Regulamentul din 10 septembrie 2004
privind ajutorul de stat pentru cercetare și dezvoltare
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 28 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 , cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 22 alin. (1) din Legea nr. 143/1999
privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul Concurenței adoptă prezentul regulament.
Introducere
Elaborarea unui cadru legal de reglementare a materiei ajutoarelor de stat reprezintă continuarea procesului de armonizare a legislației românești cu legislația europeană, care face parte din procesul de aderare a României la Uniunea Europeană.
Scopul controlului asupra ajutoarelor de stat, pe care îl exercită autoritățile publice sau oricare alte organisme care administrează surse în numele statului, este acela de a evalua compatibilitatea ajutorului de stat cu un mediu concurențial normal din cadrul unei economii de piață în care prețurile produselor și tarifele serviciilor sunt reglate de cerere și ofertă. Orice intenție de a acorda un ajutor de stat ori de a modifica un ajutor de stat existent trebuie notificată Consiliului Concurenței.
Consiliul Concurenței, prin prezentul regulament, stabilește condițiile în care ajutorul de stat poate fi considerat necesar pentru a asigura extinderea sau accelerarea activității de cercetare și dezvoltare, fără a distorsiona mediul concurențial normal și creșterea economică.
Capitolul I Aplicabilitatea regulilor privind ajutoarele de stat la ajutorul pentru cercetare și dezvoltare
Ajutorul de stat incompatibil cu mediul concurențial
Articolul 1
Orice sprijin, din surse de stat, acordat de autorități publice sau de alte organisme care le administrează în numele statului, în orice formă, care denaturează ori amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor agenți economici, producerea anumitor bunuri sau prestarea anumitor servicii, este incompatibil cu un mediu concurențial, în măsura în care afectează aplicarea acordurilor internaționale la care România este parte.
Cu cât activitatea de cercetare și dezvoltare se situează mai aproape de piață, cu atât mai semnificativ poate fi efectul denaturant al ajutorului de stat. Pentru a stabili gradul de apropiere față de piață a ajutorului de stat pentru cercetare și dezvoltare, Consiliul Concurenței face distincția dintre activitățile de cercetare fundamentală, de cercetare aplicativă și de cercetare-dezvoltare precompetitivă, denumită și preconcurențială.
Activitatea de cercetare fundamentală este orientată spre dobândirea de cunoștințe științifice noi, precum și spre formularea și verificarea de noi ipoteze și teorii, fără a avea însă scop industrial sau comercial.
Activitatea de cercetare aplicativă este orientată spre lărgirea cunoștințelor, cu scopul de a utiliza aceste cunoștințe pentru dezvoltarea de noi produse, procese sau servicii ori pentru a îmbunătăți semnificativ produsele, procesele sau serviciile existente.
Activitatea de dezvoltare precompetitivă este orientată spre transformarea rezultatelor cercetării aplicative în planuri, scheme sau documentații pentru produse, procese ori servicii noi, modificate sau îmbunătățite, chiar dacă acestea sunt destinate vânzării ori utilizării, incluzând și fabricarea prototipului inițial, care nu poate fi utilizat în scopuri comerciale. Aceasta poate include formularea conceptului și a schițelor pentru alte produse, procese sau servicii și a proiectului demonstrativ ori a proiectelor-pilot, cu condiția ca asemenea proiecte să nu fie utilizate pentru aplicații industriale sau în scopuri comerciale. Activitatea de dezvoltare precompetitivă nu include schimbările periodice ale produselor, liniilor de producție, procesului de fabricație, serviciilor existente și ale altor operații în derulare, chiar dacă aceste schimbări constituie îmbunătățiri.
