Decizia nr. 294/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Richard Mark Beesley și Viorel Preda în Dosarul nr. 707/1999 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.

La apelul nominal se prezintă avocat Mircea Stanculescu și avocat Ion Ionescu, apărătorii celor doi autori ai excepției, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

În susținerea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia apreciază ca sintagma "sau nu locuiește în țara" din cuprinsul art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală este neconstitutionala, întrucât exonereaza organul de cercetare penală de obligația de a prezenta materialul de urmărire penală inculpatului care locuiește în străinătate, asimilandu-l cu inculpatul care nu poate fi găsit sau se sustrage de la chemarea înaintea organului de cercetare penală. Se creează astfel o discriminare, prin aplicarea unui tratament egal inculpaților în persoana cărora se retine o culpa, fiind dispăruți sau se sustrag de la chemarea înaintea organului de cercetare penală, și inculpaților cărora nu li se poate retine vreo culpa, dar care nu locuiesc în țara.

Reprezentantul Ministerului Public arata ca principiul egalității în drepturi a cetățenilor presupune reglementarea unor tratamente juridice diferite pentru situații diferite. În ceea ce privește cazurile de neprezentare a materialului de urmărire penală, se considera că nu exista situații diferite între persoanele care locuiesc în România și cele care locuiesc în străinătate, situații care să justifice un tratament diferențiat. Întrucât dreptul la apărare implica dreptul la cunoașterea materialului de urmărire penală, art. 254 alin. 1 este neconstitutional în măsura în care organul de urmărire este exonerat de obligația prezentării materialului către inculpatul care nu locuiește în țara.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 8 martie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 707/1999, Tribunalul București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Richard Mark Beesley și Viorel Preda în dosarul acelei instanțe.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin ca dispozițiile legale menționate sunt neconstituționale, întrucât lasă la latitudinea organului de urmărire penală sau a procurorului prezentarea materialului de urmărire penală inculpaților care nu locuiesc în România, aflându-se permanent sau temporar în străinătate. În acest mod sunt incalcate prevederile constituționale ale art. 15, privind universalitatea drepturilor și libertăților fundamentale, ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 18, privitor la cetățenii străini și la apatrizi, ale art. 24, care consacra dreptul la apărare, precum și ale art. 25, referitoare la libera circulație.

În opinia Tribunalului București sintagma "sau nu locuiește în țara" din cuprinsul art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală este neconstitutionala în măsura în care textul legal este interpretat ca reprezentând o exonerare a organului de cercetare penală sau a procurorului de la obligația chemării învinuitului sau inculpatului în vederea prezentării materialului de urmărire penală. Se precizează ca, dacă art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală este interpretat în sensul că și persoana care locuiește în străinătate este citata pentru prezentarea materialului de urmărire penală, sintagma "sau nu locuiește în țara" apare ca fiind inutila, deoarece organul de urmărire penală sau procurorul nu poate fi obligat să prezinte materialul în cazul în care, deși citata, persoana, în mod nejustificat, nu răspunde chemării, astfel încât cauza de neprezentare a materialului va fi sustragerea persoanei respective de la chemarea înaintea organului de cercetare penală. Concluzia instanței este ca excepția de neconstituționalitate este intemeiata.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a transmite punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate în cauza.

Guvernul arata ca dispozițiile art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală trebuie să fie coroborate cu dispozițiile art. 250 din același cod, care prevăd ca după punerea în mișcare a acțiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire penală, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în fața sa. Este evident ca organul de cercetare penală are obligația de a face toate demersurile necesare pentru asigurarea prezentei învinuitului sau inculpatului în fața sa, în vederea prezentării materialului de urmărire penală. O interpretare contrară a textului art. 254 alin. 1 raportat la art. 250 din Codul de procedură penală ar fi lipsită de suport legal. Mai mult, dispozițiile art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală trebuie coroborate cu cele ale art. 6 alin. 3 din același cod, potrivit cărora organele judiciare au obligația să-i asigure inculpatului posibilitatea pregătirii și exercitării apărării, implicit prezentarea materialului de urmărire penală. De aceea, în opinia Guvernului, nu se poate afirma ca dispozițiile criticate ar contraveni prevederilor art. 24 din Constituție referitoare la dreptul la apărare. De asemenea, având în vedere obligația organelor de cercetare penală de a chema în fața lor pe invinuit sau inculpat, în vederea prezentării materialului de urmărire penală, indiferent dacă locuiește sau nu în țara, nu poate fi reținută încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) și ale art. 17 din Constituție. În fine, având în vedere ca invinuitul sau inculpatul este chemat pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală, indiferent dacă locuiește sau nu în țara, nu poate fi reținută încălcarea prevederilor art. 25 din Constituție. În concluzie, Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală, care prevăd:

- Art. 254 alin. 1: "Când prezentarea materialului nu a fost posibila din cauza ca inculpatul este dispărut, s-a sustras de la chemarea înaintea organului de cercetare penală sau nu locuiește în țara, în referatul care se întocmește potrivit art. 259 se arata împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării."

