Decizia nr. 77/1995

Ioan Deleanu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent,

Pe rol soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 din Legea nr. 76/1992

privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acțiunea de compensare, regimul plăților agenților economici, prevenirea incapacității de plată și a blocajului financiar, invocată de Societatea Comercială "Avicola" - S.A Codlea în Dosarul nr. 2.700/1993 al Tribunalului Brașov.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constata lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele completului da cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 11 aprilie 1994, pronunțată în Dosarul nr. 2.700/1993 al Tribunalului Brașov, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 din Legea nr. 76/1992 , invocată de pirita-debitoare Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Codlea. În susținerea excepției se arata ca

art. 10 din Legea nr. 76/1992

încalcă dispozițiile art. 41 și ale art. 135 din Constituție, întrucît, prin reglementarea obiectata, "se constituie o procedură arbitrară de constatare (care este în fapt o simpla și necontrolata modificare) a incapacității de plată, cu consecința (potrivit art. 11 și 12 din același act normativ) anulării dreptului de dispoziție al proprietarului, acesta putind fi pus în situația extrema a blocarii activității și chiar a deposedarii, pentru un debit care poate fi sau nu real".

Reclamanta-creditoare Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Brașov a susținut ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prin modificarea

Legii nr. 76/1992 , prin care se acordă dreptul creditorului de a-și recupera creanta nu numai din mijloacele bănești ale debitorului, ci și din alte elemente ale patrimoniului sau, se urmărește evitarea blocajului financiar în lant.

Instanța, prin încheierea de sesizare a Curții Constituționale, opineaza pentru respingerea excepției de neconstituționalitate.

În vederea soluționării excepției, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost înaintată celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a comunică punctele lor de vedere.

Guvernul apreciază excepția neîntemeiată, aratind ca " nu poate fi admis punctul de vedere potrivit căruia art. 41 și art. 135 din Constituție constituie temei legal pentru sustragerea de la executarea unor obligații și nesuportarea consecințelor de natura sa-l afecteze patrimonial pe debitor".

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

În temeiul art. 53 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, s-a soluționat și un punct de vedere doctrinar, care este în sensul respingerii excepției ca nefondata.

CURTEA,

examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul judecătorului-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum și dispozițiile legale atacate ca neconstituționale în corelatie cu Constituția și cu Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate invocate în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 3 alin. (2) și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în cauza fiind vorba de o lege ulterioară adoptării Constituției.

În cursul soluționării litigiului în fața Curții Constituționale a rezultat ca, de fapt, în urma modificării

Legii nr. 76/1992

prin Legea nr. 43/1993, este invocată neconstituționalitatea prevederilor

art. 11 și 12 din Legea nr. 76/1992 . În sensul acestor prevederi, după punerea în întârziere a debitorului - a agentului economic considerat în incapacitate de plată -, creditorul poate cere acestuia, pe calea unei acțiuni în justiție, fie o dată cu suma datorată, fie distinct de aceasta, penalitățile prevăzute de art. 7 din legea menționată. În acest scop, creditorul poate solicita instanței competente pronunțarea unei hotărâri prin care debitorul să fie obligat la plata sumei datorate și, după caz, a penalitatilor.

Curtea constata ca prevederile

art. 11 și 12 din Legea nr. 76/1992 , considerate ca neconstituționale, nu numai că nu instituie o procedură arbitrară pentru realizarea creanțelor de la agenții economici aflați în incapacitate de plată, dar, dimpotriva, consacra mijloace de protecție a debitorului față de eventualele manifestări arbitrare din partea creditorului. Între acestea pot fi menționate: punerea în întârziere a debitorului, obligarea creditorului la obținerea unei hotărâri judecătorești definitive, desfășurarea executării silite în condițiile legii și într-o ordine prestabilita a elementelor patrimoniale. Totodată, ideea ca dreptul de proprietate ar fi incompatibil cu procedura de urmărire silită a bunurilor care fac obiectul acestui drept și aparțin proprietarului debitor excede prevederilor constituționale și tuturor celorlalte prevederi legale incidente. Procedura urmăririi silite, reglementată prin

art. 11 și 12 din Legea nr. 76/1992 , nu este decît o formă specifică a executării silite a carei reglementare-cadru se afla în legea comuna civilă.

Dreptul de proprietate, ca drept subiectiv patrimonial, face parte din patrimoniu, iar acesta reprezintă totalitatea drepturilor și a obligațiilor patrimoniale aparținând unei persoane fizice sau juridice, privite ca o sumă de valori active și pasive, strins legate între ele. Este ceea ce rezultă și din prevederile art. 1.718 din Codul civil, care, deși nu vizează explicit patrimoniul, evoca, totuși, ideea de universalitate sau de totalitate, precizînd: "Oricine este obligat personal, este ținut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare". Asadar, dreptul de proprietate, făcând parte din latura activa a patrimoniului, nu poate fi desprins de latura pasiva a acestuia, împreună exprimind totalitatea sau universalitatea. Schimbările valorice succesive intervenite în patrimoniu, inclusiv prin stingerea unor obligații, chiar pe calea urmăririi silite, nu afectează existenta sau identitatea însăși a patrimoniului din care face parte și dreptul de proprietate.

Consacrând dreptul de proprietate și protecția proprietății private, art. 41 alin. (1) din Constituție vizează, totodată, și limitele exercițiului acestuia, astfel cum sunt ele "stabilite de lege". În cadrul unor asemenea limite se înscrie și funcția atribuită patrimoniului de a constitui gajul general al creditorilor. Astfel, debitorul răspunde față de creditorii săi pentru îndeplinirea obligațiilor pe care le are cu întregul patrimoniu. Gajul general al creditorilor conferă acestora dreptul de a urmări oricare dintre bunurile ce se afla în patrimoniul debitorului, pentru a-și realiza creanțele.

Fața de cele arătate, rezultă ca procedura urmăririi silite, reglementată de

art. 11 și 12 din Legea nr. 76/1992 , nu este neconstitutionala, cu atât mai mult cu cît titlul executoriu ce sta la baza acesteia este o hotărâre judecătorească, ale carei autoritate și forta executorie nu pot fi ignorate. Totodată, cel urmărit silit are la indemina contestația la titlu sau, după caz, contestația la actele propriu-zise de urmărire, mijloace prin care se garantează dreptul sau la apărare, ca drept fundamental-garanție, asociat inclusiv dreptului de proprietate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 și 12 din Legea nr. 76/1992 , invocată de Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Codlea în Dosarul nr. 2.700/1993 al Tribunalului Brașov.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 1995.