Activitățile inovatoare care beneficiază de ajutor de stat
Articolul 2
Inovația nu reprezintă o categorie distinctă a activității de cercetare și dezvoltare. Activitățile care ar putea fi considerate inovatoare, dar care nu se încadrează în cele menționate la art. 1 alin. (2), pot beneficia de ajutor de stat numai dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de
privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare, de Regulamentul privind ajutorul de stat regional și de Regulamentul privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii, puse în aplicare prin
Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 55/2004 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 19 aprilie 2004.
Activitățile de cercetare și dezvoltare ale instituțiilor fără scop lucrativ
Articolul 3
Finanțarea publică a activităților de cercetare și dezvoltare realizate de către instituțiile fără scop lucrativ de învățământ superior sau de cercetare nu constituie ajutor de stat în sensul
art. 2 din Legea nr. 143/1999 , cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care rezultatele proiectelor de cercetare și dezvoltare finanțate din surse publice, realizate de aceste instituții, sunt puse în mod nediscriminatoriu la dispoziția industriei românești, ajutorul de stat nu este implicat.
Când activitatea de cercetare și dezvoltare se efectuează de către instituții fără scop lucrativ de învățământ superior sau de cercetare, în numele sau în colaborare cu agenții economici industriali, ajutorul de stat, în sensul
art. 2 din Legea nr. 143/1999 , cu modificările și completările ulterioare, nu este implicat în următoarele situații:
a) dacă instituțiile fără scop lucrativ de învățământ superior sau de cercetare contribuie la proiectele de cercetare așa cum ar proceda o societate comercială, de pildă în schimbul achitării la prețul pieței a serviciilor pe care le furnizează;
b) dacă agenții economici industriali care participă la cercetare suportă costul integral al proiectului;
c) dacă rezultatele care nu generează drepturi de proprietate intelectuală pot fi diseminate pe scară largă;
d) dacă drepturile de proprietate intelectuală asupra rezultatelor activității de cercetare și dezvoltare sunt în întregime alocate instituțiilor publice fără scop lucrativ;
e) dacă instituțiile publice nelucrative primesc de la agenții economici industriali compensația echivalentă prețului de piață al drepturilor de proprietate intelectuală care derivă din proiectul de cercetare și care sunt deținute de către agenții economici industriali respectivi.
Contractarea activităților de cercetare și dezvoltare sau a rezultatelor acestor activități
Articolul 4
Autoritățile publice pot angaja agenți economici pentru activități de cercetare și dezvoltare sau pot cumpăra rezultatele activității de cercetare și dezvoltare direct de la aceștia. În aceste cazuri, dacă nu are loc o procedură de licitație, poate fi implicat ajutorul de stat, în sensul
art. 2 din Legea nr. 143/1999 , cu modificările și completările ulterioare.
Dacă aceste contracte sunt încheiate în condițiile pieței, în special, în conformitate cu regulile aplicabile achizițiilor publice, ele nu intră sub incidența
art. 2 din Legea nr. 143/1999 , cu modificările și completările ulterioare.
Capitolul II Compatibilitatea ajutorului de stat pentru activitățile de cercetare și dezvoltare
Autorizarea ajutorului de stat
Articolul 5
Ajutorul de stat pentru activități de cercetare și dezvoltare poate fi autorizat de către Consiliul Concurenței, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de
Legea nr. 143/1999 , cu modificările și completările ulterioare, și de prezentul regulament.
Factorii care influențează evaluarea compatibilității ajutorului de stat
Articolul 6
La evaluarea compatibilității ajutorului de stat notificat cu mediul concurențial, Consiliul Concurenței va acorda o atenție deosebită tipului de activitate de cercetare efectuată, beneficiarilor, intensității ajutorului de stat, accesibilității la rezultate și altor factori relevanți, potrivit prevederilor cap. IV și V.
Capitolul III Notificarea ajutorului de stat pentru activitățile de cercetare și dezvoltare
Notificarea ajutorului de stat
Articolul 7
Ajutorul de stat pentru activitățile de cercetare și dezvoltare trebuie notificat Consiliului Concurenței în conformitate cu
art. 6 din Legea nr. 143/1999 , cu modificările și completările ulterioare. Notificarea se va face prin completarea formularului de notificare a ajutorului de stat, prevăzut în anexa nr. 1 la Regulamentul privind forma, conținutul și alte detalii ale notificării unui ajutor de stat, pus în aplicare prin
Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 27/2000 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 24 martie 2000.
Chestionarul suplimentar privitor la ajutorul de stat pentru cercetare și dezvoltare, cuprins în anexa nr. 2, trebuie, de asemenea, completat de către furnizorii și inițiatorii ajutorului de stat și înaintat Consiliului Concurenței.
Transparența schemelor de ajutor de stat
Articolul 8
În aplicarea schemelor de ajutor de stat Consiliul Concurenței va urmări atingerea unui grad de transparență cât mai înalt, prin precizarea clară a obiectivelor de îndeplinit, a beneficiarilor și a altor aspecte relevante în acest scop.
În notificare trebuie specificate diferitele categorii de costuri pe care ajutorul de stat este menit să le reducă, iar ajutorul de stat trebuie acordat astfel încât să se permită calcularea intensității acestuia în funcție de aceste costuri, conform anexei nr. 1.
Verificarea echivalentului ajutorului de stat
Articolul 9
Dacă ajutorul de stat nu este acordat sub forma unui împrumut nerambursabil direct, furnizorul și inițiatorul acestuia trebuie să transmită informații suficiente pentru a permite Consiliului Concurenței verificarea calculului echivalentului ajutorului de stat.
Modificarea bugetului anual al schemei de ajutor de stat
Articolul 10
Notificarea creșterii bugetului anual al unei scheme de ajutor de stat autorizate nu este necesară dacă această creștere nu depășește 100% (în termeni nominali) din valoarea anuală inițială, cu condiția ca schema să aibă durată nelimitată sau creșterea să aibă loc în perioada de valabilitate a schemei cu durată limitată.
Prelungirile termenului de aplicare a ajutorului de stat, cu sau fără creștere bugetară (până la limita menționată de 100%), fără modificări ale condițiilor de implementare a schemelor de ajutor autorizate anterior și consecvente cu noul cadru, trebuie notificate numai dacă sunt realizate din al cincilea an de la expirarea valabilității schemei inițiale.
Furnizorii și inițiatorii ajutorului de stat au obligația de a informa anticipat Consiliul Concurenței cu privire la aceste refinanțări/prelungiri și de a raporta ajutoarele de stat conform Regulamentului privind procedurile de raportare și monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin
Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 94/2004 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 18 mai 2004.
Alocări specifice de ajutoare de stat. Notificarea ajutorului de stat individual
Articolul 11
Alocările specifice de ajutoare de stat acordate în cadrul unei scheme de cercetare și dezvoltare, care a fost autorizată de către Consiliul Concurenței, nu trebuie să fie notificate, cu excepția cazului în care Consiliul Concurenței a solicitat explicit acest lucru în decizia de autorizare a schemei de ajutor de stat.
Pentru a evalua alocările cu valori semnificative acordate în cadrul schemelor autorizate, precum și compatibilitatea acestor alocări cu mediul concurențial, Consiliul Concurenței solicită notificarea prealabilă a tuturor proiectelor de cercetare individuale care costă mai mult decât echivalentul în lei a 25 milioane euro și pentru care se propune acordarea ajutorului de stat al cărui echivalent brut în lei este mai mare de 5 milioane euro.
Ajutoarele de stat individuale pentru cercetare și dezvoltare trebuie notificate conform
art. 6 din Legea nr. 143/1999 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția cazului în care se situează sub pragul minim.
Capitolul IV Intensitatea ajutorului de stat
Stabilirea intensității ajutorului de stat
Articolul 12
Intensitatea permisă a ajutorului de stat va fi stabilită de către Consiliul Concurenței de la caz la caz.
Evaluarea făcută de Consiliul Concurenței în fiecare caz va lua în considerare natura proiectului sau a programului, considerațiile de politică generală referitoare la competitivitatea industriei, riscul denaturării concurenței și al încălcării prevederilor tratatelor la care România este parte.
Evaluarea generală a acestor riscuri poate îndreptăți Consiliul Concurenței să considere că pentru activitățile de cercetare fundamentală și cercetare aplicativă se pot acorda niveluri mai mari de ajutoare de stat decât pentru activitățile de cercetare-dezvoltare precompetitivă, care sunt mai strâns legate de introducerea pe piață a rezultatelor activității de cercetare și dezvoltare și care, dacă beneficiază de ajutor de stat, ar putea determina mai ușor denaturări ale concurenței și comerțului.
Intensitatea ajutorului de stat pentru activitatea de cercetare fundamentală
Articolul 13
Finanțarea publică a cercetării fundamentale care, în mod normal, se efectuează în mod independent de către instituțiile fără scop lucrativ de învățământ superior sau de cercetare nu constituie ajutor de stat, în sensul
art. 2 din Legea nr. 143/1999 , cu modificările și completările ulterioare.
În cazurile excepționale în care activitatea de cercetare fundamentală este efectuată de către sau pentru agenți economici, finanțarea publică intră sub incidența
art. 2 din Legea nr. 143/1999 , cu modificările și completările ulterioare, deoarece acest tip de cercetare este departe de piață, iar rezultatele sale sunt în principiu disponibile pe scară largă pentru exploatarea pe baze nediscriminatorii și la ratele pieței, ajutorul de stat pentru acest tip de activitate putând fi acordat la o intensitate brută de până la 100%.
Pentru a fi calificată drept cercetare fundamentală, activitatea nu trebuie să fie legată de obiectivele industriale sau comerciale ale unei anumite întreprinderi și trebuie garantată o largă diseminare a rezultatelor cercetării.
Intensitatea ajutorului de stat pentru activitatea de cercetare aplicativă
Articolul 14
Ca regulă generală, intensitatea brută a ajutorului de stat pentru cercetarea aplicativă nu trebuie să depășească 50% din costurile eligibile ale proiectului, conform definiției cuprinse în anexa nr. 1.
Pentru studiile tehnice de fezabilitate pregătitoare ale activităților de cercetare aplicativă se poate acorda un ajutor de stat de până la 75% din costurile studiului, în timp ce pentru studiile pregătitoare ale activităților de cercetare-dezvoltare preconcurențială se poate acorda un ajutor de stat de până la 50% din costurile studiului. Aceste plafoane au fost stabilite avându-se în vedere impactul neglijabil al acestor ajutoare de stat asupra condițiilor concurenței și a condițiilor de desfășurare a comerțului.
Intensitatea ajutorului de stat pentru activitatea de cercetare-dezvoltare precompetitivă
Articolul 15
Activitățile de cercetare-dezvoltare precompetitivă se situează aproape de piață și există un risc mai mare ca ajutorul de stat acordat să denatureze concurența și să contravină prevederilor tratatelor internaționale la care România este parte. Intensitatea brută permisă a ajutorului de stat pentru activitățile de cercetare-dezvoltare precompetitivă este de 25% din costurile eligibile ale proiectului, conform definiției cuprinse în anexa nr. 1.
Intensitatea ajutorului de stat în cazul avansurilor rambursabile
Articolul 16
În cazul avansurilor rambursabile, numai în eventualitatea succesului activităților de cercetare, intensitatea permisă a ajutorului de stat, exprimată în echivalent brut, este cea prevăzută în prezentul regulament pentru diversele etape ale cercetării.
În eventualitatea eșecului cercetării respective, Consiliul Concurenței poate autoriza un nivel mai ridicat al intensității ajutorului de stat, în măsura în care eșecul proiectului reduce riscul denaturării concurenței și comerțului, dar cu respectarea limitelor legale ale intensității.
