Decizia nr. 455/2003

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 92 alin. 2, 4 și 6 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Sabah Mahdi Mohammed Ali în Dosarul nr. 1.281/RF/2003 al Tribunalului București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, prin avocat. Acesta susține neconstituționalitatea textului de lege criticat, întrucât răstoarnă prezumția de bună-credință a destinatarului actului procedural, care, lipsind de la domiciliu, iar nu refuzând primirea actului, ia cunoștință de acesta prin afișare. Se apreciază că acest mod de comunicare a actelor de procedură nu corespunde necesităților reale impuse de desfășurarea procesului în manieră echitabilă, justițiabilii pierzându-și uneori posibilitatea de valorificare a drepturilor substanțiale, întrucât nu iau cunoștință de termenele de judecată, ceea ce este de natură a aduce atingere dreptului la apărare și secretului corespondenței. De asemenea, se mai arată că art. 92 alin. 2, 4 și 6 din Codul de procedură civilă sancționează de plano partea absentă de la domiciliu în momentul comunicării actelor instanței, întrucât nu se poate reține în sarcina acesteia vreo culpă care să justifice realizarea comunicării prin afișare.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, invocând în acest sens

Decizia Curții nr. 108/2002 , prin care s-a constatat constituționalitatea textului de lege criticat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 13 martie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 1.281/RF/2003, Tribunalul București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 92 alin. 2, 4 și 6 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Sabah Mahdi Mohammed Ali.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că posibilitatea legală de a se realiza comunicarea citației și a celorlalte acte de procedură prin afișare constituie o îngrădire a dreptului de a se adresa justiției, deoarece acest lucru îl expune pe destinatarul ei la riscul pierderii sau sustragerii actului procedural care se dorește a fi comunicat. În acest fel, persoana interesată nu va cunoaște termenul de judecată acordat, obligațiile sale legale pe care instanța i le-a comunicat sub anumite sancțiuni procedurale sau hotărârea judecătorească împotriva căreia poate avea interes să promoveze o cale legală de atac și, în concluzie, va fi privată de liberul acces la justiție.

Se consideră că textele de lege criticate contravin și principiului dreptului la apărare, deoarece afișarea permite accesul unor terțe persoane, inclusiv al părții potrivnice, la actul de procedură, care poate fi astfel sustras.

Se apreciază, în același timp, că se încalcă art. 26 din Constituție, întrucât afișarea permite accesul unor terțe persoane la actul de procedură și cunoașterea conținutului acestuia, cu toate aspectele sale care privesc viața intimă, privată a destinatarului actului de procedură, cu consecințe din cele mai grave pentru viața, libertatea și siguranța persoanei.

Se invocă și încălcarea art. 28 din Constituție, deoarece se consideră că afișarea citațiilor și a celorlalte acte de procedură face parte din categoria "celorlalte mijloace legale de comunicare" - în accepțiunea textului constituțional, dar în loc să asigure caracterul inviolabil al secretului corespondenței, se constituie într-un mijloc ideal de divulgare a secretului acesteia, cu toate consecințele nefaste pentru viața privată a destinatarului, ca și pentru apărarea drepturilor acestuia în justiție, deci chiar pentru buna înfăptuire a actului de justiție.

Se consideră că restrângerile invocate, deși nu sunt motivate prin nici una dintre situațiile prevăzute în ipoteza alin. (1) al art. 49 din Constituție, nu sunt proporționale cu vreo situație care să le determine și ating însăși existența drepturilor, contrar interdicției exprese, conținută în alin. (2) al aceluiași articol.

Tribunalul București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă consideră că instituirea procedurii de comunicare prin afișare a citațiilor și hotărârilor judecătorești nu reprezintă o limitare a unor drepturi, posibilitățile de sustragere și dispariție a acestor documente intrând în sfera aleatoriului, afișarea în sine nereprezentând o instituționalizare a posibilităților de fraudă evocate. De altfel, chiar Convenția europeană invocată de autorul excepției recunoaște dreptul suveran al statului de a reglementa procedurile judiciare interne, acesta putând introduce o serie de limitări în cauze strict determinate.

Se apreciază că a face să depindă comunicarea actelor de procedură exclusiv de faptul preluării directe de către destinatar ar genera abuzuri procesuale necontrolabile și cheltuieli nejustificat de mari din partea statului. Așa fiind, prevederile art. 92 din Codul de procedură civilă reflectă un echilibru real între interesele societății în ansamblu, securitatea sistemului justiției și drepturile cetățenilor, cu respectarea strictă a accesului la justiție.

Instanța de judecată consideră că raportarea excepției la art. 24 și 49 din Constituție nu subzistă sub aspectul argumentelor expuse. În același timp, se arată că, în ceea ce privește neconstituționalitatea art. 92 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 28 din Constituție, comunicarea actelor de procedură judiciară nu intră în domeniul de incidență a normei constituționale indicate.

