Decizia nr. 174/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Șerban Alexandru Danciu în Dosarul nr. 2.409/1999 al Judecătoriei Buftea.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, asistat de avocat Viorel Nicolae Spanu, în baza împuternicirii avocatiale depuse la dosar, lipsind Dumitru Preda și Societatea Comercială "Fulgerul" - S.A. Bragadiru, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepției de neconstituționalitate solicita admiterea acesteia, arătând ca dispozițiile art. 257 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituționale ale art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, mai arata ca prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 257 din Codul de procedură penală, constatând ca dispoziția "dacă socotește necesar" este neconstitutionala. Totodată invedereaza nerespectarea de către instanțele judecătorești a deciziilor Curții Constituționale.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției ca fiind inadmisibila, în baza

art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională pronunțându-se printr-o decizie anterioară asupra conținutului parțial neconstitutional al acestui text (și anume, prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999).

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 28 iunie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 2.409/1999, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Șerban Alexandru Danciu. În motivarea excepției se arata ca aceste prevederi încalcă art. 24 din Constituție privind dreptul la apărare. În cauza, se susține în continuare, procurorul nu i-a prezentat inculpatului materialul de urmărire penală, acesta luând cunoștința ca a fost trimis în judecata abia în momentul primirii citației de la instanța de judecată. Or, pe aceasta cale se ajunge la trimiterea în judecata fără ca persoana în cauza sa știe și fără sa ia cunoștința de invinuirile care i se aduc.

Exprimandu-și opinia asupra excepției ridicate, instanța de fond o considera intemeiata, apreciind ca prezentarea materialului de urmărire penală, ca garanție a dreptului la apărare al învinuitului în cursul urmăririi penale, trebuie să fie obligatorie și în situația în care aceasta se face de către procuror. Se apreciază ca actuala redactare a dispozițiilor art. 257 din Codul de procedură penală contravine prevederilor art. 24 din Constituție și ale art. 6 din Codul de procedură penală.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția este inadmisibila, deoarece prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 din Codul de procedură penală, constatandu-se ca dispoziția "dacă socotește necesar" este contrară prevederilor constituționale care garantează dreptul la apărare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției și ale procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Critica de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 257 din Codul de procedură penală, potrivit cărora: "Procurorul, primind dosarul, dacă socotește necesar, cheamă pe invinuit și îi prezintă materialul de urmărire penală potrivit dispozițiilor art. 250 și următoarele, care se aplică în mod corespunzător."

Autorul excepției susține ca aceste dispoziții contravin art. 24 din Constituție, conform căruia dreptul la apărare este garantat în tot cursul procesului, părțile având dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 din Codul de procedură penală, sub același aspect ca și cel existent în cauza de fața, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, decizie prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate, constatandu-se ca dispoziția "dacă socotește necesar" din art. 257 din Codul de procedură penală este neconstitutionala. În motivarea acelei decizii s-a arătat ca:

a) Textul criticat face parte din capitolul consacrat terminării urmăririi penale și are doua subcapitole: unul dedicat urmăririi fără punerea în mișcare a acțiunii penale, iar celălalt dedicat urmăririi cu acțiunea penală pusă în mișcare.

b) Prevederile art. 257 din Codul de procedură penală sunt consecutive art. 255 și 256, în care se reglementează urmărirea fără punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv finalizarea cercetării penale de către organul de cercetare penală. Astfel, potrivit art. 255 din Codul de procedură penală, dacă nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală și organul de cercetare penală constata ca exista invinuit și ca sunt suficiente probe împotriva lui, procedează la o noua ascultare, aducandu-i la cunoștința învinuirea și intrebandu-l dacă are noi mijloace de apărare.

c) În cazul în care invinuitul nu solicita probe noi sau dacă probele propuse nu sunt întemeiate, cercetarea se considera terminată, dosarul urmând a fi înaintat, potrivit art. 256 din Codul de procedură penală, procurorului, cu un referat în care se consemnează rezultatul cercetării și propunerile ce se impun, precizându-se, dacă este cazul, să se procedeze la trimiterea în judecata. Organul care decide asupra propunerilor făcute este procurorul.

d) În conformitate cu art. 257 din Codul de procedură penală, procurorul, primind dosarul, cheamă pe invinuit spre a-i prezenta materialul de urmărire penală, numai dacă socotește necesar, ceea ce presupune ca trimiterea în judecata se poate efectua legal și fără înștiințarea învinuitului, considerându-se ca aducerea la cunoștința a invinuirii de către organul de cercetare penală, în temeiul art. 255 din Codul de procedură penală, ar fi suficienta. Rezultă ca problema constituționalității dispozițiilor art. 257 din Codul de procedură penală privește în fapt obligația, iar nu opțiunea, pentru procuror de a-l chema și el pe invinuit, chiar după ce organul de cercetare penală eventual a făcut-o, pentru a-i prezenta din nou materialul de urmărire penală, fiind evident ca de această dată operațiunea respectiva nu se efectuează în scopul completării dosarului cu probele cerute de invinuit, ci pentru a i se aduce la cunoștința trimiterea sa în judecata prin intermediul rechizitoriului (art. 261 și 262 din Codul de procedură penală).

