Decizia nr. 26/1996

-------------

Ioan Deleanu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Valer-Vasile Bica - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a

art. 6 din Legea nr. 42/1992

și a

art. 6 din Legea nr. 12/1994 , invocată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în Dosarul nr. 6.235/1994 al Judecătoriei Alba Iulia.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 15 februarie 1996, în absenta părților și în prezenta reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a aminat pronunțarea pentru data de 20 februarie 1996, apoi pentru 27 februarie 1996 și în cele din urma pentru 7 martie 1996, când a adoptat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 31 octombrie 1994, pronunțată în Dosarul nr. 6.235/1994, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

Legii nr. 12/1994 , ridicată de reprezentantul parchetului.

Prin motivele depuse la dosar, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia precizează ca excepția de neconstituționalitate privește dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 42/1992

și pe cele ale

art. 6 din Legea nr. 12/1994 , prin care se introduc modificări ale cuantumului unor amenzi penale, pe calea unor legi ordinare, iar nu a unora organice, astfel cum prevede art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituție.

La cererea Curții Constituționale, Judecătoria Alba Iulia a completat Încheierea din 31 octombrie 1994, exprimindu-și punctul de vedere în sensul că excepția este intemeiata, pentru ca, într-adevăr, modificarea pedepselor penale s-a făcut printr-o lege ordinară, și nu printr-una organică.

Pentru soluționarea cauzei s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al Senatului se afirma ca în textele atacate sunt stabilite amenzi contravenționale, iar nu penale, care, în mod corect, au fost modificate prin lege ordinară.

Punctul de vedere al Secretariatului General al Guvernului este mai nuantat. Se susține ca

Legea nr. 42/1992

și

Legea nr. 12/1994

au ca obiect aprobarea volumului de masa lemnoasă ce se va recolta și conțin doar cîte un articol prin care se actualizează limitele amenzilor penale prevăzute în Legea nr. 26/1976 și în Legea nr. 2/1987. Se mai afirma ca aceste legi nu reglementează fapte noi care să întrunească elementele constitutive ale unor infracțiuni, ci fac referire la fapte care au fost incriminate prin legile anterioare.

Ele nu stabilesc nici pedepse noi, iar regimul de executare a pedepselor nu a suferit nici o modificare.

Camera Deputaților nu și-a comunicat punctul de vedere.

CURTEA,

examinînd actele dosarului, încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, concordanta dispozițiilor

art. 6 din Legea nr. 42/1992

și ale

art. 6 din Legea nr. 12/1994

cu Constituția, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine:

Analizînd textele în discuție, se poate constata ca atât Legea nr. 26/1976 prin capitolul VI, cît și Legea nr. 2/1987 prin capitolul VII, stabilesc fapte care constituie infracțiuni și fapte ce sunt contravenții.

Astfel, art. 32 din Legea nr. 26/1976 incrimineaza un număr de patru fapte care constituie infracțiuni și trei forme agravante pentru acestea. De asemenea, Legea nr. 2/1987, prin art. 29, 30, 31, 32 și 33, stabilește fapte ce constituie infracțiuni, unele dintre ele prezentind și forma agravantă.

Desigur, în ambele legi sunt stabilite și contravenții, dar acestea nu sunt în discuție.

Prin

art. 6 din Legea nr. 42 din 28 aprilie 1992

limitele maxime și minime ale amenzilor prevăzute de textele citate se majorează de 10 ori.

Ulterior, prin

art. 6 din Legea nr. 12 din 7 martie 1994 , limitele se majorează de 50 de ori.

Potrivit art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituție, infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se stabilesc pe cale de lege organică.

Prin textele în discuție s-au stabilit, în esenta, noi pedepse, majorate, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 26/1976 și de Legea nr. 2/1987.

Pe de altă parte, potrivit mențiunilor cuprinse în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 30 aprilie 1992, pag. 2, și în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 14 martie 1994, pag. 7, atât

Legea nr. 42/1992 , cît și

Legea nr. 12/1994 , au fost adoptate de Camera Deputaților și de Senat "cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României", ca legi ordinare.

Cu toate acestea, examinînd procedura de vot prevăzută în Hotărârea Senatului nr. 13 din 26 iunie 1990 privind Regulamentul Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 bis din 28 iunie 1990, în Hotărârea Senatului nr. 16 din 30 iunie 1993 privind Regulamentul Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 27 iulie 1993, în Hotărârea Adunării Deputaților nr. 12 din 27 iunie 1990 privind Regulamentul Adunării Deputaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 28 iunie 1990, și în Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8 din 24 februarie 1994 pentru aprobarea Regulamentului Camerei Deputaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994, în vigoare la data adoptării

Legii nr. 42/1992

și a

Legii nr. 12/1994 , precum și numărul de voturi cu care au fost adoptate, în Senat și în Camera Deputaților, fiecare dintre aceste legi, în parte, asa cum rezultă din stenogramele ședințelor celor două Camere, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 55 din 17 aprilie 1992, Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 58 din 22 aprilie 1992, Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 33 din 22 februarie 1994 și în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 32 din 22 februarie 1994, se constată că

Legea nr. 42/1992

și

Legea nr. 12/1994 , au fost adoptate ca legi organice.

Astfel, în ceea ce privește

Legea nr. 42/1992 , în ședințele din 16 aprilie 1992, respectiv 21 aprilie 1992, în Senat, din numărul total de 119 senatori, au votat "pentru" 71 de senatori, iar în Camera Deputaților, din numărul total al acestora, 378 au votat pentru adoptarea legii, 238 (jumătate plus unu), ceea ce reprezintă majoritatea prevăzută de art. 74 alin. (1) din Constituție.

De asemenea,

Legea nr. 12/1994 , în ședințele din 21 februarie 1994, în Senat, a primit votul a 114 senatori din totalul de 143 de senatori, iar în Camera Deputaților, au votat pentru adoptarea legii 273 de deputați din totalul de 341, fapt ce conduce la concluzia ca Parlamentul a avut în vedere respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituție, pentru adoptarea legilor organice.

În consecința, rezultă ca

Legea nr. 42/1992

și

Legea nr. 12/1994 , care modifica cuantumul amenzilor penale stabilite pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 26/1976 și de Legea nr. 2/1987, sunt legi organice, adoptate în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituție, iar precizările din Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 30 aprilie 1992 și din Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 14 martie 1994, potrivit cărora acestea ar fi legi ordinare, nu sunt decît erori materiale.

În aceste condiții, excepția de neconstituționalitate invocată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia apare ca nefondata, urmînd a fi respinsă.

De altfel, Ministerul Public, pentru aceleași motive, a pus concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate în ședința din 15 februarie 1996.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 din Legea nr. 42/1992

și ale

art. 6 din Legea nr. 12/1994 , invocată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în Dosarul nr. 6.235/1994 al Judecătoriei Alba Iulia.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința din 7 martie 1996.