Decizia nr. 350/2002

Costica Bulai - președinte

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 74 și 95 din Legea nr. 188/1999 , excepție ridicată de Daniela Iulia Sgarcitu în Dosarul nr. 263/2002 al Curții de Apel București - Secția contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde Daniela Iulia Sgarcitu, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Partea prezenta solicita admiterea excepției de neconstituționalitate, pentru motivele expuse în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei. Totodată considera ca dispozițiile

art. 74 și 95 din Legea nr. 188/1999

sunt neconstituționale dacă sunt interpretate în sensul că fac inaplicabil

art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 .

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Se arata ca dispozițiile criticate nu contravin prevederilor art. 16 din Constituție, deoarece acestea, reglementand situații diferite, stabilesc un tratament juridic diferit. Cealaltă critica, referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție, este, de asemenea, neîntemeiată, accesul liber la justiție fiind asigurat pentru toți funcționarii publici cărora li s-au aplicat sancțiuni disciplinare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 18 aprilie 2002 Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 74 și 95 din Legea nr. 188/1999 , excepție ridicată de Daniela Iulia Sgarcitu în Dosarul nr. 263/2002 al acelei instanțe.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca prevederile

art. 74 și 95 din Legea nr. 188/1999

contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, precum și ale art. 49 alin. (1) privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

În esenta, autorul excepției arata ca textele criticate pentru neconstituționalitate nu prevăd, pentru funcționarul public, și procedura prealabilă de a se adresa cu contestație la conducătorul autorității sau instituției publice împotriva eliberării sau destituirii din funcție, ci numai posibilitatea de a se adresa instanței de contencios administrativ. Astfel, reglementările

art. 74 și 95 din Legea nr. 188/1999

sunt, în opinia autorului excepției, diferite de cea prevăzută de art. 71 alin. (2) din lege, care da posibilitatea funcționarului public ca, în cazul sancțiunilor disciplinare prevăzute la art. 70 alin. (3) lit. a) și b) - avertismentul și mustrarea -, să se adreseze cu contestație la conducătorul autorității sau instituției publice, în termen de 15 zile de la data comunicării sancțiunii aplicate. În același timp, reglementarea legală criticata contravine și dispozițiilor

Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 , care stabilesc, de asemenea, o procedură prealabilă în fața organelor administrative.

Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ apreciază ca excepția ridicată în cauza este neîntemeiată. Prevederile legale criticate nu încalcă principiul constituțional al liberului acces la justiție și nici pe cel al egalității în drepturi, întrucât, în cazul "schimbării din funcție", este vorba de o "măsura grava", ceea ce justifica calea contestarii măsurii la instanța de contencios administrativ.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18 1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arata ca, "din analiza sistematica a dispozițiilor

art. 74 și 95 din Legea nr. 188/1999 , cu modificările și completările ulterioare, prin corelare cu dispozițiile art. 71 și 72 din aceeași lege referitoare la aplicarea sancțiunilor disciplinare, rezultă ca dreptul la acces liber la justiție, instituit prin dispozițiile art. 21 din Constituție, este asigurat pentru toți funcționarii publici cărora li s-au aplicat sancțiuni disciplinare, întrucât funcționarii publici în cauza, nemultumiti de sancțiunile aplicate, se pot adresa instanței judecătorești competente în materia contenciosului administrativ, cu cerere pentru anularea sau, după caz, modificarea ordinului sau dispoziției de sancționare disciplinară, emisă de conducătorul autorității sau instituției publice".

Conform punctului de vedere al Guvernului, "situația funcționarilor publici care au fost sancționați disciplinar cu mustrare sau avertisment, datorită săvârșirii unor abateri disciplinare de o gravitate mai mica, este, evident, complet diferita față de situația funcționarilor publici sancționați disciplinar cu cea mai severă sancțiune, destituirea din funcție, pentru abateri disciplinare de o gravitate deosebită". În consecința, se apreciază că nu sunt incalcate nici dispozițiile art. 16 alin. (1) și nici cele ale art. 49 din Constituție.

În legătură cu invocarea necorelarii dispozițiilor cuprinse în textele criticate cu cele ale

Legii nr. 29/1990 , Guvernul arata ca "nu intră în competența Curții Constituționale controlul aplicării dispozițiilor din cuprinsul unei legi sub raportul corelării cu dispozițiile altei legi, ci numai constatarea dacă aceste dispoziții sunt în concordanta cu prevederile Constituției".

Avocatul Poporului apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât "legiuitorul, când a statuat căile de atac care trebuie urmate în situația aplicării celor două categorii de sancțiuni, a avut în vedere gravitatea acestora". Prin urmare, se arata în continuare, "legiuitorul nu numai că nu a făcut o discriminare între cele două categorii de funcționari publici dar, în funcție de gravitatea sancțiunilor aplicate, a creat posibilitatea acestora să se adreseze, în prima instanța, organelor competente arătate". În ceea ce privește destituirea din funcție, aceasta are consecințe mult mai complexe decât mustrarea sau avertismentul și "trebuie cenzurata, din prima faza, de un organ neutru și autoritar", ceea ce constituie "o garanție a exercitării tuturor drepturilor prevăzute de lege". În consecința, "nu se poate vorbi nici de o restrangere a exercițiului unor drepturi".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile

art. 74 și 95 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999

privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, care au următorul cuprins:

- Art. 74: "Funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziției de sancționare.";

- Art. 95: "În cazul eliberării sau al destituirii din funcție, funcționarul public poate cere instanței de contencios administrativ anularea ordinului sau a dispoziției de eliberare ori de destituire din funcție, în termen de 30 de zile de la comunicare."

În susținerea excepției de neconstituționalitate s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1), art. 21 și 49 din Constituție, care au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății."

