Lege · Parlamentul

Legea nr. 375/2002

pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților

prezumat în vigoare

Data actului
11 iunie 2002
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 436 din 21 iunie 2002
Citat de
46 de acte
Citează
3 acte
Structură
2 articole · 28.912 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Aprobă 1

  • OG nr. 129/2000 31 august 2000 privind formarea profesională a adulților

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul 1

Se aprobă

Ordonanța Guvernului nr. 129 din 31 august 2000

privind formarea profesională a adulților, adoptată în temeiul art. 1 lit. J pct. 1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 2 septembrie 2000, cu următoarele modificări și completări:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - În sensul prezentei ordonanțe, adultii sunt persoanele care au vârsta la care pot stabili raporturi de muncă și pot participa la programe de formare profesională, în condițiile legii."

2. La articolul 2, alineatele (2) și (3) vor avea următorul cuprins:

"(2) Societățile comerciale, companiile și societățile naționale, regiile autonome și alte unități aflate sub autoritatea administrației publice centrale sau locale, unitățile și instituțiile finanțate din fonduri bugetare și extrabugetare, denumite în continuare angajatori, vor lua toate măsurile să asigure condiții salariaților pentru a avea acces la formare profesională. Drepturile și obligațiile ce revin angajatorilor și salariaților în perioada în care salariații participa la programele de formare profesională vor fi prevăzute în contractul colectiv sau, după caz, în contractul individual de muncă.

(3) Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot participa, în condițiile legii, la programele de formare profesională organizate de Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă sau de alți furnizori de formare profesională autorizați, în condițiile legii."

3. La articolul 5, după alineatul (1) se introduce alineatul (1^1) cu următorul cuprins:

"(1^1) Competentele profesionale se dobândesc pe cale formala, non-formala sau informala care, în sensul prevederilor prezentei ordonanțe, se definesc astfel:

a) prin calea formala se înțelege parcurgerea unui program organizat de un furnizor de formare profesională;

b) prin calea non-formala se înțelege practicarea unor activități specifice direct la locul de muncă sau autoinstruirea;

c) prin calea informala se înțelege modalitățile de formare profesională neinstitutionalizate, nestructurate și neintentionate - contact nesistematic cu diferite surse ale câmpului socio-educațional, familie, societate sau mediu profesional."

4. La articolul 5, partea introductivă a alineatului (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Formarea profesională a adulților se organizează pentru inițiere, calificare, perfecționare, specializare, recalificare, definite astfel:"

5. La articolul 6, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Furnizorii de formare profesională prevăzuți la alin. (1) pot presta servicii de formare profesională, cu respectarea standardelor de pregătire profesională, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță."

6. Articolul 7 va avea următorul cuprins:

"Art. 7. - (1) Formarea profesională a adulților se organizează în mod distinct pe niveluri de pregătire, profesii, ocupații, meserii și specialități, ținându-se seama de nevoile angajatorilor, de competentele de baza ale adulților, de cerințele posturilor pe care aceștia le ocupa și de posibilitățile lor de promovare sau de încadrare în munca, precum și de cerințele de pe piața muncii și aspirațiile adulților. În cadrul formării profesionale a adulților funcționează sistemul de credite transferabile. Pe baza cumulării acestora se poate atesta dobândirea de competente profesionale noi.

(2) Formele de realizare a formării profesionale a adulților sunt:

a) cursuri organizate de furnizorii de formare profesională;

b) cursuri organizate de angajatori în cadrul unităților proprii;

c) stagii de practica și specializare în unități din țara sau din străinătate;

d) alte forme de pregătire profesională prevăzute de lege."

7. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - (1) Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național de Formare Profesională a Adulților, în baza planurilor naționale de dezvoltare și de acțiune a programelor de guvernare și a strategiilor sectoriale, elaborează politici și strategii naționale privind dezvoltarea resurselor umane, inclusiv formarea profesională a adulților, pe care le supun spre aprobare Guvernului.

