Decizia nr. 342/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Al Sharba Reyalh Abdul Amer în Dosarul nr. 677/2003 al Curții de Apel București - Secția contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9 septembrie 2003 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 16 septembrie 2003.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 26 martie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 677/2003, Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România. Excepția a fost ridicată de Al Sharba Reyalh Abdul Amer într-o acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Direcția Generală de Evidenta Informatizata a Persoanei și Serviciul Roman de Informații.

În motivarea excepției de neconstituționalitate invocate se arata ca dispozițiile

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 , referitoare la comunicarea datelor și informațiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranță naționala, contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 123 alin. (2) privind independenta judecătorilor și supunerea lor numai legii, ale art. 20 cu referire la art. 6 pct. 1 teza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum și ale art. 9 și 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, care prevăd ca nimeni nu trebuie să fie arestat, deținut sau exilat în mod arbitrar și ca orice persoană are dreptul în deplina egalitate de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și impartial.

În opinia Curții de Apel București dispozițiile legale criticate nu sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece art. 31 alin. (3) teza a doua din Legea fundamentală limitează dreptul la informație atunci când în cauza este vorba de siguranță naționala. În schimb, instanța de judecată considera ca dispozițiile criticate sunt contrare prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituție, conform cărora judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, prin faptul ca instanței de judecată nu i se pot comunică datele și informațiile care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranță naționala, ca neavând calitatea de "destinatar" al acestor informații și date. Instanța de judecată este obligată sa primească măsura de declarare ca indezirabil fără a administra probe în cauza, fără a putea aprecia asupra probelor și fără să aibă posibilitatea să își motiveze hotărârea. O astfel de prevedere este contrară dispozițiilor constituționale care asigura independenta judecătorului care nu își poate îndeplini atribuțiile de judecată, fiindu-i imposibil sa administreze probe în cauza, sa arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 51/1991

privind siguranța naționala, nici o persoană nu are dreptul să facă cunoscute activități secrete privind siguranța naționala, prevalandu-se de accesul neingradit la informații, de dreptul la difuzarea acestora și la libertatea de exprimare a opiniilor. De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, divulgarea de date și informații secrete, care pot aduce prejudicii siguranței naționale, indiferent de modul în care au fost obținute, este interzisă și atrage răspunderea celor vinovați, potrivit legii. Se arata ca dispozițiile legale criticate nu aduc atingere art. 123 alin. (2) din Constituție, referitoare la independenta judecătorilor, deoarece aceștia sunt obligați să respecte nu numai legile, dar și garanțiile ca dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de siguranță, asa cum precizează și art. 31 alin. (3) din Constituție. Textul de lege criticat statuează o situație generata de o stare de conflict sau de potențial pericol legată de interesele naționale și de siguranță pe teritoriul României. Actul de justiție izvorăște din normele legale, iar forta lui de executare deriva din legi generale sau derogatorii, speciale. Faptul ca, pentru ratiuni de siguranță naționala, comunicarea datelor și informațiilor ce stau la baza deciziei de declarare ca indezirabila a unei persoane se poate face doar în condițiile stabilite de lege și doar unor anumiti destinatari, restrictiv indicați de lege, nu impieteaza asupra procedurii de judecată și a capacității de a decide a judecătorilor. Ședințele de judecată fiind publice, dacă s-ar prezenta în public informații de interes național, cu implicații privind siguranța naționala, s-ar anula sensul normelor de lege ce reglementează activitatea Serviciului Roman de Informații, autoritatea investită de lege cu protejarea intereselor naționale. De asemenea, s-ar infrange normele ce reglementează obiectivele protecției informațiilor clasificate, potrivit

Legii nr. 182/2002 .

Guvernul considera, la rândul sau, ca excepția este neîntemeiată. În acest sens, arata că nu se poate retine încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece apărarea valorilor prevăzute la art. 1 presupune, în unele cazuri și în condiții riguros reglementate, restrangerea exercițiului chiar și al unor drepturi și libertăți fundamentale. Nu se poate susține ca dispozițiile

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 , potrivit cărora comunicarea datelor și informațiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranță naționala se poate face numai cu respectarea limitarilor impuse la normele în domeniul siguranței naționale, fără a fi aduse sub nici o formă la cunoștința strainului, aduce atingere egalității în drepturi. În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituție, se arata ca dispozițiile legale criticate nu încalcă independenta și imparțialitatea judecătorilor în săvârșirea actului justiției. Faptul ca instanța nu are calitatea de destinatar expres prevăzut de actele normative ce reglementează regimul activităților referitoare la siguranța naționala și protejarea informațiilor clasificate nu duce la concluzia ca aceasta nu are acces la actele dosarului și nu poate administra probe în cauza. Potrivit normelor de procedura, instanța judecătorească sesizată ia cunoștința de toate datele, informațiile și documentele din domeniul siguranței naționale, aflate la dosar, și, de asemenea, ea are dreptul și îndatorirea de a administra probe în proces, respectând însă dispozițiile legale privind clasificarea unor informații ca secrete de stat sau, după caz, de serviciu. Împrejurarea ca strainului îi este interzisă comunicarea informațiilor și documentelor pe care s-a întemeiat decizia de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranță naționala nu constituie o încălcare a independentei judecătorilor și supunerii lor numai legii.

