HG nr. 624/1995
privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Comisia Naționala a României pentru UNESCO, denumita în continuare Comisie, este instituție publică cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, subordonata Ministerului Învățământului și funcționează în baza
Hotărârii Guvernului nr. 458 din 29 iulie 1994 , având relații de colaborare în principal cu Ministerul Culturii, Ministerul Cercetării și Tehnologiei și cu Comitetul Național Roman pentru Deceniul Mondial al Dezvoltării Culturale.
Articolul 2
Comisia este compusa din 70 de membri, numiți prin ordin al ministrului învățământului, din rindul personalitatilor marcante ale învățământului, vieții cultural-artistice și științifice, la propunerea Ministerului Învățământului, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii, Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, Academiei Române și a altor instituții și organisme centrale.
Articolul 3
Activitatea Comisiei se desfășoară pe baza statutului propriu, aprobat de Ministerul Învățământului.
Președintele și secretarul general al Comisiei sunt numiți prin decizia primului-ministru, la propunerea Ministerului Învățământului.
Articolul 4
Pentru desfășurarea activității curente, Comisia are un secretariat, aprobat prin ordin al ministrului învățământului, cu încadrarea în prevederile
Articolul 5
Comisia este instituția prin care se realizează relațiile cu UNESCO - Paris și cu alte instituții UNESCO din străinătate, sub directa coordonare a Ministerului Afacerilor Externe și a Ministerului Învățământului.
Comisia conlucreaza cu Delegația permanenta a României la UNESCO, care este organismul Ministerului Afacerilor Externe, care tine legătură și rezolva direct problemele României la UNESCO - Paris.
Articolul 6
Ministerele cu atribuții pe linie UNESCO pot înființa, în condițiile legii, centre UNESCO de profil pentru desfășurarea unor programe naționale, prin ordin al ministrului, cu aprobarea președintelui Comisiei.
Toate activitățile centrelor UNESCO prevăzute la alin. (1) se aproba de Comisie, în condițiile legii.
Articolul 7
Orice prevedere contrară prezentei hotărâri se abroga.
PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: Președintele Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Liviu Maior, ministrul învățământului p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Marcel Dinu, secretar de stat
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.