Decizia nr. 4/1995

A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 25 din 21 martie 1995,.

Ioan Muraru - președinte

Miklos Fazakas - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 și ale art. 6 din Legea nr. 5/1973, ridicată de piritii Cosma Nicolae și Cosma Maria în Dosarul nr. 9.203/1993 al Judecătoriei Brașov.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 7 decembrie 1994, concluziile părților și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea la 14 decembrie 1994, 23 decembrie 1994, 4 ianuarie 1995 și apoi la 12 ianuarie 1995.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Societatea Comercială "Fabrica de Zahăr Bod" - S.A. a chemat în judecata pe piritii Cosma Nicolae și Cosma Maria, locatari ai unui imobil aparținând reclamantei, cerind evacuarea lor, cauza formind obiectul Dosarului nr. 9.203/1993 al Judecătoriei Brașov.

La termenul de judecată din 11 ianuarie 1994, piritii au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ și reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriași. Prin încheierea din aceeași dată, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra constituționalității art. 3 și a art. 6 din Legea nr. 5/1973, respingând cererea formulată cu privire la art. 7 din aceeași lege, întrucît prin Decizia nr. 40 din 7 iulie 1993, rămasă definitivă, Curtea Constituțională a declarat acest text constituțional.

În susținerea excepției, piritii arata ca prevederile art. 3 și ale art. 6 din Legea nr. 5/1973 contravin dispozițiilor art. 41, 49 și 134 din Constituție.

Exprimindu-și opinia, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța considera ca art. 3 și art. 6 din Legea nr. 5/1973, care cuprind criterii legale pentru administrarea spațiului locativ, nu contravin dispozițiilor constituționale, întrucît nu aduc atingere atributelor dreptului de proprietate. Asa fiind, proprietarul care, în speta, nu este o întreprindere specializată în administrarea spațiilor locative, poate face uz sau nu de aceste dispoziții legale, însă, o dată ce s-a încheiat un contract-tip de închiriere în baza Legii nr. 5/1973, părțile își asuma consecințele ce decurg din dispozițiile acestei legi.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 au fost solicitate puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se arata ca textul celor două dispoziții criticate din Legea nr. 5/1973 este constituțional, deoarece nu contravine art. 41 din Constituție, ca părțile sunt obligate să respecte obligațiile asumate prin contractul de închiriere, și aceasta nu numai în baza Legii nr. 5/1973, ci și a art. 969 din Codul civil.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctul lor de vedere.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

ținând seama de încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susținerile părților și ale reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile art. 3 și ale art. 6 din Legea nr. 5/1973, prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională constata ca este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate, fiind legal sesizată.

Dispozițiile legale a căror constituționalitate se contesta sunt cele ale art. 3 și art. 6 din Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ și reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriași. Articolul 3 stabilește din ce este format un apartament, ce criterii se au în vedere la închiriere, ce se înțelege prin camera separată. Articolul 6 stabilește norma locativă pentru locuintele din fondul locativ de stat. Aceste prevederi sunt norme de protecție sanitară pentru beneficiari, dar și de protecție a celorlalți cetățeni în eventualitatea unor abuzuri în acest domeniu.

Dispozițiile constituționale socotite a fi incalcate sunt cele cuprinse în art. 41, 49 și 134. Acestea reglementează dreptul de proprietate (art. 41), precum și cazurile și situațiile în care prin lege se poate realiza restrîngerea unor drepturi (art. 49). Invocarea art. 134 din Constituție, care privește economia și finanțele, nu este explicata și este dificil să fie sesizată tangenta sa cu speta dedusă judecații.

Atât în opinia instanței de judecată pe rolul căreia se afla dosarul, cît și în punctul de vedere al Guvernului se arata ca dispozițiile legale în cauza sunt constituționale, părțile fiind obligate să respecte obligațiile pe care și le-au asumat.

Cît privește Legea nr. 5/1973, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 40 din 7 iulie 1993, a făcut o serie de consideratii ce-și păstrează valabilitatea și sunt pertinente și în speta de fața. Astfel, în aceasta decizie Curtea Constituțională a considerat ca Legea nr. 5/1973 a reglementat administrarea fondului locativ, astfel încât acesta să fie repartizat în funcție de posibilitățile pe care statul le are și de cerințele populației. De aceea s-au stabilit norme privind structura locuințelor și limita cuvenită unei persoane sau unei familii; prevederile acestei legi, cu modificările ulterioare, sunt aplicabile și astăzi pentru ca în domeniul locuințelor realitatile juridice se mențin și, ca atare, fondul de locuințe trebuie în continuare administrat potrivit unor criterii legale care să corespundă unor exigente economice, sociale și umane; în mod firesc, chiriașii care nu au devenit proprietari prin cumpărarea acestor locuințe, precum și proprietarii sunt ținuți în continuare să respecte prevederile legale în vigoare privind raporturile dintre proprietari și chiriași. Constituția nu desființează regulile clasice privind încheierea, executarea și încetarea contractelor de închiriere; exercitarea libertăților constituționale se contrapune abuzului de drept, revenind autorităților competente aprecierea în ce măsura, în speta concretă, invocarea unui text constituțional este legal sau nu facuta și în ce măsura exercitarea unui drept, chiar constituțional, este abuzivă.

Comparând dispozițiile constituționale cu cele cuprinse în art. 3 și în art. 6 din Legea nr. 5/1973, se poate observa ca acestea din urma concorda cu litera și spiritul celor dintii, urmînd a fi declarate constituționale. Trebuie adăugat ca atât legile vechi, cît și cele noi în acest domeniu recunosc valabilitatea contractelor de închiriere, încheiate în condițiile de ele stabilite, iar prin aceasta nu se aduce atingere dreptului de proprietate, astfel cum este el consacrat prin art. 41 și 135 din Constituție.

Trebuie adăugat ca, prin art. 63 din Legea nr. 5/1973, dispozițiile privind organizațiile de stat care închiriază și chiriașii ce dețin suprafețe locative proprietate de stat se aplică în mod corespunzător și suprafețelor locative proprietate personală. Acest articol rezolva problema aplicabilitatii sale cît privește sfera subiectelor de drept.

Desigur, în perspectiva, nimic nu împiedica Parlamentul sa adopte noi reglementări în acest domeniu, în situația în care Consiliul Legislativ, în temeiul art. 150 alin. (2) din Constituție, va face asemenea propuneri. Acele reglementări vor putea fi mai reusite, dar până atunci reglementările în vigoare (cele în discuție, desigur) sunt constituționale și deci obligatorii.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 alin. (1) și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Constata ca dispozițiile art. 3 și ale art. 6 din Legea nr. 5/1973 sunt constituționale.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate invocată de Cosma Nicolae și Cosma Maria în Dosarul nr. 9.203/1993 al Judecătoriei Brașov.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 1994.