Decizia nr. 92/1995

Costica Bulai - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 733/P/1995 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta, inculpatul Gieniu Geniu-Ion a fost trimis în judecata în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, potrivit art. 108 raportat la art. 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal. La termenul de judecată din 14 aprilie 1995, inculpatul a solicitat revocarea arestării preventive întemeindu-se pe Decizia Curții Constituționale nr. 20/1995 și aratind ca prejudiciul a fost recuperat, ca acesta este modic și ca are vârsta de 18 ani. Judecătoria Constanta, verificind din oficiu prelungirea arestării preventive, în raport cu prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 20/1995, a considerat că nu mai subzistă motivele care au stat la baza măsurii luate, inculpatul fiind arestat din data de 7 februarie 1995. În consecința, prin Încheierea din 14 aprilie 1995 a admis cererea de revocare a măsurii arestării preventive și a dispus punerea în libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanta a declarat recurs, motivând ca, pe de o parte, inculpatul este recidivist și a comis fapta la scurt timp de la liberarea condiționată, iar pe de altă parte, decizia Curții Constituționale nu este incidența în cauza, deoarece instanța aplica prevederile art. 300 alineatul ultim din Codul de procedură penală. Prin Decizia penală nr. 149 din 6 iulie 1995, Tribunalul Constanta a admis recursul parchetului, a casat încheierea instanței de fond și a respins cererea de revocare a arestării preventive. Totodată, tribunalul a sesizat, din oficiu, Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală.

În ce privește neconstituționalitatea prevederilor art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală, Tribunalul Constanta apreciază ca acestea nu contravin Constituției, deoarece:

1. dispozițiile constituționale referitoare la prelungirea arestării preventive privesc exclusiv măsura preventivă luată în cursul urmăririi penale;

2. Codul de procedură penală prevede condițiile și modul de arestare preventivă numai pentru situația când dosarul este în curs de soluționare la procuror; dacă legiuitorul ar fi înțeles ca și pe parcursul judecații la instanța să se dispună prelungirea arestării preventive, el ar fi prevăzut și modalitățile în care să se facă aceasta (persoana care solicită, completul care verifica condițiile prelungirii, căile de atac).

CURTEA,

luând act de excepția de neconstituționalitate invocată, de raportul întocmit de judecătorul desemnat în acest scop și având în vedere dispozițiile art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, de practica Curții Constituționale în materie, precum și de prevederile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea constata ca este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate invocată.

Din conținutul excepției rezultă ca, pe de o parte, instanța a sesizat Curtea cu controlul constituționalității art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală, iar, pe de altă parte, instanța susține ca aceste prevederi sunt constituționale. Deci excepția privește legitimitatea constituțională a art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală, pe care însă instanța care a invocat-o nu o contesta. Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, excepția poate avea ca obiect numai "neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe". De aceea nu constituie o excepție sesizarea care nu are ca obiect contestarea legitimitatii constituționale a unui text de lege. Sub acest aspect, excepția invocată este deci inadmisibila.

Excepția este inadmisibila însă și pentru ca, în realitate, instanța, prin invocarea acesteia, urmărește exclusiv infirmarea Deciziei Curții Constituționale nr. 60/1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 20/1995, prin care s-a constatat ca dispozițiile art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că durata arestării, dispusă de instanța în cursul judecații, poate depăși 30 de zile, fără a fi necesară prelungirea în condițiile art. 23 din Constituție. Or, potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, o excepție de neconstituționalitate poate avea ca obiect numai contestarea legitimitatii constituționale a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanța, nu și o decizie a Curții Constituționale. Atacarea, printr-o excepție, a deciziei Curții este echivalenta cu exercitarea unei cai de atac, neprevăzută de lege și contrară prevederilor art. 145 alin. (2) din Constituție. Totodată, o asemenea excepție este contrară și prevederilor art. 26 alineatul ultim din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora deciziile definitive ale Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, sunt obligatorii erga omnes pentru viitor. O asemenea decizie este și cea sus-menționată, nr. 60/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995.

Sub alt aspect, excepția este inadmisibila și pentru ca, asa cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 107/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 34 din 15 februarie 1995, o prevedere legală declarata neconstitutionala printr-o decizie a Curții nu mai poate face obiectul unei noi excepții. Faptul ca Decizia nr. 60/1994 a constatat neconstituționalitatea, în limitele interpretării date art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală, nu schimba, în nici un fel, datele problemei, deoarece sensul deciziei este circumstantierea legitimitatii constituționale a textului de lege respectiv și deci constatarea caracterului sau neconstitutional pentru ceea ce excede aceasta legitimitate.

Pentru motivele arătate, excepția invocată este vadit nefondata în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Ca atare, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală, ridicată, din oficiu, de Tribunalul Constanta în Dosarul nr. 2.842/1995 al acestei instanțe, constatindu-se ca este inadmisibila.

2. Constata ca, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 60/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995, dispozițiile art. 149 alineatul ultim din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că durata arestării, dispusă de instanța, în cursul judecații, poate depăși 30 de zile, fără a fi necesară prelungirea în condițiile art. 23 din Constituție.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința din 12 octombrie 1995.