Decizia nr. 119/1996

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Ioan Deleanu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de Societatea Comercială "Concept" Ltd - S.R.L. București împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 84 din 23 iulie 1996 .

Dezbaterile au avut loc în ședința din 8 octombrie 1996, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru data de 15 octombrie 1996.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Decizia nr. 84 din 23 iulie 1996, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a

art. 7 alineatul ultim din Legea nr. 76/1992

privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acțiunea de compensare, regimul plăților agenților economici, prevenirea incapacității de plată și a blocajului financiar, ridicată de Societatea Comercială "Concept" Ltd - S.R.L. București. Pentru a pronunța aceasta soluție, s-a reținut ca dispozițiile legale arătate nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție, ci ele consfințesc dreptul creditorului de a obține dezdaunarea integrală pentru prejudiciul ce i s-a cauzat. Cu referire la argumentul ca valorificarea creanțelor creditorului ar necesita taxe de timbru apreciabile care depășesc posibilitățile financiare ale acestora, s-a statuat ca aceasta este o problemă ce excede competentei Curții, chiar dacă ar fi avute în vedere dispozițiile art. 11 alineatul ultim din lege, care stabilesc la 10.000 lei taxa de timbru pentru introducerea acțiunii. Intervenția Curții în sensul completării sau modificării legii i-ar conferi acesteia funcția de legislator pozitiv, ceea ce este inadmisibil.

Împotriva

Deciziei nr. 84 din 23 iulie 1996

a declarat recurs Societatea Comercială "Concept" Ltd - S.R.L. București, invocind următoarele motive:

- dispozițiile

art. 7 alineatul ultim din Legea nr. 76/1992 , prin trimiterea facuta la regimul de drept comun aplicabil "daunelor în completare", ingradesc accesul liber la justiție garantat de art. 21 din Constituție;

- debitorii aflați în incapacitate de plată sunt urmăriți de către creditorii lor, pe baza

Legii nr. 76/1992 , în condiții privilegiate sub aspectul taxei de timbru;

- pentru respectarea principiului egalității părților în fața legii, se cuvine a se extinde "procedura specială" și asupra tuturor daunelor convenționale, ceea ce ar "asigura recuperarea integrală a prejudiciilor cauzate prin plata cu întârziere a creanțelor", numai astfel asigurindu-se "efectele accesului liber la justiție".

Deoarece soluționarea excepției s-a făcut în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fără citarea părților, după declararea recursului, s-au solicitat puncte de vedere, conform art. 24 alin. (3) din aceeași lege, celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca dispozițiile

art. 7 alineatul ultim din Legea nr. 76/1992

nu contravin prevederilor art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, deoarece legea arătată este o lege specială care, în această perioadă de tranzitie, instituie o serie de măsuri derogatorii de la dreptul comun în materie, printre care reglementarea unor daune moratorii obligatorii, sub forma penalitatilor ce se percep pentru fiecare zi de întârziere, judecarea cu celeritate a cauzelor și stabilirea unei taxe de timbru fixată pentru aceste acțiuni la 10.000 lei. Se apreciază ca nici prevederea din lege în temeiul căreia daunele în completare până la acoperirea integrală a prejudiciului pot fi solicitate de creditori, potrivit dreptului comun, nu ingradeste accesul liber la justiție, ci reitereaza dispozițiile dreptului comun, care asigura creditorului posibilitatea ca, pe cale judiciară, sa recupereze în integralitate paguba determinata de activitatea necorespunzătoare a debitorului sau. Prin suportarea taxelor de timbru prevăzute de lege și calculate la valoarea pretențiilor cu care investesc instanțele de judecată, justițiabilii, beneficiind nemijlocit de activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești, contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora, în condițiile legii.

