Metodologia din 24 noiembrie 2004
privind criteriile de dimensionare a numărului de funcții din aparatul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, constituirea patrimoniului și managementul resurselor umane, financiare și materiale
prezumat în vigoare
Articolul 1
În subordinea fiecărui consiliu local al comunelor, orașelor, municipiilor, precum și a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București se organizează câte un serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor.
În subordinea fiecărui consiliu județean se organizează câte un serviciu public comunitar județean de evidență a persoanelor, iar în subordinea Consiliului General al Municipiului București se organizează Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor al municipiului București.
Articolul 2
Fiecare serviciu public comunitar județean de evidență a persoanelor, precum și Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor al municipiului București pot avea în structură servicii, birouri sau, după caz, compartimente de stare civilă, de evidență a persoanelor, de informatică, precum și alte compartimente necesare îndeplinirii competențelor prevăzute de lege, stabilite prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, cu respectarea prevederilor
art. XVI din titlul III al cărții a II-a din Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
Statul de funcții, numărul de posturi și regulamentul de funcționare ale fiecărui serviciu public comunitar județean de evidență a persoanelor, precum și ale Serviciului public comunitar de evidență a persoanelor al municipiului București se stabilesc prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, cu avizul Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor.
Articolul 4
Structura organizatorică, statul de funcții, numărul de posturi și regulamentul de organizare și funcționare ale serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor se stabilesc prin hotărâre a consiliilor locale, cu avizul Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor.
Numărul de posturi aferent fiecărui serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor se stabilește în condițiile alin. (1), în funcție de numărul populației din unitatea administrativ-teritorială deservită, după cum urmează:
a) cel puțin 35 de posturi pentru o populație de peste 300.000 de locuitori;
b) cel puțin 30 de posturi pentru o populație între 250.001 și 300.000 de locuitori;
c) cel puțin 25 de posturi pentru o populație între 200.001 și 250.000 de locuitori;
d) cel puțin 20 de posturi pentru o populație între 100.001 și 200.000 de locuitori;
e) cel puțin 15 posturi pentru o populație între 50.001 și 100.000 de locuitori.
Dacă numărul populației din unitatea administrativ-teritorială respectivă este mai mic de 50.000 de locuitori, numărul posturilor serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor se stabilește după criteriul "un post la 10.000 de locuitori", dar nu mai puțin de 3 posturi pentru fiecare serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor.
La nivelul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor ale sectoarelor municipiului București, dimensionarea numărului de posturi se va face după criteriul "un post la 6.000 de locuitori", la care se adaugă posturile necesare pentru constituirea compartimentelor de informatică.
Articolul 5
Posturile necesare funcționării serviciilor publice comunitare județene de evidență a persoanelor se asigură din posturile aprobate potrivit statelor de funcții ale birourilor de evidență a populației din cadrul serviciilor județene de evidență informatizată a persoanelor și din cele aflate în cadrul compartimentelor de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor județene.
Posturile necesare funcționării serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor se asigură din posturile aprobate potrivit statelor de funcții ale birourilor sau formațiunilor locale de evidență informatizată a persoanelor și din cele aflate în cadrul oficiilor de stare civilă ale consiliilor locale.
Posturile necesare funcționării Serviciului public comunitar de evidență a persoanelor al municipiului București se asigură din posturile aprobate potrivit statelor de funcții ale Sectorului de evidență a populației din cadrul Serviciului Independent de Evidență Informatizată a Persoanelor al Municipiului București și din cele aflate în compartimentul de stare civilă din aparatul propriu al Consiliului General al Municipiului București.
Numărul posturilor prevăzute la alin. (1)-(3), precum și al celor necesare funcționării serviciilor publice comunitare înființate în condițiile legii, în unitățile administrativ-teritoriale în care nu au funcționat formațiuni teritoriale de evidență a persoanelor, poate fi suplimentat sau, după caz, stabilit prin hotărâre a consiliilor locale, județene ori a Consiliului General al Municipiului București, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 4 alin. (2).