(2) Strategiile sectoriale și teritoriale privind formarea profesională a adulților se elaborează de ministere, agenții naționale și alte organe ale administrației publice centrale de specialitate, după caz, cu consultarea autorităților administrației publice locale.

(3) Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă îndeplinește următoarele atribuții în domeniul formării forței de muncă:

a) coordonează la nivel național activitatea de formare profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, potrivit legii, pune în aplicare politicile și strategiile privind calificarea și recalificarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă;

b) organizează programe de formare profesională pentru aceste categorii de adulti prin centre proprii, prin centre private sau prin furnizori de formare profesională autorizați;

c) atribuie programe de formare profesională prin încredințare directa, prin selecție de oferte sau prin licitație, în condițiile legii."

8. Articolul 9 va avea următorul cuprins:

"Art. 9. - Pentru realizarea formării profesionale a propriilor salariați angajatorii vor consulta organizațiile sindicale sau, după caz, reprezentanții salariaților în vederea elaborării planurilor de formare profesională în concordanta cu programele de dezvoltare și cu strategiile sectoriale și teritoriale."

9. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

"Art. 10. - Formarea profesională a adulților se realizează prin programe de formare profesională ce cuprind totalitatea activităților de pregătire teoretică și/sau practica în vederea realizării obiectivelor de formare de competente pentru un anumit domeniu."

10. Articolul 11 va avea următorul cuprins:

"Art. 11. - (1) Programele de formare profesională se organizează de furnizorii de formare profesională pentru ocupații, meserii, specialități și profesii, denumite în continuare ocupații, cuprinse în Clasificarea ocupatiilor din România - C.O.R., precum și pentru competente profesionale comune mai multor ocupații.

(2) Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Educației și Cercetării, cu consultarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, a Consiliului Național de Formare Profesională a Adulților, a Consiliului pentru Standarde Ocupationale și Atestare, a ministerelor, a agentiilor naționale, a celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate, precum și a organizațiilor profesionale, vor elabora Registrul național al calificarilor profesionale din România, care va fi aprobat și actualizat prin hotărâre a Guvernului."

11. La articolul 12, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 12. - (1) Programele de formare profesională asigura dobândirea unor competente profesionale în conformitate cu standardele ocupationale recunoscute la nivel național, aprobate în condițiile reglementărilor legale în vigoare."

12. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

"Art. 14. - (1) Programele de formare profesională cuprind, în principal, următoarele elemente:

a) obiectivele programului de formare profesională exprimate în competentele profesionale ce urmează să fie dobândite de fiecare persoana care urmează programul;

b) durata de pregătire pentru realizarea obiectivelor propuse;

c) numărul minim și maxim de participanți pentru un ciclu sau o serie de pregătire;

d) calificarea persoanelor cu atribuții de instruire teoretică și practica, denumite în continuare formatori;

e) programa de pregătire;

f) mijloacele și metodele prin care se asigura transmiterea și asimilarea cunoștințelor și formarea deprinderilor practice necesare ocupației respective;

g) dotările, echipamentele și materialele necesare formării;

h) procedura de evaluare în conformitate cu obiectivele specifice programului de formare profesională.

(2) Programa de pregătire poate fi structurată pe module cuantificate în credite transferabile.

(3) Furnizorii de formare profesională care organizează programe și pentru persoane cu nevoi speciale vor adapta programele în mod corespunzător în vederea asigurării accesului egal și nediscriminatoriu al acestor categorii de persoane la formarea profesională.

(4) În vederea utilizării superioare a resurselor umane și materiale furnizorii de formare profesională se pot asocia, în condițiile legii, cu unități sau instituții de învățământ acreditate, care desfășoară activități de formare profesională."

13. La articolul 16, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"(3) Furnizorii de formare profesională vor inregistra contractele de formare profesională la direcțiile generale județene de muncă și solidaritate socială sau a municipiului București, după caz."

14. Articolul 17 va avea următorul cuprins:

"Art. 17. - (1) Formarea profesională se poate realiza și prin ucenicie la locul de muncă, prin care absolvenții de gimnaziu, cu sau fără certificat de capacitate, pot obține o calificare profesională.

