Decizia nr. 462/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 143 și ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gregorian Bivolaru în Dosarul nr. 2.320/2004 al Curții de Apel București - Secția I penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia nr. 1.284 din 21 iulie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.320/2004, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 143 și ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de recurentul inculpat Gregorian Bivolaru, aflat în stare de libertate, într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat de acesta împotriva Încheierii de ședință din data de 18 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, încheiere prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu motivarea că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei. Judecând recursul, Curtea de Apel București - Secția I penală a reținut că de prevederile din Codul de procedură penală, criticate ca fiind neconstituționale, depinde soluționarea cauzei, deoarece Tribunalul București era învestit cu judecarea recursului declarat de inculpatul Gregorian Bivolaru împotriva Încheierii din 31 mai 2004, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr. 3.989/2004, încheiere prin care s-a dispus arestarea lui preventivă, iar această măsură era reglementată, între altele, de art. 143 și 148 din Codul de procedură penală. În această situație, Curtea de Apel București - Secția I penală a reținut că, în cauză, este incident cazul de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 17^1 din Codul de procedură penală și, pe cale de consecință, conform art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală și

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

[devenit art. 29 alin. (1) în urma republicării acestei legi], a admis recursul, a casat încheierea atacată și, rejudecând, a dispus sesizarea Curții Constituționale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 143 și ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală contravin dispozițiilor constituționale ale art. 23 alin. (1) și (11), precum și celor ale art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens susține că: "în cazul punerii în mișcare a urmăririi penale sunt necesare temeiuri (probe) că cel acuzat a săvârșit o infracțiune"; la "arestarea preventivă a inculpatului sunt necesare probe, iar nu presupuneri, date sau indicii"; "dacă în conformitate cu prevederile art. 66 din Codul de procedură penală prezumția de nevinovăție nu poate fi răsturnată decât cu probe temeinice, prezumție care ulterior poate fi validată prin administrarea unor probe în apărare, este evident că legiuitorul nu a înțeles să răstoarne această prezumție cu presupuneri, cu date, cu indicii, prezumție care constituie un principiu fundamental, reglementat de Constituție"; "dispozițiile art. 143 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt în contradicție cu art. 5 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în conformitate cu care arestarea preventivă se poate dispune când există motive verosimile sau când există motive temeinice, în sens de probe".

Curtea de Apel București - Secția I penală, exprimându-și opinia, apreciază că dispozițiile art. 143 și ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 23 din Constituție, republicată, referitoare la libertatea individuală.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, potrivit art. 143 alin. 1 și art. 136 alin. 1 din Codul de procedură penală, unul dintre temeiurile arestării preventive este existența unor "probe sau indicii temeinice" că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o infracțiune pedepsită cu detenția pe viață sau cu închisoarea. La art. 143 alin. 3 din Codul de procedură penală se definește noțiunea de "indicii temeinice", astfel: "sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana (...) a săvârșit fapta". Pe de altă parte, prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilește ca temei al arestării preventive existența unor "motive verosimile de a bănui că persoana a săvârșit o infracțiune". Din analiza hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului rezultă că temeiurile de fapt necesare pentru dispunerea măsurii arestării preventive nu trebuie să atingă nivelul probelor de vinovăție cerute pentru pronunțarea unei soluții de condamnare. Temeiul arestării preventive, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, constă în existența unor "date" care să obiectiveze "motivele" pentru care se bănuiește că persoana față de care s-a dispus arestarea preventivă a săvârșit o infracțiune, în acest sens organele judiciare având obligația să dețină și să învedereze "o explicație credibilă și întemeiată" pentru dispunerea măsurii. Aceste date trebuie să conducă la bănuiala sau presupunerea că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o infracțiune. Dacă organele judiciare ar deține probe certe de vinovăție, s-ar impune pronunțarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii, iar nu la luarea unei măsuri privative de libertate cu caracter provizoriu. Dispozițiile art. 143 și ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt în concordanță cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nefiind încălcate dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (1).