La notificarea ajutorului de stat rambursabil, furnizorii ajutorului trebuie să informeze Consiliul Concurenței asupra sumelor și procedurilor exacte de rambursare, condițiile propuse fiind analizate de către Consiliul Concurenței de la caz la caz.
Ajutorul de stat pentru aplicarea invențiilor brevetate
Articolul 17
În vederea încurajării diseminării rezultatelor cercetării, ajutoarele de stat pentru aplicarea invențiilor brevetate și a îmbunătățirilor ulterioare de către întreprinderile mici și mijlocii pot fi acordate până la același nivel ca și pentru activitățile de cercetare care au condus la realizarea invențiilor respective.
Nivelul ajutorului de stat pentru un proiect de cercetare și dezvoltare realizat prin colaborarea dintre instituțiile publice de cercetare și agenții economici
Articolul 18
În cazul unui proiect de cercetare și dezvoltare care se realizează prin colaborarea dintre instituțiile publice de cercetare și agenți economici, ajutorul de stat combinat, provenit din sprijin guvernamental direct pentru un proiect specific de cercetare și contribuțiile din partea instituțiilor publice de cercetare la proiectul respectiv, dacă acestea din urmă constituie ajutor de stat în conformitate cu art. 3, nivelul ajutorului de stat combinat nu poate depăși plafoanele de ajutor prevăzute pentru activitatea de cercetare în cauză.
Intensitatea ajutorului de stat pentru activitățile de cercetare și dezvoltare care acoperă atât cercetarea aplicativă, cât și dezvoltarea precompetitivă
Articolul 19
În cazul activității de cercetare și dezvoltare care acoperă atât cercetarea aplicativă, cât și activități de cercetare și dezvoltare precompetitivă, intensitatea permisă a ajutorului de stat nu va depăși media ponderată a intensităților permise pentru ajutoarele aplicabile celor două tipuri de cercetare.
Modificarea intensității ajutorului de stat
Articolul 20
Fără a se aduce atingere analizei de la caz la caz, intensitatea ajutoarelor de stat, prevăzută la art. 14-18, poate crește în situațiile menționate la alin. (2)-(6).
Dacă ajutorul de stat se acordă întreprinderilor mici și mijlocii, intensitatea ajutorului poate crește cu 10%.
Dacă proiectul de cercetare se efectuează într-o zonă asistată, intensitatea ajutorului de stat poate fi depășită cu 10%. Toate regiunile din România sunt considerate regiuni asistate și, în consecință, sunt eligibile pentru acest bonus.
Bonusul regional menționat la alin. (3) poate fi depășit ținându-se seama de plafoanele aplicabile ajutorului de stat regional pentru investiții și de nevoia de a stimula investițiile necorporale, fără a se depăși însă limitele prevăzute la alin. (8).
Dacă proiectul de cercetare se conformează obiectivelor unui proiect sau program specific derulat ca parte a programului comunitar cadru de cercetare și dezvoltare, acesta poate beneficia de un supliment de 15%. Această cifră crește până la 25% dacă proiectul implică și cooperare efectivă transfrontalieră între firme și organismele publice de cercetare sau între cel puțin doi parteneri independenți, unul din România și unul din statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European sau din țările care au încheiat acorduri de asociere care instituie asocierea dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și țările respective, pe de altă parte, și dacă rezultatele sunt diseminate și publicate pe scară largă, respectându-se totodată drepturile de proprietate intelectuală și industrială.
Dacă proiectul de cercetare nu este în concordanță cu obiectivele unui proiect ori program specific derulat ca parte a programului cadru comunitar existent pentru cercetare și dezvoltare, Consiliul Concurenței poate permite creșteri de până la 10%, cu respectarea a cel puțin uneia dintre următoarele condiții:
a) proiectul implică cooperarea transfrontalieră efectivă dintre cel puțin doi parteneri independenți, unul din România și unul dintr-un stat membru al Uniunii Europene și al Spațiului Economic European sau din țările care au încheiat acorduri de asociere care instituie asocierea dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și țările respective, pe de altă parte, în special în contextul coordonării politicilor naționale de cercetare-dezvoltare;
b) proiectul implică cooperarea efectivă dintre agenți economici și organisme publice de cercetare, în special în contextul coordonării politicilor naționale de cercetaredezvoltare;
c) rezultatele proiectului sunt diseminate și publicate pe scară largă, se acordă brevete și licențe sau se iau alte măsuri în condiții asemănătoare cu cele privind diseminarea rezultatelor cercetării-dezvoltării din Uniunea Europeană.
Furnizorii și inițiatorii ajutorului de stat trebuie să transmită Consiliului Concurenței informații suficiente pentru a-i permite acestuia să analizeze îndeplinirea criteriilor de acordare a ajutorului de stat.
Cumularea creșterii prevăzute la alin. (2)-(6) cu procentele prevăzute la art. 14-18 nu poate depăși o intensitate brută maximă de 75% pentru cercetarea aplicativă și de 50% pentru activitățile de dezvoltare precompetitivă. Aceste limite trebuie respectate în toate cazurile.
Factorii care influențează evaluarea ajutorului de stat pentru activitățile de cercetare și dezvoltare
Articolul 21
La evaluarea ajutorului de stat pentru activitățile de cercetare și dezvoltare, Consiliul Concurenței trebuie să țină seama de efectul asupra concurenței și comerțului al ajutorului de stat cumulat cu alte surse de finanțare comunitară. Acolo unde finanțarea comunitară se cumulează cu ajutorul de stat, sprijinul total nu poate depăși 75% în cazul cercetării aplicative și 50% în cazul activităților de cercetare-dezvoltare precompetitivă.
Capitolul V Efectul stimulator al ajutorului de stat pentru cercetare și dezvoltare
Efectul stimulator al ajutorului de stat
Articolul 22
Ajutorul de stat pentru cercetare și dezvoltare trebuie să servească drept stimulent pentru ca agenții economici să întreprindă activități de cercetare și dezvoltare pe lângă activitățile normale curente. Acest ajutor poate încuraja agenții economici care nu efectuează cercetare și dezvoltare să realizeze astfel de activități. Dacă acest efect stimulator nu este evident, Consiliul Concurenței poate evalua ajutorul respectiv într-o manieră mai puțin favorabilă decât în mod obișnuit.
Factori care influențează evaluarea efectului stimulator al ajutorului de stat
Articolul 23
Pentru a verifica dacă ajutorul de stat propus va impulsiona agenții economici să efectueze activități de cercetare pe care altfel nu le-ar desfășura, Consiliul Concurenței trebuie să țină seama în special de factorii cuantificabili, cum ar fi modificările legate de cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea, de numărul de persoane cu sarcini de cercetare și dezvoltare și de cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea ca procentaj din cifra totală de afaceri, precum și de eșecurile de piață, costurile suplimentare legate de cooperarea transfrontalieră și alți factori relevanți indicați de către furnizorul ajutorului de stat.
Ajutorul de stat poate fi autorizat și în cazul în care contribuie la extinderea domeniului cercetării ori la accelerarea acesteia.
Necesitatea demonstrării efectului stimulator al ajutorului de stat
Articolul 24
Cu ocazia notificării ajutorului de stat pentru cercetare și dezvoltare, Consiliul Concurenței va cere furnizorului și inițiatorului de ajutor de stat să demonstreze faptul că ajutorul este necesar ca stimulent și că nu este în nici un caz ajutor de exploatare (operare).
De asemenea, Consiliul Concurenței va solicita furnizorului, în momentul depunerii rapoartelor anuale privind implementarea schemelor de ajutor de stat aprobate, să demonstreze faptul că ajutorul este necesar ca stimulent și că nu este în nici un caz ajutor de exploatare (operare).
