Decizia nr. 18/2004

Costică Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

privind impozitul pe venit, excepție ridicată de Adalbert Mate în Dosarul nr. 4.266/2003 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere că dispozițiile legale criticate au fost abrogate anterior sesizării Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 septembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 4.266/2003, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția comercială și contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

privind impozitul pe venit. Excepția a fost ridicată de Adalbert Mate cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 1.423/CA/2003, pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 6.216/2002.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 și ale art. 138 alin. (1) și (2). Astfel, arată că, potrivit Normelor date în aplicarea

Ordonanței Guvernului nr. 73/1999 , aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.066/1999 , impozitul datorat se stabilește în funcție de sumele de bani obținute în urma lichidării activului patrimoniului, iar preluarea patrimoniului afacerii în patrimoniul personal de către persoana care a exercitat activitatea este considerată, din punct de vedere fiscal, o înstrăinare. Autorul excepției consideră că aceste dispoziții încalcă prevederile constituționale potrivit cărora impozitele, taxele și orice venituri ale bugetului de stat se stabilesc prin lege în limitele și condițiile stabilite de aceasta. În justificarea acestui punct de vedere arată că "nu există lege în vigoare în România care prin încălcarea principiului autonomiei de voință să impună ca un fapt juridic, în speță încetarea activității profesiei de avocat, să însemne concomitent o înstrăinare între patrimoniul cabinetului de avocat și avocatul titular al aceluiași cabinet, prin ignorarea unui element fundamental al actelor juridice: consimțământul". În continuare autorul susține că obligarea unei persoane fizice "de a primi patrimoniul printr-o <<înstrăinare>>, conform interpretărilor fiscale", contravine prevederilor constituționale potrivit cărora cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și discriminări. De asemenea, consideră că principiul egalității de tratament este încălcat și prin prisma faptului că "pentru societăți comerciale, cât și pentru asociații familiale, dar și pentru persoane fizice comercianți, o înstrăinare se constată și se dovedește printr-un înscris". Or, se arată că, în speță, o parte dintre bunurile care au constituit aportul său în natură au revenit în proprietatea sa personală, iar o altă parte a fost preluată cu titlu gratuit, "fără a fi donație", de către un alt avocat titular al aceluiași cabinet. În final, pune în discuție modul în care se justifică răspunderea cabinetului sau a persoanei fizice cu întregul patrimoniu, inclusiv al familiei sale, dacă patrimoniile cabinetului de avocat și cel al persoanei titulare sunt separate.

Instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece, prin prevederile

art. 85 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2001 , aprobată prin

Legea nr. 493/2002 ,

Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

a fost abrogată.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, iar în conformitate cu

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul arată că textul de lege criticat, deși abrogat, a fost preluat în noua reglementare, conservându-se astfel obiectul excepției de neconstituționalitate, pe care o consideră însă neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că, în virtutea

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece

Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

a fost abrogată prin

Ordonanța Guvernului nr. 7/2001 , aprobată prin

Legea nr. 493/2002 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, republicată, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

privind impozitul pe venit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 31 august 1999. Acest act normativ a fost abrogat însă, înainte de sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, prin

Ordonanța Guvernului nr. 7/2001

privind impozitul pe venit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 3 august 2001, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 493/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 25 iulie 2002. Ulterior abrogării,

Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

a fost respinsă prin

Legea nr. 206/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 24 aprilie 2002.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile

art. 23 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională nu se poate pronunța decât asupra dispozițiilor dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, excepția apare ca fiind inadmisibilă. De altfel, acest aspect este sesizat și de instanța de judecată, care însă nu a procedat la respingerea excepției ca inadmisibilă, așa cum impun prevederile

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, ci a înaintat-o Curții Constituționale spre soluționare.

De altfel, autorul excepției critică soluția legislativă potrivit căreia, în procedura lichidării, preluarea patrimoniului afacerii în patrimoniul personal de către persoana care a exercitat activitatea este considerată, din punct de vedere fiscal, o înstrăinare. Or, Curtea observă că această prevedere nu se regăsea în

art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 , ci în dispozițiile normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanțe, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.066/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 5 ianuarie 2000. Așa cum însă prevăd dispozițiile constituționale ale art. 146 lit. d), competența Curții Constituționale pe calea excepției de neconstituționalitate se limitează doar la controlul legilor și al ordonanțelor, verificarea conținutului hotărârilor Guvernului fiind de competența instanțelor judecătorești de contencios administrativ, care pot să statueze, cu ocazia controlului specific, asupra conformității acestora cu actul normativ cu forță juridică superioară, respectiv legea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și (6), al

art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 73/1999

privind impozitul pe venit, excepție ridicată de Adalbert Mate în Dosarul nr. 4.266/2003 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 ianuarie 2004.