Decizia nr. 24/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Ion Bonini - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol, soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 257 din Codul de procedură penală, ridicată de Closca Ilie în Dosarul nr. 5.656/1997 al Judecătoriei Giurgiu.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 ianuarie 1999, fiind consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26 ianuarie 1999 și apoi pentru 4 februarie 1999 și, respectiv, pentru 23 februarie 1999. Concluziile procurorului au fost de admitere a excepției de neconstituționalitate, în sensul constatării ca prevederile art. 257 din Codul de procedură penală încalcă art. 24 din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 30 ianuarie 1998, pronunțată în Dosarul nr. 5.656/1997, Judecătoria Giurgiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 din Codul de procedură penală, ridicată de Closca Ilie. În motivarea excepției se arata ca aceste prevederi încalcă art. 24 din Constituție privind dreptul la apărare, deoarece procurorul are obligația de a-l asculta pe invinuit și de a-i prezenta materialul de urmărire penală, în vederea punerii în mișcare a acțiunii penale, numai dacă socotește necesar acest lucru. Or, pe aceasta cale se ajunge la trimiterea în judecata fără ca persoana în cauza "... sa știe și fără sa ia cunoștința de acuzatiile care i se aduc".

Exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, instanța considera ca dreptul constituțional la apărare este garantat, dacă se are în vedere "întreg contextul art. 255-257 din Codul de procedură penală, invinuitul având condiții să-și asigure apărarea".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca textul legal atacat este constituțional, pentru ca art. 250 și următoarele din Codul de procedură penală asigura dreptul la apărare al învinuitului, inclusiv în faza urmăririi penale.

Se arata astfel ca "... prezentarea materialului de urmărire penală este obligatorie în cazul în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală", iar în caz contrar, doar dacă procurorul socotește necesar acest fapt, evitandu-se dificultăți ce ar putea aparea în cazul în care invinuitul se sustrage de la cercetări. În același punct de vedere se recunoaște însă ca "... pentru celelalte situații în care invinuitul poate fi chemat în fața organului judiciar, prezentarea materialului de urmărire penală trebuie să fie obligatorie în toate cazurile". Se menționează, în final, ca "... problema corelării acestui articol cu celelalte texte din Codul de procedură penală va fi avută în vedere cu ocazia elaborării proiectului de lege pentru modificarea și completarea Codului de procedura penală".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Critica de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 257 din Codul de procedură penală, potrivit cărora: "Procurorul primind dosarul, dacă socotește necesar, cheamă pe invinuit și îi prezintă materialul de urmărire penală potrivit dispozițiilor art. 250 și următoarele, care se aplică în mod corespunzător."

Autorul excepției susține ca aceste dispoziții contravin art. 24 din Constituție, conform căruia "Dreptul la apărare este garantat. În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu".

Examinând cauza, Curtea Constituțională constata ca textul criticat face parte din capitolul consacrat terminării urmăririi penale și are doua subcapitole: unul dedicat urmăririi fără punerea în mișcare a acțiunii penale, iar celălalt dedicat urmăririi cu acțiunea penală pusă în mișcare.

Prevederile art. 257 sunt consecutive art. 255 și 256, în care se reglementează urmărirea fără punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv finalizarea cercetării penale de către organul de cercetare penală. Astfel, potrivit art. 255 din Codul de procedură penală, dacă nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală și organul de cercetare penală constata ca exista invinuit și ca sunt suficiente probe împotriva lui, procedează la o noua ascultare, aducandu-i la cunoștința învinuirea și intrebandu-l dacă are noi mijloace de apărare.

În cazul în care invinuitul nu solicita probe noi sau dacă probele propuse nu sunt întemeiate, cercetarea se considera terminată, dosarul urmând a fi înaintat, potrivit art. 256 din Codul de procedură penală, procurorului, cu un referat în care se consemnează rezultatul cercetării și propunerile ce se impun, precizându-se, dacă este cazul, să se procedeze la trimiterea în judecata. Organul care decide asupra propunerilor făcute este procurorul.

În conformitate cu art. 257 din Codul de procedură penală - criticat sub aspectul constituționalității în cauza de fața - procurorul, primind dosarul, cheamă pe invinuit spre a-i prezenta materialul de urmărire penală, numai dacă socotește necesar, ceea ce presupune ca trimiterea în judecata se poate efectua legal și fără înștiințarea învinuitului, considerându-se ca aducerea la cunoștința a invinuirii de către organul de cercetare penală, în temeiul art. 255 din Codul de procedură penală, ar fi suficienta.

