Decizia nr. 36/1995

Vasile Gionea - președinte

Miklos Fazakas - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Ioan Muraru - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului formulat de Plesoianu Radu Nicolae împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 5 din 17 ianuarie 1995.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 21 martie 1995, în prezenta recurentului Plesoianu Radu Nicolae și, în lipsa intimatului, Consiliul Local al Comunei Sinesti, legal citat, și au fost consemnate în Încheierea din 21 martie 1995 când Curtea Constituțională, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru 28 martie 1995.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd actele și lucrările dosarului, constata:

Prin Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 1995 Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966, invocată de Plesoianu Radu Nicolae în Dosarul nr. 8.617/1993 al Judecătoriei Rimnicu Vilcea.

Împotriva acestei decizii, reclamantul Plesoianu Radu Nicolae a declarat recurs, fără însă sa-l motiveze în termenul legal.

Reprezentantul Parchetului, în cadrul ședinței din 21 martie 1995, a solicitat respingerea recursului ca nemotivat în termen, considerind decizia atacată legală și temeinica. În continuare, a arătat ca, având competența strict limitată, Curtea Constituțională nu poate constata abuzurile făcute, nu le poate repara și nu poate acorda daune, Legea nr. 58/1991, în art. 77, stabilind ca reparațiile pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv se vor reglementa printr-o lege specială, iar art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 stipulind ca repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituției din 1991 se reglementează prin lege. Ca atare, prin rezolvarea cauzelor de către instanțe în disprețul reglementării repararii abuzurilor prin act al puterii legislative s-ar aduce, practic, atingere principiului separației puterilor în stat.

În scopul soluționării recursului, Curtea Constituțională, având obligația stabilită prin art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 ca, în cazul recursului, să se pronunțe și asupra excepției de neconstituționalitate aplicind prevederile art. 24 alin. (3) din aceeași lege, a solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Dind curs solicitării Curții, Guvernul, în punctul de vedere exprimat, apreciază "ca în mod judicios Curtea Constituțională a respins, prin Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 1995, excepția de neconstituționalitate ca vadit nefondata".

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd decizia atacată cu recurs, cererea de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerea recurentului și concluziile procurorului, dispozițiile Decretului nr. 218/1960 și ale Decretului nr. 712/1966 raportate la prevederile constituționale, ale Legii nr. 47/1992 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, retine următoarele:

Potrivit art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2 "motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care, însă, este obligată să le pună în dezbaterea părților".

Examinînd și din oficiu decizia atacată, Curtea Constituțională constata ca nici pe fond nu sunt motive care să justifice admiterea recursului.

Fața de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și art. 145 alin. (2) din Constituție, ale art. 1, 3, 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23, 25 și 26 din Legea nr. 47/1992, ale art. 26 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, precum și ale art. 306 din Codul de procedură civilă, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Plesoianu Radu Nicolae împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 5 din 17 ianuarie 1995, care nu a fost motivat în termenul legal.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din 28 martie 1995.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. dr. VASILE GIONEA

Magistrat-asistent,

Doina Suliman

OPINIE SEPARATĂ

Prezenta opinie separată este în sensul că art. III al Decretului nr. 218/1960 și Decretul nr. 712/1966 conțin dispoziții contrare Constituției din 1952 și Constituției din 1965 existente la data emiterii acestor decrete și, de asemenea, sunt în contradictie cu Constituția din 8 decembrie 1991.

Cele doua decrete sunt neconstituționale și nule, motiv pentru care ele nu împiedica desfășurarea normală a unei acțiuni în revendicare privind o mica moara taraneasca cu o singura piatra și un singur valt.

Prin Încheierea de sesizare a Curții Constituționale din 15 septembrie 1994 a Judecătoriei Rimnicu Vilcea se rețin următoarele:

Reclamantul Plesoianu A. Radu, taran, a fost abuziv deposedat în 1948 de moara pe care o detinea în proprietatea sa, pe care o dobindise prin moștenire, moara care nu a fost naționalizata și nici expropriata.