În esenta, critica de neconstituționalitate se bazează pe faptul ca, împotriva sancțiunilor disciplinare prevăzute la

art. 70 alin. (3) lit. a) și b) din Legea nr. 188/1999

- avertismentul și mustrarea -, funcționarul public, conform dispozițiilor art. 71 alin. (2) din lege, se poate adresa cu contestație și conducătorului autorității sau instituției publice, în termen de 15 zile de la data comunicării sancțiunii aplicate, care emite, pe baza propunerii comisiei de disciplina, ordinul sau dispoziția definitivă. În același timp se arata ca, potrivit reglementărilor criticate, în cazul celorlalte sancțiuni disciplinare, inclusiv al eliberării sau destituirii din funcție, funcționarul public se poate adresa doar instanței de contencios administrativ, pentru anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziției de sancționare.

În mod asemănător, autorul excepției face referire și la "procedura administrativă prealabilă, a recursului gratios și a recursului ierarhic, prevăzută de

art. 5 al Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 , semnaland necorelarea textelor criticate cu aceste texte legale".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca este neîntemeiată susținerea potrivit căreia prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel, în cazurile prevăzute de art. 70 alin. (3) lit. a) și b), care prevăd sancțiunile disciplinare cu avertisment și mustrare, cele mai ușoare dintre sancțiunile prevăzute pentru funcționarii publici, acestea pot fi aplicate direct de către conducătorul compartimentului în care funcționează cel în cauza. Or, numai pentru asemenea situații sunt aplicabile dispozițiile

art. 71 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 , invocate de autorul excepției de neconstituționalitate, dispoziții care au următorul cuprins: "Împotriva sancțiunii disciplinare aplicate în condițiile prevederilor alin. (1) funcționarul public se poate adresa cu contestație la conducătorul autorității sau instituției publice, în termen de 15 zile de la data comunicării sancțiunii aplicate, care emite, pe baza propunerii comisiei de disciplina, ordinul sau dispoziția definitivă." În cazul celorlalte sancțiuni disciplinare, prevăzute la art. 70 alin. (3) lit. c)-f), conducătorul autorității sau instituției publice este cel care le aplica, la propunerea comisiei de disciplina.

În aceste condiții este evident că nu exista o discriminare între funcționarii publici din punctul de vedere al tratamentului juridic la care sunt supuși în cazul aplicării unor sancțiuni disciplinare. Aceștia, conform dispozițiilor art. 74 din lege, au, în mod egal, posibilitatea de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziției de sancționare ori, conform dispozițiilor art. 95 din lege, pentru anularea ordinului sau dispoziției de eliberare sau destituire din funcție.

Curtea retine ca situația prevăzută de lege în cazul sancțiunilor pe care le poate aplica conducătorul compartimentului, când funcționarul public are deschisă calea contestarii pe cale ierarhica a sancțiunii disciplinare la conducătorul autorității sau instituției publice, este distinctă de cea în care conducătorul autorității sau instituției publice însuși este cel ce aplica sancțiunea mai grava a eliberării sau destituirii din funcție, astfel că nu se poate pune în nici un fel problema încălcării dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție.

Curtea Constituțională, în acord cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, a stabilit prin mai multe decizii ca principiul egalității în drepturi și al nediscriminarii, prevăzut la art. 16 din Constituție și la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu înseamnă uniformitate. Dimpotriva, acest principiu presupune, astfel cum este și cazul în speta, ca la situații diferite să se aplice un tratament juridic diferit, dacă acesta are o justificare rațională și obiectivă. De altfel, ar fi inutila și dilatorie, în cazul avut în vedere de autorul excepției, când sancțiunea disciplinară sau măsura destituirii ori eliberării din funcție este luată chiar de conducătorul autorității publice ori al instituției publice, calea prevăzută de lege pentru o cu totul alta situație, și anume când sancțiunea cu avertisment ori mustrare a fost aplicată direct de șeful compartimentului, care este subordonat ierarhic conducătorului instituției sau autorității publice.

Curtea constata, de asemenea, ca și susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate ingradesc accesul la justiție este neîntemeiată. Potrivit reglementărilor criticate, în orice situație, funcționarul public are deschisă calea acțiunii în justiție, conform principiului consacrat de art. 21 din Constituție. În felul acesta se oferă garanția respectării dispozițiilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevăd ca "[...] o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, [...]" va examina situația celui în cauza și se va pronunța asupra legalității și temeiniciei sancțiunii ori măsurii aplicate. De altfel, autorul excepției, deși invoca încălcarea acestui principiu constituțional, își argumenteaza susținerea prin faptul ca cele doua texte legale criticate prevăd numai posibilitatea funcționarului public nemulțumit de sancțiunea aplicată de a se adresa instanței de contencios administrativ, fără sa dispună și de calea procedurii prealabile administrative a contestației.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea constata ca reglementările legale criticate nu conțin restrangeri ale exercițiului unor drepturi și libertăți constituționale, asa cum susține autorul excepției, care invoca încălcarea dispozițiilor art. 49 din Constituție.

În ceea ce privește invocarea de către autorul excepției a necorelarii dispozițiilor

art. 74 și 95 din Legea nr. 188/1999

cu cele ale

Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 , Curtea constata ca aceasta excede controlului de constituționalitate. Necorelarea legislativă, chiar dacă ar fi reală, nu poate constitui un temei al neconstitutionalitatii textelor de lege criticate, ci poate determina intervenția Parlamentului în a cărui competența intra asigurarea coerentei normelor legale, în conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (1) din Constituție.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 74 și 95 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Daniela Iulia Sgarcitu în Dosarul nr. 263/2002 al Curții de Apel București - Secția contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 decembrie 2002.