termenului pentru care a fost autorizat atrage după sine sancționarea cu suspendare a autorizației de funcționare emise casei de schimb valutar, respectiv societății comerciale.

24. Prevederile de la cap. II pct. 3 lit. d) se aplică tuturor caselor de schimb valutar ce urmează a se înființa de la data publicării prezentelor norme în Monitorul Oficial al României, iar celor deja existente, la 3 luni de la publicarea acestora.

25. Prevederile prezentelor norme intră în vigoare de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României.

MODELde buletin de schimb valutar

MODEL de buletin de schimb valutar

..................................................

..................................................

Unitatea autorizată ...............

Data ..................

Sediul ................

BULETIN DE SCHIMB VALUTAR

Seria .............. Nr. ................

1.

.............................................................................

(Numele și prenumele)

(Țara)

(Actul de identitate)

2.

Suma încasată de la client

Cursul de schimb valutar

Comisionul

Suma plătită clientului

................................................................................ ................................................................................ ................................................................................

L.S. Casier

Semnătura clientului,

........................................................................

Explicații privind completarea buletinului de schimb valutar:

1. Formularul se folosește atât pentru cumpărări, cît și pentru vinzari de valuta. În cazul cumpărărilor în valută, actul de identitate poate fi și buletinul de identitate.

2. În cazul vinzarilor de valuta către cetățenii români se vor menționa, în rubrica "Actul de identitate", seria și numărul pasaportului.

3. În funcție de natura operațiunii, la pct. 2 în rubricile "Suma încasată de la client" și, respectiv, "Suma plătită clientului" se trec sumele în valută sau în lei, după caz.

MODELde buletin de schimb valutar................................................................

MODEL de buletin de schimb valutar ................................................................

Societatea comercială ...............................

.....................................................

Adresa/Sediul .......................................

Ghișeul de schimb valutar ...........................

Data ...................

BULETIN DE SCHIMB VALUTAR

Seria .............. Nr. ...............

1.

.............................................................................

(Numele și prenumele)

(Țara)

(Pașaport: seria, nr.)

2.

Suma încasată de la client

Cursul de schimb valutar

Comisionul

Suma netă în lei

................................................................................ ................................................................................ ................................................................................

L.S. Casier

Semnătura clientului,

.....................................................................

NOTĂ:

În cazul încasării de cecuri sau cărți de credit, la pct. 2 se înscriu seria și numărul cecului sau cărții de credit și felul valutei în care acestea sunt exprimate, precum și banca comercială emitenta a acestora.

MODELde raportare conform normelor...............................................................

MODEL de raportare conform normelor ...............................................................

Societatea comercială .................. Sediul .................................

Societatea comercială .................. Sediul .................................

SITUAȚIAoperațiunilor de schimb valutar efectuate în luna ...... 199 ............................................................................

SITUAȚIA operațiunilor de schimb valutar efectuate în luna ...... 199 ....... .....................................................................

Nr. crt.

Felul valutei

Cumpărări

Restituiri

Pentru servicii prestate

Schimb valutar suplimentar

Pentru servicii neprestate

Pentru lei din schimb valutar

0

1

2

3

4

5

1.

Dolari S.U.A.

2.

Mărci germane

3.

...............

Nr. ghișeelor de schimb valutar = ...........................

Director (Președinte),

Contabil șef,

NOTĂ:

1. Situația se întocmește per total societate comercială.

2. Datele sunt cele aferente lunii raportate (nu prin cumulare de la

începutul anului).

3. Situația se întocmește în doua exemplare, care se depun la sucursala

judeteana a Băncii Naționale a României. Sucursala judeteana va întocmi o

situație centralizata pe total județ, pe care o va remite, împreună cu

originalul raportarilor primite de la societățile comerciale, Oficiului

control devize din Banca Naționala a României.

4. Termen de raportare:

- pentru societățile comerciale - data de 5 a lunii următoare;

- pentru sucursalele județene ale Băncii Naționale a României - data de 10

a lunii următoare.

Anexa 5.2 SITUAȚIA*)

contului în valută autorizat în străinătate la finele trimestrului ... anul...

1. Nr. și data autorizației ................................................

2. Județul ................................codul județului .................

3. Denumirea și tipul solicitantului........................................

............................. cod tip ..................................

4. Nr. de înmatriculare în Registrul comerțului ...........................

5. Codul fiscal ...........................................................

6. Cont deschis pentru filiala, sucursala, agenție în străinătate DA/NU

7. Felul de activități derulate prin cont ..................................

................................codul activității ......................

8. Țara .................................cod țara .........................

9. Denumirea băncii străine la care este deschis contul ...................

........................................................................

