Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 87/1995

referitoare la soluționarea recursului declarat de Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia împotriva Deciziei nr. 16, pronunțată de Curtea Constituțională la data de 7 februarie 1995

prezumat în vigoare

Data actului
3 octombrie 1995
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 251 din 1 noiembrie 1995
Citat de
3 acte
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 6.225 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 29/1990 7 noiembrie 1990 (prevederi anume) LEGEA contenciosului administrativ

Are ca temei 1

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Muraru - președinte

Mihai Constantinescu - judecător

Ioan Deleanu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului declarat de Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia împotriva Deciziei nr. 16, pronunțată de Curtea Constituțională la data de 7 februarie 1995.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 12 septembrie 1995, în prezenta recurentei Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia, a intimatei Societatea Comercială "Parc" - S.R.L. Alba Iulia și, în lipsa intimatului, Consiliul Județean Alba, legal citat, și au fost consemnate în încheierea de la aceeași dată, când pronunțarea a fost amînată la data de 19 septembrie 1995, la 26 septembrie 1995 și apoi la 3 octombrie 1995.

CURTEA,

examinînd actele și lucrările dosarului, constata:

Prin Decizia nr. 16 din 7 februarie 1995, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a art. 11 și 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, invocată de Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia în Dosarul nr. 706/1994 al Curții de Apel Alba Iulia.

Împotriva acestei decizii, Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia a declarat recurs pentru doua motive, care, în esenta, sunt următoarele:

- neconstituționalitatea prevederilor art. 11 din Legea nr. 29/1990, întrucît legiuitorul a omis sa reglementeze și posibilitatea instanței de contencios administrativ de a da o hotărâre pentru recunoașterea "existenței dreptului subiectiv invocat, în condițiile în care acest drept se susține ca reprezintă o categorie juridică distinctă și expres prevăzută în art. 48 alin. (1) din Constituție";

- neconstituționalitatea art. 19 din aceeași lege, deoarece aceasta prevedere permite "ca unele acte administrative emise după decembrie 1989, dar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 29/1990, sa nu poată fi anulate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucît excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca vadit nefondata, nu s-au mai cerut punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului. S-au solicitat însă aceste puncte de vedere în scopul soluționării recursului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera excepția ca vadit nefondata, deoarece art. 11 din Legea nr. 29/1990 nu este contrar art. 48 alin. (1) din Constituție, "dreptul a cărui apărare se urmărește prin acțiunea în contencios" fiind, în toate cazurile, "un drept care exista în patrimoniul reclamantului", iar art. 19 din aceeași lege fiind "în concordanta cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție care consacra principiul neretroactivitatii legii".

Camera Deputaților și Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinînd decizia atacată cu recurs, motivele de recurs, raportul întocmit în cauza și concluziile procurorului, dispozițiile Legii nr. 29/1990 raportate la prevederile constituționale, ale Legii nr. 47/1992 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, retine următoarele:

Primul motiv de recurs este neîntemeiat. Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, excepția de neconstituționalitate poate avea ca obiect numai prevederile legale în vigoare, instituite prin lege sau prin ordonanța. De aceea, Curtea Constituțională nu se poate substitui legiuitorului pentru a institui noi reguli de drept. În consecința, ținând seama și de practica jurisdicțională consecventa a Curții Constituționale în aceasta privinta, concretizata în deciziile nr. 1/1992, nr. 19/1993 și nr. 47/1994, rezultă ca motivul de recurs invocat este contrar statutului constituțional al Curții. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 48 alin. (1) din Constituție rezultă ca dreptul ce se pretinde vătămat trebuie să existe în patrimoniul reclamantului. Aceasta constituie o condiție prealabilă, nimeni neputind pretinde ca i-a fost vătămat un drept ce nu-i apartinea. Pe cale de consecința, acțiunea în contencios nu poate avea ca obiect stabilirea unui drept, întrucît, altminteri, dintr-o instanța de contencios administrativ s-ar transforma în una de contencios civil, asa încât sensul prevederii constituționale a art. 48 alin. (1) referitor la "recunoașterea dreptului pretins" este acela ca numai un drept subiectiv preexistent, vătămat prin fapta comisiva sau omisiva a autorității publice, poate justifica cenzura judecătorească a acțiunii sau inacțiunii acesteia în cadrul procedurii de contencios administrativ.

În legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la neconstituționalitatea art. 19 din Legea nr. 29/1990, este de menționat faptul ca această lege nu se aplică actelor administrative anterioare intrării ei în vigoare, întrucît s-ar încalcă principiul neretroactivitatii legii.

Excepția invocată nu are cum să-și atinga scopul urmărit, deoarece, chiar dacă dispoziția atacată ar fi declarata neconstitutionala, aceasta nu înseamnă ca noua reglementare a Legii nr. 29/1990 s-ar aplica și actelor administrative anterioare. Chiar în regimul juridic anterior Constituției din 1991, retroactivitatea nu putea, potrivit art. 1 din Codul civil, să fie prezumată, iar în regimul constituțional actual ea nici nu mai poate fi instituită, potrivit art. 15 din Constituție.

Fața de considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, ale art. 1, 3 și 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23, 25 și 26 din Legea nr. 47/1992, precum și ale art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 16 din 7 februarie 1995 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința din 26 septembrie 1995.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Doina Suliman

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.