Decizia nr. 344/2002

Partea Bogdan Dumitrascu solicita respingerea excepției

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca fiind neîntemeiată, arătând ca asupra textelor de lege criticate Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 28 din 15 februarie 2000 și Decizia nr. 49 din 13 februarie 2001. Se apreciază că nu sunt evocate împrejurări noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții și se propune respingerea excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 30 iulie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1.267/2002, Judecătoria Sectorului 2 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 143, 148, 236 și 270 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Traian Margean, inculpat în dosarul menționat pentru săvârșirea, în stare de recidiva postexecutorie, a doua infracțiuni de furt calificat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se considera ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 5 pct. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, prin aceasta, ale art. 20 din Constituție. Se arata ca, potrivit art. 5 pct. 3 din convenția menționată, orice persoană arestata sau deținută trebuie să fie adusă neîntârziat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat de lege sa exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecata într-un termen rezonabil sau eliberata în cursul procedurii. Deși convenția recunoaște analogia dintre "judecător" și "magistrat", totuși magistratul, altul decât judecătorul, trebuie să fie independent față de Executiv și impartial (independent față de părți). Or, procurorul nu face parte din această categorie, deoarece el nu este independent, ci este supus principiului subordonarii ierarhice. De aceea, dispozițiile din Codul de procedură penală care permit procurorului sa dispună arestarea preventivă, deși nu este un magistrat în sensul convenției, sunt neconstituționale, iar măsura arestării preventive luată de procuror este lovită de nulitate absolută.

Judecătoria Sectorului 2 București considera ca excepția este neîntemeiată. În acest sens, se arata ca dispozițiile art. 143 și 148 din Codul de procedură penală, care prevăd condițiile reținerii și arestării preventive, nu încalcă nici una dintre prevederile constituționale privitoare la drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, fiind în concordanta cu prevederile art. 49 din Constituție. De asemenea, instanța apreciază ca dispozițiile art. 270 din Codul de procedură penală privind cazurile de reluare a urmăririi penale sunt în concordanta cu prevederile Constituției. Cu privire la dispozițiile art. 236 din Codul de procedură penală, instanța, având în vedere dispozițiile

art. 42 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată, precum și cele ale art. 23 alin. (4) din Constituție, apreciază ca și acestea sunt constituționale. De asemenea, instanța considera că nu sunt incalcate nici prevederile art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece, potrivit legii, procurorii fac parte din corpul magistraților.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul arata ca dispozițiile art. 143, 148, 236 și 270 din Codul de procedură penală trebuie raportate atât la art. 5 pct. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cat și la jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului în materie. Aceasta din urma a statuat ca independenta se judeca în raport cu Executivul, fără a exclude o subordonare față de alți judecători sau magistrați, dacă aceștia se bucura de independenta față de Executiv. Independenta procurorului român poate fi pusă la indoiala, dacă se are în vedere faptul ca procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției, deși art. 131 alin. (1) din Constituție consacra principiul legalității și imparțialității în activitatea Ministerului Public.

Sub aspectul abilitarii procurorului de a dispune luarea măsurii arestării preventive, se arata ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale, deoarece art. 23 alin. (4) din Constituție prevede că arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, or, procurorul are calitatea de magistrat potrivit

Legii nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească, republicată. În acest sens se citeaza Decizia Curții Constituționale nr. 28 din 15 februarie 2000, prin care s-a statuat ca dreptul procurorului de a dispune arestarea preventivă nu contravine prevederilor art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Fața de susținerea autorului excepției, în sensul că procurorul nu are calitatea de magistrat, vizând astfel art. 236 din Codul de procedură penală, arata ca aceasta este nefondata, deoarece

art. 42 din Legea nr. 92/1992 , republicată, prevede că și procurorii au calitatea de magistrați.

Cu privire la critica de neconstituționalitate a art. 148 din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului arata ca luarea măsurii arestării preventive nu are înțelesul ca inculpatului i se imputa săvârșirea unei infracțiuni, ci ca exista probe sau indicii considerate temeinice în acest sens, în raport cu stadiul în care se afla procesul penal. Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede la art. 5 posibilitatea arestării sau reținerii persoanei în vederea aducerii ei în fața autorității competente, "atunci când exista motive verosimile de a banui ca a săvârșit o infracțiune". În spiritul convenției, prezumția de nevinovatie nu exclude arestarea preventivă. De aceea, nu se poate susține ca dispozițiile legale criticate ar fi contrare prevederilor constituționale și dispozițiilor corespunzătoare privitoare la prezumția de nevinovatie, cuprinse în pactele și convențiile internaționale privitoare la drepturile omului.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 236 și 270 din Codul de procedură penală, raportate la art. 20 din Constituție, se considera ca aceste texte sunt în deplina concordanta cu prevederile constituționale și cu dispozițiile

art. 42 din Legea nr. 92/1992 , republicată, în care se prevede explicit ca atât judecătorul, cat și procurorul au calitatea de magistrați, astfel încât nu se poate vorbi de încălcarea prevederilor art. 5 din convenție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției și părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 143, 148, 236 și 270 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 143 (Condițiile reținerii): "Măsura reținerii poate fi luată de organul de cercetare penală față de invinuit, dacă sunt probe sau indicii temeinice ca a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Măsura reținerii se ia în cazurile prevăzute în art. 148, oricare ar fi limitele pedepsei cu închisoare prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.

Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauza rezultă presupunerea ca persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta.";

- Art. 148 (Condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului): "Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și numai în vreunul din următoarele cazuri:

a) identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare;

b) infracțiunea este flagrantă, iar pedeapsa închisorii prevăzute de lege este mai mare de 3 luni;

c) inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecata, ori a făcut pregatiri pentru asemenea acte, precum și dacă în cursul judecații sunt date ca inculpatul urmărește să se sustragă de la executarea pedepsei;

d) sunt date suficiente ca inculpatul a încercat sa zadarniceasca aflarea adevărului, prin influentarea unui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte;

e) inculpatul a comis din nou o infracțiune, ori exista date care justifica temerea ca va săvârși și alte infracțiuni;

f) inculpatul este recidivist;

g) când exista una din circumstanțele agravante;

h) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.

În cazurile prevăzute la lit. c)-g), măsura arestării inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa închisorii prevăzute de lege este mai mare de un an.";

- Art. 236 (Arestarea preventivă a inculpatului): "Procurorul sesizat potrivit art. 234, dacă pune în mișcare acțiunea penală și dacă constata ca sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, procedează potrivit art. 150 și urm.

Dacă invinuitul este arestat potrivit art. 233, va fi ascultat de procuror înainte de expirarea termenului de arestare a învinuitului.";

- Art. 270 (Cazurile de reluare a urmăririi penale): "Urmărirea penală este reluată în caz de:

a) încetare a cauzei de suspendare;

b) restituire a cauzei de către instanța de judecată în vederea refacerii sau completării urmăririi, ori ca urmare a extinderii acțiunii penale sau a procesului penal;

c) redeschidere a urmăririi penale.

Reluarea urmăririi penale nu poate avea loc dacă se constată că între timp a intervenit vreunul din cazurile prevăzute în art. 10."

Aceste dispoziții sunt considerate de autorul excepției ca fiind neconstituționale în raport cu prevederile art. 20 din Constituție, precum și cu prevederile art. 5 pct. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece procurorul nu are calitatea de magistrat care poate dispune arestarea, el nu este independent, fiind subordonat ministrului justiției, și deci nu poate fi impartial. În consecința, se considera ca actele efectuate de procuror în cursul urmăririi penale sunt lovite de nulitate absolută.

Textele constituționale invocate au următorul conținut:

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale."