Legea nr. 2/1968
privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România
prezumat în vigoare republicat 8 acte modificatoare
Aceasta este o ediție anterioară a actului. Vedeți ediția curentă (republicată în BULETINUL OFICIAL nr. 54 din 27 iulie 1981).
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Republicat prin 4
- Anexa din 15 octombrie 2014 15 octombrie 2014 la Hotărârea Guvernului nr. 909/2014 privind aprobarea Strategiei pentru consolidarea admi…
- Decizia nr. 59/2023 25 septembrie 2023 referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 31 alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 priv…
- Programul din 4 iulie 2024 4 iulie 2024 statistic național anual 2024
- Programul din 16 octombrie 2025 16 octombrie 2025 statistic național anual 2025
Modificat prin 7
- Legea nr. 55/1968 19 decembrie 1968 pentru modificarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Repu…
- Legea nr. 116/1995 4 decembrie 1995 (prevederi anume) privind modificarea și completarea Legii nr. 76/1995 pentru declararea localităților Ip și…
- Legea nr. 35/1996 18 mai 1996 pentru modificarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Româ…
- Legea nr. 18/1998 8 ianuarie 1998 (prevederi anume) privind declararea ca oraș a comunei Baia de Aries, județul Alba
- Legea nr. 290/2018 29 noiembrie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a te…
- Legea nr. 374/2022 21 decembrie 2022 (prevederi anume) privind schimbarea denumirii și a satului de reședință ale comunei Abrămuț, județul Bihor,…
- Legea nr. 211/2025 8 decembrie 2025 (prevederi anume) privind schimbarea denumirii satului Bâlvăneștii de Jos din comuna Bâlvănești, județul Meh…
Completat prin 1
- Legea nr. 20/1968 24 iunie 1968 (prevederi anume) pentru completarea articolului 10 al Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a…
Stă la baza 4
- Decizia nr. 619/2018 3 octombrie 2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea…
- Anexa din 27 decembrie 2021 27 decembrie 2021 privind Manualul centrelor comunitare integrate
- Ghidul din 18 noiembrie 2022 18 noiembrie 2022 pentru beneficiarii preselectați în cadrul apelului de proiecte competitiv - cod apel: MS-…
- Plan din 24 iulie 2025 24 iulie 2025 pentru zona construită protejată Ulpia Traiana Sarmizegetusa comuna Sarmizegetusa, județul…
EXPUNERE DE MOTIVE
Legea alăturată a fost adoptată în baza directivelor Conferinței Naționale a Partidului Comunist Român din 6-8 decembrie 1967 cu privire la îmbunătățirea organizării administrativ-teritoriale a țării.
La elaborarea ei s-a avut în vedere necesitatea punerii de acord a organizării administrativ-teritoriale cu schimbările calitative intervenite în dezvoltarea economiei pe întreg teritoriul țării, precum și cu modificările care au avut loc în structura populației, profilul, întinderea și condițiile de viață ale orașelor și comunelor.
Legea prevede, la capitolul I, normele generale de organizare administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România în județe, orașe și comune. Corespunzător directivelor partidului, s-au precizat în lege elementele caracteristice ale fiecărei unități administrativ-teritoriale.
Astfel, s-a prevăzut că județul este unitatea administrativ-teritorială complexă, alcătuită din orașe și comune - unități de bază ale organizării administrativ-teritoriale a țării. Prin organizarea județelor se asigură dezvoltarea armonioasă din punct de vedere economic, social-cultural și edilitar-gospodăresc a orașelor și comunelor.
Municipiul București, capitala Republicii Socialiste România, se prevede să fie organizat, din punct de vedere administrativ, pe sectoare.
Orașul, ca unitate administrativ-teritorială de bază, este caracterizat ca fiind centru de populație mai dezvoltat din punct de vedere economic, social-cultural și edilitar-gospodăresc. Ca unitate de bază, orașul are multiple legături cu zona înconjurătoare, asupra căreia exercită o influență multilaterală.
Orașele mai importante, care au un număr mai mare de locuitori și o însemnătate deosebită în viața economică, politică și social-culturală a țării sau cele care au perspectiva dezvoltării în aceste direcții, se organizează ca municipii.