Dispozițiile din Constituția României, considerate a fi incalcate de către autorul excepției, au următorul conținut:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 17: "Cetățenii români se bucura în străinătate de protecția statului român și trebuie să-și îndeplinească obligațiile, cu excepția acelora ce nu sunt compatibile cu absenta lor din țara.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 25: "(1) Dreptul la libera circulație, în țara și în străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept.

(2) Fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țara, de a emigra, precum și de a reveni în țara."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală enumera cazurile de neprezentare a materialului de urmărire penală atunci când inculpatul este dispărut, s-a sustras de la chemarea înaintea organului de cercetare penală sau nu locuiește în țara. În acest ultim caz, inculpatul care nu locuiește în țara, indiferent dacă a fost sau nu chemat în fața organului de cercetare penală, doar prin simplul fapt ca locuiește în străinătate, poate fi trimis în judecata fără a i se prezenta materialul de urmărire penală.

Curtea retine ca dreptul la apărare al inculpatului în tot cursul procesului penal, precum și obligația organelor judiciare de a-l incunostinta pe acesta despre fapta pentru care este invinuit, încadrarea juridică a acesteia și de a-i asigura posibilitatea pregătirii și exercitării apărării sunt garantate de Constituție. În cadrul procedurii de prezentare a materialului de urmărire penală, organele de cercetare penală au obligația sa îl informeze pe inculpat, după punerea în mișcare a acțiunii penale, despre dreptul de a lua cunoștința de materialul de urmărire penală, consemnându-se îndeplinirea acestei obligații într-un proces-verbal. Astfel, în condițiile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate sa ia toate măsurile pentru asigurarea dreptului de apărare al inculpatului. Or, condiționarea prezentării materialului de urmărire penală de împrejurarea de fapt a locuirii în țara exonereaza organele de cercetare penală de obligația de a aduce la cunoștința inculpatului aflat într-o astfel de situație a materialului de urmărire penală.

Prin urmare, este evident ca sintagma "sau nu locuiește în țara" din cuprinsul dispozițiilor art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală aduce atingere dreptului la apărare garantat de Constituția României prin prevederile art. 24, interpretate și aplicate în concordanta cu prevederile pct. 3 al art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, potrivit cărora orice persoană acuzata de comiterea unei infracțiuni are dreptul la toate garanțiile procesuale, printre care și aceea de a fi informată despre natura și motivele acuzatiei ce i se aduce.

De altfel, într-o împrejurare asemănătoare, Curtea Constituțională a considerat ca fiind neconstituționale acele dispoziții care, într-un fel sau altul, împiedica realizarea deplina a dreptului la apărare al învinuitului sau inculpatului, în special prin neprezentarea materialului de urmărire penală. Astfel, prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 din Codul de procedură penală, constatând ca sintagma "dacă socotește necesar" este neconstitutionala, deoarece face posibila punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecata a unui invinuit căruia nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală, pentru ca procurorul n-a considerat necesar sa-l cheme și să-i prezinte acest material.

Dispoziția cuprinsă în art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală contravine și art. 16 din Constituție, care consacra egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât creează o discriminare între persoanele care locuiesc în țara și cele care locuiesc în străinătate sau se afla temporar peste granitele tarii, dar sunt cercetate în România pentru săvârșirea unor infracțiuni, acestea din urma neputând beneficia de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege. În jurisprudenta Curții Constituționale s-a decis, în mod constant, ca principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Curtea considera ca persoanele care locuiesc în România și cele care locuiesc în străinătate nu se afla în situații diferite care să justifice un tratament diferențiat, astfel încât textul de lege criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 16.

În consecința, Curtea retine ca organul de cercetare penală, după punerea în mișcare a acțiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire necesare, are obligația de a-l chema pe inculpatul care nu locuiește în țara spre a-i prezenta materialul de urmărire penală, urmând a se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 250-254 din Codul de procedură penală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum și al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate formulată de Richard Mark Beesley și Viorel Preda în Dosarul nr. 707/1999 al Tribunalului București - Secția a II-a penală și constata ca dispoziția "sau nu locuiește în țara" din art. 254 alin. 1 din Codul de procedură penală este neconstitutionala.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 noiembrie 2002.