HG nr. 759/1996
privind reorganizarea Editurii pentru Tineret și Sport "Editis" din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului în Centrul de Informare și Consultanța pentru Tineret - "Infotin"
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Editura pentru Tineret și Sport "Editis" din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului se reorganizează în Centrul de Informare și Consultanța pentru Tineret - "Infotin", instituție publică cu personalitate juridică în subordinea aceluiași minister.
Articolul 2
Obiectul de activitate al Centrului de Informare și Consultanța pentru Tineret - "Infotin" îl constituie:
a) asigurarea informării și consultantei pentru tineret, precum și formarea și perfecționarea pregătirii profesionale a specialiștilor în acest domeniu;
b) gestionarea bazelor de date privind problemele tineretului, existente în rețeaua Ministerului Tineretului și Sportului;
c) realizarea schimbului de informații în domeniu cu alte instituții publice și organizații neguvernamentale din țara și din străinătate;
d) promovarea educației la distanta prin utilizarea tehnologiilor moderne de comunicare și de preluare a informațiilor.
Articolul 3
Finanțarea cheltuielilor de funcționare și de capital ale Centrului de Informare și Consultanța pentru Tineret - "Infotin" se asigura din venituri extrabugetare și din alocații de la bugetul de stat.
Articolul 4
Numărul de posturi necesar pentru funcționarea Centrului de Informare și Consultanța pentru Tineret - "Infotin" se asigura în limita numărului mediu de personal, aprobat a se finanta prin legea bugetară anuală pentru unitățile din subordinea Ministerului Tineretului și Sportului.
Articolul 5
Numărul de personal, structura organizatorică, statul de funcții și regulamentul de organizare și funcționare ale Centrului de Informare și Consultanța pentru Tineret - "Infotin" se aproba prin ordin al ministrului tineretului și sportului.
Articolul 6
Salarizarea funcțiilor de specialitate din cadrul Centrului de Informare și Consultanța pentru Tineret - "Infotin" se va efectua conform anexei nr. 10 la
Hotărârea Guvernului nr. 281/1993
cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, cu modificările ulterioare.
PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: Ministrul tineretului și sportului, Alexandru Mironov Ministru de stat, ministrul finanțelor Florin Georgescu Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale, Dan Mircea Popescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.