Municipiului București, celorlalte municipii și orașelor mai importante le pot aparține, ca unități distincte, alte orașe și comune situate în imediata lor apropiere și care au strînse legături cu activitatea ce se desfășoară în aceste centre urbane. Comunele respective urmează să fie denumite comune suburbane.
În sensul legii, comuna este unitatea administrativ-teritorială de bază care cuprinde populația rurală unită prin comunitate de interese și tradiții, fiind alcătuită din unul sau mai multe sate, în funcție de condițiile economice, social-culturale, geografice și demografice.
Se prevede, de asemenea, că unele orașe și comune, datorită condițiilor naturale în care se află, pot fi declarate stațiuni balneoclimaterice.
Capitolul II al legii cuprinde reglementări cu privire la organizarea municipiului București pe sectoare, numerotate, precum și cu privire la stabilirea unui număr de 39 județe, ținîndu-se seama de condițiile geografice, economice, social-politice, etnice și de legăturile culturale și tradiționale ale populației, astfel ca fiecare județ să constituie o unitate complexă din punct, de vedere economic și social-cultural, care să contribuie la ridicarea nivelului de civilizație a locuitorilor de pe teritoriul său.
În ce privește denumirea județelor, s-au avut în vedere tradițiile istorice și importanța actuală a unor zone geografice sau orașe.
La determinarea orașelor de reședință a județelor s-au avut în vedere gradul de dezvoltare industrială, social-culturală și urbană, perspectivele acestora, precum și poziția geografică, cît mai centrală, care să le înlesnească legăturile cu toate localitățile din cuprinsul județului.
De asemenea, legea prevede organizarea ca municipii, în afara municipiului București, a altor 45 de orașe, care au un număr mai mare de locuitori, o deosebită însemnătate în viața economică, social-politică și cultural-științifică a țării sau care au posibilități de dezvoltare în aceste direcții.
Marea Adunare Națională a Republicii Socialiste România adoptă prezenta lege.
Capitolul I Unitățile administrativ-teritoriale
Articolul 1
Teritoriul Republicii Socialiste România este organizat în unități administrativ-teritoriale: județul, orașul și comuna.
Articolul 2
Capitala Republicii Socialiste România este municipiul București.
Articolul 3
Județul este alcătuit din orașe și comune - unități de bază ale organizării administrativ-teritoriale a țării - în funcție de condițiile geografice, economice și social-politice, etnice și de legăturile culturale și tradiționale ale populației.
Articolul 4
Orașul este centrul de populație mai dezvoltat din punct de vedere economic, social-cultural și edilitar-gospodăresc.
Orașele care au un număr mai mare de locuitori, o însemnătate deosebită în viața economică, social-politică și cultural-științifică a țării sau care au condiții de dezvoltare în aceste direcții pot fi organizate ca municipii.
Orașele în care își au sediul organele de conducere ale județului sînt orașe-reședință.
Articolul 5
Comuna este unitatea administrativ-teritorială care cuprinde populația rurală unită prin comunitate de interese și tradiții, fiind alcătuită din unu sau mai multe sate, în funcție de condițiile economice, social-culturale, geografice și demografice. Prin organizarea comunei se asigură dezvoltarea economică, social-culturală și gospodărească a localităților rurale.
Satele în care își au sediul organele de conducere ale comunei sînt sate-reședință.
Articolul 6
Orașele și comunele din imediata apropiere a municipiului București, a celorlalte municipii și a orașelor mai importante pot aparține de acestea ca unități administrativ-teritoriale distincte.
Comunele ce aparțin de municipiul București, de celelalte municipii și orașe sînt comune suburbane.
Articolul 7
Orașele și comunele care, datorită condițiilor climaterice, hidrologice sau așezării lor, prezintă importanță pentru ocrotirea sănătății și asigurarea odihnei cetățenilor, sînt organizate ca stațiuni balneoclimaterice.
Capitolul II Municipiul București, județele și municipiile
Articolul 8
Municipiul București este organizat pe sectoare, numerotate.
