Decizia nr. 59/1995

Ion Filipescu - judecător

Miklos Fazakas - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Radu - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , invocată de reclamanții Graure Ioana în Dosarul nr. 10.160/1992 al Judecătoriei Craiova și Erwin Schall și Roza Schall în Dosarul nr. 1.341/1994 al Tribunalului Brașov.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 9 mai 1995, concluziile părților și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare, a aminat pronunțarea pentru data de 16 mai și apoi pentru 30 mai 1995 și 6 iunie 1995.

La același termen Curtea a dispus conexarea celor două dosare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata:

Prin încheierea pronunțată în Dosarul nr. 10.160/1992 la Judecătoriei Craiova și prin încheierea din Dosarul nr. 1.341/1994 al Tribunalului Brașov, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a

art. 10 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 .

În susținerea excepției, reclamanta Graure Ioana a arătat, în esenta, ca textul

art. 10 din Legea nr. 18/1991

este ambiguu, ilegal și neconstitutional, invocind următoarele motive:

a) textul art. 10 se referă la trei categorii de terenuri: suprafețe care au fost aduse în C.A.P.; suprafețe preluate de C.A.P.; suprafețe deținute de C.A.P.; constituțional ar fi fost ca reconstituirea dreptului de proprietate să se facă pe baza terenurilor aduse în cooperativa și nu a suprafețelor deținute de C.A.P., deoarece acestea, respectiv terenurile care au fost aduse în C.A.P., conferă titularului dreptul de proprietate sau de reconstituire a acestui drept;

b) reconstituirea dreptului de proprietate se face pe categorii de persoane (cele care au adus terenuri în C.A.P. și cele care nu au adus asemenea suprafețe) de către comisii. Se apreciază ca ar fi fost normal ca reconstituirea dreptului de proprietate să aibă la baza terenurile aduse în cooperativa, iar constituirea dreptului de proprietate să se face de cooperativa prin alte moduri;

c) Legea fondului funciar nu implica, în aplicarea sa, deși era singurul organ specializat în domeniu, Ministerul Agriculturii.

Judecătoria Craiova apreciază ca excepția este neîntemeiată, întrucît dispozițiile art. 41 din Constituție vizează ocrotirea și garantarea dreptului de proprietate, în timp ce

Legea nr. 18/1991

reglementează modul de dobândire sau de redobindire a acestui drept asupra terenurilor.

Reclamanții Schall Erwin și Schall Roza au invocat neconstituționalitatea

art. 10 din Legea nr. 18/1991 , motivând ca termenul instituit de acest articol, referitor la stabilirea dreptului de proprietate, ar situa autoritățile publice mai presus de lege.

Tribunalul Brașov apreciază ca

art. 10 alineatul penultim din Legea nr. 18/1991

nu încalcă prevederile art. 41 din Constituție, deoarece a stabili un termen în care se exercită un drept nu înseamnă a încalcă acel drept.

Conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, au fost solicitate punctele de vedere ale Senatului, Camerei Deputaților și Guvernului.

În punctul sau de vedere, Guvernul apreciază ca

Legea fondului funciar nr. 18/1991

a urmărit restaurarea proprietății private asupra terenurilor care, după anul 1948, trecusera fie în proprietatea statului, fie în cea cooperatista. Fiind vorba de un proces complex ce viza convertirea naturii dreptului de proprietate asupra unor vaste suprafețe imobiliare, legea a instituit o procedură administrativă și, în parte, judecătorească, determinînd sfera terenurilor, a persoanelor cu vocație la constituirea sau, după caz, la reconstituirea dreptului de proprietate, mijloacele de proba admise, organele competente și modul de sesizare a acestora, căile de atac, precum și termenele pentru derularea întregii operațiuni.

Stabilirea, în art. 10 alineatul penultim al legii, a unui termen în interiorul căruia persoanele interesate urmau să-și exercite dreptul de a cere organului competent constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate, răspunderea, pe de o parte, necesității ca persoanele în cauza sa nu fie puse sub presiunea timpului în ceea ce privește efectuarea tuturor formalităților și prezentarea mijloacelor de proba cerute de lege, iar, pe de altă parte, exigenței de a se finaliza operativ întreaga procedura de stabilire a dreptului de proprietate privată, în scopul asigurării certitudinii în circuitul civil. Pentru aceste motive, legiuitorul a reglementat un termen rezonabil de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, în care se putea introduce și inregistra cererea de stabilire a dreptului de proprietate la organul competent. În intenția de a facilita demersul persoanelor interesate, a fost adoptată Legea nr. 29/1991 care a prelungit cu 15 zile termenul inițial de 30 de zile, prevăzut de

art. 10 alineatul penultim al Legii nr. 18/1991 .

Constituția dispune în art. 41 ca dreptul de proprietate privată este garantat. Este însă vorba de un drept de proprietate care exista ca atare, cu toate atributele sale legale. În cele doua spete supuse soluționării Curții Constituționale nu este vorba de drepturi de proprietate lezate, ci de dreptul unei categorii de persoane de a parcurge anumite etape spre a-și constitui sau reconstitui dreptul de proprietate privată, pe baza unei proceduri legale, stabilită riguros. În momentul în care persoana interesată depune cererea la organul competent în termenul prevăzut de art. 10 alineatul penultim din lege, ea poate fi - în mod obiectiv - titulara dreptului de proprietate pretins, atât timp cît întreaga procedura a

Legii nr. 18/1991

este subsumata tocmai nașterii acestui drept.

