Legea nr. 90/1996

Protecția muncii constituie un ansamblu de activități instituționalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității corporale și sănătății salariaților și a altor persoane participante la procesul de muncă.

Normele de protecție a muncii stabilite prin prezenta lege reprezintă un sistem unitar de măsuri și reguli aplicabile tuturor participanților la procesul de muncă.

Activitatea de protecție a muncii asigura aplicarea criteriilor ergonomice pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și pentru reducerea efortului fizic, precum și măsuri adecvate pentru munca femeilor și a tinerilor.

Prevederile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor juridice și fizice la care activitatea se desfășoară cu personal angajat pe bază de contract individual de muncă sau în alte condiții prevăzute de lege.

În sensul prezentei legi, prin persoane juridice și fizice se înțelege: agenții economici din sectorul public, privat și cooperatist, inclusiv cu capital străin, care desfășoară activități pe teritoriul României, autoritățile și instituțiile publice, precum și agenții economici români care efectuează lucrări cu personal român, pe teritoriul altor tari, în baza unor convenții internaționale sau contracte bilaterale.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, prin organele lor de specialitate centrale și teritoriale, organizează, coordonează și controlează activitatea de protecție a muncii.

Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne și Ministerul Justiției - Direcția generală a penitenciarelor, Ministerul Finanțelor - Garda financiară, precum și Serviciul Roman de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Paza organizează, coordonează și controlează activitatea de protecție a muncii din unitățile proprii, prin organele acestor ministere și servicii, pe baza prevederilor prezentei legi.

Cercetarea, înregistrarea și evidenta accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, precum și autorizarea, din punct de vedere al protecției muncii, a unităților din subordinea ministerelor și serviciilor menționate la alin. (2) se efectuează de către organele proprii.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale emite norme generale, normative și alte reglementări de interes național privind securitatea muncii și alte domenii ale protecției muncii, potrivit legii, pentru toate unitățile, coordonează programul de elaborare a normelor specifice pe activități și avizează normele, standardele și orice alte reglementări, inițiate de alte organe, care conțin prevederi sau au efect în acest domeniu, în scopul prevenirii accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.

Normele generale de protecție a muncii cuprind reguli și măsuri aplicabile în întreaga economie naționala.

Domeniile pentru care se elaborează normele generale de protecție a muncii sunt cuprinse în anexa nr. 1 la prezenta lege.

Comisia Naționala pentru Controlul Activităților Nucleare elaborează norme specifice activităților nucleare și exercită controlul cu privire la respectarea acestora.

Activitățile din economia naționala pentru care se elaborează norme specifice de protecție a muncii sunt cuprinse în anexa nr. 2 la prezenta lege.

Persoanele juridice și fizice sunt obligate sa elaboreze instrucțiuni proprii de aplicare a normelor de protecție a muncii, în funcție de particularitățile proceselor de muncă.

Ministerul Sănătății emite norme obligatorii privind igiena muncii și avizează standarde și acte normative, elaborate de alte organe, care privesc sănătatea salariaților la locul de muncă.

Domeniile pentru care se elaborează normele de igiena a muncii sunt cuprinse în anexa nr. 1 la prezenta lege.

Contractele colective de muncă ce se încheie la nivelul unităților, grupurilor de unități, ramurilor de activități, precum și la nivel național vor cuprinde, obligatoriu, clauze referitoare la protecția muncii, în conformitate cu prevederile prezentei legi, a căror aplicare să asigure prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.

În contractele individuale de muncă, în convențiile civile, cu excepția celor care au drept obiect activități casnice, precum și în contractele de școlarizare vor fi stipulate clauze privind protecția muncii, stabilindu-se și răspunderea părților.

Convențiile internaționale și contractele bilaterale încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în vederea efectuării de lucrări cu personal român pe teritoriul altor tari, vor cuprinde clauze privind protecția muncii.

În regulamentele privind organizarea și funcționarea persoanelor juridice vor fi stabilite obligații și raspunderi în domeniul protecției muncii, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

În funcție de natura, complexitatea și riscurile specifice activității desfășurate, precum și de numărul salariaților, persoanele juridice vor stabili personalul cu atribuții în domeniul protecției muncii sau, după caz, vor organiza compartimente de protecție a muncii.

