Decizia nr. 119/1995

Ioan Muraru - președinte

Mihai Constantinescu - judecător

Ioan Deleanu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de Petrescu Marius împotriva Deciziei nr. 63, pronunțată la data de 20 iunie 1995 de către Curtea Constituțională.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 7 noiembrie 1995, în prezenta recurentului Petrescu Marius și în lipsa celorlalte părți legal citate - Consiliul Local al Comunei Fardea, Inspectoratul Școlar Timiș, Institutul Politehnic Timișoara - și au fost consemnate în încheierea de la aceeași dată, când pronunțarea a fost amînată la 14 noiembrie 1995 și apoi la 21 noiembrie 1995.

CURTEA,

examinînd actele și lucrările dosarului, constata:

Prin Decizia nr. 63 din 20 iunie 1995, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a Decretului nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966, invocată de reclamantul Petrescu Marius în Dosarul nr. 1.714/1994 al Judecătoriei Lugoj.

Împotriva acestei decizii Petrescu Marius a declarat recurs, în esenta, pentru următoarele motive:

În mod greșit s-a reținut în decizie ca reclamantul ar fi solicitat să se constate neconstituționalitatea celor două decrete în funcție de Constituția din anul 1952 și de Constituția din anul 1965, deoarece scopul urmărit este acela de a se constata neconstituționalitatea acelor acte normative față de actuala Constituție, considerindu-se ca altminteri dreptul de proprietate al statului s-ar putea constitui, pe baza acestor decrete, și sub imperiul actualei Constituții, astfel încât aplicarea decretelor respective s-ar putea face și în prezent, cu toate ca, prin conținutul lor, sunt contrare unor prevederi constituționale. De aceea se solicita constatarea abrogării decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966 începând cu data intrării în vigoare a Constituției din anul 1991 "fără a afecta drepturile constituite anterior acestei date în temeiul actelor normative anterioare, dacă aceste drepturi s-au constituit".

Alt motiv de recurs se referă la invocarea, în decizia recurată, a prevederilor art. 77 din Legea nr. 58/1991 și a celor din art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, susținându-se ca aceste texte legale ar fi contrare îndeosebi principiului separației puterilor, precum și art. 21 din Constituție.

În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucît excepția fiind respinsă ca vadit nefondata, nu se cerusera punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și a Guvernului, s-au solicitat aceste puncte de vedere în scopul soluționării recursului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera excepția neîntemeiată și recursul nefondat, deoarece:

a) neconstituționalitatea unor legi adoptate anterior Constituției din anul 1991 nu ar putea fi verificata de către Curtea Constituțională, deoarece "legea dispune numai pentru viitor", potrivit art. 15 alin. (2) din legea fundamentală;

b) nu este de competența Curții verificarea constituționalității Decretului nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966 în raport cu Constituția din anul 1952 și cu Constituția din anul 1965, deoarece art. 43 pct. 15 teza a II-a din aceasta din urma constituție stipula în mod expres ca numai Marea Adunare Naționala hotărăște asupra constituționalității legilor;

c) cele doua decrete care fac obiectul excepției nu pot și considerate ca abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție, întrucît nu se mai aplica în prezent;

d) scopul urmărit prin excepție - restituirea unor bunuri imobile - nu poate fi realizat pe aceasta cale, având în vedere prevederile art. 77 din Legea nr. 58/1991 și ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora repararea abuzurilor regimului anterior este un domeniu rezervat legii;

e) recursul și excepția sunt contrare practicii jurisdicționale a Curții Constituționale, asa cum a fost consacrată prin deciziile nr. 5/1995 și nr. 36/1995.

Cele două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA

examinînd decizia atacată cu recurs, motivele de recurs, raportul întocmit în cauza și concluziile procurorului, decretele nr. 218/1960 și nr. 712/1966 raportate la prevederile constituționale, ale Legii nr. 47/1992 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, retine următoarele:

Motivele de recurs sunt neintemeiate.

Susținerea ca reclamantul nu ar fi solicitat constatarea neconstitutionalitatii Decretului nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966 în raport cu regimul constituțional anterior este inexactă, deoarece în cererea introdusă la instanța se arata ca "Decretele nr. 218/1960 și nr. 712/1966 trebuie considerate însă ca fiind neconstituționale și deci ilegale în raport cu prevederile Constituției României din 1952 și respectiv, 1965, sub imperiul cărora au fost editate".

În ceea ce privește interpretarea data de recurent în sensul că, în temeiul art. III alin. 1 din Decretul nr. 218/1960, și în prezent s-ar putea constitui proprietatea statului asupra unor bunuri, aceasta teza este contrară însuși conținutului normativ al articolului respectiv, care, referindu-se explicit doar la bunurile aflate în posesia statului anterior publicării sale, implicit este inaplicabil pentru bunurile intrate în aceasta posesie ulterior. Deci critica facuta se întemeiază pe o ipoteza imposibila și contrară, de altfel, întregii practici de aplicare a Decretului nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/1966, de la instituirea lor.

Nu poate fi reținut nici motivul potrivit căruia dispozițiile art. 77 din Legea nr. 58/1991 și cele ale art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 sunt contrare principiului separației puterilor în stat, precum și dispozițiilor art. 21 din Constituție, deoarece:

- critica formulată excede obiectul excepției, fiind fără relevanta pentru soluționarea ei;

- însuși recurentul arata ca prevederile art. 77 din Legea nr. 58/1991 și ale art. 26 din Legea nr. 47/1992 nu îl privesc, întrucît considera ca dreptul de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu nu s-a constituit.

Sensul prevederii art. 21 din Constituție este acela al posibilității oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime și nicidecum acela ca introducerea unei acțiuni în justiție trebuie să conducă în mod obligatoriu la admiterea acesteia.

Fața de considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, ale art. 1, art. 3 și art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 23, 25 și 26 din Legea nr. 47/1992, precum și ale art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de Petrescu Marius împotriva Deciziei nr. 63, pronunțată de Curtea Constituțională la data de 20 iunie 1995.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din 21 noiembrie 1995.