(2) Condițiile în care se desfășoară formarea profesională prin ucenicie la locul de muncă, drepturile și obligațiile ucenicului și ale furnizorului de formare profesională se reglementează prin normele metodologice elaborate pentru aplicarea prezentei ordonanțe."

15. Titlul capitolului III va avea următorul cuprins:

"Autorizarea furnizorilor de formare profesională"

16. Articolul 18 va avea următorul cuprins:

"Art. 18. - (1) Furnizorii de formare profesională pot organiza programe de formare profesională, finalizate prin certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaștere naționala, numai dacă au prevăzut în statut sau, după caz, în autorizația pentru desfășurarea unor activități independente, activități de formare profesională și sunt autorizați în condițiile legii.

(2) Programele postuniversitare de educație permanenta, furnizate de instituțiile de învățământ superior acreditate, precum și alte programe de formare profesională a adulților de nivel universitar, organizate în învățământul superior, se supun numai mecanismelor specifice de autorizare și acreditare academica.

(3) Angajatorii pot organiza programe de formare profesională pentru salariații proprii, în baza cărora eliberează certificate de absolvire recunoscute numai în cadrul unităților respective.

(4) Certificatele prevăzute la alin. (3) au recunoaștere naționala numai dacă angajatorii sunt autorizați ca furnizori de formare profesională."

17. Articolul 19 va avea următorul cuprins:

"Art. 19. - (1) Activitatea de autorizare a furnizorilor de formare profesională va fi coordonata de Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților.

(2) În vederea autorizării furnizorilor de formare profesională Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților poate înființa comisii de autorizare județene, respectiv a municipiului București, denumite în continuare comisii de autorizare."

18. Articolul 20 va avea următorul cuprins:

"Art. 20. - (1) Comisiile de autorizare sunt constituite din 5 membri, dintre care un președinte și 4 experți sau specialiști din domeniul ocupatiilor pentru care se face autorizarea.

(2) Membri în comisiile de autorizare sunt:

a) directorul direcției generale județene de muncă și solidaritate socială, respectiv a municipiului București, care are calitatea de președinte;

b) un expert sau specialist al inspectoratului școlar județean, respectiv al municipiului București;

c) un expert sau specialist al agenției pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București;

d) un expert sau specialist, reprezentant al asociațiilor patronale reprezentative la nivel județean, propus prin consens;

e) un expert sau specialist al organizațiilor sindicale reprezentative la nivel județean, propus prin consens.

(3) În exercitarea atribuțiilor ce le revin comisiile de autorizare pot folosi și alți experți sau specialiști pe domenii ocupationale. Pentru activitatea desfășurată membrii comisiilor de autorizare și specialiștii sunt indemnizati pe baza unor tarife stabilite de Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților.

(4) Cheltuielile necesare pentru plata indemnizațiilor membrilor comisiilor de autorizare, precum și ale specialiștilor pe domenii ocupationale, folosiți de aceste comisii, se efectuează din venituri extrabugetare ale Consiliului Național de Formare Profesională a Adulților, conform art. 26.

(5) Sediile comisiilor de autorizare se afla la direcțiile generale județene de muncă și solidaritate socială, respectiv a municipiului București.

(6) Pentru exercitarea atribuțiilor ce le revin comisiile de autorizare sunt ajutate de secretariate tehnice care au sediul la direcțiile generale județene de muncă și solidaritate socială sau la Direcția generală de muncă și solidaritate socială a municipiului București. Secretariatele tehnice sunt formate din două persoane desemnate de directorul direcției generale județene de muncă și solidaritate socială din personalul propriu. În municipiul București secretariatul tehnic este format din două persoane desemnate de directorul general al Direcției generale de muncă și solidaritate socială a municipiului București din personalul propriu."