10. Nr. contului deschis ...................................................

-------------------------------------------------------------------------------

Rulaj la finele trimestrului Sold la

raportat, cumulat de la finele

începutul anului trimestrului

raportat

--------------------------------------------------------------------------------

Debit Credit Debit Credit

--------------------------------------------------------------------------------

Sold la 1 ianuarie a.c. ------------------------------------

10. TOTAL ÎN VALUTA DE

CONT ................

COD VALUTA ......... -----------------------------------------------------

- din care:

- transferuri din țara: X X X

- transferuri în țara: X X X

--------------------------------------------------------------------------------

11. TOTAL ECHIVALENT ÎN U.S.D (LA

CURSUL DE REFERINȚA AL ULTIMEI

ZILE BANCARE A TRIMESTRULUI

RAPORTAT) -----------------------------------------------------------------

- din care:

- transferuri din țara: X X X

- transferuri în țara: X X X

--------------------------------------------------------------------------------

Conducătorul societății,

----------------

b) Pe rindul 3 tipul solicitantului poate fi: regie autonomă (R.A.), societate în nume colectiv (S.N.C.), societate în comandită simpla (S.C.S.), societate în comandită pe acțiuni (S.C.A.), societate pe acțiuni (S.A.), societate cu răspundere limitată (S.R.L.), asociație familială (A.F.), persoana fizica (P.F.), alte categorii (A.C.);

c) Pe rindul 6, dacă societatea are deschisă filiala, sucursala, agenție în străinătate, se bareaza rubrica NU sau invers.

*) Situația se întocmește pentru fiecare cont în valută autorizat, separat, reprezentind imaginea bancară a contului.

a) Informațiile din rubricile "Cod" nu se completează de către raportor;

Anexa 6 NORME

privind modul de autorizare a operațiunilor valutare, inclusiv cele efectuate în valută efectivă (numerar)

Operațiunile valutare prevăzute la pct. 2*) ultimul alineat din Regulamentul privind efectuarea operațiunilor valutare, emis de Banca Naționala a României la 18 august 1994 (numit în continuare regulament), se supun autorizării Băncii Naționale a României - Oficiul control devize, după cum urmează:

1. În vederea obținerii autorizației pentru efectuarea operațiunilor valutare, inclusiv în valută efectivă (numerar), persoanele juridice rezidente completează și depun la sucursala Băncii Naționale a României din județul în care își au sediul social o cerere-tip conform anexei la prezentele norme, însoțită de următoarele documente, în doua exemplare:

a) dovada înregistrării persoanei juridice la Camera de Comerț și Industrie a României - Oficiul Registrului comerțului și la Ministerul Finanțelor - Registrul fiscal sau alt act de înregistrare la organele abilitate;

b) contractul de societate și statutul societății comerciale;

c) certificatele de cazier judiciar fără antecedente ale personalului angajat care efectuează operațiuni valutare în numerar;

d) autorizația de funcționare sau licenta emisă de organele abilitate, după caz;

e) orice acte sau documente justificative ale operațiunii, solicitate de Banca Naționala a României.

În termen de 7 zile de la primirea documentației complete solicitate de Banca Naționala a României, sucursala judeteana a Băncii Naționale a României va analiza documentația și va verifica, pe teren, condițiile efectuării operațiunilor valutare.

În situația în care se solicita realizarea operațiunilor valutare în numerar, se va verifica dotarea necesară efectuării operațiunilor valutare, respectiv existenta aparatului de verificare a autenticității bancnotelor și condițiile păstrării, în deplina siguranța, a sumelor în valută, la locul încasării acestora.

2. Un exemplar din documentația prezentată de solicitant, împreună cu referatul întocmit de sucursala Băncii Naționale a României, vor fi remise Băncii Naționale a României - Oficiul control devize.

În baza analizei efectuate, Banca Naționala a României - Oficiul control devize va transmite sucursalei respective autorizația sau îi va comunică respingerea cererii și motivul respingerii.

Autorizația de efectuare a operațiunilor valutare sau respingerea cererii va fi trimisa solicitantului de către sucursala Băncii Naționala a României.

3. Persoanele juridice autorizate vor depune sumele în valută, încasate în numerar, în termen de doua zile lucrătoare de la încasare, în cazul în care acestea au loc pe teritoriul României, respectiv de la aducerea în țara a sumelor în valută încasate, în cazul în care încasarea are loc în străinătate în contul bancar deschis la societăți bancare autorizate sa funcționeze în România.

4. Pentru necesitați de dare de rest, restituiri, alte operațiuni specifice, persoana juridică, autorizata să efectueze operațiuni valutare în numerar este indreptatita sa retina, în casieria proprie, sume în valută.

Limita soldului de casa în valută, la autorizare, va fi propusă prin cererea-tip și confirmată de sucursala Băncii Naționale a României în referatul acesteia.