Articolul 6
Personalul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor este format din polițiști detașați în condițiile legii, funcționari publici și personal contractual.
Articolul 7
Polițiștii detașați în condițiile legii la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor se numesc pe funcții similare celor avute la structurile teritoriale de evidență informatizată a persoanelor, în măsura în care există asemenea funcții în statele de organizare ale acestor servicii.
Drepturile cuvenite polițiștilor prevăzuți la alin. (1) se asigură din bugetele locale ale unităților administrativteritoriale în subordinea cărora sunt organizate serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor la care au fost detașați, precum și din bugetul Ministerului Administrației și Internelor, în condițiile legii.
Articolul 8
Personalul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, încadrat pe posturile prevăzute la art. 5 alin. (1)-(3), beneficiază de stabilitate în funcție, iar în cazul personalului contractual și al funcționarilor publici, aceștia își păstrează toate drepturile dobândite anterior.
Gestionarea activității de resurse umane pentru polițiștii detașați la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor se face de către structura de specialitate din Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor.
Articolul 9
Numirea și eliberarea din funcție a șefilor serviciilor publice comunitare județene de evidență a persoanelor și al Serviciului public comunitar de evidență a persoanelor al municipiului București se fac de către consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București, cu avizul Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor, în condițiile legii.
Numirea și eliberarea din funcție a șefilor serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor se fac de către consiliile locale, cu avizul Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor, în condițiile legii.
Articolul 10
Funcțiile vacante din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor se ocupă în condițiile legii.
Criteriile privind selecționarea personalului și organizarea concursurilor sau a examenelor pentru ocuparea funcțiilor prevăzute în statele de funcții ale serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor se stabilesc în mod unitar la nivelul întregii țări, în condițiile legii, după cum urmează:
a) de către Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, în cazul polițiștilor și personalului contractual;
b) de către Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, împreună cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în cazul funcționarilor publici.
Articolul 11
Preluarea de către consiliile locale, județene, respectiv de către Consiliul General al Municipiului București, de la Ministerul Administrației și Internelor a activității structurilor teritoriale ale Direcției de evidență a populației, respectiv a personalului și fondurilor financiare pentru asigurarea cheltuielilor curente și de capital aferente acestei activități, prevăzute pentru anul 2005, inclusiv a cheltuielilor de personal pentru polițiștii detașați la serviciile publice comunitare locale, județene, respectiv la Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor al municipiului București, se face prin protocol încheiat între părțile implicate, până la data de 31 decembrie 2004.
Bunurile mobile și imobile care au fost destinate activităților de evidență a persoanelor și transmise, în condițiile legii, din proprietatea publică sau privată a statului și din administrarea Ministerului Administrației și Internelor în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale se exploatează numai de către serviciile publice comunitare pentru evidența persoanelor, potrivit destinației lor.
Necesarul minim de dotări cu materiale și alte bunuri destinate desfășurării activității serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor se stabilește în mod unitar la nivelul țării, prin normative elaborate de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor.
Schimbarea destinației bunurilor prevăzute la alin. (2) de către consiliile locale se poate face, cu avizul Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor, numai dacă se asigură în continuare condițiile necesare bunei funcționări a serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, cu îndeplinirea normativelor privind necesarul minim de dotări prevăzut la alin. (3).
Dotarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, constituite în condițiile legii, se stabilește de consiliile locale, cu avizul Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor referitor la îndeplinirea normativelor privind necesarul minim de dotări prevăzut la alin. (3).
Articolul 12
Activitatea de management financiar al serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor se desfășoară prin structurile specializate ale consiliilor unităților administrativ-teritoriale, sub coordonarea Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor, care stabilește în mod unitar la nivelul țării normativele de cheltuieli minime necesare pentru întreținerea dotărilor acestor servicii.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.