Avocatul Poporului consideră că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 143 și ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală față de dispozițiile art. 23 din Constituție, republicată. Astfel, instituirea prin prevederile legale criticate a condițiilor și cazurilor în care poate fi luată măsura reținerii și arestării inculpatului este conformă cu art. 23 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivit căruia luarea acestor măsuri privative de libertate este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzută de lege. Pe cale de consecință, expresia "indicii temeinice" conținută de art. 143 și 148 din Codul de procedură penală nu poate fi considerată neconstituțională, deoarece legiuitorul ordinar a stabilit, în temeiul textului constituțional, condițiile în care se pot dispune reținerea și arestarea inculpatului. Mai mult, dispozițiile art. 143 și ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt în concordanță cu art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

În legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate se constată că, deși sunt criticate dispozițiile art. 143 și ale art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală, din motivarea excepției rezultă că această critică vizează doar prevederile art. 143 alin. 1 teza întâi și, implicit, alin. 3, precum și pe cele ale art. 148 alin. 1 lit. i). Art. 143 alin. 1 din Codul de procedură penală a fost modificat prin

art. I pct. 67 din Legea nr. 281/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, dar teza întâi a acestui alineat, precum și alin. 3 al aceluiași articol au fost menținute în redactarea inițială. Prin aceeași lege a fost introdusă lit. i) la art. 148. Astfel fiind, Curtea Constituțională urmează să se pronunțe numai asupra constituționalității acestor texte de lege, care au următorul conținut:

- Art. 143 alin. 1 teza întâi și alin. 3 (Condițiile reținerii): "Măsura reținerii poate fi luată de organul de cercetare penală față de învinuit, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. [...] Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta.";

- Art. 148 alin. 1 lit. i) (Condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului): "Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și numai în vreunul din următoarele cazuri: [...]

i) există date sau indicii suficiente care justifică temerea că inculpatul va exercita presiuni asupra persoanei vătămate sau că va încerca o înțelegere frauduloasă cu aceasta."

În opinia autorului excepției, prevederile art. 143 alin. 1 teza întâi și alin. 3, precum și cele ale art. 148 alin. 1 lit. i) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, deoarece luarea măsurii preventive a reținerii atunci când există "indicii temeinice" că învinuitul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, precum și cea a arestării preventive în situația în care "există date sau indicii" suficiente care justifică temerea că inculpatul va exercita presiuni asupra persoanei vătămate - deci în lipsa unor probe -, ar contraveni dispozițiilor constituționale ale art. 23 alin. (1), potrivit cărora "Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile", și ale art. 23 alin. (11), conform cărora, "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată", precum și celor ale art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la libertate și la siguranță.

Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Referitor la dispozițiile art. 143 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală, este de observat că măsura reținerii se poate lua numai atunci când există probe sau indicii temeinice că învinuitul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Această dispoziție a legii este o reflectare a prevederilor art. 23 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivită cărora reținerea unei persoane este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.

Prin termenul "probă" se înțelege, conform dispozițiilor art. 63 din Codul de procedură penală, "orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei". În legătură cu termenul "indicii temeinice" din conținutul alin. 3 al art. 143 din Codul de procedură penală, rezultă că ele sunt simple presupuneri, determinate de aparențe mai mult sau mai puțin grăitoare. Indicii temeinice există atunci când din examinarea unor date existente în cauză se desprinde presupunerea că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta pentru care este urmărită. Măsura reținerii se ia în cazurile prevăzute în art. 148, oricare ar fi limitele pedepsei cu închisoarea prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.

În ceea ce privește dispozițiile art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală, text care reglementează condițiile și cazurile în care se dispune arestarea, recurentul-inculpat omite faptul că arestarea are loc tocmai datorită unor necesități de ordin procesual, enumerate limitativ de art. 148, în considerarea precizării conținute în art. 143 din Codul de procedură penală, potrivit căreia măsura reținerii poate fi luată de organul de cercetare penală în cazul când sunt probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă penală.

Termenul de "indicii temeinice" semnifică, astfel cum s-a arătat, faptul că din datele existente s-ar putea presupune că persoana în cauză a săvârșit cu adevărat fapta.

În susținerea excepției se invocă, dar numai parțial, art. 23 din Constituție, republicată, referitor la libertatea individuală, făcându-se abstracție de conținutul alin. (4) al acestui articol, potrivit căruia arestarea preventivă se dispune de judecător și numai în cursul procesului penal. Așadar, legea fundamentală conține o garanție procesuală de o deosebită însemnătate, destinată a preveni arestările abuzive, deoarece luarea acestei măsuri este de competența instanței de judecată. Ca o garanție suplimentară, alin. (7) al art. 23 prevede că încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.