Rezultă ca problema constituționalității art. 257 din Codul de procedură penală privește în fapt obligația, iar nu latitudinea, pentru procuror de a-l chema, și el, pe invinuit, chiar după ce organul de cercetare penală eventual a făcut-o, pentru a-i prezenta din nou materialul de urmărire penală, fiind evident ca de această dată operațiunea respectiva nu se efectuează în scopul completării dosarului cu probele cerute de invinuit, ci pentru a i se aduce la cunoștința trimiterea sa în judecata prin intermediul rechizitoriului (art. 261 și 262 din Codul de procedură penală). Curtea Constituțională constata ca dispozițiile art. 257 din Codul de procedură penală, în actuala redactare, contravin prevederilor art. 24 din Constituție, potrivit căruia dreptul la apărare este garantat în tot cursul procesului, părțile având dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu.

Într-adevăr liberul exercițiu al dreptului de apărare este condiționat de chemarea învinuitului spre a i se aduce la cunoștința materialul probator ce statea la baza invinuirii sale. Desigur, organul de cercetare penală este obligat sa procedeze la ascultarea sa (art. 255 din Codul de procedură penală), dar scopul acesteia este completarea dosarului cu eventuale noi probe cerute de către invinuit. Terminarea cercetării penale se concretizează într-un referat în care organul de cercetare are numai atributia de a propune procurorului, dacă este cazul, emiterea rechizitoriului și sesizarea instanței de judecată. Răspunderea pentru luarea acestor măsuri revine exclusiv procurorului.

Or, dacă procurorul are numai latitudinea, iar nu și obligația chemării învinuitului, înseamnă ca cel mai important moment al urmăririi penale - trimiterea în judecata - se poate realiza fără ca invinuitul să fie înștiințat de către procuror asupra invinuirii ce i se aduce. În aceste condiții invinuitul nu are posibilitatea să fie asistat de către un apărător și nici sa dispună de timpul necesar pentru a-și pregati apărarea, neavând cunoștința de soluția data de procuror în urma examinării materialului primit de la organul de cercetare penală.

Curtea Constituțională constata ca, asa după cum rezultă și din punctul de vedere al Guvernului, dispozițiile art. 6 din Codul de procedură penală prevăd ca dreptul la apărare este garantat în tot cursul procesului penal. Dar, în raport cu dispozițiile art. 257 din Codul de procedură penală, criticat în cauza de fața, s-ar putea considera ca cerința textului cu caracter general al art. 6 este acoperită prin art. 255 din Codul de procedură penală și deci o noua ascultare a învinuitului nu ar mai fi necesară înaintea procurorului, ceea ce, potrivit celor de mai sus, ar conduce la încălcarea dreptului constituțional la apărare al oricărei persoane trimise în judecata penală.

Pe de altă parte nu trebuie omis nici faptul ca, până la rezoluția procurorului, după primirea dosarului de la organul de cercetare penală, învinuirea se afla în stare de simpla propunere care se cere validată de către procuror; acesta are însă la dispoziție și alte soluții decât trimiterea în judecata. Este, de aceea, cu atât mai necesar ca rezolvarea cauzei să se facă după chemarea învinuitului și după înștiințarea sa despre punerea în mișcare a acțiunii penale, în prezenta aparatorului sau, care, alături de cel în cauza, poate determina sau influența pronunțarea altei soluții de natura sa excludă trimiterea în instanța a dosarului (scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale, clasarea etc.).

Fața de cele arătate, Curtea Constituțională constata ca dispoziția "... dacă socotește necesar ..." din art. 257 al Codului de procedura penală, de natura sa restrângă exercitarea dreptului la apărare, contravine prevederilor art. 24 din Constituție, fiind deci neconstitutionala. În consecința, procurorul, primind dosarul, înainte de a dispune trimiterea în judecata, are obligația, iar nu latitudinea, de a-l chema pe invinuit spre a-i prezenta materialul de urmărire penală, chiar dacă acesta i-a fost adus la cunoștința de către organul de cercetare penală, urmând a se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 250-254 din Codul de procedură penală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al

art. 23 și 25 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Closca Ilie în Dosarul nr. 5.656/1997 al Judecătoriei Giurgiu și constata ca dispoziția "... dacă socotește necesar ..." din art. 257 al Codului de procedura penală este neconstitutionala.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 februarie 1999.