Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 55/1995

privind excepția de neconstituționalitate din Hotărârea Guvernului nr. 506/1994, invocată în Dosarul nr. 323/E/1995 al Judecătoriei Iași

prezumat în vigoare

Data actului
30 mai 1995
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 211 din 15 septembrie 1995
Citat de
3 acte
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 3.885 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • HG nr. 506/1994 5 august 1994 (prevederi anume) pentru aprobarea Normelor privind metodologia de calcul și formularistica corespunzătoare …

Are ca temei 1

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Victor Dan Zlatescu - președinte

Miklos Fazakas - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent.

Completul de judecată, convocat fără citarea părților potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, examinînd excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor punctului 6 al capitolului V din Hotărârea Guvernului nr. 506 din 5 august 1994, invocată de reclamantul Kania Nicolaie în Dosarul nr. 323/E/1995 al Judecătoriei Iași, constata următoarele:

Judecătoria Iași, pe rolul căreia se afla spre soluționare litigiul dintre reclamantul Kania Nicolaie și piritii Consiliul Local al Municipiului Iași și primarul municipiului Iași, prin Încheierea din 9 martie 1995, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor punctului 6 al capitolului V din Hotărârea Guvernului nr. 506/1994, invocată de Kania Nicolaie. Argumentând excepția, reclamantul arata ca dispozițiile sus-menționate "sunt neconstituționale, deoarece creează un cu totul alt regim juridic pentru cei care au calitatea de chiriași și care beneficiază de prevederile art. 31 din Legea nr. 27/1994", în sensul că "taxele prevăzute la art. 27 și art. 30 din lege nu se datorează în cazul în care se plătește chirie, potrivit legii".

Piritii nu își exprima punctele de vedere asupra excepției ridicate.

Judecătoria Iași, exprimindu-și opinia potrivit prevederilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, apreciază excepția ca nefondata, motivând ca, potrivit art. 2 din aceeași lege, sunt neconstituționale prevederile legilor, regulamentele Parlamentului și ordonanțele Guvernului care încalcă prevederile Constituției, iar nu hotărârile Guvernului. Acestea trebuie să respecte legile în aplicarea cărora au fost date, consecința unei încercări de derogare de la lege fiind nelegalitatea hotărârii și nu neconstituționalitatea sa, ceea ce este de competența instanței judecătorești.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit în cauza, dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, retine:

Curtea Constituțională, ca instituție de jurisdicție constituțională, cu atribuții limitate, expres prevăzute în Constituție și în art. 12 din legea sa de organizare și funcționare, nu este competența să soluționeze excepția ridicată, deoarece competența sa privește exclusiv neconstituționalitatea legilor și ordonanțelor, potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din legea fundamentală. În acest sens este și practica jurisdicțională a Curții Constituționale, asa cum rezultă și din deciziile nr. 7 din 2 martie 1993, nr. 37 din 6 iulie 1993 și nr. 43 din 2 mai 1995.

Nefiind competența să soluționeze excepția invocată, desigur problema de fond nu poate fi analizata.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor punctului 6 al capitolului V din Hotărârea Guvernului nr.

506 din 5 august 1994 invocată de Kania Nicolaie în Dosarul nr. 323/E/1995 al Judecătoriei Iași.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la data de 30 mai 1995.

----------------

prof. univ. dr. Victor Dan Zlatescu

Magistrat-asistent,

Doina Suliman

*) Definitivă prin nerecurare.

PREȘEDINTE,

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.