Ordin · Ministerul Educației și Cercetării

Ordinul nr. 5017/2004

privind modificarea și completarea Ordinului ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.443/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea unor măsuri de stimulare pentru participarea la cel de-al șaselea Program-cadru al Comunității Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și activități demonstrative (PC 6) și la cel de-al șaselea Program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (PC 6 EURATOM)

prezumat în vigoare

Data actului
18 octombrie 2004
Emitent
Ministerul Educației și Cercetării
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1084 din 22 noiembrie 2004
Citează
4 acte
Structură
4 articole, 1 anexă · 6.126 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • HG nr. 368/2003 2 aprilie 2003 pentru aprobarea plății contribuției României la bugetul celui de-al saselea Program-cadru…

În temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 368/2003

pentru aprobarea plății contribuției României la bugetul celui de-al șaselea Program-cadru al Comunității Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și activități demonstrative și al celui de-al șaselea Program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (EURATOM), precum și pentru aprobarea sprijinului financiar acordat participanților români, inclusiv pentru măsuri de stimulare a participării acestora,

în temeiul

Ordinului ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.443/2003

pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea unor măsuri de stimulare pentru participarea la cel de-al șaselea Program-cadru al Comunității Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și activități demonstrative (PC 6) și la cel de-al șaselea Program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (PC 6 EURATOM),

în temeiul

Ordonanței Guvernului nr. 57/2002

privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 324/2003 ,

în temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 410/2004

privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării,

ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.

Articolul I

La data prezentului ordin,

Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.443/2003

pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea unor măsuri de stimulare pentru participarea la cel de-al șaselea Program-cadru al Comunității Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și activități demonstrative (PC 6) și la cel de-al șaselea Program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (PC 6 EURATOM), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 18 decembrie 2003, se modifică și se completează după cum urmează:

1.

Articolul 14

se completează cu un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

(4)

În cazul în care responsabilul științific a solicitat aplicarea măsurii de stimulare pentru o propunere eligibilă și care ulterior a fost selectată, se poate acorda diferența dintre premiul pentru propunerea eligibilă și propunerea selectată.

2.

Formularele "Cerere de plată"

și

"Formularul de decont

- Stimulente conform

Hotărârii Guvernului nr. 368/2003 " pentru măsurile de stimulare menționate la art. 9 lit. d), e) și f) se înlocuiesc cu formularele "Cerere de plată" și "Formular de identificare financiară", prezentate în

anexa

la prezentul ordin.

Articolul II

Premierea participanților la cel de-al șaselea Program-cadru al Comunității Europene pentru cercetare, dezvoltare tehnologică și activități demonstrative (PC 6) se efectuează în anul următor celui în care a fost stabilit termenul limită pentru depunerea propunerilor de proiecte, prin apelul de propuneri al Comisiei Europene.

Articolul III

Prevederile prezentului ordin se aplică cu data de 1 ianuarie 2005.

Articolul IV

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației și cercetării,
Alexandru Athanasiu
București, 18 octombrie 2004.
Nr. 5.017.

Anexa CERERE DE PLATĂ

Subsemnatul .........., având funcția de ........, încadrat la ........,

număr cont card ...., în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului

nr. 368/2003 și ale Ordinului ministrului educației, cercetării și

tineretului nr. 5.443/2003, vă rog să aprobați acordarea măsurii de

stimulare corespunzătoare documentelor anexate.

Se anexează următoarele documente justificative, conform Ordinului

ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5.443/2003:

1.

la proiectele eligibile ale responsabililor științifici [art. 9 lit. d)]:

a)

numărul de înregistrare a propunerii de proiect depuse la Comisia

Europeană (copia comunicării de la Comisia Europeană sau scrisoare de la

coordonatorul propunerii);

b)

confirmarea din partea coordonatorului de proiect că solicitantul a

fost inclus în consorțiul propunerii;

c)

scrisoare din partea conducerii instituției care să-i confirme calitatea

de responsabil științific al propunerii de proiect respective;

2.

la proiectele selectate în vederea finanțării [art. 9 lit. e)]:

a)

numărul de înregistrare a propunerii de proiect depuse la Comisia

Europeană;

b)

confirmarea din partea coordonatorului de proiect că solicitantul a

fost inclus în consorțiul propunerii;

c)

scrisoare din partea conducerii instituției care să-i confirme calitatea

de responsabil științific al propunerii de proiect respective;

3.

la proiectele finanțate - pentru manageri [art. 9 lit. f)]:

a)

contractul de finanțare de către Comisia UE;

b)

confirmarea din partea coordonatorului de proiect că instituția

respectivă a fost inclusă în consorțiul proiectului;

c)

scrisoare din partea conducerii instituției care să-i confirme

calitatea de manager al unității respective și activitatea în sprijinul

proiectului;

4.

copie de pe cartea/buletinul de identitate.

Semnătura solicitantului

....................

NOTĂ:

Pentru plată solicitantul trebuie să prezinte Formularul de identificare financiară.

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.