Urmare acestui fapt, Plesoianu A. Radu a formulat acțiune în revendicare prin care a solicitat să fie pus în posesia morii, care este în prezent deținută în mod nelegal de Consiliul Local al Comunei Sinesti, județul Vilcea.

Pârâtul, consiliul local, a invocat în apărare cele doua decrete sus-arătate, față de care reclamantul a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Pe baza principiului "tempus regit actum", excepția de neconstituționalitate trebuie verificata în raport cu Constituția din 1952 și cu Constituția din 1965 aflate în vigoare la data apariției acestor decrete, precum și în raport cu art. 150 alin. (1) din Constituția din 8 decembrie 1991, care nu permite sa ramina în vigoare normele de drept anterioare, aflate în contradictie cu actuala Constituție.

Pentru a se decide dacă cele doua decrete sunt sau nu în contradictie cu cele doua Constituții sus-vizate, trebuie reținut conținutul esențial al acestor doua decrete, din care rezultă ca:

- fără nici un titlu, statul devine proprietarul bunului posedat timp de 2 ani, deci proprietarul își pierde proprietatea;

- aceasta dispoziție se aplică și față de incapabili, față de minori lipsiți de reprezentanți legali, cît și celor împiedicați prin forta majoră să-și apere proprietatea;

- chiar și cel care are sentinta definitivă în mina, în favoarea sa, își pierde proprietatea în urma posesiei statului timp de 2 ani.

Aceste dispoziții violeaza art. 10 al Constituției din 1952, care respecta proprietatea privind "atelierele meseriasilor, care nu exploatează munca altora", în speta este vorba despre o modesta moara taraneasca cu o singura piatra și un singur valt. De asemenea, este încălcat și art. 65, destinat a apara "drepturile cetățenilor", iar cele doua decrete sacrifica până și drepturile incapabililor, minorilor lipsiți de reprezentanți legali și celor împiedicați prin forta majoră să-și apere proprietatea. De asemenea, lasă ca victima deposedata violent să-și piardă proprietatea de care a fost deposedata. În fine, violeaza egalitatea prevăzută de art. 81, pentru ca toți cei menționați rămân decăzuți de drept.

În continuare, se mai retine și încălcarea Constituției din 1965, care în art. 13 și 31 apara "ordinea de drept", or decretul vizat permite tocmai invers, ca victimele deposedarilor violențe, cît și incapabilii lipsiți de reprezentanți și cei împiedicați prin forta majoră sa ramina cu drepturi pierdute fără vina lor.

Sub alt aspect, decretele inverseaza sensul notiunii juridice a instituției prescripției. Ele considera prescripția expirată fără sa fi fost începută și o admit în detrimentul victimelor incapabile.

Din cele arătate rezultă clar ca ambele decrete sunt date cu violarea repetată a mai multor dispoziții ale Constitutiilor amintite. Ca urmare, ele trebuie considerate nule și fără efect.

În afară celor demonstrate, consider ca ne gasim și în fața violarii art. 150 alin. (1) din Constituția din 8 decembrie 1991, care nu admite sa ramina în vigoare normele juridice premergătoare contrare acestei Constituții.

La fel, consider violat și art. 21 alin. (1) din aceeași Constituție care prevede că "orice persoană se poate adresa justiției", iar în speta s-a dispus pe baza art. 77 din Legea nr. 58/1991 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, să se aștepte apariția unei legi care nici după 5 ani de asteptare nu a apărut.

Consider ca, în cazul de fața, este de aplicat art. 3 din Codul civil care obliga instanțele sa dea soluția de fond și sa nu îndrume părțile sa aștepte viitorul incert.

De fapt, avem toate dispozițiile legale și suficiente în materie, care reglementează desfășurarea acțiunii în revendicare, normele de aplicare a dispozițiilor legale în vigoare și, în funcție de probe, justiția sa dea dovadă de demnitatea sa.

Toate cele arătate, vizind ordinea publică, conduc la pronunțarea unei soluții de admitere a recursului și a excepției de neconstituționalitate.