Decizia nr. 337/2026
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (1) , ale art. 103 alin. (2) , precum și ale art. 104 alin. (7) și (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 254/2013 19 iulie 2013 (prevederi anume) privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele ju…
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 254/2013 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele ju…
Are ca temei 2
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
- Legea nr. 254/2013 19 iulie 2013 (prevederi anume) privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele ju…
Elena-Simina Tănăsescu
- președinte
Asztalos Csaba-Ferenc
- judecător
Mihai Busuioc
- judecător
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dacian-Cosmin Dragoș
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Alina Oprișan
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 102 alin. (1) , ale
art. 103 alin. (2) , precum și ale
art. 104 alin. (7)
și
(8) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Mudura Gheorghe în Dosarul nr. 14.328/271/2021 al Judecătoriei Oradea - Secția penală și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.959D/2021.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate în ceea ce privește dispozițiile
art. 102 alin. (1)
și ale
art. 103 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 , iar, cu privire la prevederile
art. 104 alin. (7)
și
(8) din același act normativ , solicită respingerea excepției ca inadmisibilă, făcând referire la
Decizia Curții Constituționale nr. 69 din 1 februarie 2024 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea din 19 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 14.328/271/2021, Judecătoria Oradea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 102 alin. (1) , ale
art. 103 alin. (1)
și ale
art. 104 alin. (7)
și
(8) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepția a fost ridicată de Mudura Gheorghe într-o cauză penală, cu ocazia soluționării plângerii formulate împotriva hotărârii comisiei de disciplină, în baza
art. 104 din Legea nr. 254/2013 .
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile
art. 102 alin. (1) din Legea nr. 254/2013
încalcă principiul clarității și previzibilității legii, deoarece noțiunea „sesizarea oricărei persoane“ este ambiguă și poate fi interpretată în două moduri: fie exclude personalul administrației penitenciarului, fie se referă la orice persoană, cu excepția celei care întocmește raportul de incident. De asemenea, autorul arată că sesizarea verbală a abaterii disciplinare este diferită de constatarea acesteia prin raportul de incident, ceea ce plasează persoana condamnată în imposibilitatea de a contesta sau verifica veridicitatea sesizării. Prin urmare, apreciază că formularea articolului criticat este neclară și permite interpretări diferite, nefiind suficient de previzibilă pentru destinatarii săi.
6.
Cu privire la prevederile
art. 103 alin. (2) din același act normativ , autorul excepției susține că acestea ridică probleme cu privire la imparțialitatea președintelui comisiei de disciplină, respectiv directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar. În opinia sa, procedura desfășurată în fața comisiei de disciplină nu asigură transparență și încredere, având în vedere implicarea anterioară și directă a președintelui comisiei în alte acțiuni desfășurate împotriva sa.
7.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 104 alin. (7)
și
(8) din Legea nr. 254/2013 , autorul excepției opinează că interpretarea diferită a caracterului termenelor prevăzute de aceste texte legale - ca fiind imperative sau de recomandare - generează o discriminare între persoanele private de libertate.
8.
Judecătoria Oradea - Secția penală, în examinarea prealabilă a exigențelor de admisibilitate prevăzute la
art. 29 alin. (1)
și
(3) din Legea nr. 47/1992 , apreciază că excepția invocată este admisibilă, însă nu și-a exprimat opinia asupra acesteia, contrar prevederilor
art. 29 alin. (4) din aceeași lege .
9.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile
art. 102 alin. (1) din Legea nr. 254/2013
este neîntemeiată, iar în ceea ce privește prevederile
art. 103 alin. (2)
și ale
art. 104 alin. (7)
și
(8) , aceasta este inadmisibilă. Referitor la excepția de neconstituționalitate privind sintagma „sesizarea oricărei persoane“ din cuprinsul dispozițiilor
art. 102 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 , apreciază că aceasta vizează procedura de sesizare, respectiv de aducere la cunoștința personalului administrației penitenciarului a unei fapte care poate constitui abatere disciplinară. Sesizarea personalului administrației penitenciarului este un aspect distinct de constatarea abaterii disciplinare și reprezintă doar informarea despre o faptă care ar putea fi calificată drept abatere disciplinară, aceasta putând fi realizată de către orice persoană, inclusiv de către o altă persoană privată de libertate. Constatarea abaterii disciplinare se face doar de către personalul administrației penitenciarului, întocmindu-se în acest sens un raport de incident. Prin urmare, consideră că sintagma „sesizarea oricărei persoane“ respectă cerințele de claritate, precizie și previzibilitate prevăzute de
art. 1 alin. (5) din Constituție . Totodată, apreciază ca neîntemeiată susținerea potrivit căreia, în cazul unei sesizări verbale, ar fi dificil de dovedit existența sau conținutul acesteia, întrucât fapta sesizată este examinată și clarificată de comisia de disciplină în cadrul procedurii disciplinare.
