Decizia nr. 190/2003

Costica Bulai - președinte

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată și modificată prin

Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Consiliul Local al Municipiului Hunedoara în Dosarul nr. 71/2002 al Curții de Conturi - Colegiul jurisdicțional Hunedoara.

La apelul nominal, pentru autorul excepției, răspunde Demis Marius Sparios. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției arata ca instanțele Curții de Conturi sunt instanțe judecătorești și solicita admiterea excepției de neconstituționalitate, deoarece textul de lege criticat contravine art. 119 și 120 din Constituție.

Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibila.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 10 octombrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 71/2002, Colegiul Jurisdicțional Hunedoara al Curții de Conturi a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată și modificată prin

Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Consiliul Local al Municipiului Hunedoara.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile

art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001

aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 119 și ale art. 120 alin. (1). În acest sens arata ca se aduce atingere principiului constituțional al autonomiei locale, întrucât plafonarea nivelului cheltuielilor lunare pentru telefoane ar trebui aprobată prin hotărâre de către consiliul local care are competența exclusiva a aprobării bugetului local.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază ca excepția este inadmisibila, deoarece instanțele Curții de Conturi nu pot sesiza Curtea Constituțională.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul în cauza întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 1 septembrie 2001, aprobată și modificată prin

Legea nr. 247/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 9 mai 2002, astfel cum acestea au fost modificate prin

Ordonanța Guvernului nr. 68/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 31 august 2002, și

Ordonanța Guvernului nr. 25/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 1 februarie 2003.

Aceste dispoziții legale au următoarea redactare:

"Art. 7. - (1) Cheltuielile anuale pentru convorbiri telefonice se reduc cu 10% pentru toate autoritățile administrației publice și instituțiile publice, comparativ cu media anuală a acestor cheltuieli efectiv realizate în anul 2001. Cheltuielile privind convorbirile telefonice vor putea fi majorate în raport cu evoluția indicelui inflației.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 1 alin. (3), Ministerului Afacerilor Externe și misiunilor diplomatice ale României, Ministerului Administrației Publice, Agenției Naționale de Presa ROMPRES, Centrului Național pentru Programul de Formare Profesională <<Leonardo da Vinci>> și Agenției Naționale <<Socrates>>."

În susținerea neconstitutionalitatii acestui text de lege, autorul excepției invoca încălcarea următoarelor prevederi constituționale:

- "Art. 119. - Administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale și pe cel al descentralizării serviciilor publice.";

- Art. 120 alin. (1): "Autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune și în orașe, sunt consiliile locale alese și primării aleși, în condițiile legii."

Examinând excepția, Curtea constata ca aceasta este inadmisibila, deoarece, în temeiul dispozițiilor

art. 23 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizarea legală a acesteia se poate dispune printr-o încheiere doar de instanța judecătorească în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Faptul ca instanțele Curții de Conturi nu sunt instanțe judecătorești rezultă din prevederile constituționale ale art. 139, care nu fac parte din cap. VI din Constituție, intitulat "Autoritatea judecătorească".

De altfel, referitor la problema investirii sale, Curtea Constituțională, prin Decizia Plenului nr. II din 15 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 13 martie 1995, a statuat ca, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, excepțiile privind neconstituționalitatea legilor și ordonanțelor se pot ridica numai în fața instanțelor judecătorești stabilite de

Legea nr. 92/1992

și de

Legea nr. 54/1993 , în baza art. 125 alin. (1) din Constituție.

Deoarece față de poziția adoptată de Plenul Curții Constituționale prin Decizia nr. II din 15 februarie 1995 nu au intervenit elemente noi care să justifice o eventuala schimbare a practicii jurisdicționale a Curții, urmează ca excepția de fața să fie respinsă ca inadmisibila, Curtea Constituțională nefiind legal sesizată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată și modificată prin

Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Consiliul Local al Municipiului Hunedoara în Dosarul nr. 71/2002 al Curții de Conturi - Colegiul jurisdicțional Hunedoara.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 mai 2003.