Decizia nr. 63/1995

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Doina Sulivan - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat fără citarea părților potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, examinînd excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966, invocată de reclamantul Petrescu Marius în Dosarul nr. 1.714/1994 al Judecătoriei Lugoj, constata următoarele:

Judecătoria Lugoj, prin Încheierea din 17 mai 1995, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Decretului nr. 218/1960, astfel cum au fost modificate prin Decretul nr. 712/1966, invocată de Petrescu Marius.

În esenta, se invoca faptul ca decretele nr. 218/1960 și nr. 712/1966 sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, întrucît vin în contradictie cu prevederile acesteia.

Judecătoria Lugoj, exprimindu-și opinia potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, considera excepția neîntemeiată, deoarece art. 77 din Legea nr. 58/1991 prevede că reparațiile pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv se vor reglementa printr-o lege specială, iar art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 stabilește ca repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituției din anul 1991 se reglementează prin lege.

CURTEA,

având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit în cauza, dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, retine:

Chiar dacă dispozițiile legale atacate sunt anterioare Constituției din anul 1991, Curtea constata ca este competența să se pronunțe asupra excepției invocate. În acest sens s-a statuat și prin deciziile sale nr. 3/1993, nr. 5/1993 și nr. 5/1995.

Prin art. III alin. 1 din Decretul nr. 218/1960 s-a stabilit ca "Dreptul la orice acțiuni având ca obiect restituirea, în natura sau prin echivalent, a unui bun intrat, înainte de data publicării decretului de fața, în posesiunea statului, în aceea a unei organizații cooperatiste sau a oricărei alte organizații obștești, fie fără nici un titlu, fie în cadrul procedurii prevăzute de Decretul nr. 111/1951, se prescrie prin 2 ani socotiți de la data când a avut loc intrarea în posesiune". În același termen se prescrie și dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor obținut în urma exercitării vreunuia dintre drepturile la acțiune la care se referă alin. 1 (art. III alin. 2). În sfârșit, prin art. III alin. 3 s-a stabilit ca dispozițiile art. 13-17 din Decretul nr. 167/1958 nu sunt aplicabile acestei prescripții.

Prin Decretul nr. 712/1966 s-a stabilit ca bunurile ce se încadrează în prevederile art. III din Decretul nr. 218/1960 și se afla în posesia unei organizații socialiste sunt considerate proprietate de stat de la data intrării lor în posesia statului sau a oricărei organizații socialiste. Se prevede, de asemenea, ca bunurile avute în vedere de text, care la data publicării decretului se aflau în posesia unei organizații cooperatiste sau a unei alte organizații obștești, vor rămâne în folosință acestora, urmînd ca, pentru viitor, sa li se aplice dispozițiile legale care reglementează transmiterea bunurilor statului în folosință unor asemenea organizații.

După cum se poate observa, suntem în prezenta unui drept de proprietate constituit potrivit unor acte normative anterioare Constituției. Se solicita ca aceste acte să fie declarate neconstituționale.

Solicitarea reclamantului de a constata neconstituționalitatea actelor normative în raport cu Constituția din anul 1952 și cu Constituția din anul 1965, exprimată în cererea introductivă de către instanța, nu poate fi primită, deoarece o lege poate fi apreciată, inclusiv în ce privește posibilitatea controlului constituționalității sale, numai în funcție de regimul constituțional sub imperiul căruia a fost adoptată.

În ce privește constatarea neconstitutionalitatii și deci a abrogării decretelor atacate în temeiul art. 150 alin. (1) al Constituției din anul 1991, trebuie distins, pe de o parte, între constituirea dreptului și efectele sale sub imperiul actelor normative anterioare și care sunt atacate și efectele dreptului constituit anterior, care se produc în continuare, sub regimul Constituției din anul 1991, pe de altă parte.

Legea posterioară, deci Constituția din anul 1991, nu poate stinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar insemna ca ea să fie aplicată retroactiv, ceea ce interzice art. 15 alin. (2) din Constituție. Noua lege poate modifica regimul juridic anterior, poate suprima acest drept sau îl poate înlocui cu alt drept care astfel se naște, cum ar fi cazul reconstituirii dreptului afectat de legea anterioară. Dar fără retroactivitate, noua lege nu poate desfiinta modalitatea în care legea anterioară a constituit dreptul respectiv. Aceasta concluzie nu este infirmata de faptul ca dreptul de proprietate al statului, constituit pe baza decretelor atacate, reprezintă o situație juridică în curs, deoarece în acest caz nu mai suntem în domeniul neretroactivitatii, ci în acela al aplicării imediate a legii noi, astfel încât dreptului de proprietate constituit anterior Constituției îi sunt aplicabile prevederile regimului constituțional actual.

Prin excepția invocată se urmărește repararea, în natura, a daunelor suferite prin aplicarea actelor normative atacate. Dar art. 77 din Legea nr. 58/1991 prevede că reparațiile pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv se vor reglementa printr-o lege specială, iar art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 stabilește ca repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituției din anul 1991 se reglementează prin lege. Recunoscind, implicit, ca prin unele acte normative anterioare Constituției din anul 1991 anumite persoane au suferit daune. Parlamentul și-a exprimat în mod neechivoc voința politica de a elabora o lege care să repare aceste daune, tocmai pentru ca, datorită principiului neretroactivitatii legilor, o alta soluție nu este posibila. Deci repararea unor asemenea daune este rezervată legii și nici un organ de jurisdicție nu poate, fără încălcarea acestor prevederi și a principiului separației puterilor în stat, să se substituie legiuitorului în soluționarea problemei respective. Asa fiind, în situația în care ar fi sesizată cu ilegalitati și abuzuri, cu încălcări ale ordinii constituționale săvârșite înainte de intrarea în vigoare a Constituției din anul 1991, Curtea nu este competența să le rezolve. Dacă ar face un asemenea lucru, Curtea Constituțională însăși ar încalcă Constituția și principiile dreptului, pentru ca ar inlatura un abuz, o ilegalitate, printr-o arogare abuzivă de competența, ceea ce este evident în afară ideii de justiție constituțională. Clarificarea și rezolvarea unor asemenea situații revin numai autorităților publice competente, deoarece, potrivit art. 123 alin. (1) din Constituție, justiția se înfăptuiește în numele legii, deci prin aplicarea ei, prin ignorarea unor dispoziții legale.

Pe baza acestor considerente, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966, prin Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 1995, soluție rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 36 din 28 martie 1995. Aceste considerente se găsesc și în alte decizii ale Curții, precum nr. 3/1993, nr. 14/1993 și nr. 27/1993. Chiar dacă ele se referă la alte acte normative anterioare Constituției, cum ar fi Decretul nr. 92/1950, H.C.M. nr. 606/1959, Decretul nr. 223/1974, motivele care au stat la baza lor sunt deplin valabile și în cauza de fața și deci nu se justifica îndepărtarea Curții de la practica sa.

Curtea Constituțională este chemată să se pronunțe numai asupra excepției de neconstituționalitate și nu are căderea de a verifica la speta dacă actele normative invocate sunt sau nu incidente în cauza respectiva.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966, invocată de Petrescu Marius în Dosarul nr. 1.714/1994 al Judecătoriei Lugoj.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la data de 20 iunie 1995.