11.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile
art. 103 alin. (2)
și ale
art. 104 alin. (7)
și
(8) din Legea nr. 254/2013 , subliniază că, în realitate, autorul formulează critici care vizează modul de interpretare și aplicare a acestor dispoziții în propria cauză. Astfel, consideră că autorul nu formulează o veritabilă excepție de neconstituționalitate, aspect pentru care excepția cu privire la aceste dispoziții este inadmisibilă.
12.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, conform încheierii de sesizare, îl reprezintă dispozițiile
art. 102 alin. (1) , ale
art. 103 alin. (1) , precum și ale
art. 104 alin. (7)
și
(8) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În ceea ce privește dispozițiile legale cuprinse în
art. 103 din Legea nr. 254/2013 , Curtea constată, din analiza criticilor formulate, că autorul excepției vizează, în realitate, alin. (2), și nu alin. (1) din cuprinsul acestui articol. Având în vedere acest aspect, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile
art. 102 alin. (1) , ale
art. 103 alin. (2) , precum și ale
art. 104 alin. (7)
și
(8) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013. Textele de lege criticate au următorul conținut:
–
Articolul 102
alin. (1 ):
(1)
Abaterile disciplinare se constată, din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane, de către personalul administrației penitenciarului și se consemnează într-un raport de incident.;
–
Articolul 103
alin. (2):
(2)
Comisia de disciplină este formată din directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, în calitate de președinte, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială și un ofițer desemnat de directorul penitenciarului, în calitate de membri. Secretariatul comisiei este asigurat de persoana numită în acest sens de directorul penitenciarului.;
–
Articolul 104
alin. (7)
și
(8):
(7)
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 10 zile de la primirea acesteia, pronunțând una dintre următoarele soluții:
a)
admite plângerea și dispune anularea sau modificarea sancțiunii disciplinare aplicate de comisia de disciplină;
b)
respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau inadmisibilă, după caz;
c)
ia act de retragerea plângerii.
(8)
Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate și administrației penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunțării acesteia.
15.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale
art. 1 alin. (5)
referitor la cerințele de calitate a legii, ale
art. 16 alin. (1)
referitor la principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, precum și ale
art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Totodată, în temeiul
art. 20 alin. (1) din Constituție , prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și exigențele
art. 6
- Dreptul la un proces echitabil și ale
art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
16.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în ceea ce privește dispozițiile
art. 102 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 , autorul susține, în esență, că acestea încalcă principiul clarității și previzibilității legii, deoarece noțiunea „sesizarea oricărei persoane“ este ambiguă și poate fi interpretată în două moduri: fie exclude personalul administrației penitenciarului, fie se referă la orice persoană, cu excepția celei care întocmește raportul de incident. De asemenea, arată că sesizarea verbală a abaterii disciplinare este diferită de constatarea acesteia prin raportul de incident, ceea ce plasează persoana condamnată în imposibilitatea de a contesta sau verifica veridicitatea sesizării. Prin urmare, apreciază că formularea articolului criticat este neclară și permite interpretări diferite, nefiind suficient de previzibilă pentru destinatarii săi.
17.
În raport cu aceste critici, Curtea constată că dispoziția legală supusă controlului stabilește, în mod explicit, că abaterile disciplinare pot fi constatate nu doar din oficiu, ci și la sesizarea oricărei persoane, de către personalul administrației penitenciarului. Norma are un conținut clar, stabilind două modalități distincte de declanșare a procedurii disciplinare: din oficiu și la sesizarea oricărei persoane. Sintagma „orice persoană“ este lipsită de echivoc, permițându-i oricărei persoane care ia cunoștință despre săvârșirea unei abateri disciplinare să o aducă la cunoștința personalului administrației penitenciarului, fără a restrânge sfera celor îndrituiți la anumite categorii specifice. Însă constatarea efectivă a abaterii, precum și consemnarea acesteia într-un raport de incident rămân atribuții exclusive ale personalului administrației penitenciarului, astfel cum prevede în mod expres norma. Această structurare a procedurii asigură delimitarea clară între sesizarea unei abateri disciplinare și constatarea oficială a existenței unei abateri disciplinare.