În punctul de vedere exprimat de Comisia juridică, de disciplina și imunități a Camerei Deputaților se considera ca nici art. 7, nici

art. 11 din Legea nr. 76/1992

nu pot fi interpretate ca având prevederi prin care se încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție. Creditorul se poate adresa justiției, fără nici o ingradire, pentru recuperarea sumelor datorate, a penalitatilor legale sau contractuale, precum și a daunelor ocazionate până la acoperirea integrală a prejudiciului. Procedura de formulare și de soluționare a pretențiilor este însă tratata diferit, având în vedere tocmai scopul pentru care a fost adoptată

Legea nr. 76/1992 , și anume prevenirea incapacității de plată și a blocajului financiar. Tratamentul diferit stabilit prin această lege pentru recuperarea creanțelor certe și a penalitatilor aferente față de sumele ce ar putea fi pretinse cu titlu de daune nu ar putea fi interpretat drept o încălcare a principiilor constituționale, ci o facilitare pentru obținerea drepturilor nedisputate, dar întârziate la plata datorită blocajului financiar.

Senatul nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Guvernului și ale Comisiei juridice, de disciplina și imunități a Camerei Deputaților, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile

art. 7 alineatul ultim din Legea nr. 76/1992

raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine:

Primul motiv de recurs, prin care se susține ca dispozițiile

art. 7 alineatul ultim din Legea nr. 76/1992

ingradesc accesul liber la justiție garantat de art. 21 din Constituție, nu este întemeiat și urmează a fi respins.

Aceasta sustinere a fost facuta și în sprijinul excepției de neconstituționalitate și ea a fost examinata de instanța de fond care a stabilit ca art. 7 alineatul ultim din lege consfințește dreptul creditorului de a obține dezdaunarea integrală pentru prejudiciul ce i s-a cauzat, potrivit principiilor dreptului comun, și deci nu încalcă accesul liber la justiție consacrat de prevederile art. 21 din Constituție.

Cel de-al doilea motiv, prin care se susține ca debitorii aflați în incapacitate de plată sunt urmăriți de creditorii lor, pe baza

Legii nr. 76/1992 , în condiții privilegiate sub aspectul taxei de timbru, este, de asemenea, neîntemeiat și urmează a fi respins. Astfel cum corect a reținut instanța de fond, excepția de neconstituționalitate a

art. 7 alineatul ultim din Legea nr. 76/1992

implica și examinarea constituționalității art. 11 alineatul ultim din aceeași lege, potrivit căruia creditorul poate solicita instanței competente pronunțarea unei hotărâri prin care debitorul, pus legal în întârziere și aflat în incapacitate de plată, să fie obligat la plata sumei datorate și, după caz, a penalitatilor prevăzute de art. 7. Taxa de timbru pentru introducerea acțiunii s-a stabilit la 10.000 lei, indiferent de valoarea debitului.

Din prevederile legale arătate rezultă ca pentru anumite pretenții taxa de timbru este fixa, iar pentru orice alte pretenții, aceasta taxa este stabilită potrivit regulilor dreptului comun.

Modalitatea de stabilire a taxei de timbru, printr-o sumă fixa sau proporțional cu valoarea obiectului litigiului, este o problemă de oportunitate legislativă, nu una de constituționalitate. Indiferent de modalitatea de stabilire a taxei de timbru și de valoarea acesteia, ea incluzindu-se în cheltuielile de judecată, va putea fi recuperată de la partea care cade în pretenții.

Taxa fixa de 10.000 lei, ca facilitate legală pentru timbrarea acțiunii, fiind o dispoziție specială în materia taxei de timbru, prin care se deroga de la regulile dreptului comun, nu este susceptibilă de extrapolare la alte situații ori la alți titulari de acțiuni. În orice caz, Curtea Constituțională n-ar putea proceda la o asemenea extindere, care ar fi sinonima unei activități de legiferare, pentru ca ea s-ar substitui astfel autorității legiuitoare, contrar competentei exprese și limitative ce i-a fost acordată prin Constituție.

Și ultimul motiv de recurs, potrivit căruia pentru respectarea egalității părților în fața legii se cuvine a se extinde "procedura specială" și asupra tuturor daunelor convenționale, numai astfel asigurindu-se recuperarea integrală a prejudiciilor cauzate prin plata cu întârziere a creanțelor, urmează a fi respins, deoarece argumentele ce au fundamentat cel de-al doilea motiv de recurs subzistă și cu privire la acesta.

Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 și ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Concept" Ltd - S.R.L. București împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 84 din 23 iulie 1996 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 1996.