În concluzie, instanța de judecată apreciază că textele criticate nu contravin în nici un fel dispozițiilor constituționale.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul consideră că, potrivit legii, citarea prin afișare nu se poate realiza decât în situații de excepție, cum sunt cele prevăzute de teza a doua a alin. 2 al art. 92 sau de alin. 4 al aceluiași articol, texte care nu pot fi interpretate și aplicate decât prin raportare și în strânsă legătură cu ansamblul dispozițiilor art. 92. Acestea stabilesc regulile ce trebuie urmate de către agentul procedural cu ocazia citării părților și a comunicării actelor de procedură, reguli elaborate cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților. Se apreciază că dispozițiile criticate devin aplicabile în situațiile expres prevăzute de lege și au drept scop prevenirea și limitarea eventualelor abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea cauzei.

Avocatul Poporului arată că dispozițiile art. 92 alin. 2, 4 și 6 prevăd unele excepții de la regula generală a înmânării în mod direct și personal a citației, neinterzicând accesul liber la justiție, ci, dimpotrivă, asigurând acest drept.

Se consideră că îndeplinirea viciată a procedurii de citare, precum și imposibilitatea de a se prezenta la termenul fixat pot fi invocate de părțile interesate în fața instanței de judecată, acest lucru nefiind o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare a legii.

Textul criticat nu limitează nici dreptul la apărare, ci urmărește să prevină și să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să tergiverseze soluționarea cauzei, pe calea menținerii cu rea-credință a unei permanente lipse de procedură. Curtea s-a pronunțat în acest sens prin

Decizia nr. 108/2002 .

Referitor la critica formulată în raport de încălcarea dispozițiilor art. 26 din Constituție, se consideră că scopul afișării citației nu este cel al dezvăluirii unor date personale ale destinatarului, ci al înfăptuirii cu celeritate a justiției. Pe de altă parte, nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, iar în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 92 din Codul de procedură civilă, destinatarul citației se supune unei asemenea proceduri de afișare. Pe cale de consecință, o asemenea procedură a fost agreată și de autorul excepției.

Avocatul Poporului apreciază că pentru soluționarea excepției sunt nerelevante criticile aduse art. 92 din Codul de procedură civilă, în raport cu art. 28 și art. 49 din Constituție, acestea neavând incidență în cauză. Prin urmare, se apreciază că dispozițiile art. 92 alin. 2, 4 și 6 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 92 alin. 2, 4 și 6 din Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare. Textele legale criticate au următorul conținut:

- Art. 92 alin. 2, 4 și 6: "Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. [...]

Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie, dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.[...]

Dispozițiile prezentului articol se aplică și la comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedură."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 11 alin. (2), art. 20, 21, 24, 26, 28 și 49 din Constituția României, care, ulterior sesizării, a fost modificată și completată prin

Legea de revizuire nr. 429/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare. Textele constituționale invocate au numerotarea și conținutul următoare:

- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 21 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 26: "(1) Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.

(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.";

- Art. 28: "Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.";

- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

De asemenea, autorul excepției invocă și încălcarea art. 6 pct. 1, art. 8, 17 și 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevederi referitoare la dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, la dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței, precum și la restrângerile aduse drepturilor și libertăților prevăzute de convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că dispozițiile legale criticate constituie excepții de la regula generală a înmânării în mod direct și personal a citației sau a oricărui alt act de procedură, prevăzută de art. 92 alin. 1 din Codul de procedură civilă, comunicarea prin afișare fiind operantă numai în situațiile în care destinatarul, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește să semneze adeverința de primire sau, în cazul în care negăsindu-se la domiciliu, persoanele îndreptățite să primească actul procedural refuză sau ele însele sunt lipsă.

Așa fiind, Curtea consideră că aceste excepții nu sunt de natură a afecta vreun drept constituțional, ci reprezintă modalități derogatorii de îndeplinire a procedurii de citare, determinate de situația obiectiv diferită a persoanelor citate.

Mai mult, Curtea constată că fiind neîntemeiată critica autorului excepției, referitoare la faptul că afișarea citației, pe de o parte, creează o incertitudine asupra primirii citației de către persoana respectivă, care, în necunoștință de cauză, nu își poate exercita dreptul la apărare, iar pe de altă parte, nesocotește viața privată a persoanei, precum și secretul corespondenței. Astfel, Curtea reține că textul criticat are în vedere o situație cu caracter de excepție și urmărește să prevină și să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluționării cauzei, pe calea menținerii cu rea-credință a unei permanente lipse de procedură. O atare concluzie rezultă din economia întregului articol 92 din Codul de procedură civilă, care prevede suficiente garanții de natură să asigure respectarea dreptului la apărare sau ocrotirea vieții private a persoanei. Totodată, obligația părților de a-și exercită drepturile procesuale cu respectarea dispozițiilor stabilite de lege, referitoare la comunicarea actelor de procedură, reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor reglementări care să prevină abuzurile servind unei bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De altfel, asupra constituționalității textelor de lege criticate, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 108/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 31 mai 2002, și, întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenței în această materie, soluția adoptată în precedent, ca și considerentele pe care aceasta se întemeiază, își menține valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A. c), precum și al art. 23 și

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 92 alin. 2, 4 și 6 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Sabah Mahdi Mohammed Ali în Dosarul nr. 1.281/RF/2003 al Tribunalului București - Secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și litigii de muncă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2003.