Decizia nr. 53/1996

-------------

Costica Bulai - judecător

Ioan Deleanu - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat fără citarea părților, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, examinînd excepția de neconstituționalitate a art. 145 și art. 223 alin. 3 din Codul penal, invocată de inculpata Carcei Virginia, precum și excepția de neconstituționalitate a art. 30 din Legea nr. 22/1969, invocată de partea responsabilă civilmente, Dumitrescu Ene, constata următoarele:

Prin Încheierea din 18 ianuarie 1996, Curtea de Apel Galați a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate menționate, ridicate în fața sa, în Dosarul nr. 1.640/1995.

Excepția de neconstituționalitate a art. 145 și a art. 223 alin. 3 din Codul penal a fost invocată de inculpata Carcei Virginia, cu motivarea ca aceste dispoziții contravin prevederilor art. 135 alin. (2) și (4) din Constituție și sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție.

Opinia Curții de Apel Galați cu privire la aceasta excepție de neconstituționalitate este ca "prevederile Codului penal, referitoare la infracțiunile contra avutului obștesc, nu sunt constituționale".

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 22/1969, care stabilesc răspunderea subsidiară, a fost ridicată de partea responsabilă civilmente, Dumitrescu Ene, fără însă sa o motiveze.

În încheierea prin care a sesizat Curtea Constituțională, Curtea de Apel Galați a omis să-și exprime opinia conform art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

La cererea Curții Constituționale, instanța a completat Încheierea de sesizare din 18 ianuarie 1996 cu opinia sa, în sensul că dispozițiile art. 30 din Legea nr. 22/1969 nu sunt constituționale.

În vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate, au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului.

Guvernul, exprimindu-și punctul de vedere, apreciază ca excepțiile de neconstituționalitate invocate sunt neintemeiate, deoarece Curtea s-a pronunțat în mod consecvent asupra constituționalității art. 145 și art. 223 din Codul penal, astfel ca excepția apare ca fiind lipsită de obiect, precum și în ceea ce privește constituționalitatea art. 30 din Legea nr. 22/1969, în legătură cu care, de asemenea, Curtea s-a pronunțat, în sensul că, în noua sa redactare, după modificare, această lege este conformă Constituției, instituind măsuri ce se aplică pentru protecția proprietății private, indiferent de titular; evident, cu atât mai mult, aceste măsuri sunt aplicabile proprietății publice.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere încheierea de sesizare, astfel cum a fost completată, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, dispozițiile art. 145 și art. 223 alin. 3 din Codul penal și ale art. 30 din Legea nr. 22/1969 raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 și următoarele din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să se pronunțe asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 și 223 din Codul penal, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 7 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993, a statuat ca dispozițiile din Codul penal referitoare la infracțiunile contra avutului obștesc sunt abrogate parțial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție și, în consecința, acestea urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice. În acest sens este și practica jurisdicțională a Curții Constituționale referitoare la art. 145 și art. 223 din Codul penal, asa cum rezultă din Decizia Curții Constituționale nr. 33 din 26 mai 1993, rămasă definitivă ca urmare a Deciziei nr. 63 din 4 noiembrie 1993, și Decizia Curții Constituționale nr. 36 din 27 aprilie 1994, rămasă definitivă ca urmare a Deciziei nr. 115 din 16 noiembrie 1994.

Ținând seama de prevederile art. 145 alin. (2) din Constituție, care stipulează ca deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii erga omnes, reiese ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 și 223 din Codul penal, ridicată de Carcei Virginia în Dosarul nr. 1.640/1995 al Curții de Apel Galați, a rămas fără obiect.

Nici excepția referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 22/1969 nu este intemeiata. Potrivit textului atacat, răspunde, în limita valorii pagubei rămase neacoperite de autorul direct, din momentul constatării insolvabilitatii acestuia, cel vinovat de angajarea unui gestionar cu nerespectarea dispozițiilor legale ori de neluarea sau luarea cu întârziere a măsurilor necesare pentru înlocuirea gestionarului cu privire la care a fost avertizat în scris că nu-și îndeplinește atribuțiile în mod corespunzător, precum și cel vinovat de neluarea măsurilor necesare pentru stabilirea și acoperirea pagubelor în gestiune sau de neefectuarea inventarierilor la termenele și în condițiile legii, în situația în care prin aceasta a contribuit la cauzarea pagubei.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 22/1969, invocată de partea responsabilă civilmente, Dumitrescu Ene, în același Dosar nr. 1.640/1995 al Curții de Apel Galați și aprobată de instanța, dar fără a se aduce vreun argument în sprijinul acesteia și fără a se menționa vreo dispoziție constituțională care ar fi nesocotita prin dispozițiile legale criticate, a constituit și ea obiect al practicii jurisdicționale a Curții Constituționale. Menționăm în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 39 din 5 aprilie 1995, rămasă definitivă prin nerecurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 17 iulie 1995. Prin aceasta decizie Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28-30 din Legea nr. 22/1969, invocată de Cooperativa de Credit Abrud în dosarele nr. 736/1993 și nr. 946/1994 ale Curții de Apel Alba Iulia. În considerentele deciziei s-a arătat ca modificarea adusă Legii nr. 22/1969 prin Legea nr. 54/1994 dovedește atât intenția legiuitorului de a menține în vigoare reglementarea respectiva, cît și voința sa de a o face aplicabilă tuturor situațiilor rezultind din cauzarea de prejudicii de către gestionării proprietății publice sau private.

Având în vedere caracterul special al Legii nr. 22/1969, precum și scopul acesteia, în forma rezultată după modificarea ei, de a proteja în egala măsura ambele forme de proprietate - publică sau privată - împotriva unor acte prejudiciabile, Curtea constata ca art. 30 din lege, care reglementează răspunderea subsidiară, nu încalcă nici o prevedere constituțională.

Dimpotriva, răspunderea subsidiară este consacrată în dreptul civil, iar art. 30, ce face obiectul excepției, după modificarea Legii nr. 22/1969, este conform cu dispozițiile art. 41 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 145 și art. 223 din Codul penal, ale art. 30 din Legea nr. 22/1969, modificată prin Legea nr. 54/1994, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 și art. 223 alin. 3 din Codul penal, invocată de Carcei Virginia, inculpata în Dosarul nr. 1.640/1995 al Curții de Apel Galați.

2. Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 22/1969, invocată de Dumitrescu Ene, parte responsabilă civilmente în Dosarul nr. 1.640/1995 al Curții de Apel Galați.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la data de 2 mai 1996.