Ajutorul de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii
Articolul 25
Se consideră că ajutorul de stat oferă stimulentul necesar dacă beneficiarul este o întreprindere din categoria celor mici și mijlocii.
Prevederi suplimentare referitoare la art. 23 și 24
Articolul 26
Consiliul Concurenței va acorda o importanță deosebită condițiilor prevăzute la art. 23 și 24:
a) în cazul proiectelor de cercetare individuale, situate aproape de piață, când acestea sunt realizate de către societățile comerciale mari;
b) în toate cazurile în care un procentaj semnificativ al cheltuielilor cu cercetarea și dezvoltarea a fost efectuat anterior depunerii solicitării de ajutor de stat.
Capitolul VI Dispoziții finale
Condiții care trebuie respectate în aplicarea prezentului regulament
Articolul 27
Dispozițiile prezentului regulament se aplică cu respectarea prevederilor Regulamentului privind forma, conținutul și alte detalii ale notificării unui ajutor de stat și ale Regulamentului privind pragul minim al ajutorului de stat care nu cade sub incidența obligației de notificare, puse în aplicare prin
Articolul 28
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul regulament.
Intrarea în vigoare a prezentului regulament
Articolul 29
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prezentul regulament se aplică ajutoarelor de stat acordate pentru activitățile de cercetare-dezvoltare, notificate după intrarea sa în vigoare, precum și celor care nu au fost notificate înainte de intrarea sa în vigoare, dar pentru care decizia Consiliului Concurenței este ulterioară acestei date.
La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă Regulamentul privind ajutorul de stat pentru cercetare și dezvoltare, pus în aplicare prin
Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 92/2002 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 2 iulie 2002, și Regulamentul pentru modificarea și completarea Regulamentului privind ajutorul de stat pentru cercetare și dezvoltare, pus în aplicare prin
Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 129/2004 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 9 iunie 2004.
Prezentul regulament transpune Cadrul comunitar privind ajutorul de stat pentru cercetare și dezvoltare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, C 45 din 17 februarie 1996, precum și Comunicarea Comisiei de modificare a Cadrului comunitar privind ajutorul de stat pentru cercetare și dezvoltare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, C 48 din 13 februarie 1998.
Anexa 1 la regulament
COSTURILE
de cercetare și dezvoltare eligibile în
scopul calculării intensității ajutoarelor de stat
Costurile prevăzute mai jos vor fi considerate eligibile pentru calcularea intensității ajutoarelor de stat pentru cercetare și dezvoltare (dacă sunt generate și de alte activități - în special alte activități de cercetare și dezvoltare -, trebuie defalcate pe tipuri de activități):
1. costurile de personal (cercetători, tehnicieni și alt personal de sprijin angajat exclusiv pentru activitatea de cercetare);
2. costurile instrumentelor, echipamentelor, terenurilor și incintelor utilizate exclusiv și în mod continuu pentru activități de cercetare;
3. costurile aferente consultanței și serviciilor echivalente utilizate exclusiv în activitatea de cercetare, inclusiv cercetare, cunoștințe tehnice și brevete etc. aduse din surse externe;
4. cheltuielile de regie suplimentare angajate direct ca rezultat al activității de cercetare;
5. alte cheltuieli de exploatare, cum ar fi costurile legate de materiale, aprovizionări și alte produse similare, angajate direct ca rezultat al activității de cercetare.