19. Articolul 21 va avea următorul cuprins:

"Art. 21. - (1) Comisiile de autorizare au următoarele atribuții:

a) autorizeaza furnizorii de formare profesională;

b) oferă consultanța și informații furnizorilor de formare profesională;

c) monitorizează activitatea furnizorilor de formare profesională și organizarea examenelor de absolvire și, după caz, retrag autorizația acestora;

d) coordonează organizarea examenelor de absolvire la terminarea cursurilor de inițiere, calificare, recalificare, perfecționare profesională și alte forme specifice.

(2) Secretariatele tehnice au următoarele atribuții:

a) primesc dosarele furnizorilor de formare, verifica conținutul și organizează evidenta acestora;

b) înaintează președintelui comisiei de autorizare dosarul furnizorului de formare profesională;

c) înregistrează tabelele nominale cu participanții la programele de formare profesională, care au încheiat contracte cu furnizorii."

20. Articolul 22 se abroga.

21. Articolul 23 va avea următorul cuprins:

"Art. 23. - (1) Autorizarea furnizorilor de formare profesională se face pe baza criteriilor de evaluare, pentru o perioadă de 4 ani.

(2) Autorizarea se acordă pentru fiecare dintre ocupatiile pentru care furnizorii de formare profesională organizează programe de formare profesională.

(3) Filialele furnizorilor de formare profesională și centrele de formare profesională, fără personalitate juridică, sunt considerate unități distincte și se supun separat procedurii de autorizare.

(4) Autorizarea se certifica printr-un document ale cărui forma, conținut și regim de eliberare se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului educației și cercetării."

22. La articolul 24, alineatul (1) litera c) și alineatul (2) vor avea următorul cuprins:

"c) resursele necesare desfășurării programelor de formare profesională.

(2) Pentru a fi autorizați furnizorii de formare profesională trebuie să facă dovada ca realizează programele de formare profesională cu formatori care au profiluri sau specialitatea corespunzătoare programei de pregătire. Începând cu data de 1 ianuarie 2010, pentru a fi autorizați furnizorii de formare profesională trebuie să facă dovada ca realizează programele de formare profesională cu formatori care au pregătirea pedagogica specifică formării profesionale a adulților și pregătirea de specialitate corespunzătoare programei de pregătire."

23. La articolul 25, alineatele (1) și (3) vor avea următorul cuprins:

"Art. 25. - (1) Autorizarea poate fi retrasă de comisia de autorizare dacă se constata nerespectarea condițiilor de autorizare și a programelor pentru care furnizorul de formare profesională a fost autorizat sau dacă, în mod repetat, rezultatele la examenele de absolvire sunt nesatisfacatoare.

..................................................................

(3) Furnizorul de formare profesională căruia i s-a retras de doua ori autorizarea pentru aceeași ocupație pierde dreptul de a mai organiza programe de formare profesională pentru aceasta."

24. După articolul 25 se introduce articolul 25^1 cu următorul cuprins:

"Art. 25^1. - Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților are următoarele atribuții în activitatea de autorizare a furnizorilor de formare profesională:

a) îndrumă metodologic, coordonează și controlează activitatea comisiilor de autorizare și a secretariatelor tehnice ale acestora;

b) aproba programele-cadru de formare profesională definită conform art. 4, în baza cărora furnizorii de formare profesională elaborează programele de formare profesională prevăzute la art. 10;

c) în colaborare cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și cu Ministerul Educației și Cercetării elaborează criterii și proceduri de evaluare a furnizorilor de formare profesională în vederea autorizării sau retragerii autorizației, precum și metodologia certificării formării profesionale a adulților;

d) rezolva contestațiile depuse de furnizorii de formare profesională în legătură cu activitatea comisiilor de autorizare;

e) monitorizează furnizorii de formare profesională."

25. Articolul 26 va avea următorul cuprins:

"Art. 26. - (1) Pentru acoperirea cheltuielilor de autorizare furnizorii de formare profesională vor plati taxe de autorizare, care se gestionează în regim extrabugetar de Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților.

(2) Nivelul taxelor de autorizare este de 3 salarii medii pe economie.

(3) Sumele încasate din taxele de autorizare necheltuite până la sfârșitul anului se reportează în anul următor pentru a fi utilizate cu aceeași destinație.