Articolul 9
Județele Republicii Socialiste România și orașele lor de reședință sînt:
1. Județul Alba cu reședința în municipiul Alba Iulia
2. Județul Arad cu reședința în municipiul Arad
3. Județul Argeș cu reședința în municipiul Pitești
4. Județul Bacău cu reședința în municipiul Bacău
5. Județul Bihor cu reședința în municipiul Oradea
6. Județul Bistrița-Năsăud cu reședința în orașul Bistrița
7. Județul Botoșani cu reședința în municipiul Botoșani
8. Județul Brașov cu reședința în municipiul Brașov
9. Județul Brăila cu reședința în municipiul Brăila
10. Județul Buzău cu reședința în municipiul Buzău
11. Județul Caraș-Severin cu reședința în municipiul Reșița
12. Județul Cluj cu reședința în municipiul Cluj
13. Județul Constanța cu reședința în municipiul Constanța
14. Județul Covasna cu reședința în orașul Sfîntu Gheorghe
15. Județul Dîmbovița cu reședința în municipiul Tîrgoviște
16. Județul Dolj cu reședința în municipiul Craiova
17. Județul Galați cu reședința în municipiul Galați
18. Județul Gorj cu reședința în municipiul Tîrgu Jiu
19. Județul Harghita cu reședința în orașul Miercurea-Ciuc
20. Județul Hunedoara cu reședința în municipiul Deva
21. Județul Ialomița cu reședința în orașul Slobozia
22. Județul Iași cu reședința în municipiul Iași
23. Județul Ilfov cu reședința în municipiul București
24. Județul Maramureș cu reședința în municipiul Baia Mare
25. Județul Mehedinți cu reședința în municipiul Turnu Severin
26. Județul Mureș cu reședința în municipiul Tîrgu Mureș
27. Județul Neamț cu reședința în municipiul Piatra-Neamț
28. Județul Olt cu reședința în orașul Slatina
29. Județul Prahova cu reședința în municipiul Ploiești
30. Județul Satu Mare cu reședința în municipiul Satu Mare
31. Județul Sălaj cu reședința în orașul Zalău
32. Județul Sibiu cu reședința în municipiul Sibiu
33. Județul Suceava cu reședința în municipiul Suceava
34. Județul Teleorman cu reședința în orașul Alexandria
35. Județul Timiș cu reședința în municipiul Timișoara
36. Județul Tulcea cu reședința în municipiul Tulcea
37. Județul Vaslui cu reședința în orașul Vaslui
38. Județul Vîlcea cu reședința în orașul Rîmnicu Vîlcea
39. Județul Vrancea cu reședința în municipiul Focșani
Articolul 10
Se organizează ca municipii orașele:
1. Alba Iulia
2. Arad
3. Bacău
4. Baia Mare
5. Bîrlad
6. Botoșani
7. Brașov
8. Brăila
9. Buzău
10. Călărași
11. Cluj
12. Constanța
13. Craiova
14. Dej
15. Deva
16. Focșani
17. Galați
18. Gheorghe Gheorghiu-Dej
19. Giurgiu
20. Hunedoara
21. Iași
22. Lugoj
23. Mediaș
24. Odorheiul Secuieac
25. Oradea
26. Petroșani
27. Piatra-Neamț
28. Pitești
29. Ploiești
30. Reșița
31. Roman
32. Satu Mare
33. Sibiu
34. Sighetul Marmației
35. Sighișoara
36. Suceava
37. Tecuci
38. Timișoara
39. Tîrgoviște
40. Tîrgu Jiu
41. Tîrgu Mureș
42. Tulcea
43. Turda
44. Turnu Măgurele
45. Turnu Severin
Această lege a fost votată de Marea Adunare Națională la 16 februarie 1968, întrunind din cele 415 voturi exprimate, 414 voturi pentru și 1 vot împotrivă.
Președintele Marii Adunări Naționale, ȘTEFAN VOITEC București, 16 februarie 1968. Nr. 2. În conformitate cu dispozițiile art. 57 din Constituția Republicii Socialiste România, semnăm această lege. Președintele Consiliului de Stat, NICOLAE CEAUȘESCU
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.