Decizie · Comisia Centrală Fiscală

Decizia nr. 1/1996

privind aprobarea soluțiilor referitoare la aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit

prezumat în vigoare

Data actului
14 aprilie 1996
Emitent
Comisia Centrală Fiscală
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 93 din 8 mai 1996
Citează
4 acte
Structură
0 articole, 1 anexă · 4.908 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

Comisia centrala fiscală, constituită în baza Ordinului ministrului de stat, ministrul finanțelor, nr. 141/1995, aproba soluțiile pentru aplicarea unitară a prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 70/1994

privind impozitul pe profit, prevăzute în anexa, adoptate în ședința din 14 martie 1996.

Președintele comisiei,
Gheorghe Raicu,
secretar de stat

Anexa 1 SOLUȚII

pentru aplicarea unitară a prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 70/1994

privind impozitul pe profit

1. Contribuabilii mari, care aplica prevederile

art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 13/1995

privind unele măsuri de accelerare a procesului de restructurare a regiilor autonome și a societăților comerciale cu capital majoritar de stat, de intarire a disciplinei financiare și de imbunatatire a decontărilor în economie, vor înscrie în bilanțul fiscal, coloana (02) "Creanțe", soldul clienților corectat cu reducerile sau anularile înscrise în acordurile de conciliere încheiate și aprobate conform dispozițiilor legale.

2. Contribuabilii mari, care aplica prevederile

art. 10 și 17 din Ordonanța Guvernului nr. 13/1995 , vor înscrie sumele reprezentind reducerile sau anularile datoriilor, reducerea sau scutirea de majorări de întârziere, inclusiv reducerea impozitului pe profit, la rindul 13 din Declarația pentru impozitul pe profit pentru contribuabilii mari (cod 14.13.01.01/a).

3. Contribuabilii mari, care, ca urmare a aplicării

Hotărârii Guvernului nr. 500/1994 , și-au majorat în anul 1995 capitalul social sau patrimoniul, după caz, vor înscrie sumele respective în rindul 08, iar reducerea capitalului social (patrimoniului) la rindul 26 "Distributii plătite proprietarilor" din Declarația pentru impozitul pe profit pentru contribuabilii mari (cod 14.13.01.01/a).

4. Veniturile din provizioane pentru care nu s-a admis deducerea la calculul profitului impozabil în anii precedenti se vor înscrie în rindul 13 din declarația pentru impozitul pe profit pentru contribuabilii mari (cod 14.13.01.01/a.)

5. Tabelul de actualizare la inflație a plăților în avans se anulează, urmînd ca plățile în avans și impozitul datorat (rindul 36 sau 38, după caz) să se actualizeze la inflație doar pentru perioada de la 1 ianuarie a anului 1996 până la depunerea declarației, dar nu mai tirziu de 15 mai a aceluiași an.

Diferențele dintre actualizarea la inflație a impozitului pe profit și a plăților în avans se vor inregistra în contabilitatea contribuabililor mari în contul 671 "Cheltuieli excepționale privind operațiunile de gestiune", în anul 1996.

6. Creanțele și datoriile se vor înscrie în bilanțul fiscal (rindul 06 și rindul 13), fără T.V.A. deductibilă și T.V.A. colectata atât la începutul, cît și la sfârșitul anului.

7. Pentru întocmirea Declarației pentru impozitul pe profit pentru contribuabilii mari, amenzile, penalitățile și conturile de regularizare nu se actualizează la inflație.

8. Obligațiile din evidența contabilă a contribuabililor mari, care nu sunt aferente activelor proprii din patrimoniu, nu se cuprind la rindul 13 "Datorii" din bilanțul fiscal.

9. Imobilizarile financiare de natura celor cuprinse în grupa 26 în Regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991, inclusiv garanțiile, depozitele și acreditivele, nu se actualizează la inflație. Ele se evalueaza după aceeași metodologie ca și creanțele și datoriile.

Dividendele plătite în anul 1995, dar care sunt aferente anilor anteriori, nu se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil și nu se înscriu în formularul Ministerului Finanțelor cod 14.13.01.01/a.

10. Sumele înscrise în contul 471 "Cheltuieli în avans", ca urmare a evidențierii valorii imobilizarilor corporale achiziționate sau executate pe cont propriu, pentru care nu exista surse legale de acoperire, nu se înscriu în rindul 09 din bilanțul fiscal atât la începutul, cît și la sfârșitul anului fiscal.

11. În conformitate cu

art. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994 , coroborat, acolo unde este cazul, cu prevederile art. 9 din Acordul pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale, intervenit între Guvernul României și celelalte state, în cazul contribuabililor care efectuează operațiuni care au ca scop evitarea sau diminuarea plății impozitului, valoarea tranzacțiilor înregistrată în evidente, ce va fi recunoscută de autoritatea fiscală, este valoarea de piața a tranzacțiilor.

Agenții economici, care, la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, au depus bilanțurile contabile la organele prevăzute de lege, vor reflecta operațiunile respective în anul 1996.

-----------------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.