Trimestrial, în termen de 15 zile de la finele trimestrului anterior, sucursala Băncii Naționale a României, în urma analizarii rulajului plăților în numerar, va stabili plafonul de casa în valută pentru perioada următoare. Limita soldului de casa, în valută, se stabilește la o sumă egala cu media zilnica a plăților efectuate (dare de rest, restituiri, alte plati) într-o luna. Totodată, sucursala Băncii Naționale a României va analiza modul în care au fost respectate prevederile autorizațiilor emise de acesta. În cazul constatării încălcării prevederilor autorizației sau a celorlalte reglementări valutare în vigoare, sucursala Băncii Naționale a României va comunică Oficiului control devize neregulile constatate.

Oficiul control devize va analiza abaterile și va lua măsuri de sancționare mergind până la retragerea autorizației.

5. Nu se impune autorizarea Băncii Naționale a României pentru rezidentii care efectuează operațiuni valutare cu persoanele autorizate de Banca Naționala a României să efectueze astfel de operațiuni.

De asemenea, nu se supun autorizării Băncii Naționale a României sumele în valută efectivă care depășesc limitele din regulament, introduse sau scoase în/din România, de către societățile bancare, în baza documentelor justificative semnate de persoanele legal desemnate de acestea.

Totodată, nu se supun autorizării plățile în valută efectivă reprezentind avansuri pentru deplasări externe, în interes de serviciu, și eliberate pe bază de documente justificative, prin casieria persoanelor juridice rezidente, precum și drepturile salariale aferente prestațiilor efectuate în străinătate ori drepturile salariale cuvenite în baza Legii nr. 35/1991, republicată, acordate prin casierie sau transfer valutar în conturile persoanelor fizice respective.

Prevederea se aplică și salariilor achitate de reprezentantele și agențiile firmelor străine (inclusiv sucursalele băncilor străine) în cazul în care contractele individuale de muncă sunt încheiate direct cu firma (banca) străină.

Sunt permise plati valutare externe în numerar, până la echivalentul a 5.000 dolari S.U.A.(pentru operațiuni de cont curent, inclusiv importul), respectiv 10.000 dolari S.U.A. în situațiile prevăzute la cap. VI pct. 23 ultimul alineat din regulament, în întocmirea corespunzătoare a dispoziției de plată valutară externa (D.P.V.E.), ca plata în avans, și cu justificarea ulterioară conform prevederilor Normelor B.N.R. nr. 3/1993 privind efectuarea controlului bancar în cazul plăților externe pentru importuri de mărfuri.

De asemenea, sunt permise încasări valutare în numerar de la nerezidenti, aferente exporturilor de mărfuri, prestărilor externe de servicii și executarilor de lucrări în străinătate, cu respectarea limitelor prevăzute la anexa nr. 1 din regulament și cu completarea declarațiilor de încasare valutară (D.I.V.) în cazul exporturilor de mărfuri. Încasările aferente exporturilor de mărfuri, prestărilor externe de servicii și executarilor de lucrări în străinătate, vor fi depuse în termen de doua zile lucrătoare de la încasare, în cazul în care acestea au loc pe teritoriul României, respectiv de la aducerea în țara a sumelor în valută încasate, în cazul în care încasarea are loc în străinătate, în contul bancar deschis la societăți bancare autorizate sa funcționeze în România, cu indicarea declarației de încasare valutară (D.I.V), după caz.

*) Pct. 2 a fost modificat prin Circulara Băncii Naționale a României nr. 23/1995, publicată în acest număr la pag. 7.

Anexa la ANEXA 6

REFERINȚĂ SOLICITANT

Nr. .... DATA ...

CERERE DE AUTORIZARE

pentru operațiuni valutare

Denumirea și tipul persoanei juridice ..........................................

........................................ cod tip*) .............................

Sediul .............., județul ................, codul județului*) ............,

sectorul ......., codul sectorului*) ........

Localitatea ................., codul poștal ............., str. ................

nr. ........., bl. ...., ap. ...., sc. ...., telefon .........., fax ...........

Codul fiscal ................................, codul sicomex ...............

Nr. de înregistrare (la organele de drept) ...............................

Codul activității*) ...............................................

Justificarea cererii de efectuare a operațiunilor valutare, precizarea categoriei de activitate și a operațiunii valutare .............................

................................................................................

Locul prestației ...............................................................

Sediul punctului unde se efectuează operațiunea valutară .......................

Beneficiarul prestației ........................................................

................................................................................

................................................................................

Cod operațiune valutară autorizată*) ...........................................

Limita soldului de casă în valută propus .......................................

Semnătura autorizată

L.S.

NOTĂ:

Codurile marcate cu *) nu se completează de către solicitant.

-------------------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.