Decizia nr. 74/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic din Legea nr. 323/2001 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 323/2001 27 iunie 2001 (prevederi anume) pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatil…
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Florentina Balta - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent șef
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic din
pentru aprobarea
Ordonanței Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiatilor în România, excepție ridicată de Chen Biping în Dosarul nr. 15.132/2001 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public, invocand jurisprudenta în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 7 decembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 15.132/2001, Judecătoria Sectorului 3 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic din
pentru aprobarea
Ordonanței Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiatilor în România. Excepția a fost ridicată de Chen Biping din China, contestator într-o cauza civilă ce are ca obiect plângerea formulată împotriva unei hotărâri a Oficiului Național pentru Refugiati prin care s-a respins cererea de acordare a statutului de refugiat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca prin modificările pe care
le aduce
art. 20 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , în sensul eliminării caii de atac a recursului împotriva hotărârii instanței de soluționare a contestației privind respingerea cererii de acordare a statutului de refugiat de către Oficiul Național pentru Refugiati, se încalcă art. 24 din Constituție, precum și art. 6 pct. 1 și pct. 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 33 alin. 1 din Convenția de la Geneva din 1951 privind statutul refugiatilor. Astfel, arata ca, în sistemul judiciar român actele administrativ-jurisdicționale, asa cum este și hotărârea Oficiului Național pentru Refugiati, sunt, de regula, supuse controlului de legalitate cu un dublu grad de jurisdicție, recursul fiind "o garanție a dreptului de apărare", care "da părților certitudinea ca, dacă totuși hotărârea pronunțată e gresita, va putea fi desfiintata și dreptul părților nu este compromis prin pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice".
Judecătoria Sectorului 3 București apreciază ca excepția este neîntemeiată. În acest sens, considera ca garanțiile generale și speciale instituite de art. 6 pct. 1 și pct. 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu presupun și nu au legătură cu dreptul la recurs. În același sens este invocat și art. 2 din Protocolul nr. 7 la convenția mai sus amintita, care consacra, cu caracter de excepție, dreptul la dublul grad de jurisdicție doar în materie penală, astfel încât acesta nu este aplicabil și altor ramuri de drept decât în măsura prevederii sale de către legiuitor, în conformitate cu art. 128 din Constituție. De asemenea, considera ca prevederile art. 33 alin. 1 din Convenția de la Geneva din 1951 nu sunt incidente în cauza. Instanța mai retine ca, deși este îndepărtată calea de atac a recursului, dreptul de apărare se poate exercita pe tot parcursul procedurii accelerate, prin dreptul petentului de a fi asistat sau reprezentat de un avocat, de a i se asigura în mod gratuit un interpret, de a fi consiliat și asistat de un reprezentant al organizațiilor neguvernamentale, de a fi informat cu privire la drepturile și obligațiile pe care le are.
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază ca fiind neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. Astfel, susține ca, în conformitate cu principiul consacrat de art. 125 alin. (3) din Constituție, plenitudinea de jurisdicție a instanței de judecată nu poate fi apreciată decât în limitele stabilite prin lege și, în consecința, aceasta nu poate fi abilitata sa acorde ea însăși statutul de refugiat, substituindu-se autorității administrative, fără a se încalcă astfel unul dintre principiile statului de drept, și anume cel al separației puterilor. În susținerea acestei opinii este invocată și Decizia nr. 261/2000 a Curții Constituționale, precum și acquisul comunitar, prin Rezoluția Consiliului de Miniștri din 30 noiembrie 1992 și 1 decembrie 1992 și Rezoluția Consiliului de Miniștri al statelor membre ale Comunității Europene privind cererile vadit nefondate de acordare a statutului de azilant. Guvernul mai retine ca textele legale criticate nu infrang dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate și nu au legătură cu art. 33 alin. 1 din Convenția de la Geneva din 1951.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
În conformitate cu
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, Curtea Constituțională a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.
Avocatul Poporului considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Apreciază ca înlăturarea caii de atac a recursului prin textele legale criticate nu infrange dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituție, atâta vreme cat strainul are dreptul, pe întreaga durata a procedurii accelerate, de a fi asistat sau reprezentat de un avocat. De asemenea, arata că nu sunt incalcate nici dispozițiile art. 6 pct. 1 și pct. 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care nu au legătură cu dreptul la recurs, și nici cele ale art. 33 alin. 1 din Convenția de la Geneva din 1951, acestea din urma nefiind incidente în cauza. În același sens este exprimată opinia și cu privire la presupusa încălcare a art. 20 din Constituție, care nu poate fi reținută, deoarece acesta nu consacra vreun drept sau vreo libertate, ci stabilește, în materia drepturilor omului, prioritatea reglementărilor internaționale, la care România este parte, față de legislația interna.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1),
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile articolului unic din
pentru aprobarea
Ordonanței Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiatilor în România, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001.
Dispozițiile legale criticate au următoarea redactare:
"Articol unic. - Se aprobă
Ordonanța Guvernului nr. 102 din 31 august 2000
privind statutul și regimul refugiatilor în România, adoptată în temeiul
art. 1 lit. G pct. 2 din Legea nr. 125/2000
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, cu următoarele modificări:
1. Alineatul (5) al articolului 20 va avea următorul cuprins:
<<(5) Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă.>>
2. Alineatul (6) al articolului 20 se abroga.
3. Alineatul (6) al articolului 21 va avea următorul cuprins:
<<(6) În cazul prevăzut la alin. (5) lit. a) hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă.>>"
În susținerea neconstitutionalitatii acestui text de lege se invoca încălcarea prevederilor constituționale ale art. 24, potrivit cărora:
"(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
De asemenea, mai sunt invocate următoarele prevederi din reglementări internaționale:
Articolul 6
pct. 1 și pct. 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședințe poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice, ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției. [...]
3. Orice acuzat are, în special, dreptul: [...]
c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;"
Articolul 33
alin. 1 din Convenția privind statutul refugiatilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, referitor la: "Interdicția de expulzare și returnare.
1. Nici un stat contractant nu va expulza sau returna, în nici un fel un refugiat peste frontierele teritoriilor unde viața sau libertatea sa ar fi amenintate pe motiv de rasa, religie, naționalitate, apartenența la un anumit grup social sau opinii politice."
Examinând excepția, Curtea constata ca dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului Curții Constituționale care, prin numeroase decizii, a constatat ca sunt constituționale. Astfel, Curtea a reținut ca modificările aduse art. 20 alin. (5) și
art. 21 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , prin pct. 1 și 3 ale articolului unic din
Legea nr. 323/2001 , nu au nici o legătură cu dreptul la apărare și nu ingradesc în nici un fel exercitarea acestui drept. Faptul ca hotărârea instanței de judecată este definitivă și irevocabilă nu înseamnă ca autorul excepției este lipsit de dreptul la apărare. Potrivit prevederilor constituționale ale art. 128, împotriva hotărârilor judecătorești, căile de atac pot fi exercitate de partea interesată și de Ministerul Public numai în condițiile legii, legiuitorul putând institui reguli speciale de procedura în considerarea unor situații deosebite, asa cum, de altfel, este situația refugiatilor în România. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 261/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 5 aprilie 2001.
Referitor la prevederile cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume cele care privesc procesul echitabil și dreptul persoanei de a se plange unei instanțe, Curtea retine ca textele legale criticate de autorul excepției nu opresc, în realitate, părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi aparate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale caracteristice unei societăți democratice și unui proces echitabil.
În sfârșit, dispozițiile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate sunt în deplina concordanta și cu prevederile din Convenția privind statutul refugiatilor, încheiată la Geneva în 1951, referitoare la interdicția de expulzare și returnare. Statutul de refugiat se acordă numai în condițiile legii, cu respectarea tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și (6), al
art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic din
pentru aprobarea
Ordonanței Guvernului nr. 102/2000
privind statutul și regimul refugiatilor în România, excepție ridicată de Chen Biping în Dosarul nr. 15.132/2001 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 februarie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent șef, Doina Suliman ────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.