e) Dispozițiile art. 257 din Codul de procedură penală, în actuala redactare, contravin prevederilor art. 24 din Constituție, potrivit cărora dreptul la apărare este garantat în tot cursul procesului, părțile având dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu. Într-adevăr, liberul exercițiu al dreptului de apărare este condiționat de chemarea învinuitului spre a i se aduce la cunoștința materialul probator ce statea la baza invinuirii sale. Organul de cercetare penală este obligat sa procedeze la ascultarea sa (art. 255 din Codul de procedură penală), dar scopul acesteia este completarea dosarului cu eventuale noi probe cerute de către invinuit.

f) Terminarea cercetării penale se concretizează într-un referat în care organul de cercetare are numai atributia de a propune procurorului, dacă este cazul, emiterea rechizitoriului și sesizarea instanței de judecată. Răspunderea pentru luarea acestor măsuri revine exclusiv procurorului.

g) Or, dacă procurorul are numai latitudinea, iar nu și obligația chemării învinuitului, înseamnă ca cel mai important moment al urmăririi penale - trimiterea în judecata - se poate realiza fără ca invinuitul să fie înștiințat de către procuror despre învinuirea ce i se aduce. În aceste condiții invinuitul nu are posibilitatea să fie asistat de către un apărător și nici sa dispună de timpul necesar pentru a-și pregati apărarea, neavând cunoștința de soluția data de procuror în urma examinării materialului primit de la organul de cercetare penală.

h) În raport cu dispozițiile art. 257 din Codul de procedură penală, s-ar putea considera ca cerința textului cu caracter general al art. 6 din Codul de procedură penală este acoperită prin art. 255 din același cod și deci o noua ascultare a învinuitului nu ar mai fi necesară înaintea procurorului, ceea ce, potrivit celor de mai sus, ar conduce la încălcarea dreptului constituțional la apărare al oricărei persoane trimise în judecata penală.

i) Pe de altă parte, nu trebuie omis nici faptul ca, până la rezoluția procurorului, după primirea dosarului de la organul de cercetare penală, învinuirea se afla în stare de simpla propunere care se cere validată de către procuror; acesta are însă la dispoziție și alte soluții decât trimiterea în judecata. Este de aceea cu atât mai necesar ca rezolvarea cauzei să se facă după chemarea învinuitului și după înștiințarea sa despre punerea în mișcare a acțiunii penale, în prezenta aparatorului sau, care, alături de cel în cauza, poate determina sau influența pronunțarea altei soluții de natura sa excludă trimiterea în instanța a dosarului (scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale, clasarea etc.).

j) Întrucât dispoziția "dacă socotește necesar" din art. 257 al Codului de procedura penală restrânge exercitarea dreptului la apărare, contravenind astfel prevederilor art. 24 din Constituție, înseamnă ca procurorul, primind dosarul, înainte de a dispune trimiterea în judecata are obligația, iar nu latitudinea, de a-l chema pe invinuit spre a-i prezenta materialul de urmărire penală, chiar dacă acesta i-a fost adus la cunoștința de către organul de cercetare penală, urmând să fie aplicate în mod corespunzător dispozițiile art. 250-254 din Codul de procedură penală.

Fața de cele arătate, întrucât Curtea a constatat printr-o decizie anterioară neconstituționalitatea dispoziției legale criticate, aceasta nu mai poate face din nou obiectul unei excepții de neconstituționalitate, operand o cauza de inadmisibilitate, în temeiul

art. 23 alin. (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, iar în ipoteza în care excepția este inadmisibila, instanța judecătorească trebuie să o respingă, pentru acest temei, printr-o încheiere motivată.

Se retine ca, în speta, întrucât Decizia nr. 24 din 23 februarie 1999 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la 1 aprilie 1999, aceasta cauza de inadmisibilitate s-a ivit înainte de data de 28 iunie 1999, când s-a pronunțat de către instanța de judecată încheierea de sesizare a Curții Constituționale. Asa fiind, la acea data instanța avea posibilitatea să aplice dispozițiile

art. 23 alin. (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 din Codul de procedură penală, ridicată de Șerban Alexandru Danciu în Dosarul nr. 2.409/1999 al Judecătoriei Buftea.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 1999.