Decizia nr. 1/1996

-----------

Costica Bulai - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Constantin Burada - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata:

Prin Încheierea din 16 octombrie 1995, pronunțată în Dosarul nr. 11.384/1995, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, invocată de inculpatul Constantinescu Gheorghe.

În motivarea excepției se susține ca dispozițiile respective sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (4) din Constituție, astfel ca ele sunt abrogate potrivit prevederilor art. 150 alin. (1) din legea fundamentală, situație în care nu mai exista temei legal pentru menținerea arestării sale preventive.

În opinia exprimată instanța considera ca dispozițiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, care se referă la "arestarea inculpatului în cursul judecații", sunt constituționale, fiind în concordanta cu prevederile art. 23 alin. (4) din Constituție. Astfel, instanța, când dispune arestarea preventivă, are totdeauna posibilitatea ca măsura respectiva sa nu depășească 30 de zile, prin acordarea unor termene de judecată înăuntrul acestei limite de timp, putind menține de fiecare data măsura arestării. De altfel, instanța apreciază ca în cauza nici nu se poate invoca excepția de neconstituționalitate a art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, deoarece în speta se pune problema legalității menținerii arestării preventive dispuse anterior sesizării instanței, reglementată de art. 300 ultimul alineat din Codul de procedură penală care prevede că "în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este, de asemenea, datoare sa verifice din oficiu, la prima zi de înfățișare, regularitatea luării și menținerii acestei măsuri". Examinînd și prevederile art. 23 alin. (4) din Constituție, instanța constata ca acestea se referă la arestarea, prelungirea arestării, eliberarea arestatului, nu însă și la menținerea arestării preventive, măsura prevăzută în art. 300 ultimul alineat din Codul de procedură penală.

CURTEA,

având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legale atacate sub aspectul constituționalității, raportate la prevederile Constituției, precum și ale Legii nr. 47/1992, retine:

Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1, art. 3 și art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate.

În legătură cu excepția invocată, este de menționat ca art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 60 din 25 mai 1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 20 din 15 februarie 1995, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995, a constatat ca dispozițiile art. 149 ultimul alineat din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că durata arestării dispusă de instanța în cursul judecații poate depăși 30 de zile fără a fi necesară prelungirea, în condițiile art. 23 din Constituție.

În acest sens, s-a reținut ca dispozițiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală trebuie interpretate în corelatie cu acelea din art. 23 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora durata arestării este de cel mult 30 de zile. Textul din Constituție se referă la arestare, în general, astfel ca prevederile sale trebuie respectate ori de cîte ori se dispune arestarea unei persoane, măsura ce afectează grav libertatea acesteia, indiferent când se produce, în faza de urmărire penală sau în cursul judecării cauzei. Asa fiind, s-a statuat ca la expirarea termenului de 30 de zile instanța are obligația constituțională sa verifice, din oficiu, dacă se mai impune menținerea arestării preventive și, în caz afirmativ, sa dispună prelungirea acesteia cu încă cel mult 30 de zile. Dacă subzistă motivele arestării după expirarea acestui termen, instanța are posibilitatea, în aceleași condiții prevăzute de art. 23 din Constituție, sa prelungească durata arestării, dar de fiecare data până la cel mult 30 de zile.

Potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) din Constituție și ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor. Totodată, este de menționat ca, în conformitate cu prevederile art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, aceasta statuează numai asupra problemelor de drept. De aceea o prevedere legală declarata neconstitutionala, ca în speta, nu mai poate face obiectul unei noi analize a conformitatii sale cu Constituția, asa cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 107 din 2 noiembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 februarie 1995.

Faptul ca, în cauza de fața, instanța a menținut starea de arest a inculpatului în temeiul art. 300 din Codul de procedură penală, dispusă în faza de urmărire penală, nu are nici o relevanta în ce privește dispozițiile art. 149 alin. 3 din același cod, ce fac obiectul excepției, deoarece menținerea stării de arest este echivalenta, sub aspectul garanțiilor constituționale ale libertății individuale, cu luarea acestei măsuri în cursul judecații.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, invocată de inculpatul Constantinescu Gheorghe în Dosarul nr. 11.384/1995 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la data de 9 ianuarie 1996.