Avocatul Poporului considera ca dispozițiile

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 194/2002

sunt constituționale. Se arata ca acestea nu aduc atingere art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece principiul egalității nu interzice reguli specifice în cazul unor diferențe de situații. În ceea ce privește contrarietatea față de prevederile art. 123 alin. (2) din Constituție, judecătorii trebuie să aplice, în cazul străinilor declarați indezirabili, prevederile art. 173 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora instanța va respinge cererea de înfățișare a înscrisului, în întregime sau în parte, în cazurile în care înfățișarea acestuia ar încalcă îndatorirea de a păstra secretul. Prin urmare, judecătorul este independent prin faptul ca se supune numai legii.

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992

retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), art. 2, art. 3, art. 12 și ale

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 27 decembrie 2002, dispoziții care au următorul conținut: "Comunicarea datelor și informațiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranță naționala se poate face numai în condițiile stabilite și către destinatarii în mod expres prevăzuți de actele normative care reglementează regimul activităților referitoare la siguranța naționala și protejarea informațiilor clasificate. Asemenea date și informații nu pot fi, sub nici o formă, direct sau indirect, aduse la cunoștința strainului declarat indezirabil."

Autorul excepției susține ca dispozițiile menționate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 20, 21 și art. 123 alin. (2). De asemenea, considera ca aceleași dispoziții sunt în contradictie și cu prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum și cu prevederile art. 9 și 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, care stabilesc ca nimeni nu poate fi arestat sau exilat în mod arbitrar. Autorul excepției își motiveaza susținerea cu afirmatia ca în soluționarea contestației sale împotriva ordonanței procurorului prin care a fost declarat indezirabil instanța nu poate aprecia cu privire la motivele care au stat la baza emiterii ordonanței respective, aceste informații fiind secrete, iar potrivit legii aceste motive nu pot fi arătate nici în conținutul ordonanței prin care procurorul competent a dispus măsura administrativă a declarării ca indezirabil.

În fapt, prin Ordonanța din 7 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, autorul excepției a fost declarat indezirabil pe o perioadă de 10 ani, urmând să fie expulzat din România, întrucât, în raport cu dispozițiile

art. 83 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 , "exista suficiente indicii temeinice ca acesta desfășoară activități de natura sa pună în pericol siguranța naționala". Împotriva acestei ordonanțe Al Sharba Reyalh Abdul Amer a formulat contestație la Curtea de Apel București, iar la termenul de judecată din 19 martie 2003 a invocat excepția de neconstituționalitate, sustinand ca dispozițiile criticate sunt contrare prevederilor constituționale și celor din actele internaționale mai sus arătate.

Examinând dispozițiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituționale invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea retine ca nici una dintre criticile formulate nu este intemeiata.

I. În ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 194/2002

față de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, este de reținut ca în jurisprudenta Curții Constituționale s-a decis în mod constant ca "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. În general, se apreciază ca violarea principiului egalității și nediscriminarii exista atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără sa existe o motivare obiectivă și rezonabila, sau dacă exista o disproportie între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. În alți termeni, principiul egalității nu interzice reguli specifice în cazul unei diferențe de situații. Egalitatea formala ar conduce la aceeași regula, în ciuda diferenței de situații" (Decizia Curții Constituționale nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).

În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, în aplicarea principiului nediscriminarii prevăzut la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a stabilit ca orice diferența de tratament facuta de stat între persoane aflate în situații similare trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabila (de exemplu, în cazul "Markx împotriva Belgiei", 1979).

În cauza de fața situația străinilor declarați indezirabili în scopul apărării siguranței naționale și protejării informațiilor clasificate este diferita de cea a celorlalți cetățeni străini, ceea ce poate determina legiuitorul sa stabilească drepturi diferite pentru aceste două categorii de cetățeni străini, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității. Diferența reală, care rezultă din cele doua situații, justifica existenta unor reguli distincte.

Totodată Curtea constata ca interdicția stabilită de legiuitor pentru cetățenii străini declarați indezirabili, de a nu li se aduce la cunoștința datele și informațiile pe baza cărora s-a luat o astfel de decizie, este în concordanta cu dispozițiile constituționale ale art. 31 alin. (3), potrivit cărora "Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze [...] siguranța naționala".

Astfel fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi, de vreme ce dispozițiile criticate se referă la situații diferite care reclama un regim juridic diferit.

II. Dispozițiile

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 194/2002

nu încalcă principiul accesului liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție, deoarece, conform art. 85 alin. (1), împotriva măsurii dispuse de procuror de declarare ca indezirabil este deschisă calea acțiunii în justiție.

III. Curtea nu poate retine nici încălcarea prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituție referitor la independenta judecătorilor, deoarece aceștia trebuie să respecte legea care da prioritate intereselor privind siguranța naționala a României. Instanța urmează să soluționeze contestația în conformitate cu prevederile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 194/2002

cu privire la regimul străinilor în România, verificand legalitatea și temeinicia ordonanței în condițiile și în limitele acesteia.

IV. Referitor la prevederile cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 6 pct. 1), precum și cele ale Declarației Universale a Drepturilor Omului (art. 9 și 10), invocate în motivarea excepției, Curtea retine ca textul legal criticat nu oprește părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi aparate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționeaza într-o societate democratica procesul echitabil. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin Hotărârea din 5 octombrie 2000, pronunțată în cauza "Maaouia contra Frantei") ca "deciziile privind intrarea, șederea și expulzarea străinilor nu privesc drepturile și obligațiile civile ale reclamantului și nici acuzatii de natura penală, în sensul art. 6 pct. 1 din Convenție. În consecința, art. 6 pct. 1 nu este aplicabil cauzei".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și (6) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 84 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Al Sharba Reyalh Abdul Amer în Dosarul nr. 677/2003 al Curții de Apel București - Secția contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2003.