(4) Din taxele de autorizare plătite de furnizorii de formare profesională se vor suporta cheltuielile pentru funcționarea comisiilor de autorizare, cheltuielile cu salarizarea secretariatelor tehnice, cheltuielile materiale pentru servicii și cheltuielile de capital."

26. Articolul 27 va avea următorul cuprins:

"Art. 27. - Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților întocmește Registrul național al furnizorilor de formare profesională a adulților, care cuprinde toți furnizorii de formare profesională autorizați."

27. După articolul 27 se introduce capitolul III^1 cu următorul titlu:

"CAPITOLUL III^1

Evaluarea și certificarea formării profesionale a adulților"

28. Articolul 28 se abroga.

29. Articolul 29 va avea următorul cuprins:

"Art. 29. - Participanții la programele de formare profesională și persoanele care se califica prin ucenicie la locul de muncă susțin examene de absolvire la terminarea stagiilor de pregătire teoretică sau practica."

30. Articolul 30 va avea următorul cuprins:

"Art. 30. - (1) Examenul de absolvire reprezintă un set de probe teoretice și/sau practice prin care se constata dobândirea competentelor specifice programului de formare profesională.

(2) Examenul de absolvire se susține în fața unei comisii constituite din 2-3 specialiști din afară furnizorilor de formare profesională și 1-3 reprezentanți ai furnizorilor de formare profesională care au organizat programul de formare profesională.

(3) La examen pot asista și reprezentanți ai beneficiarilor programelor de formare profesională."

31. După articolul 30 se introduce articolul 30^1 cu următorul cuprins:

"Art. 30^1. - Metodologia certificării formării profesionale a adulților, elaborata de Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților, se aproba prin ordin comun al ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului educației și cercetării și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

32. Articolul 31 va avea următorul cuprins:

"Art. 31. - (1) În funcție de tipul programului și de formele de realizare a formării profesionale, furnizorul de formare profesională autorizat poate elibera următoarele tipuri de certificate:

a) pentru cursuri de calificare sau recalificare și pentru ucenicie la locul de muncă, certificat de calificare profesională;

b) pentru cursuri și stagii de inițiere, precum și pentru cursuri și stagii de perfecționare sau de specializare, certificat de absolvire.

(2) În cazul programelor de formare profesională structurate pe module, la terminarea fiecărui modul, după susținerea testului de evaluare, se eliberează certificat de absolvire cu menționarea competentelor profesionale dobândite, cuantificate în credite transferabile.

(3) Certificatele de calificare profesională și de absolvire sunt tipărite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, poarta antetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și al Ministerului Educației și Cercetării și au regimul actelor de studii.

(4) Formularele certificatelor de calificare profesională și, respectiv, de absolvire se pun la dispoziție furnizorilor de formare profesională, contra cost, de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin direcțiile generale județene de muncă și solidaritate socială și, respectiv, a municipiului București.

(5) Certificatele de calificare profesională sau de absolvire se eliberează însoțite de o anexa în care se precizează competentele profesionale dobândite."

33. Articolul 32 va avea următorul cuprins:

"Art. 32. - La cererea persoanei care dorește să fie evaluată în vederea obținerii unui certificat cu recunoaștere naționala, competentele profesionale dobândite pe cale formala sau informala, finalizate cu certificate care nu au recunoaștere naționala în condițiile prezentei ordonanțe, precum și competentele profesionale dobândite pe cale non-formala pot fi evaluate de centrele de evaluare autorizate. Procedura de evaluare și certificare va fi reglementată prin ordin comun al ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului educației și cercetării."

34. Articolul 33 va avea următorul cuprins:

"Art. 33. - Formarea și evaluarea rezultatelor formării profesionale a adulților se finanțează din următoarele surse:

a) fonduri proprii ale angajatorilor;

b) bugetul asigurărilor pentru șomaj;

c) sponsorizări, donații, surse externe atrase;

d) taxe de la persoanele participante la programele de formare profesională."

