Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1767/2004

privind modul de organizare și funcționare a serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor

prezumat în vigoare 3 acte modificatoare

Data actului
21 octombrie 2004
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1048 din 12 noiembrie 2004
Modificări
3 acte modificatoare, prima la 14 august 2020, ultima la 5 aprilie 2023
Citat de
5 acte
Citează
4 acte
Structură
14 articole · 9.620 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 2

  • HG nr. 676/2020 14 august 2020 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.767/2004 privind m…
  • HG nr. 1385/2022 16 noiembrie 2022 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.767/2004 privind modul de organizare și func…

Completat prin 1

  • HG nr. 325/2023 5 aprilie 2023 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.767/2004 privind modul de organizare și func…

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 11^3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2001

privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 362/2002 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Capitolul I Structura organizatorică a serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor

Articolul 1

În cadrul aparatului propriu al fiecărei prefecturi se organizează câte un serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

Articolul 2

Serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor pot avea în structură servicii, birouri sau, după caz, compartimente pentru emiterea și evidența permiselor de conducere, pentru examinarea conducătorilor de vehicule, pentru înmatriculare și evidență a vehiculelor, precum și de informatică, stabilite prin ordin al prefectului, cu respectarea prevederilor

art. XVI din titlul III al cărții a II-a din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

(1)

Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, precum și structura organizatorică, statul de funcții și numărul de posturi se stabilesc prin ordin al prefectului, cu avizul Direcției regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, în limita numărului maxim de posturi stabilit anual pentru prefectură, cu această destinație, de către acest minister.

(2)

Numărul de posturi aferent serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se stabilește în condițiile prevăzute la alin. (1), pe baza următoarelor criterii:

a) pentru activitatea de examinare în vederea obținerii permisului de conducere, câte un post la fiecare 4.000 de candidați;

b) pentru activitatea de regim permise de conducere, câte un post la fiecare 16.000 de posesori de permise de conducere aflați în evidență;

c) pentru activitatea de înmatriculare și evidență a vehiculelor, câte un post la fiecare 10.000 de vehicule aflate în evidență.

(3)

Numărul de posturi normate pe baza criteriilor menționate la alin. (2) se stabilește în număr întreg. Fracțiunile de la 0,01-0,50 se neglijează, iar cele de la 0,51-0,99 se întregesc la un post.

(4)

În cadrul unui serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor numărul de posturi stabilit pentru fiecare dintre activitățile prevăzute la alin. (2) lit. a)-c) nu poate fi mai mic de 2, indiferent de numărul de candidați, posesori de permise de conducere sau, după caz, de vehicule aflate în evidența serviciului.

(5)

Pentru stabilirea numărului de posturi necesare activității de examinare în vederea obținerii permisului de conducere în condițiile alin. (1) și alin. (2) lit. a) se va avea în vedere media anuală a numărului candidaților din ultimii 3 ani anteriori celui pentru care se aprobă numărul de posturi.

Articolul 4

(1)

Posturile necesare constituirii serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se asigură prin redistribuirea posturilor aflate în statele de funcții ale structurilor teritoriale de regim permise auto și certificate de înmatriculare din cadrul serviciilor de evidență informatizată a persoanei, din cele aferente activității de examinare a conducătorilor auto, desfășurate de structurile de poliție rutieră, precum și din cele aprobate pentru Ministerul Administrației și Internelor, în condițiile legii.

(2)

Personalul care deservește sistemul informatic de emitere și evidență a permiselor de conducere, precum și a certificatelor de înmatriculare a vehiculelor își va desfășura în continuare activitatea în cadrul noilor structuri, fiind încadrat pe posturi la compartimentele de informatică ale serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

Articolul 5

Coordonarea și controlul metodologic al serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se asigură în condițiile stabilite prin ordin al șefului Direcției regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

Capitolul II Personalul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor

Articolul 6

Personalul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor este constituit din polițiști, funcționari publici și personal contractual.

Articolul 7

Polițiștii și funcționarii publici prevăzuți la art. 6 beneficiază de stabilitate în funcție, păstrându-și toate drepturile dobândite anterior.

Articolul 8

Cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut la art. 6 se asigură în limita bugetului aprobat Ministerului Administrației și Internelor.

Articolul 9

Încadrarea și eliberarea din funcție a personalului serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se efectuează prin ordin al prefectului, în condițiile legii, cu avizul Direcției regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

Articolul 10

Numirea și eliberarea din funcție a șefilor serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se fac de către prefect, cu avizul Direcției regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

Articolul 11

(1)

Funcțiile vacante din cadrul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se ocupă în condițiile legii.

(2)

Criteriile privind selecționarea personalului și organizarea concursurilor sau a examenelor pentru ocuparea funcțiilor prevăzute în statele de funcții ale serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se stabilesc în mod unitar, la nivelul întregii țări, după cum urmează:

a) de către Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în cazul polițiștilor și personalului contractual;

b) de către Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor împreună cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în cazul funcționarilor publici.

Capitolul III Asigurarea logistică și financiară

Articolul 12

(1)

Finanțarea cheltuielilor curente și de capital aferente activității serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor.

(2)

Resursele bugetare prevăzute la alin. (1) se pot completa cu donații, sponsorizări și alte surse interne și externe, în condițiile legii.

Articolul 13

(1)

Serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor utilizează Sistemul informatic național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate și sistemul de confecționare a plăcilor cu numere de înmatriculare, în condițiile stabilite în mod unitar, la nivelul întregii țări, de către Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

(2)

Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor pune la dispoziție serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor imprimatele necesare personalizării permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare și coordonează acțiunea de distribuire în mod unitar a plăcilor cu numere de înmatriculare.

Capitolul IV Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 14

Drepturile și obligațiile Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei, rezultate din contractele încheiate în domeniul emiterii și evidenței permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se preiau de către Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
───────────────
p. Ministrul de stat,
ministrul administrației și internelor,
Toma Zaharia,
secretar de stat
Ministrul delegat pentru administrația publică,
Gheorghe Emacu
Ministrul muncii,
solidarității sociale și familiei,
Dan Mircea Popescu
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
București, 21 octombrie 2004.
Nr. 1.767.
_________________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.