Activitățile de interes național în domeniul protecției muncii și sursele de acoperire a cheltuielilor necesare realizării acestora se aproba de către Guvern, la propunerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Activitățile de cercetare științifică în domeniul protecției muncii, de interes național, se finanțează din fondurile prevăzute pentru acestea, potrivit legii.

În sensul prezentei legi, sunt echipamente tehnice: mașinile, utilajele, instalațiile, aparatura, dispozitivele, uneltele și alte mijloace asemănătoare necesare în procesul muncii.

Echipamentele tehnice trebuie să corespundă prevederilor din normele, standardele și din alte reglementări referitoare la protecția muncii și sa nu prezinte pericol pentru sănătatea sau viața salariaților, a persoanelor aflate în unitate în interes de serviciu sau a altor persoane pentru care se asigura protecția muncii potrivit prevederilor art. 3.

Echipamentele tehnice din producția interna și din import trebuie să fie dotate cu aparatura de măsura și control al parametrilor tehnologici, precum și de prevenire și avertizare a starilor de pericol.

Echipamentele tehnice pot fi fabricate, importate, comercializate și folosite numai dacă îndeplinesc condițiile de protecție a muncii, certificate de organele competente, potrivit legii.

În sensul prezentei legi, echipamentul individual de protecție reprezintă mijloacele cu care este dotat fiecare participant în procesul de muncă pentru a fi protejat împotriva factorilor de risc.

Echipamentul individual de protecție se acordă, obligatoriu și gratuit, salariaților, precum și altor categorii de persoane care desfășoară activități la persoanele juridice sau fizice prevăzute la art. 2, potrivit criteriilor stabilite în Normativul-cadru de acordare și utilizare a echipamentului individual de protecție, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

În cazul degradării echipamentului individual de protecție, respectiv al pierderii calităților de protecție, se acordă obligatoriu un nou echipament.

Degradarea sau pierderea echipamentului individual de protecție, înainte de termenul de utilizare prevăzut, din vina purtatorului, atrage răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat, potrivit legii.

În sensul prezentei legi, echipamentul individual de lucru reprezintă mijloacele pe care persoanele juridice și fizice le acorda unui salariat în vederea utilizării lor în timpul procesului de muncă pentru a le proteja îmbrăcămintea și încălțămintea.

Echipamentul individual de lucru se acordă de către persoanele juridice în condițiile negociate prin contractele colective de muncă.

Cheltuielile necesare achiziționării echipamentului individual de lucru sunt suportate, în proporție de 50%, de către persoana juridică, din costurile de producție sau din sumele prevăzute cu aceasta destinație în buget, pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat, respectiv din bugetele locale, iar diferența se suporta de către beneficiari.

Unitățile producătoare de echipament individual de protecție și de echipament individual de lucru sunt obligate să respecte condițiile de realizare a sortimentelor prevăzute în standardele românești corespunzătoare.

Introducerea în fabricație a sortimentelor noi de echipament individual de protecție și de lucru se poate face numai după avizarea prototipurilor de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Sortimentele de echipament individual de protecție și de lucru, din import, pot fi comercializate și utilizate numai după certificarea calității de protecție a acestora de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Materialele igienico-sanitare se acordă, obligatoriu și gratuit, de către persoanele juridice și fizice, persoanelor care își desfășoară activitatea în locuri de muncă al căror specific impune o igiena personală deosebită.

Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum și locurile de muncă care impun acordarea acestora se stabilesc pe baza normelor elaborate de Ministerul Sănătății.

În vederea asigurării condițiilor de protecție a muncii și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, conducerea persoanei juridice, precum și persoana fizica au următoarele obligații:

a) sa adopte, din faza de cercetare, proiectare și execuție a construcțiilor, a echipamentelor tehnice precum și la elaborarea tehnologiilor de fabricație, soluții conforme normelor de protecție a muncii, prin a căror aplicare să fie eliminate riscurile de accidentare și de imbolnavire profesională a salariaților și a altor persoane participante la procesul de muncă;

b) să solicite inspectoratului de stat teritorial pentru protecția muncii autorizarea funcționarii unității din punct de vedere al protecției muncii, sa mențină condițiile de lucru pentru care s-a obținut autorizația și sa ceara revizuirea acesteia în cazul modificării condițiilor inițiale în care a fost emisă;

c) sa stabilească măsurile tehnice, sanitare și organizatorice de protecție a muncii, corespunzător condițiilor de muncă și factorilor de mediu specifici unității;

d) sa stabilească pentru salariați și pentru ceilalți participanți la procesul de muncă atribuțiile și răspunderea ce le revin în domeniul protecției muncii, corespunzător funcțiilor exercitate;

e) sa elaboreze reguli proprii pentru aplicarea normelor de protecție a muncii, corespunzător condițiilor în care se desfășoară activitatea la locurile de muncă;

f) să asigure și sa controleze, prin compartimente specializate sau prin personalul propriu, cunoașterea și aplicarea, de către toți salariații și participanții la procesul de muncă, a măsurilor tehnice, sanitare și organizatorice stabilite, precum și a prevederilor legale în domeniul protecției muncii;

g) sa ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării și educării salariaților și participanților la procesul de muncă: afișe, pliante, filme, diafilme și altele asemenea cu privire la protecția muncii;

h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în munca, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum și asupra măsurilor de prevenire necesare;

i) să asigure, pe cheltuiala unității, instruirea, testarea și perfecționarea profesională a persoanelor cu atribuții în domeniul protecției muncii;

j) sa ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor și a profesiilor prevăzute în normele de protecție a muncii;

k) sa angajeze numai persoane care, în urma controlului medical și a verificării aptitudinilor psihoprofesionale, corespund sarcinii de muncă pe care urmează sa o execute;

l) sa țină evidenta locurilor de muncă cu condiții deosebite: vătămătoare, grele, periculoase, precum și a accidentelor de muncă, bolilor profesionale, accidentelor tehnice și avariilor;

m) să asigure funcționarea permanenta și corecta a sistemelor și dispozitivele de protecție, a aparaturii de măsura și control, precum și a instalațiilor de captare, reținere și neutralizare a substanțelor nocive degajate în desfășurarea proceselor tehnologice;

n) să prezinte documentele și sa dea relațiile solicitate de inspectorii de protecție a muncii în timpul controlului sau al efectuării cercetării accidentelor de muncă;

o) să asigure realizarea măsurilor stabilite de inspectorii de protecție a muncii, cu prilejul controalelor și al cercetării accidentelor de muncă;

p) sa desemneze, la solicitarea inspectorului de protecție a muncii, pe salariații care să participe la efectuarea controlului sau la cercetarea accidentelor de muncă;

r) sa nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menținerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viața accidentatilor și a altor persoane participante la procesul de muncă.

Realizarea efectivă a obligațiilor prevăzute în alineatul precedent revine persoanelor cu atribuții în organizarea și conducerea procesului de muncă.

În sensul prezentei legi, prin accident de muncă se înțelege vătămarea violenta a organismului, precum și intoxicatia acuta profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia se desfășoară activitatea și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile, invaliditate ori deces.

Este, de asemenea, accident de muncă:

a) accidentul suferit de elevi, studenți și ucenici în timpul efectuării practicii profesionale;

b) accidentul suferit de cei care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activități culturale, sportive, în timpul și din cauza îndeplinirii acestor sarcini;

c) accidentul suferit de orice persoană ca urmare a unei acțiuni întreprinse din proprie inițiativă, pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninta avutul public sau salvarea de vieți omenești;

d) accidentul survenit în timpul și pe traseul normal al deplasarii de la locul de muncă la domiciliu și invers;

e) accidentul cauzat de activități care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, ori în alt loc de muncă organizat de acestea în timpul programului de muncă.

Accidentul de muncă va fi comunicat de îndată conducerii persoanei juridice sau persoanei fizice, de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoștința despre producerea accidentului.

Accidentul care a produs invaliditate, accidentul mortal, precum și accidentul colectiv vor fi comunicate de îndată, de către conducerea persoanei juridice și de către persoana fizica, inspectoratului de stat teritorial pentru protecția muncii și organelor de urmărire penală competente, potrivit legii.

În cazul accidentelor de circulație, produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt și persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, persoana juridică sau fizica la care sunt angajați accidentatii va anunta de îndată inspectoratul de stat teritorial pentru protecția muncii din județul în raza căruia s-a produs accidentul.