35. Articolul 34 va avea următorul cuprins:

"Art. 34. - Societățile comerciale, companiile și societățile naționale, unitățile cooperatiste, regiile autonome și alte instituții pot efectua cheltuieli pentru formarea profesională a salariaților, cheltuieli care se deduc, după caz, din impozitul pe profit sau din impozitul pe venit."

36. Articolul 36 va avea următorul cuprins:

"Art. 36. - Instituțiile finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale pot finanta cheltuielile cu formarea profesională a salariaților din surse bugetare sau extrabugetare, potrivit bugetelor proprii aprobate."

37. Articolul 38 va avea următorul cuprins:

"Art. 38. - Salariații care, la cererea angajatorului, participa la programe de formare profesională pe o perioadă de cel puțin 3 luni, încheie cu acesta acte adiționale la contractele individuale de muncă, prin care sunt stabilite drepturile și obligațiile după absolvire."

38. Articolul 39 va avea următorul cuprins:

"Art. 39. - Programele de formare profesională organizate de Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă se finanțează din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii."

39. Articolul 40 va avea următorul cuprins:

"Art. 40. - (1) Finanțarea formării profesionale se poate realiza și din sponsorizări, donații sau din surse externe.

(2) Condițiile și formele în care se acordă furnizorilor de formare profesională sprijin financiar din surse externe vor corespunde legislației în vigoare sau prevederilor acordurilor internaționale de cooperare la care România este parte."

40. La articolul 41, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Furnizorii de formare profesională care au în derulare programe mai pot funcționa în aceasta calitate cel mult 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe. După această dată aceștia pot funcționa numai dacă sunt autorizați."

41. Articolul 42 va avea următorul cuprins:

"Art. 42. - (1) Furnizorii de formare profesională care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe au în derulare programe de formare profesională în vederea dobândirii unor competente pentru care nu exista standarde ocupationale, după finalizarea acestor programe își pot continua activitatea numai în condițiile prezentei ordonanțe.

(2) În cazuri speciale se pot organiza programe de formare profesională pentru dobândirea de competente pentru care nu exista standarde ocupationale, numai cu aprobarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Educației și Cercetării."

42. - După articolul 42 se introduce articolul 42^1 cu următorul cuprins:

"Art. 42^1. - Furnizorii de formare profesională autorizați sunt scutiți de plată T.V.A. pentru operațiunile de formare profesională."

43. Articolul 43 se abroga.

44. Articolul 45 va avea următorul cuprins:

"Art. 45. - (1) Institutul Național de Statistica va include în programul sau de activitate cercetarea statistica periodică a formării profesionale a adulților.

(2) Metodologia de realizare a cercetării statistice aferente formării profesionale a adulților, precizarea indicatorilor urmăriți și a modului de calcul al acestora, precum și periodicitatea acestei cercetări vor fi stabilite de Institutul Național de Statistica în colaborare cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților."

45. După articolul 45 se introduce articolul 45^1 cu următorul cuprins:

"Art. 45^1. - Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, exercita controlul asupra modului în care este organizată și se desfășoară formarea profesională a adulților."

46. Articolul 46 va avea următorul cuprins:

"Art. 46. - Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Educației și Cercetării împreună cu Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților vor elabora și vor supune spre aprobare Guvernului norme metodologice pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe, în termen de 90 de zile de la data publicării legii de aprobare a acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I."

47. În cuprinsul ordonanței denumirile "Ministerul Muncii și Protecției Sociale", "Ministerul Educației Naționale", "Agenția Naționala pentru Ocupare și Formare Profesională" și "Comisia Naționala pentru Statistica" se înlocuiesc cu denumirile "Ministerul Muncii și Solidarității Sociale", "Ministerul Educației și Cercetării", "Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă" și "Institutul Național de Statistica".

Articolul 2

Ordonanța Guvernului nr. 129/2000

privind formarea profesională a adulților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 2 septembrie 2000, cu modificările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 27 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ALEXANDRU ATHANASIU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 28 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.