Decizia nr. 16/1996

Ioan Muraru - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Lucian Stangu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Codlea împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 77 din 13 septembrie 1995 .

Dezbaterile au avut loc în ședința din 13 februarie 1996, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților, care, deși legal citate, nu s-au prezentat, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20 februarie 1996.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 77/1995, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 și 12 din Legea nr. 76/1992 , invocată de Societatea Comercială "Avicola"- S.A Codlea în Dosarul nr. 2.700/1993 al Tribunalului Brașov.

În susținerea excepției s-a considerat ca textele menționate încalcă dispozițiile art. 41 și art. 135 din Constituție, întrucât, prin reglementarea respectiva, "se constituie o procedură arbitrară de constatare a incapacității de plată, cu consecința anulării dreptului de dispoziție al proprietarului, acesta putând fi pus în situația extrema a blocarii activității și chiar a deposedarii, pentru un debit care poate fi sau nu real".

Respingerea - prin Decizia nr. 77/1995 - a excepției de neconstituționalitate a textelor menționate are la baza constatarea de către Curtea Constituțională ca

art. 11 și 12 din Legea nr. 76/1992 , considerate ca neconstituționale, nu numai că nu instituie o procedură arbitrară pentru realizarea creanțelor de la agenții economici aflați în incapacitate de plată, dar, dimpotriva, consacra mijloace de protecție a debitorului față de eventualele manifestări arbitrare din partea creditorului.

Pe de altă parte - se arata în decizia Curții -, consacrand dreptul de proprietate și protecția proprietății private, art. 41 alin. (1) din Constituție vizează, totodată, și limitele exercițiului acesteia, astfel cum sunt ele stabilite prin lege.

În aceste condiții - conchide decizia Curții - procedura urmăririi silite, reglementată prin

art. 11 și 12 din Legea nr. 76/1992 , nu este neconstitutionala, cu atât mai mult cu cat titlul executoriu ce sta la baza acesteia este o hotărâre judecătorească ale carei autoritate și forta executorie nu pot fi ignorate.

Împotriva

Deciziei nr. 77/1995

a Curții Constituționale a declarat recurs Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Codlea. Motivele invocate în recurs reprezintă reluarea argumentelor care au stat la baza excepției de neconstituționalitate, judecata în fond.

Se susține, în acest sens, ca dispozițiile

art. 11 și 12 din Legea nr. 76/1992

"aduc grave vătămări dreptului de proprietate, deoarece pun semnul egalității între un debit notificat și un debit datorat, ceea ce ar fi ilegal, întrucât un debit notificat poate fi un debit real, neachitat în termen de 30 de zile de la data scadentei, sau un pretins debit". Se arata în recurs ca, "urmare a instituirii prezumției legale de existenta a unui debit ca urmare a notificării, instanțele de judecată nu mai pronunța hotărâri de obligare la plata după cercetarea judecătorească și constatarea existenței reale a obligației de plată, ci, potrivit procedurii specifice create prin

Legea nr. 76/1992 , obliga la plata nu a unor debite constatate ca fiind reale, ci la plata debitelor notificate, independent de faptul ca acestea sunt sau nu datorate".

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul judecătorului-raportor, prevederile

art. 11 și 12 din Legea nr. 76/1992 , raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Recursul nu este întemeiat.

În legătură cu prima critica adusă

Deciziei nr. 77/1995 , este de menționat ca, în realitate, se reitereaza susținerea facuta în fața instanței de fond, în sensul că dispozițiile

art. 11 și 12 din Legea nr. 76/1992

contravin prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituție. Cu privire la acest aspect, astfel cum s-a reținut corect prin decizia criticata,

Legea nr. 76/1992 , prin art. 11 și 12, instituie, de fapt, reguli procedurale de urmărire silită a bunurilor ce fac obiectul dreptului de proprietate, reguli care nu afectează existenta însăși a acestui drept. În acest sens, prin decizia atacată s-a statuat ca "dreptul de proprietate, făcând parte din latura activa a patrimoniului, nu poate fi desprins de latura pasiva a acestuia, împreună exprimand totalitatea sau universalitatea.

Schimbările valorice succesive intervenite în patrimoniu, inclusiv prin stingerea unor obligații, chiar pe calea urmăririi silite, nu afectează existenta sau identitatea însăși a patrimoniului, din care face parte și dreptul de proprietate".

A admite teza recurentului, în sensul că dispozițiile legale atacate ca neconstituționale reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, ar insemna să se nege unul dintre mijloacele de protecție a debitorului față de eventualele manifestări arbitrare din partea creditorului. Astfel,

art. 11 din Legea nr. 76/1992

face referire la punerea în întârziere a debitorului și la obligarea creditorului de a obține o hotărâre judecătorească definitivă, iar în art. 12 este reglementată ordinea în care sunt urmărite bunurile din patrimoniul debitorului. Deci rezultă cu claritate ca dispozițiile legale în discuție sunt reguli procedurale de executare silită care nu aduc atingere dreptului de proprietate. De aceea primul motiv de recurs nu este fondat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat, se constată că nici acesta nu este întemeiat. Din textul

art. 11 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 76/1992

rezultă neîndoielnic ca instanța competența sesizată de către creditor, va avea de pronunțat o hotărâre prin care debitorul pus legal în întârziere și aflat în incapacitate de plată să fie obligat la plata sumei datorate și, după caz, a penalitatilor prevăzute de lege. Rezultă deci ca textul nu privește debitul notificat - asa cum afirma recurentul - ci debitul care în mod real este datorat de debitor.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) și art. 25 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Codlea împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 77 din 13 septembrie 1995 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 1996.