Prin urmare, Guvernul considera ca excepțiile de neconstituționalitate ridicate sunt nefondate, deoarece petentii se raportează la niște drepturi subiective care, în ceea ce-i privește, la momentul declanșării procedurii prevăzute de

art. 10 din Legea nr. 18/1991 , nu se nascusera încă. În ce măsura demersul lor legal se finalizează cu momentul constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor reprezintă o problemă de aplicare a legii, aspect irelevant în fața Curții Constituționale.

Se considera neîntemeiată și afirmatia în sensul că instituirea termenului din art. 10 alineatul penultim pune autoritățile publice mai presus de lege. Dacă prin aceasta asertiune, formulată de petenti în fața instanței judecătorești, se tinde la acreditarea ideii potrivit căreia, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, persoanele interesate ar trebui sa beneficieze de un termen procedural perpetuu, atunci s-ar ajunge practic la încălcarea ordinii de drept. Procesul reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este subordonat necesității de a avea certitudinea tuturor drepturilor de proprietate, spre a se putea realiza ulterior exercițiul liber al acestora, precum și circulația juridică a terenurilor. Prin urmare, acest proces se impune a fi definitivat operativ. Posibilitatea exercitării fără limita în timp a dreptului de a cere reconstituirea proprietății private ar avea consecințe nefaste asupra întregului circuit civil și a ordinii de drept și ar reprezenta, din perspectiva persoanelor interesate, o exercitare abuzivă a unui drept conferit de lege. Or, potrivit art. 54 din Constituție, cetățenii trebuie să-și exercite drepturile cu buna-credința, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți.

Senatul și Camera Deputaților nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinînd dosarele, încheierile de sesizare, dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 18/1991 , prevederile Constituției, precum și dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competența să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate care au fost formulate și înaintate cu respectarea prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 23 din legea sa organică și retine următoarele:

În

art. 10 din Legea nr. 18/1991

se prevede:

"Suprafața de teren adusă în cooperativa este cea care rezultă din: evidentele cooperativei, cererile de înscriere, registrele agricole de la data intrării în cooperativa, actele de proprietate și cartea funciară sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori.

Dispozițiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește suprafețele preluate de cooperative fie în baza unor legi speciale, fie fără nici un titlu sau în orice alt mod.

Stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperativa la 1 ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de evidenta a cadastrului funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legal efectuate de către cooperativa până la data intrării în vigoare a legii.

Cererea de stabilire a dreptului de proprietate se introduce și se înregistrează la primărie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Stabilirea dreptului de proprietate se va încheia în termen de cel mult 90 de zile de la publicarea prezentei legi."

Acest text este situat în cap. II al legii, intitulat "Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor", iar, după cum rezultă din art. 8 alin. 1 al aceleiași legi, stabilirea se face, în condițiile prevăzute de lege, asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin constituirea acestui drept. Deci art. 10 nu împiedica reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, ci, dimpotriva instituie, alături de alte texte, procedura de urmat pentru a face posibila stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Acest text nu poate fi considerat ca fiind contrar art. 41 din Constituție, care se referă la garantarea și ocrotirea proprietății, deoarece problema garantarii și ocrotirii proprietății, adică aplicarea textului constituțional, se pune după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.

Textul atacat,

art. 10 din Legea nr. 18/1991 , nu poate fi considerat neconstitutional nici pentru faptul ca prevede un termen în care cei interesați trebuie să formuleze cererea de stabilire a dreptului de proprietate și nici pentru ca acest termen este diferit de cel în care legiuitorul a precizat ca urmează să se încheie procedura de stabilire a dreptului de proprietate, deoarece nu este lezat nici un text sau principiu constituțional. O operațiune de asemenea amploare, cum este stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, presupune o procedură care să asigure nu numai finalizarea ei, ci și asigurarea securității circuitului civil. Or, acest lucru nu s-ar putea realiza, dacă nu ar fi stabilit un termen în care să se formuleze cererea de stabilire a dreptului de proprietate. Pe de altă parte, faptul ca cele doua termene stabilite de

art. 10 din Legea nr. 18/1991

sunt diferite, iar în doctrina și practica judiciară au fost calificate diferit, nu contravine Constituției, nu pun organele statului mai presus de lege, deoarece, fiind vorba de situații diferite, legea poate, fără a fi neconstitutionala, sa prevadă soluții deosebite.

În susținerea excepțiilor au fost invocate și unele situații de fapt, în legătură cu care însă Curtea nu este indreptatita să se pronunțe, fiind atributul exclusiv al instanțelor judecătorești sa verifice modul în care au fost aplicate dispozițiile legale, precum și dacă este posibila și justificată o repunere în termen.

Pentru aceste considerente, vazind și dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. A.

c), ale art. 24 alin. (4) și ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondata excepția de neconstituționalitate vizind

art. 10 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , invocată de Graure Ioana în Dosarul nr. 10.160/1992 al Judecătoriei Craiova și de Erwin Schall și Roza Schall în Dosarul nr. 1.341/1994 al Tribunalului Brașov.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 6 iunie 1995.