În cazul prevăzut la alin. (3), organele Ministerului de Interne competente, potrivit legii, vor trimite organelor prevăzute la art. 26 un exemplar din procesul-verbal de cercetare la fața locului, la cererea acestora.

Cercetarea accidentelor de muncă se efectuează astfel:

a) de către persoana juridică, în cazul accidentului care a produs incapacitate temporară de muncă;

b) de către inspectoratele de stat teritoriale pentru protecția muncii, în cazul accidentelor care au produs invaliditate, deces, precum și al accidentelor colective, precum și în cazul accidentelor de muncă care au produs incapacitate temporară de muncă salariaților angajați la persoane fizice;

c) de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în cazul accidentelor de muncă colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile.

Rezultatul cercetării accidentului de muncă se va consemna într-un proces-verbal care va stabili:

a) cauzele și împrejurările în care a avut loc accidentul;

b) prevederile din normele de protecție a muncii care nu au fost respectate;

c) persoanele care se fac răspunzătoare de nerespectarea normelor de protecție a muncii;

d) sancțiunile aplicate;

e) persoana juridică sau fizica la care se înregistrează accidentul de muncă;

f) măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente.

În caz de deces al persoanei accidentate în munca, unitatea medico-legală competența este obligată sa înainteze inspectoratului de stat teritorial pentru protecția muncii, în termen de 7 zile de la data decesului, o copie de pe raportul de constatare medico-legală.

Înregistrarea accidentului de muncă se face în baza procesului-verbal de cercetare, de către persoana juridică, precum și de către persoana fizica, la care s-a produs accidentul.

Accidentele suferite de elevi, studenți și ucenici în timpul desfășurării practicii profesionale se înregistrează de către persoana juridică unde se desfășoară practica.

Accidentul suferit de o persoană în condițiile prevăzute la art. 23 alin. (2) lit. b) se înregistrează de către persoana juridică ce a organizat acțiunea respectiva.

Accidentul de muncă suferit de o persoană în condițiile art. 23 alin. (2) lit. c) se înregistrează de către persoana juridică sau fizica unde s-a produs evenimentul; în cazul accidentului de aceasta natura, produs în afară incintei persoanei juridice sau la persoana fizica și care nu are nici o legătură cu acestea, înregistrarea se face de către primăria în a carei raza teritorială s-a produs.

Accidentul de muncă survenit în condițiile prevăzute la art. 23 alin. (2) lit. d) se înregistrează de către persoana juridică sau fizica la care este încadrat accidentatul.

În sensul prezentei legi, bolile profesionale sunt afectiunile care se produc ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzate de factori nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă.

Sunt boli profesionale și afectiunile suferite de elevi, studenți și ucenici în timpul efectuării practicii profesionale, în condițiile prevăzute la alin. (1).

Declararea bolilor profesionale este obligatorie și se face de către medicii unității sanitare care acorda asistența medicală participanților la procesul de muncă desfășurat de persoana juridică, precum și de persoana fizica.

Bolile profesionale se comunică inspectoratului județean de poliție sanitară și medicina preventivă, indiferent dacă sunt sau nu urmate de incapacitate temporară de muncă.

Cercetarea cauzelor imbolnavirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmarii lor, precum și stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri din aceleași cauze se fac de către inspectoratul de poliție sanitară și medicina preventivă al județului și al municipiului București, împreună cu inspectoratul de stat teritorial pentru protecția muncii.

Rezultatul cercetării bolii profesionale se consemnează într-un proces-verbal care va cuprinde elementele prevăzute la art. 26 alin. (2).

Intoxicatia acuta profesională se declara, se cercetează și se înregistrează atât ca boala profesională, cît și ca accident de muncă.

Înregistrarea bolilor profesionale se face, în baza procesului-verbal de cercetare, de către persoana juridică și de persoana fizica la care s-a produs îmbolnăvirea.

Bolile profesionale înregistrate de persoana juridică și de persoana fizica se raportează la inspectoratul de poliție sanitară și medicina preventivă al județului și al municipiului București.

