Decizia nr. 66/1995

Mihai Constantinescu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, invocată din oficiu de Tribunalul Ialomita în Dosarul nr. 122/1995.

La apelul nominal s-a prezentat apelantul contestator Serbanescu George, intimata Direcția generală pentru agricultura și alimentație Ialomita fiind lipsa.

Procedura este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acorda cuvintul părților.

Serbanescu George solicita admiterea excepției, apreciind ca neconstituționale prevederile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul muncii potrivit cărora contestațiile împotriva redistribuirii de personal, facuta cu prilejul reducerii de personal, sunt de competența exclusiva a organului administrativ ierarhic superior.

Procurorul solicita admiterea excepției, susținând ca organele prevăzute în art. 175 alin. (1) din Codul muncii nefiind organe jurisdicționale, prevederile de la lit. c) a aceluiași articol sunt neconstituționale. De altfel, arata ca, în acest sens, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 59/1994 prin care a constatat ca dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul muncii sunt neconstituționale.

Președintele completului declara închise dezbaterile.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 23 martie 1995, Curtea Constituțională a fost sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, invocată, din oficiu, de către Tribunalul Ialomita, în Dosarul nr. 122/1995. În motivarea excepției se arata ca, potrivit art. 174 din Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 104/1992, "sunt de competența instanțelor judecătorești toate litigiile de muncă ce nu sunt date printr-o dispoziție expresă în competența altor organe". În raport cu aceasta reglementare, instanța considera ca prevederile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, potrivit cărora contestațiile împotriva redistribuirii de personal sunt de competența organului administrativ ierarhic superior sau organului de conducere colectivă, sunt neconstituționale, "organele indicate de acest text neputind avea calitatea de organe jurisdicționale".

În vederea soluționării excepției de neconstituționalitate, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au cerut puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția este intemeiata, deoarece prevederile art. 175 alin. (1) din Codul muncii încalcă dispozițiile art. 16, 21 și 125 din Constituție, prin faptul ca ele constituie o restringere a drepturilor salariaților de a se adresa justiției și deci trebuie considerate abrogate implicit față de prevederile art. 150 alin. (1) din Constituție.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor și având în vedere dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul muncii raportate la Constituție, precum și prevederile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Constata ca, potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992, este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Potrivit art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, sunt de competența organului administrativ ierarhic superior sau a organului de conducere colectivă contestațiile împotriva redistribuirii de personal, facuta cu prilejul reducerii personalului din administrație sau din producție.

Din analiza textului rezultă ca dispozițiile sale sunt neconstituționale în funcție de prevederile art. 21 și 125 din Constituție. În conformitate cu aceste prevederi, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime și nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, iar justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

În consecința, prevederile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, prin faptul ca exclud competența instanțelor judecătorești de la soluționarea litigiilor legate de redistribuirea salariaților în cazul reducerii de personal, sunt neconstituționale. Totodată, aceste prevederi încalcă și principiul egalității în drepturi a cetățenilor în fața legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție, generând o diferența de tratament nejustificată între salariații al căror contract de muncă este modificat ca urmare a reducerii de personal, ce nu se poate adresa justiției, și ceilalți salariați al căror contract este modificat din alte cauze, care au acces la justiție.

Pentru acest motiv, organul ierarhic superior nu poate fi considerat nici ca un organ administrativ de justiție, competent în faza prealabilă a litigiului din fața instanței judecătorești, deoarece în acest mod diferența de tratament, în fond, s-ar menține. Cît timp, în cazul modificării unui contract de muncă, salariatul se poate adresa direct justiției, nu se justifica să fie obligat a se adresa, în prealabil, organului ierarhic superior, dacă aceasta modificare este urmarea reducerii de personal. După cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994, procedura administrativ-jurisdicțională prealabilă este condiționată de anumite exigente, care în cazul de fața nu se regăsesc. De altfel, ar fi contrar insesi voinței legiuitorului să se confere prevederilor art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul muncii o asemenea interpretare, întrucît intenția acestuia a fost în mod indubitabil de a exclude competența instanțelor judecătorești, instituind în mod exclusiv pe aceea a organului administrativ ierarhic superior. Deci o astfel de interpretare ar avea semnificatia modificării textului, ceea ce excede competența jurisdicțională a Curții, cu atât mai mult cu cît, în fond, astfel cum este reglementată competența organului administrativ, ea nu este însoțită de garanțiile specifice unei proceduri jurisdicționale.

Întrucît Codul muncii a fost modificat expres prin Legea nr. 104/1992, deci după intrarea în vigoare a Constituției, rezultă ca, în speta, nu se pune problema aplicării art. 150 alin. (1) din Constituție, ci a controlului legitimitatii constituționale a prevederilor respective.

Considerentele ce justifica caracterul neconstitutional al art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul muncii sunt conforme și cu practica jurisdicțională a Curții Constituționale, asa cum rezultă din Decizia acesteia nr. 59 din 18 mai 1994 prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor lit. b) a aceluiași articol.

Fața de cele arătate, în temeiul art. 16, art. 21, art. 125 și art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 24 și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția invocată, din oficiu, de către Tribunalul Ialomita și constata ca prevederile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul muncii sunt neconstituționale.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 28 iunie 1995.