18.
Pe de altă parte, Curtea constată că, potrivit jurisprudenței sale constante, a stabilit că o normă este previzibilă dacă este redactată cu suficientă claritate pentru a permite destinatarilor săi să prevadă și să își adapteze conduita. Cu privire la standardele de calitate a legii, astfel cum acestea rezultă din exigențele dispozițiilor
art. 1 alin. (5) din Constituție , instanța de contencios constituțional a statuat că o dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă și să instituie norme clare, previzibile și accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul, și că norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform și să stabilească cerințe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (în acest sens, a se vedea
Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 34, sau
Decizia nr. 263 din 24 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 26 iulie 2018, paragraful 20). De asemenea, prin
Decizia nr. 263 din 24 aprilie 2018 , anterior menționată, paragraful 21, instanța de contencios constituțional, făcând trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a constatat că noțiunea de „drept“ folosită în cuprinsul
Convenției
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale corespunde celei de „lege“ și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele referitoare la accesibilitate și previzibilitate (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29,
Hotărârea din 24 mai 2007 , pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Río Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91).
19.
Raportând considerentele mai sus menționate la criticile formulate în speță, Curtea constată că textul criticat nu lasă loc interpretărilor arbitrare sau incertitudinilor; astfel, abaterile disciplinare pot fi constatate, fie din oficiu, fie la sesizarea oricărei persoane, de către personalul administrației penitenciarului, cu consemnarea într-un raport de incident. Mai mult decât atât, sesizarea reprezintă doar o etapă preliminară,
respectiv aducerea la cunoștință a unei posibile abateri disciplinare, iar constatarea oficială și luarea măsurilor corespunzătoare revin personalului administrației penitenciarului, ceea ce asigură un filtru suplimentar de legalitate și obiectivitate. Eventualele nemulțumiri privind veridicitatea sau conținutul sesizării pot fi analizate și soluționate în cadrul plângerii formulate împotriva hotărârii comisiei de disciplină, în conformitate cu dispozițiile
art. 104 din Legea nr. 254/2013 . Așadar, rezultă că dispozițiile
art. 102 alin. (1) din Legea nr. 254/2013
respectă exigențele de claritate, precizie și previzibilitate impuse de
art. 1 alin. (5) din Constituție , norma criticată asigurând o delimitare clară între sesizarea unei posibile abateri disciplinare și constatarea oficială a acesteia, iar eventualele neclarități privind veridicitatea sesizării beneficiază de garanții procedurale ulterioare, după cum se va arăta în cele ce urmează.
20.
În continuare, Curtea reține că pentru constatarea și sancționarea abaterilor disciplinare legiuitorul a reglementat obligația parcurgerii unei proceduri disciplinare. Astfel, prin
Decizia nr. 243 din 8 aprilie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 29 iulie 2021, paragrafele 4446, Curtea a constatat că la
art. 102 din Legea nr. 254/2013
a fost reglementată modalitatea de constatare a abaterilor disciplinare, iar
art. 103 din același act normativ
reglementează procedura disciplinară, conținând reguli privind declanșarea acesteia, norme referitoare la componența comisiei de disciplină, modalitatea de realizare a cercetării prealabile, stabilirea sancțiunii disciplinare, comunicarea hotărârii comisiei de disciplină persoanei condamnate.
21.
În același sens,
Regulamentul
de aplicare a
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 157/2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 11 aprilie 2016, prevede norme relative la obiectivele procedurii disciplinare ( art. 219 ), interdicții referitoare la procedura disciplinară ( art. 220 ), interdicții referitoare la aplicarea unor măsuri coercitive asimilate sancțiunilor disciplinare ( art. 221 ), declanșarea procedurii disciplinare ( art. 222 ), aplicarea sancțiunilor disciplinare ( art. 223 ), individualizarea sancțiunii disciplinare ( art. 224 ).
22.
Astfel, Curtea a constatat prin
Decizia nr. 243 din 8 aprilie 2021 , antereferită, paragraful 45, că hotărârea comisiei de disciplină prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară nu este definitivă, persoana condamnată putând formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii, în conformitate cu prevederile
art. 104 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 . Cu ocazia soluționării plângerii, judecătorul de supraveghere a privării de libertate este obligat să asculte persoana condamnată, legiuitorul prevăzând și procedura de urmat în cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar. În vederea soluționării plângerii, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane condamnate sau a oricărei alte persoane care desfășoară activități în sistemul penitenciar. Indiferent de soluția pronunțată, judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea, prin încheiere motivată. Totodată, legiuitorul a reglementat termene stricte de soluționare a plângerii (10 zile de la primirea acesteia) și de comunicare a încheierii prin care se soluționează plângerea (3 zile de la data pronunțării). În plus, un element esențial reglementat de legiuitor, prin
art. 104 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 , este acela potrivit căruia plângerea persoanei condamnate împotriva hotărârii comisiei de disciplină suspendă executarea sancțiunilor disciplinare.
23.
De asemenea, Curtea a mai reținut prin
Decizia nr. 243 din 8 aprilie 2021 , mai sus menționată, paragraful 46, că persoana condamnată căreia i s-a aplicat o sancțiune disciplinară are deschisă posibilitatea contestării încheierii pronunțate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate în cadrul soluționării plângerii împotriva hotărârii comisiei de disciplină prin care a fost aplicată o sancțiune disciplinară. Astfel, potrivit
art. 104 alin. (9) din Legea nr. 254/2013 , împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată poate introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii. Și în acest caz legiuitorul a reglementat necesitatea soluționării contestațiilor de urgență și cu precădere, precum și obligația instanței judecătorești de a audia persoana condamnată.
24.
Curtea constată că, în cauza dedusă judecății, prin Sentința penală nr. 1.260 din 2 noiembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Oradea - Secția penală, sancțiunea disciplinară aplicată autorului excepției (constând în suspendarea dreptului la activități culturale, artistice și sportive pe o perioadă de o lună) a fost modificată în avertisment, ceea ce dovedește, încă o dată, funcționarea efectivă a acestor garanții. Prin urmare, norma criticată este nu doar clară și previzibilă, ci și însoțită de suficiente mijloace de control și protecție a drepturilor persoanelor condamnate. Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
25.
Referitor la prevederile
art. 103 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 , autorul excepției arată că acestea ridică probleme cu privire la imparțialitatea președintelui comisiei de disciplină, respectiv directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar. În opinia sa, procedura desfășurată în fața comisiei de disciplină nu asigură transparență și încredere, având în vedere implicarea anterioară și directă a președintelui comisiei în alte acțiuni desfășurate împotriva sa. În ceea ce privește dispozițiile
art. 104 alin. (7)
și
(8) din Legea nr. 254/2013 , autorul excepției opinează că prin interpretarea diferită a caracterului termenelor prevăzute de aceste texte legale - ca fiind imperative sau de recomandare - se creează o situație discriminatorie între deținuți aflați în aceeași procedură, unii dintre ei având „privilegiul“ să fie aduși în fața unor judecători care apreciază ca fiind imperative termenele respective.
26.
În raport cu criticile formulate, Curtea observă că autorul excepției pune în discuție, în realitate, o pretinsă neconstituționalitate a textelor de lege criticate, ce este motivată exclusiv din perspectiva unor împrejurări concrete, individualizate la speța sa. Or, instanța de contencios constituțional este învestită, prin
Legea fundamentală , cu competența de a aprecia asupra concordanței dintre prevederile legilor și ordonanțelor și dispozițiile ori principiile constituționale. Verificarea constituționalității textelor de lege supuse controlului de constituționalitate se realizează prin raportare la Legea fundamentală, aceasta constituind reperul față de care, în virtutea rolului său constituțional, Curtea poate examina constituționalitatea textelor de lege ce formează obiectul excepției. Dacă ar exercita controlul de constituționalitate prin prisma situațiilor de fapt particulare, specifice fiecărui litigiu aflat pe rolul instanțelor judecătorești în cursul soluționării cărora se ridică excepții de neconstituționalitate, Curtea Constituțională ar nesocoti principiul separației puterilor în stat, substituindu-se instanței de judecată și riscând să realizeze, astfel, o intruziune în atributele autorității judecătorești.
27.
Prin urmare, întrucât se ridică o problemă de interpretare și aplicare a textelor de lege criticate, aspect care, potrivit
art. 2 alin. (2)
și
(3) din Legea nr. 47/1992 , excedează competenței instanței de contencios constituțional, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 103 alin. (2)
și ale
art. 104 alin. (7)
și
(8) din Legea nr. 254/2013 , astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.
28.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 103 alin. (2)
și ale
art. 104 alin. (7)
și
(8) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Mudura Gheorghe în Dosarul nr. 14.328/271/2021 al Judecătoriei Oradea - Secția penală.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile
art. 102 alin. (1) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 aprilie 2026.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Alina Oprișan
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.