Nerespectarea de către conducerea persoanei juridice și de către persoana fizica a prevederilor art. 9 și art. 18 alin. (1) lit. b) din prezenta lege, referitoare la autorizarea funcționarii din punct de vedere al protecției muncii, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepsește și repunerea în funcțiune a instalațiilor, mașinilor și utilajelor, anterior eliminării deficiențelor pentru care s-a dispus oprirea acestora.

Constituie contravenții faptele săvârșite de persoanele juridice și fizice, aflate într-una dintre situațiile prevăzute de prezenta lege, dacă nu au fost comise în astfel de condiții, încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni.

Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei următoarele:

a) încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (2), art. 12 alin. (2), (3) și (4), art. 13 alin. (2) și (3), art. 18 alin. (1) lit. a) și m);

b) neluarea masurilor prevăzute în norme, care să prevină prezenta, peste limitele admise în norme, a factorilor nocivi chimici, fizici sau biologici, precum și suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman, în procesul de muncă;

c) darea în exploatare sau repunerea în funcțiune, parțială sau totală, a construcțiilor, echipamentelor tehnice noi sau reparate, precum și aplicarea unor procese tehnologice care nu corespund normelor de protecție a muncii;

d) neintocmirea sau nerespectarea documentațiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care necesita măsuri speciale de siguranță;

e) neluarea măsurilor pentru prevenirea și lichidarea avariilor;

f) folosirea surselor de foc deschis și fumatul în locurile unde acestea sunt interzise prin norme;

g) neluarea măsurilor de protecție a muncii pentru prevenirea accidentelor prin electrocutare, la executarea, exploatarea, întreținerea și repararea instalațiilor și echipamentelor electrice, precum și a măsurilor pentru prevenirea efectelor electricitatii statice și a descarcarilor atmosferice;

h) nerespectarea măsurilor de protecție a muncii privind depozitarea, manipularea, transportul sau utilizarea materialelor toxice, corosive, inflamabile, pesticidelor, precum și a deșeurilor rezultate;

i) neasigurarea sau nefolosirea instalațiilor electrice de construcție adecvate, la locurile de muncă unde exista pericole de incendiu sau de explozie;

j) nerespectarea normelor de protecție a muncii privind asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrica a echipamentelor tehnice;

k) încălcarea dispozițiilor legale referitoare la asigurarea și utilizarea fondurilor necesare realizării măsurilor de protecție a muncii.

Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 300.000 lei la 500.000 lei următoarele:

a) încălcarea dispozițiilor art. 15, art. 18 alin. (1) lit. c)-l) și o);

b) încălcarea dispozițiilor art. 16 și 17 alin. (1);

c) nerespectarea normelor de protecție a muncii privind transportul, manipularea și depozitarea echipamentelor tehnice, materialelor și produselor;

d) nerespectarea măsurilor de siguranță prevăzute în norme privind lucrul la înălțime, în spații închise și în condiții de izolare;

e) nerespectarea normelor privind delimitarea, îngrădirea și semnalizarea zonelor periculoase, golurilor, sapaturilor, puțurilor și luminatoarelor;

f) nerespectarea măsurilor de protecție a muncii pentru asigurarea exploatării fără pericole a instalațiilor de sudare, a recipientelor - butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a instalațiilor mecanice sub presiune, a conductelor prin care circulă fluide sub presiune și a altor asemenea echipamente tehnice;

g) nerespectarea normelor privind întreținerea, revizia și repararea periodică a echipamentelor tehnice;

h) nerespectarea normelor privind exploatarea în condiții de siguranță a mijloacelor de transport și a celor de ridicat;

i) nerespectarea normelor de protecție a muncii privind aplicarea metodelor de exploatare miniera, execuția, exploatarea și întreținerea lucrărilor miniere, realizarea și funcționarea sistemului de aeraj, corespunzător clasificarii minelor din punct de vedere al emanatiilor de gaz;

j) încălcarea, de către persoanele juridice și fizice, a dispozițiilor art. 21 lit. a), b) și e) privind exercitarea atribuțiilor de către inspectorul de protecție a muncii.

Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 100.000 lei la 300.000 lei următoarele:

a) încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) și (3), art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (1) lit. p) și r), art. 19 lit. b) și e) și art. 25 alin. (2);

b) încălcarea normelor de protecție a muncii privind timpul de muncă, munca în schimburi și intensitatea muncii;

c) nerespectarea normelor privind asigurarea, marcarea și întreținerea căilor de acces și de circulație;

d) neasigurarea iluminatului de siguranță la locurile de muncă prevăzute în normele de protecție a muncii;

e) părăsirea echipamentelor tehnice aflate în funcțiune sau încredințarea supravegherii acestora unor persoane neautorizate;

f) nerespectarea normelor privind organizarea și desfășurarea activității de salvare.

Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei următoarele:

a) încălcarea dispozițiilor art. 18 alin. (1) lit. n), art. 19 lit. a), c), d), f) și g), art. 25 alin. (1) și (3), art. 26 alin. (1) lit. a) și alin. (3), art. 27 alin. (1)-(5) și art. 28;

b) încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) și (2);

c) accesul persoanelor neautorizate la locurile de muncă ce prezintă pericol deosebit;

d) nerespectarea normelor privind organizarea activității de păstrare, întreținere și denocivizare a echipamentului de protecție;

e) neintocmirea documentelor de urmărire a parametrilor funcționali ai echipamentelor tehnice și a rapoartelor de serviciu pentru instalațiile cu regim special de exploatare;

f) nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea și trimiterea în termen a rapoartelor și datelor în legătură cu situația protecției muncii.

Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor prevăzute la art. 40 alin. (2)-(5) se fac de către inspectorii de protecție a muncii din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor prevăzute la art. 40 alin. (2) lit. b) și h), alin. (3) lit. b), alin. (4) lit. b) și alin. (5) lit. b), d) și f) se fac și de către inspectorii de poliție sanitară și medicina preventivă din cadrul Ministerului Sănătății.

În caz de constatare a unei situații care se încadrează în prevederile art. 34-38, inspectorii prevăzuți la alin. (1) și (2) vor sesiza de îndată organele de urmărire penală competente, potrivit legii.

Persoanele sancționate contraventional pot formula plîngere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termen de 15 zile de la data comunicării, la judecătoria în a carei raza teritorială a fost săvârșită contravenția.

Hotărârile judecătorești pronunțate în condițiile alin. (1) sunt supuse recursului.

Persoanele juridice și persoanele fizice răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat.

La stabilirea despăgubirilor cuvenite persoanelor angajate cu convenții civile se va ține seama de categoriile și de cuantumul drepturilor care se acordă salariaților potrivit legislației asigurărilor sociale de stat.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale în colaborare cu organele de stat competente vor elabora, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, norme metodologice în aplicarea prevederilor acesteia, referitoare la:

a) autorizarea funcționarii persoanelor juridice din punct de vedere al protecției muncii;

b) certificarea calității de protecție a prototipurilor sortimentelor de echipament individual de protecție și de lucru și avizarea introducerii lor în fabricație;

c) certificarea calității, din punct de vedere al securității muncii, a echipamentelor tehnice;

d) avizarea documentațiilor cu caracter tehnic de informare și de instruire în domeniul protecției muncii;

e) clasificarea minelor din punct de vedere al emanatiilor de gaze;

f) comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea, evidenta accidentelor de muncă și declararea, confirmarea, înregistrarea, raportarea, evidenta bolilor profesionale, precum și a celorlalți indicatori care definesc morbiditatea profesională;

g) finanțarea cheltuielilor pentru realizarea măsurilor de protecție a muncii;

h) locul de muncă cu pericol deosebit și pericol iminent de accidentare.

Normele metodologice se vor publică în Monitorul Oficial al României.

Prezenta lege intră în vigoare după 60 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga

Legea nr. 5/1965

cu privire la protecția muncii,

H.C.M. nr. 2.896/1966

privind declararea, cercetarea și evidenta accidentelor de muncă și a bolilor profesionale,

H.C.M. nr. 304/1975

privind acordarea, utilizarea și întreținerea echipamentului de protecție și echipamentului de lucru,

H.C.M. nr. 1.672/1974

privind planificarea, finanțarea și raportarea cheltuielilor de protecție a muncii,

H.C.M. nr. 2.494/1969

pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor în domeniul muncii și ocrotirilor sociale, precum și alte dispoziții contrare prezentei legi.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 25 iunie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.