Anexa 2 la regulament
INFORMAȚII SUPLIMENTARE
care vor fi furnizate în notificarea prevăzută la
art. 6 din Legea nr. 143/1999
privind ajutorul de stat,
cu modificările și completările ulterioare, pentru
cercetare și dezvoltare (scheme, alocări specifice de ajutoare
acordate în cadrul unei scheme aprobate și ajutoare individuale)
1. Obiective
Descrierea detaliată a scopurilor măsurii și a tipului/naturii activității de cercetare și dezvoltare care va beneficia de asistență
2. Descrierea etapelor activității de cercetare și dezvoltare eligibile pentru ajutorul de stat
2.1. Cercetarea fundamentală
2.2. Definiția studiilor de fezabilitate
2.3. Cercetarea aplicativă
2.4. Cercetarea-dezvoltarea precompetitivă
2.5. Proiectele-pilot sau demonstrative
3. Detalii cu privire la elementele de cost eligibile pentru ajutorul de stat
3.1. Costurile de personal (cercetători, tehnicieni și alt personal auxiliar angajat exclusiv pentru activitatea de cercetare)
3.2. Costurile instrumentelor, echipamentelor, terenului și incintelor utilizate exclusiv și în mod continuu (cu excepția cheltuielilor ocazionate de comercializarea lor) pentru activitatea de cercetare
3.3. Cheltuielile de consultanță și servicii echivalente utilizate exclusiv pentru activitatea de cercetare, inclusiv cercetarea, cunoștințele tehnice și brevetele etc. achiziționate din surse externe
3.4. Cheltuieli de regie suplimentare angajate direct ca rezultat al activității de cercetare
3.5. Alte cheltuieli de exploatare, cum ar fi costurile legate de materiale, aprovizionări și alte produse similare, angajate direct ca rezultat al activității de cercetare
4. Tipul și intensitatea ajutorului de stat
4.1. Descrierea tipului și intensității ajutorului de stat pentru fiecare etapă de cercetare și dezvoltare care beneficiază de ajutor
4.2. Descrierea detaliată a tuturor bonusurilor aplicabile, precum și precizarea intensității maxime a ajutorului de stat
5. Cercetarea prin cooperare
5.1. Proiectele se desfășoară prin cooperarea dintre o serie de agenți economici eligibili pentru ajutorul de stat? Există condiții/clauze speciale de cooperare? Dacă da, care sunt aceste condiții/clauze?
5.2. Propunerea de ajutor de stat prevede cooperarea dintre agenți economici și alte organisme, cum ar fi institutele de cercetare și universitățile? Există condiții/clauze speciale? Dacă da, a se descrie.
5.3. Dacă institutele de cercetare primesc ajutor de stat pentru un proiect de cercetare specific, care sunt valoarea și intensitatea acelui ajutor?
6. Aspecte multinaționale
Propunerea (ajutor individual/schemă/program) are aspecte multinaționale? Dacă da:
6.1. Propunerea presupune cooperarea cu parteneri din alte țări? Dacă da, precizați:
a) care sunt state membre ale Uniunii Europene;
b) care sunt state terțe;
c) care sunt agenți economici ori centre de cercetare din alte țări.
6.2. Care este costul total al propunerii (ajutor individual/schemă/program)?
6.3. Prezentați defalcarea costurilor totale pe fiecare partener.
7. Aplicarea rezultatelor
7.1. Cine va fi proprietarul rezultatelor de cercetare și dezvoltare?
7.2. Există condiții la acordarea licențelor privitoare la rezultate?
7.3. Există reguli care guvernează publicarea/ diseminarea generală a rezultatelor de cercetare și dezvoltare?
7.4. Precizați măsurile planificate pentru valorificarea/ dezvoltarea ulterioară a rezultatelor.
8. Efectul stimulator al ajutoarelor de stat pentru cercetare și dezvoltare
8.1. În ceea ce privește schemele, ce măsuri sunt avute în vedere pentru a asigura faptul că ajutorul de stat are efect stimulator asupra cercetării și dezvoltării (a se vedea cap. V din regulament)?
8.2. În ceea ce privește ajutoarele individuale - în special cazurile la care se referă art. 26 din regulament - ce factori au fost luați în considerare pentru a asigura faptul că ajutorul are efect stimulator asupra cercetării și dezvoltării?
---------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.